Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 22787/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator MOCHLOS SA G. SUCURSALA ROMANIA și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța rămâne in pronunțare asupra excepției perimării cererii.
INSTANȚA
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca prin incheierea de la 21.12.2012 a fost suspendata cauza de fata in temeiul dispozitiilor art. 242 alin 1 pct 1. C.. instanta apreciind ca dezlegarea pricinii atarna in totul sau in parte de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.
In conformitate cu dispozitiile art. 248 C.pr.civ „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”
Observand ca in cauza conditiile prevazute de textul de lege mentionat sunt indeplinite si ca nu au intervenit cauze de suspendare sau de intrerupere a termenului conform art. 249 si 250 C.pr.civ instanta urmeaza sa admita exceptia si sa constate perimata cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 253 C.p.civ. în referire la art. 248 C.p.civ. constată că a operat perimarea cererii de chemare în judecată formulata de stator MOCHLOS SA G. SUCURSALA ROMANIA cu sediul in sector 1, București, .-92, .. demisol, . 1, București, .. M., nr. 6, . contradictoriu cu intimat . cu sediul in S., . jud. M..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată astăzi, 27.11.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|