Contestaţie la executare. Sentința nr. 7276/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7276/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 7276/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7276/2015

Ședința publică de la 22.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. D. P.

GREFIER: D. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, având ca obiect

contestație la executare dosar executare 23/2015, întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,

Instanța invocă din oficiu excepția nulității și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta S.N.T.F.C. " CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI a formulat contestatie la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătorești Asociați D. I. si Crafcenco, cu sediul in ., nr.9, ., Parter, . județul București, în dosarul de executare nr.23/2015 în baza titlului executoriu - Sentinta Civila nr.7502/29 aprilie 2013, pronunțată Judecătoria Sector 2 București, în dosarul nr._/300/2012.

Prin prezenta, a solicitat admiterea prezentei contestații și pe cale de consecință: - anularea actelor de executare efectuate până în prezent (adresa de poprire privind cheltuielile de executare, încheierea din data de 02.03.2015 in ceea ce privește cheltuielile de executare) precum și anularea tuturor actelor de executare ce se vor efectua în dosarul de executare nr.23/2015, întoarcerea executării silite, cu restabilirea situației anterioare executării, plata cheltuielilor de judecată. În fapt, prin Sentinta Civila nr.7502/29 aprilie 2013, pronunțată Judecătoria Sector 2 București, în dosarul nr._/300/2012 S.N.T.F.C„CFR Calatori„SA - Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori București, a fost obligată să plătească reclamantei, 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecata conform chitanței nr.433/24.04.2013.Pe această cale, a contestat somația emisa de B. Asociați D. I. si Crafcenco la data de 02 martie 2015, prin care ne solicită plata sumei totale de 4.594,20 lei, din care suma de 2000 lei reprezintă debit datorat creditorilor in temeiul titlului executoriu sus menționat,suma de 2015,20 reprezentând actualizarea cheltuielilor de judecata pe perioada mai 2013-ianuarie 2015 iar suma de 579 lei reprezintă cheltuieli de executare. Pe această cale, a contestat onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 579 lei menționat în incheierea din data de 02.03.2015, reprezentând cheltuieli de executare. Onorariul executorului nu respectă limitele stabilite de OMJ nr. 2550/2006, în raport cu suma stabilită în sarcina subscrisei. Astfel, potrivit pct.4 din Anexa OMJ nr.2550/2006, onorariul maximal pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, pentru sumele de recuperat ce nu depășesc 50.000 lei (cum este în cazul de față, suma fiind de 4.015,001ei) poate fi de până la 10% din sumă, respectiv 401,50 lei fără TVA .Mai mult, onorariul executorului judecătoresc nu respectă nici dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în care se prevede că ”pentru creanțe în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

Totodată în conformitate cu prevederile art.722 Codul de Procedura Civila, în situația în care instanța va desființa actele de executare, a solicitat sa se dispuna întoarcerea executării silite, restabilirea în situația anterioară executării, precum si restituirea oricăror cheltuieli realizate cu ocazia executării, inclusiv taxele bancare ce vor fi reținute cu ocazia plăților efectuate în baza fitului executoriu.

În drept, si-a întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art.711 și urm. din Cod de Procedura Civila, art.722 alin.(l) Cod de Procedura Civila.

În temeiul art.223 Cod Procedură Civilă, a solicitat judecarea și în lipsă a cauzei.A solicitat proba cu acte și orice mijloace de probă care se vor învedera utile în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pentru primul termen de judecată instanța a dispus citarea contestatoarei cu mentiunea de a indica numele și prenumele/denumirea pâratului; domiciliul sau reședinta ori sediul părților, de a achita taxa de timbru in cuantum de 376,59 lei, de a face dovada calității de reprezentant, de a indica valoarea obiectului cererii.

Conform art. 196 NCPC cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă .

Conform art. 197 NCPC în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Conform art. 82.(1) NCPC Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Reținând că nu a fost indicat nici intimatul, că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant și nici nu a fost timbrată cererea, instanța va admite excepția nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nulității.

Anulează acțiunea privind pe contestator S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, cu sediul in sector 1, București, . NORD, nr. 1-3.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7276/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI