Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3934/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3934/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 3934/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3934
Ședința publica de la 27.02.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: I. E. L.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. I. S. COMPANY S.R.L. și pe debitoarea S.C. M. E. S.A, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 30.01.2015, pentru data de 06.02.2015, pentru 20.02.2015 iar apoi pentru astazi, data de 27.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2014, sub nr._, creditoarea S.C. I. S. COMPANY S.R.L., prin reprezentant legal, a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei S.C. M. E. S.A. prin care să fie obligată la plata sumei de 20.712,41 lei reprezentând debit restant. Prin cerere, creditoarea a solicitat și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivare, societatea reclamantă a arătat, în esență, că între subscrisa și debitoare s-a încheiat contractul nr. 4/16.03.2009, având ca obiect proiectarea și execuția instalației de gaz metan. În baza acestuia, creditoarea s-a obligat să execute lucrările arătate, iar debitoarea s-a obligat prin Actul adițional nr. 1 ca, după terminarea tuturor lucrărilor și obținerea tuturor avizelor necesare funcționării rețelei de gaz și semnarea unui proces-verbal de terminare a lucrărilor să restituie suma reținută ca garanție pe durata derulării contractului, respectiv suma de 20.712,41 lei.
A mai învederat creditoarea că, deși a executat lucrările la care s-a obligat, a obținut avizele necesare și s-a semnat procesul-verbal de terminare a lucrărilor, debitoarea nu a înțeles să restituie garanția, cu toate că a fost somată să procedeze astfel.
De asemenea, creditoarea susține că această creanță pe care o deține împotriva debitoarei este certă, rezultând din contract și facturile depuse la dosar, lichidă și exigibilă.
În drept, creditoarea își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 453, 1013 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 1270 din Codul civil.
În dovedirea cererii, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri, cererii fiindu-i atașate copii certificate pentru conformitate cu originalul ale următoarelor înscrisuri: contractul de proiectare și execuție a instalației de utilizare a gazului metan nr. 4/2009 (f. 6-9), actul adițional nr. 1 la contract (f. ), facturi fiscale (f. 10-19, 25-28), procese-verbale (f. 20-24, 29-48), deviz lucrări (f. 49-50), somație și confirmare primire (f. 53-59).
Cererea de emitere a unei ordonanțe de plată a fost legal timbrată, conform chitanței nr._ din 27.10.2014, cu suma de 200 lei drept taxă judiciară de timbru, potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. 80/2013 (f. 66).
La data de 02.12.2014, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de ordonanță de plată ca având autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, respingerea cererii de ordonanță de plată ca neîntemeiată, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, debitoarea a arătat că prezenta cerere a mai făcut obiectul unui dosar, respectiv dosarul nr._/299/2013, cerere înregistrată în data de 27.08.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, formulată de aceeași creditoare, împotriva aceleiași societăți debitoare, având ca obiect plata sumei de 20.712,41 lei, respectiv aceeași sumă ca în prezenta cerere, conform acelorlași facturi. Mai învederează debitoarea că cererea ce a format obiectul dosarului nr._/299/2013 a fost respinsă și a rămas definitivă ca urmare a neexercitării de către creditoare a căii de atac.
În subsidiar, debitoarea solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că din actele prezentate nu rezultă caracterul exigibil al creanței, iar acțiunea creditoarei ridică probleme de drept incompatibile cu procedura specială a ordonanței de plată. În acest sens, precizează că societatea creditoare nu a prezentat procesul-verbal de terminare a lucrărilor și nici nu a facut dovada că debitoarea a primit garanția de la client, astfel cum era prevăzut în Actul adițional nr. 1 la contract.
Sub aspectul probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, potrivit art.248 alin. (1) C.proc.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de către debitoare prin întâmpinare.
Prin încheierea din data de 06.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013 rămasă definitivă ca urmare a neexercitării căii de atac, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de creditoarea S.C. I. S. COMPANY S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. E. S.A., având ca obiect plata sumei de 20.712,41 lei, reprezentând debit restant cu titlu de „garanție”, conform facturilor nr. 68/06.04.2009, nr. 72/29.05.2009, nr. 76/08.07.2009, nr. 80/04.08.2009, nr. 87/08.10.2009, nr. 92/29.10.2009, nr. 95/18.11.2009, nr. 106/29.01.2010, nr. 111/26.02.2010, nr. 131/07.10.2010, nr. 154/30.09.2010, nr. 171/25.01.2011, nr. 190/06.05.2011.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată expres prin art. 430 C.proc.civ., potrivit căruia, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
Potrivit art. 431 C.proc.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Din textul legal mentionat, rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Analizand încheierea din data de 06.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013 rămasă definitivă ca urmare a neexercitării căii de atac, instanța constată că cererea ce face obiectul prezentei acțiuni prezintă triplă identitate de părți, obiect și cauză.
Astfel, în ambele procese partile au aceeasi calitate, obiectul este identic si consta in obligarea debitoarei la plata sumei de 20.712,41 lei, reprezentând debit restant cu titlu de „garanție”, conform facturilor nr. 68/06.04.2009, nr. 72/29.05.2009, nr. 76/08.07.2009, nr. 80/04.08.2009, nr. 87/08.10.2009, nr. 92/29.10.2009, nr. 95/18.11.2009, nr. 106/29.01.2010, nr. 111/26.02.2010, nr. 131/07.10.2010, nr. 154/30.09.2010, nr. 171/25.01.2011, nr. 190/06.05.2011, existand identitate atat in ceea ce priveste pretentia formulata, cat si in ceea ce priveste dreptul subiectiv invocat. Privitor la cauza, ca si fundament al raportului juridic dedus judecatii, instanta constata, de asemenea, existenta identitatii juridice.
In plus, instanta retine si imprejurarea ca, prin interpretarea dispozitiilor art. 431 din C.proc.civ., încheierea din data de 06.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013 se impune cu putere de lucru judecat, existenta acesteia constituind un impediment pentru introducerea unei noi cereri privind emiterea ordonanțe de plată.
Față de cele de mai sus, instanța constată că, referitor la debitul aferent facturilor ce au format obiectul și al încheierii din data de 06.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299 sunt incidente dispozitiile art. 431 C.proc.civ., motiv pentru care va admite exceptia autoritatii de lucru judecat și va respinge cererea privind debitul restant cu titlu de garanție ca având autoritate de lucru judecat.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Nefiind în culpă procesuală, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat a cauzei ce face obiectul prezentului dosar în raport de dosarul nr._/299/2013, invocată de către debitoare.
Respinge acțiunea formulată de creditoarea S.C. I. S. COMPANY S.R.L., având J_, cu sediul în sector 6, București, ., ., . cu debitoarea S.C. M. E. S.A, având J_, cu sediul ales în sector 5, București, Calea Rahovei, nr. 178, . autoritate de lucru judecat.
Cu drept de cerere în anulare pentru creditoare în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de anulare urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. E. L. A. D.
Pentru Președintele completului
demisionat, semnează,
în baza disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C.,
Președintele Judecătoriei Sectorului 1 București
Red./15.12.2015/4 ex
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3824/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 3828/2015. Judecătoria... → |
---|