Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 16403/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică din data de 21.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - ELENA ANDREEA NEŢOIU

Grefier - L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. M. și pe intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI și B. EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI G., având ca obiect contestație la executare, suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a fost transmisă copia dosarului de executare nr.1541/2014 și că intimații au depus întâmpinare, după care,

Instanța ia act că procedura de citare este legal îndeplinită si ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

Instanța, procedand la verificarea competentei conform art.131 NCPC, se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța ia act că nu a fost achitată taxa judiciară de timbru de catre contestatoare, desi a fost citata cu aceasta mentiune.

Instanța invoca din oficiu exceptia netimbrarii cererii si retine cauza in pronuntare asupra acestei exceptii.

Dupa deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 06.07.2015, sub nr._, contestatoarea C. M., cu domiciliul in sector 1, București, ..125, ap. 15, CNP_, a chemat in judecata pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul in sector 6, București, ..401 A, O.P. 76, C.P. 87, inregistrata la ORC sub nr.J_, CUI_ și pe intimatul B. EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI G., având sediul în sector 1, București, ..1, ., ., C.U.I RO_, solicitand instanței anularea tuturor formelor de executare efectuate in dosarul de executare nr.1541/2014 al B.E.J.A. A. ȘI G., anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._/26.07.2011, suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a contestației la executare și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, contestatoarea arătat că nu a primit somație să achite suma de 28 euro și nici procesul-verbal de cheltuieli de executare încheiat de organul de executare însă a fost somată să plătească suma de 270,48 lei reprezentând cheltuieli de executare care nu se regasesc ..

În drept au fost invocate dispozițiile art.583, art.662 și art.711 și următoarele din NCPC, O.G. nr.15/2002 și O.G. nr.2/2001.

Cererea nu a fost legal timbrata.

Intimatul B. EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI G. a depus intampinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii contestatoarei în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse in titlul executoriu, respingerea cererii de suspendare a executării silite ca nefondată și respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică.

La termenul de judecata din data de 21.09.2015, instanta a ramas in pronuntare asupra exceptiei netimbrarii invocata din oficiu.

Analizând excepția invocată, instanța reține următoarele:

Prin citația pentru termenul de judecată din data de 21.09.2015, instanța i-a pus in vedere contestatoarei să achite o taxă de timbru in cuantum de 31,68 lei pentru contestatia la executare și 50 lei pentru cererea de suspendare a executării silite, insa aceasta nu s-a conformat.

Conform art.197 NCPC:”În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”

Avand in vedere aceste aspecte, instanta va admite exceptia netimbrarii actiunii, invocata din oficiu si va anula actiunea formulata de contestatoare ca netimbrata.

Instanta va lua act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

In baza art.720 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica si Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati A. si ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării contestatiei la executare, invocata de instanta din oficiu.

Anuleaza ca netimbrata contestatia la executare formulata de contestatoarea C. M., cu domiciliul in sector 1, București, ..125, ap. 15, CNP_, în contradictoriu cu intimatii C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul in sector 6, București, ..401 A, O.P. 76, C.P. 87, inregistrata la ORC sub nr.J_, CUI_ și B. EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI G., având sediul în sector 1, București, ..1, ., ., C.U.I RO_.

Ia act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

In baza art.720 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica si Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati A. si ..

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. A. N. L. B.

RED/DACT/E.A.N./01.10.2015/05 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI