Contestaţie la executare. Sentința nr. 803/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 803/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 803/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 803/2015

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA – FRĂȚIA în contradictoriu cu intimata . S. G., având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, reprezentată prin avocat B. Ș. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatoarea, prin avocat, depune certificat de grefă cu privire la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului V..

Instanța pune în discuție suspendarea contestației la executare până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului V..

Contestatoarea, prin avocat, arată că în opinia sa ar trebui discutată cererea de suspedare a executării silite.

Instanța arată faptul că se invocă motive de nelegalitate care privesc titlul de creanță reprezentat de deciziile de impunere.

Contestatoarea, prin avocat, arată că suspendarea deciziei se poate solicita pe cale separată. Totodată, arată faptul că a atacat deciziile de impunere în momentul când a atacat aceste decizii, iar acum poate fi executată oricând, practic se află la dispoziția intimatei. Solicită suspendarea executării silite până la souționarea contestației la executare, în prezenta cauză apreciază că nu este obligatorie depunerea unei cauțiuni sau a unei scrisori de garanție. Mai arată faptul că referitor la cererea intimatei de a se depune cauțiune sau garanție, acestea se achită în alte spețe, nu și în cauza de față, iar instanța poate să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. Susține faptul că dosarul aflat pe rolul Tribunalului V. vizează deciziile de impunere și are legătură cu prezentul dosar, însă rămâne la aprecierea instanței dacă se impune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea acelui dosar.

Instanța apreciază că nu se impune suspendarea prezentei cauze conform art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, având în vedere că în cadrul cererii aflate pe rolul Tribunalului V. se analizează legalitatea titlurilor de creanță, iar în prezenta cauză urmează a se analiza legalitatea executării silite.

În conformitate cu art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod procedură civilă, constatând că nu s-au formulat cereri prealabile și că nu au fost invocate alte excepții, instanța acordă cuvântul părților cu privire la probele solicitate.

Contestatoarea, prin avocat, depune planșe foto care privesc dosarul aflat pe rolul Tribunalului V.. Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o legală, admisibilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.

Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, anularea tuturor formelor de executare efectuate de către intimată și a titlului executoriu emis. Arată că titlul executoriu atacat este lovit de nulitate întrucât nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 141 alin. 4 raportat la art. 43 din codul de procedură fiscală, codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum și orice alte elemente de identificare, cuantumul și natura sumelor datorare și neachitate. Menționează faptul că intimata nu i-a dat posibilitatea de a se apăra cu privire la aceste decizii, aceasta a emis titlu executoriu înainte de data de 14.07.2014. Cu cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru. Revine și arată că solicită restituirea taxei judiciare de timbru.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 14.08.2014, sub nr._, contestatoarea CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA – FRĂȚIA a formulat în contradictoriu cu intimata . S. G. contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. 4292/28.07.2014 emis de . executării silite până la soluționarea contestației, în condițiile art. 148 alin. 2 lit. a Cod procedură fiscală și anularea tuturor formelor de executare efectuate de către intimată începând cu somația nr. 4293 din 28.07.2014.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că intimata a emis titlul executoriu și somație care presupune creanțe bugetare privind construcții ce nu întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri în sensul art. 249 alin. 5 Cod fiscal, fiind vorba despre construcții aflate în faza incipientă de edificare, înregistrate din punct de vedere contabil în contul 231 „investiții în curs”. A menționat că aceste construcții nu au fost finalizate, deoarece nu s-a emis actul normativ special prevăzut de art. 8 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, iar situația juridică a terenului este incertă, întrucât există litigiul aflat pe rolul Judecătoriei B. în dosarul nr._ *, având ca obiect fond funciar. A considerat că intimata a comis un abuz de drept prin emiterea titlului executoriu și a somației, fără a exista vreo declarație de impunere din partea contestatoarei. A susținut că titlul executoriu este lovit de nulitate, întrucât nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 141 alin. 4 raportat la art. 43 Cod procedură fiscală.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 2 lit. a, art. 172 și următoarele și art. 250 Cod procedură fiscală.

În dovedirea contestației, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.050 lei (fila 40).

La data de 19.11.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației și a cererii de suspendare.

În motivarea întâmpinării, intimata a susținut că acele construcții cu privire la care s-au emis titlul executoriu și somația nr. 4292/28.07.2014 întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri, acestea fiind finalizate, clasificate, înregistrate și exploatate înainte de trecerea în proprietatea Confederației, conform Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 416 din 16 decembrie 1976. A arătat că respectivele clădiri au elementele structurale de bază, afirmațiile contestatoarei fiind contrazise de Convenția nr. 697/17.07.2000 încheiată între C.N.S.R.L. Frăția și S.C. N. S.A. Horezu. A afirmat că, prin adresa nr. 2883 din 18.06.2014, a arătat în ce temei a estimat baza de impunere, respectiv în conformitate cu art. 248 și art. 249 din Codul fiscal, procedura de impunere făcându-se pe baza analizei documentare. A considerat că titlul executoriu nr. 4292 din 28.07.2014 cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 141 alin. 4 și art. 43 Cod procedură fiscală, susținând că numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal potrivit legii sunt „primăria V. și semnătura aferentă a primarului”.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-art. 208 Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării, intimata a depus înscrisuri.

La data de 12.12.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de către intimată. A considerat că deciziile de impunere au fost emise cu încălcarea legii, motiv pentru care a și formulat contestație împotriva acestora, precum și că intimata a comis un abuz de drept prin emiterea titlului executoriu odată cu decizia de respingere a contestației. A reiterat lipsa elementelor obligatorii din cuprinsul titlului executoriu, respectiv a oricăror alte date de identificare ale contribuabilului, a naturii sumelor datorate și neachitate, a datei de la care își produce efectele, a datelor de identificare a contribuabilului, a motivelor de fapt și a numelui persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii.

Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.

Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța reține următoarele:

Prin somația nr. 4293 din 28.07.2014 emisă de . și impozite (fila 74), contestatoarea a fost înștiințată că figurează în evidențele intimatei cu suma de 946.939 lei, pentru care s-a pornit executarea silită în temeiul titlului executoriu anexat.

Prin Titlul executoriu nr. 4292 din 28.07.2014 emis de . și impozite (fila 9) s-a stabilit că debitorul CNSRL FRATIA, datorează suma de 946.939 lei cu titlu de „impozit clădiri persoane juridice”, din care debitul reprezintă 615.600 lei, majorările de întârziere reprezintă 152.815 lei, iar penalitățile 178.524 lei, în baza deciziilor de impunere pentru stabilire impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anii 2009-2013. Titlul executoriu nu are completate rubricile privind codul de identificare fiscală al contribuabilului și termenul legal de plată și nu cuprinde numele persoanelor împuternicite ale organului fiscal, fiind semnat indescifrabil și ștampilat cu ștampila Primăriei Comunei V..

Suma înscrisă în titlul executoriu ca reprezentând debit în cuantum de 615.600 lei, rezultă din sumele stabilite prin Deciziile de impunere (fără număr și fără dată) pentru anii 2009-2013 (filele 45-49). Sumele înscrise în titlul executoriu ca reprezentând majorări de întârziere și penalități nu rezultă din niciun înscris, nefiind depuse de către intimată deciziile referitoare la obligații de plată accesorii.

Intimata nu a depus la prezentul dosar nici dovada de comunicare a deciziilor de impunere pentru anii 2009-2013, însă instanța consideră că acestea au fost comunicate către contribuabil, având în vedere că debitoarea a formulat împotriva acestora contestația prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, care a fost respinsă prin decizia nr. 4286 din 25.07.2014 emisă de Primăria V., prin primar prof. S. G. (filele 51-53). Cererea formulată de contestatoare pentru anularea acestei decizii a fost înregistrată pe rolul Tribunalului V., Secția a II-a Civile și de C. Administrativ și Fiscal, în Dosarul nr._, astfel cum reiese din certificatul de grefă aflat la fila 119.

În conformitate cu prevederile art. 172 Cod procedură fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor acestui cod de către organele de executare. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanța de judecată sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu este prevăzută o altă procedură prevăzută de lege.

Primul motiv al contestației la executare care privește modalitatea de stabilire a creanței fiscale constând în impozitul pe clădiri, respectiv faptul că respectivele construcții nu au fost finalizate, sunt inadmisibile în cadrul contestației la executare, conform art. 172 alin. 3 Cod procedură fiscală, având în vedere că obligația fiscală principală în cuantum de 615.600 lei a fost stabilită conform titlurilor de creanță reprezentate de deciziile de impunere pentru anii 2009-2013, împotriva cărora debitoarea a avut la dispoziție și a exercitat calea specială de atac prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală.

Susținerile contestatoarei privind faptul că titlul executoriu a fost emis în lipsa declarațiilor de impunere sunt neîntemeiate cu privire la creanța principală, având în vedere că titlul de creanță pentru impozitul pe clădiri a fost emis în baza deciziilor de impunere pentru anii 2009-2013, care constituie titlu de creanță, conform art. 110 alin. 3 lit. a Cod procedură fiscală. În conformitate cu art. 215 alin. 1 Cod procedură fiscală, formularea contestației administrative împotriva titlului de creanță nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, astfel încât sunt neîntemeiate afirmațiile contestatoarei privind pretinsul abuz al intimatei ce ar decurge din emiterea actelor de executare silită odată cu comunicarea deciziei de respingere a contestației.

În ceea ce privește majorările de întârziere și penalitățile, titlul executoriu nr. 4292 din data de 28.07.2014 a fost emis cu încălcarea art. 141 alin. 1­1 Cod procedură fiscală, în absența unui titlu de creanță prin care să fie stabilite obligațiile de plată accesorii, astfel încât al doilea motiv invocat de către contestatoare ar justifica anularea parțială a executării silite pentru creanțele accesorii în cuantum de 152.815 lei și de 178.524 lei, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu se precizează perioada și modalitatea în care au fost calculate majorările de întârziere și penalitățile.

Ultimul motiv invocat prin contestația la executare este întemeiat și justifică anularea în integralitate a titlului executoriu nr. 4292 din data de 28.07.2014, întrucât acesta a fost emis cu încălcarea art. 141 alin. 4 raportat la art. 43 alin. 2 lit. g Cod procedură fiscală, necuprinzând numele persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii.

În conformitate cu art. 46 Cod procedură fiscală, lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. 3, atrage nulitatea acestuia, iar nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

În consecință, lipsa mențiunilor privind datele de identificare ale contribuabilului și termenul de plată care nu este sancționată de lege cu nulitatea actului administrativ fiscal, astfel încât aceasta nu justifică anularea titlului executoriu, neputându-se reține vătămarea drepturilor contribuabilului, întrucât menționarea denumirii și sediului sunt suficiente pentru identificarea acestuia, iar termenul de plată a impozitului pe clădiri este prevăzut de lege.

Însă, având în vedere că nulitatea titlului executoriu pentru lipsa numelui, prenumelui și calității persoanei împuternicite a organului fiscal este prevăzută expres de art. 46 Cod procedură fiscală, vătămarea este prezumată, conform art. 175 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind îndeplinite condițiile pentru anularea actului emis de organul fiscal.

Susținerile intimatei în sensul că cerința prevăzută de art. 43 alin. 2 lit. g Cod procedură fiscală este îndeplinită, prin menționarea primăriei V. și semnarea actului de către primar, sunt vădit neîntemeiate, întrucât denumirea emitentului actului fiscal este prevăzută de art. 43 alin. 2 lit. a Cod procedură fiscală, iar condiția semnării actului este prevăzută de art. 43 alin. 2 lit. h Cod procedură fiscală. Totodată, instanța constată că semnătura aplicată pe titlul executoriu nr. 4292/28.07.2014 este indescifrabilă, astfel încât nu permite să se stabilească numele și prenumele reprezentantului organului fiscal care a emis actul administrativ fiscal, astfel încât nu se poate considera că vătămarea rezultată din încălcarea prevederilor art. 43 alin. 2 lit. g Cod procedură fiscală ar fi fost înlăturată prin semnarea titlului executoriu.

Pentru aceste motive, constatând că au fost încălcate prevederile art. 141 alin. 4 raportate la art. 43 alin. 2 lit. g Cod procedură fiscală, instanța constată nulitatea titlului executoriu atacat, urmând ca executarea silită să fie începută numai după emiterea unui titlu executoriu, cu respectarea dispozițiilor legale menționate mai sus.

Având în vedere că titlul executoriu în temeiul căruia s-a început executarea silită este lovit de nulitate, în temeiul art. 174 alin. 3 Cod procedură fiscală, instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea executării silite începute de intimată în temeiul titlului executoriu nr. 4292/28.07.2014 prin emiterea somației nr. 4293/28.07.2014.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța va constata că a rămas fără obiect, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora această măsură se poate dispune până la soluționarea contestației la executare. Instanța îi atrage atenția contestatoarei că suspendarea executării pentru motive de nelegalitate care privesc titlurile de creanță reprezentate de deciziile de impunere se poate dispune numai de către instanța de contencios administrativ, conform art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală.

În conformitate cu art. 453 Cod procedură civilă, având în vedere că întreaga culpă procesuală pentru începerea executării silite în temeiul unui titlu executoriu nelegal îi aparține intimatei, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea acesteia de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere concluziile formulate de reprezentantul contestatoarei la ultimul termen de judecată, instanța va constata că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că prezenta contestație la executare urmează a fi admisă, precum și că, la ultimul termen de judecată, contestatoarea a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru, instanța va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei achitată cu chitanța . nr._ (60) din 13.08.2014 eliberată de D.G.I.T.L. Sector 1.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA – FRĂȚIA, cu sediul în București, .. 1-3, sector 1, în contradictoriu cu intimata . S. G., cu sediul în V., ., nr. 98, județul V..

Dispune anularea executării silite începute de intimată în temeiul titlului executoriu nr. 4292/28.07.2014 prin emiterea somației nr. 4293/28.07.2014.

Constată că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect.

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Constată că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei achitată cu chitanța . nr._ (60) din 13.08.2014 eliberată de D.G.I.T.L. Sector 1.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 717 alin. 1 și art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2015.

PREȘEDINTE:GREFIER:

M. STANCUMARIANA B.

Se comunică:

  1. contestatoarei CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA – FRĂȚIA, la sediul din București, .. 1-3, sector 1;
  2. intimatei . S. G., la sediul din V., ., nr. 98, județul V..

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./4 ex./11.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 803/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI