Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 22640/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 26.11.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE - F. A. P.

GREFIER – C. I. C.

Pe rol soluționarea cererii de investire cu formula executorie formulata de creditoarea S.C. O. F. Z.R.T.– perimare.

La apelul nominal făcut in ședința publica din Camera de Consiliu nu a răspuns creditorul, soluționarea cererii făcându-se fără citarea parților.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Instanța, față de temeiul juridic al suspendării și data suspendării judecății cauzei, rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2014, sub nr._, creditoarea S.C. O. F. SRL, a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. C2203/9/_ din data de 11.06.2013 împotriva debitorului M. C..

Prin încheierea de la 22.01.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 al. 1 C. p. c., urmare a faptului că, în speță, creditorul nu s-a conformat dispoziției de a depune la dosar copia certificată a contractului de cesiune de creanță, nefăcând dovada calității sale de creditor, în condițiile în care din titlul executoriu rezultă că are calitate de creditor O. Bank Romania SA.

La termenul din 26.11.2015, instanța a pus în discuție excepția perimării.

Analizând actele dosarului cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 416 C. p. Civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.

Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 22.01.2015, când instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 al. 1 C. p. c., urmare a faptului că, în speță, creditorul nu s-a conformat dispoziției de a depune la dosar copia certificată a contractului de cesiune de creanță, nefăcând dovada calității sale de creditor, în condițiile în care din titlul executoriu rezultă că are calitate de creditor O. Bank Romania SA.

De la acest moment și pana la termenul din 26.11.2015, termen acordat din oficiu, creditorul nu a indeplinit niciun act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 417 C. p. civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 416 C. p. civ., instanța urmează a constata perimată cererea formulată de creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea privind pe creditoarea S.C. O. F. S.R.L. cu sediul ales în București, .. 79, ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședința publică azi, 26.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. FAP/CIC

3 ex./08.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI