Contestaţie la executare. Sentința nr. 3275/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3275/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 3275/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3275
Ședința publica de la 20.02.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: I. E. L.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimatul O. G., având ca obiect contestație la executare suspendarea executării silite.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 30.01.2015, pentru data de 06.02.2015, iar apoi pentru astazi, data de 20.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra acuzei civile înfățișate, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la data de 13.11.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat în contradictoriu cu intimatul O. G. suspendarea executării silite dispusă în dosarul nr. 238/2014 până la soluționarea prezentei cauze, suspendarea tuturor actelor de executare silite, anularea încheierii din data de 06.11.2014 întocmită de S.C.P.E.J. IGPV, anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 238/2014.
În motivarea contestației, ANRP a învederat că prin somația emisă în dosarul nr. 238/2014 de către S.C.P.E.J. IGPV, a fost înștiințată că are de achitat suma de 257.787,35 de lei, alcătuită din 247.924,88 de lei creanță actualizată și 9.862,47 lei cheltuieli de executare, invocând titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1320/11.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București-secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Contestatoatea a arătat că la data de 23.12.2011 a plătit intimatului actualizarea sumei de 213.341,75 de lei perioada noiembrie 2002-noiembrie 2009.
De asemenea, contestatoarea a arătat că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, nerespectându-se termenul de 6 luni în care instituția era obligată să ia toate măsurile pentru îndeplinirea obligațiilor.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 650 alin. (1) și (2), art. 700, art. 711 și urm. C.proc.civ., Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, OG nr. 22/2002, OUG nr. 80/2013, OUG nr. 10/2014. În baza art. 223 alin. (3) C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, fiind îndreptățit la recuperarea sumei datorate potrivit dispozițiilor legale. Astfel, acesta a precizat că plata voluntară realizată de ANRP reprezintă o parte din suma actualizată de instanță la data de 11.05.2009 prin decizia nr. 1320.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 C.proc.civ., art. 2 din OG nr. 22/2002, art. 6 CEDO.
În susținerea întâmpinării, intimatul a solicitat încuvințarea probei cu înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
A fost emisă adresă către S.C.P.E.J. IGPV în vederea depunerii în copie a dosarului de executare nr. 238/2014.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în baza titlului executoriu reprezentat de dentința civilă nr. 1320/11.05.2009 a Curții de Apel București-secția de contecios administrativ și fiscal (filele nr. 61-63), la cererea creditorului O. G. (filele nr. 59-60) de la data de 07.05.2014 s-a format pe rolul .C.P.E.J. IGPV dosarul de executare nr. 238/2014 (fila nr. 69).
Prin încheierea din data de 21.05.2014 (fila nr. 74), Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea de încuviințare a executării silite.
Prin încheierea din data de 06.11.2014 s-a procedat la actualizarea creanței din titlul executoriu (fila nr. 85) și la stabilirea cheltuielilor de executare.
La data de 06.11.2014 s-a emis către contestatoare somația pentu îndeplinirea obilagției de plată a sumei de 257.787,35 de lei (fila nr. 86). De asemenea, la data de 24.10.2014 s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei (fila nr. 40).
În drept, având în vedere că cererea de începere a executării silite a fost înregistată la data de 07.05.2014, prevederile aplicabile acestui litigiu sunt cele ale Codului de procedură civilă în vigoare la acel moment, potrivit dispozițiilor art. 25.
Instanța constată că prezenta acțiune este neîntemeiată și o va respinge cu următoarele argumente:
- În ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia ar fi plătit creanța datorată, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, deși din înscrisurile existente la dosar nu rezultă acest fapt, totuși intimata recunoaște că debitoarea a plătit suma de 146.545,34 de lei. Având în vedere că debitoarea a efectuat o plată vouluntară în anul 2011, fără a preciza cu ce titlu, rezultă că această plată parțială a fost realizată în baza debitului principal datorat către creditoare potrivit dispozițiilor art. 1111 C.civ. de la 1864. De asemenea, aceste ultime dispoziții sunt în favoarea debitoarei, în sensul că dacă plata se impută asupra capitalului, acesta nu mai produce dobânzii.
- Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor O.G. nr.22/2002, din coroborarea dispozițiilor art. 2,3 din OG nr. 22/2002 si art. 666 C.proc.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică dovedește că se află în imposibilitate obiectivă de a plati, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmarită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori in cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a astepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seama a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotarări judecătorești, imperativ derivat din art.6 CEDO, art.11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, făcând din nou trimitere la art.2 și 3 din OG nr. 22/2002 și art.666 C.proc.civ., reiese ca somația la care se refera art .2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art.666 C.proc.civ., adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr.22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activitătii instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate. De asemenea, în cazul în care exista dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului. Pe de altă parte, instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept, și doar în contextul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art.1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începuta prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, caz în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune că îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În cazul de față, ANRP nu a executat de bunăvoie obligațiile, astfel că intimata s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată de către contestatoare, în deplină concordanță cu dispozițiile OG nr.22/2002. De asemenea, instanța constată că nu există niciun motiv pentru ca debitoarea-contestatoare să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, câtă vreme nu a făcut nicio probă - deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau în acest sens - că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat în titlul executoriu, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art.2 din OG nr.22/2002, astfel că în aceste condiții orice întârziere în executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 CEDO.
Art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană Drepturilor Omului protejează dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar ramâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotarârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotarârilor judecatorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
Aceste statuări trebuie respectate în privința oricăror titluri executorii care nu mai pot fi contestate și prin care autoritățile administrative ale statului recunosc drepturi de creanță persoanelor; dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească (ori un titlu executoriu necontestat) ori întârzie în executarea acestora, garanțiile art. 6 care includ și dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești sau ale administrației publice, își pierd orice rațiune de a fi (M. I. P. împotriva României par. 40, 29 septembrie 2005), iar mai mult, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului ori în urma unei proceduri administrative a obținut o hotărâre definitivă, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Ș. împotriva României, 24 martie 2005, A. împotriva României, par. 39, 15 iunie 2006, Metaxas c. Greciei, par. 19, 27 mai 2004, Öneryildiz c. Turciei, 30 noiembrie 2004).
Așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii prin care au fost obligați în calitate de debitori.
Curtea Europeană a statuat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33). Atunci când autoritatea obligată face parte din administrație, aceasta constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției (cauza M. I. P. c României par. 40, 29 septembrie 2005 ). Or, dacă administrația refuză sau omite să execute, ori întârzie să o facă, garanțiile art. 6 își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby c. Greciei, par. 41, 19 martie 1997, D. și alții c. României, par.26,7 aprilie 2005).
Astfel, susținerea contestatoarei este neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să respingă contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având C.U.I._, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202 în contradictoriu cu intimatul O. G., având C.N.P._, cu domiciliul ales în sector 5, București, .. 5, .. 7, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. E. L. A. D.
Pentru Președintele completului
demisionat, semnează,
în baza disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C.,
Președintele Judecătoriei Sectorului 1 București
Red./15.12.2015/ 4 ex.
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 3323/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 3263/2015. Judecătoria... → |
|---|
