Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 12767/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică de la 25 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. H.

GREFIER: M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. S. T. INVEST S.R.L. în contradictoriu cu intimații .., E. J. M. D. I., având ca obiect contestație la executare dosar executare

513MI/2015

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.06.2015, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

La data de 23.04.2015 a fost inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ contestatia la executare formulata de contestatoarea . SRL in contradictoriu cu intimatii . si executorul JUDECATORESC M. D. I. impotriva incheierii privind incuviintarea executarii silite nr.513 MI/01.04.2015 dispusa de SCPEJ I., S. si Petricaru prin care s-a solicitat anularea incheierii si a tuturor actelor de executare subsecvente acesteia.

In motivarea contestatiei la executare, contestatoarea a arat ca nu a fost comunicata incheierea privind incuviintarea executarii silite nr.513MI/01.04.2015 conform art.666 C..S-a invederat ca aceasta incheiere este lovita de efectul nulitatii prevazut de art.656 pct.2 C. fata de lipsa elementelor prevazute de dispozitiile imperative ale art.656 alin.1 lit.a, b, i.

In drept, contestatia la executare a fost intemeiata pe dispozitiile art.711 alin.1 si urm.C..

Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza proba cu inscrisuri.

Analizand cu prioritate exceptia netimbrarii contestatiei la executare, constata urmatoarele:

Prin rezolutia din data de 27.04.2015 s-a dispus citarea contestatoarei cu mentiunea de a achita taxa de timbru in cuantum de 110+118,07 lei, aceeasi obligatie fiind mentinuta in sarcina contestatoarei si la termenul de judecata din 21.05.2015.

Instanta constata insa ca societatea contestatoare, desi legal citata, nu si-a indeplinit obligatia de a achita taxa de timbru, motiv pentru care, in baza art.197 C. si art.31 alin.1 si art.33 din OUG 80/2013, va admite exceptia netimbrarii si va anula contestatia la executare ca netimbrata.

In baza art.453 alin.1 C., instanta va obliga contestatoarea la plata catre intimata a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariul avocatial achitat in cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia netimbrarii.

Anuleaza contestatia la executare ca netimbrata, privind pe contestatoarea S.C. S. T. INVEST S.R.L., cu sediul în București, ., nr. 77, .. 1, . 1, în contradictoriu cu intimații .., cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, E. J. M. D. I., cu sediul în București, Spl. Independendenței, nr. 3, ., ., sector 1.

Obliga contestatoarea la 1000 lei cheltuieli de judecata.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. H. M. B.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

Red. I.H./Dact. M.B., I.H././5 ex./ 07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI