Contestaţie la executare. Sentința nr. 1423/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1423/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1423/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința Civilă Nr. 1423/2015

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S.C. P. L. RO S.R.L. și pe intimat S. C. PROFESIONALA DE EXECUTORI JUDECATORESTI O. D. C. SI N. A., intimat S.C. E. K. ROMANIA S.R.L., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea prin împuternicit, care depune la dosar împuternicire, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură relații din partea B., după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Contestatoarea prin împuternicit lasă la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 03.12.2014 sub nr._, contestatoarea S.C. P. L. RO S.R.L., a formulat contestatie la executare in contradictoriu cu intimații S. C. PROFESIONALA DE EXECUTORI JUDECATORESTI O. D. C. SI N. A. și . S.R.L., solicitând instantei anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr.2050/2014 S. C. PROFESIONALA DE EXECUTORI JUDECATORESTI O. D. C. SI N. A..

În motivare, în esență, contestatoarea a invocat nelegalitatea actelor de executare arătând că, în urma deciziei nr.27/09.04.2014 debitoarea Blendarau A. V. nu mai are calitatea de angajat al contestatoarei, astfel încât aceasta din urma nu mai poate fi considerat terț poprit în raporturile cu Blendarau A. V..

Legal citați, intimații nu a depus întâmpinare.

La data de 15.12.2014 S. C. PROFESIONALA DE EXECUTORI JUDECATORESTI O. D. C. SI N. A. a comunicat instanței copia dosarului de executare silită.

La termenul de judecata din data de 29.01.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a rămas in pronunțare asupra excepției invocate.

Analizând materialul probator, prin prisma acestei excepții, instanța reține următoarele:

Prin încheierea dispusă de S. C. PROFESIONALA DE EXECUTORI JUDECATORESTI O. D. C. SI N. A. la data de 16.09.2014 a fost admisă cererea creditorul prin care a solicitat executarea silită a contestatoarei în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr._/2014 pronunțată în dosarul nr._ .

Prin Încheierea pronunțată la data de 01.10.2014 de către Judecatoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._/302/2014, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditorul S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. cu privire la debitorul S.C. P. L. RO S.R.L., având sediul în București, ., sector 5.

Ulterior soluționării cererii de încuviințare a executării silite de catre Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti prin incheierea pronuntata in dosarul nr._/302/2014, executorul judecătoresc a emis actele de executare in dosarul de executare nr.2050/2014.

Potrivit art.711 alin.1 NCPC, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit dispozitilor art.713 alin.1 NCPC, contestația se introduce la instanța de executare.

De asemenea, conform art. 713 alin.2 NCPC:”In cazul urmaririi silite prin poprire, daca domiciliul sau sediul debitorului se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare, contestatia se poate introduce si la judecatoria in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau sediul debitorul.”

Prin decizia nr.348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Comercială „Lapmor Impex” — S.R.L. din G. în Dosarul nr._ al Judecătoriei G. și a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă sunt neconstituționale.

În motivarea deciziei s-a reținut că în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.

De la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr.529/16.07.2014, dispozițiile art.650 alin. (1) NCPC, declarate neconstituționale, au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Din punct de vedere, practic, prevederile art. 650 alin. (1) NCPC nu mai produc efecte juridice de la data de 16 iulie 2014.

Dispozițiile art.650 alin. 1 din C. fiind lipsite de efecte juridice, competența teritorială, respectiv instanța de executare urmează a fi stabilită potrivit dispozițiilor de drept comun care stabilesc competența teritorială, respectiv conform prevederilor art.107 C..

In ceea ce privește aplicarea ratione temporis a deciziei Curții, instanta retine ca se impune o distincție între executările silite în cazul cărora biroul executorului judecătoresc a fost sesizat înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr.348/17.06.2014, respectiv după această dată.

Rezolvarea acestei probleme trebuie să pornească de la trei aspecte esențiale: deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai ex nunc, pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data biroului executorului judecătoresc cu cererea de încuviințare a executării silite; trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.

În cazul în care cererea de privind executarea silită a fost înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr.348/17.06.2014, cum este si cazul in speta de fata, mai mult decât atât cererea de încuviințare a executării silite fiind înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula privind competența teritorială stabilită în cadrul dispozițiilor art. 107 C., respectiv instanța executare se va stabili prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului.

Așadar, dacă biroul executorului judecătoresc a fost sesizat cu cererea de executare silită ulterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, instanța de executare este judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediu sau domiciliul debitorului, iar competența instanței care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite este legal dobândită, potrivit art.107 C., nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită (contestația la executare, autorizarea aplicării sechestrului asupra bunurilor aflate în mâinile terților, conform art. 732 alin. 2).

Prin urmare, având in vedere toate considerentele expuse mai sus, in speță, calitatea de instanța de executare o are Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul debitoarei S.C. P. L. RO S.R.L..

Referitor la împrejurarea dacă competența teritorială, astfel cum a fost reținută mai sus este reglementată de norme de ordine publică sau de ordine privată, cu consecința posibilității sau nu a instanței de a invoca din oficiu necompetența teritorială, se impun următoarele precizări: din modul de redactare a dispozițiilor art.650 NCPC se poate deduce intenția legiuitorului de a conferi instanței de executare o competentă teritorială exclusivă.

Pe fondul tuturor acestor considerente, reținând astfel caracterul absolut al competenței teritoriale de soluționare a contestației la executare, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, căreia i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei teritoriale, privind pe contestator S.C. P. L. RO S.R.L., sediul ales în sector 5, București, ., ., . intimat S. C. PROFESIONALA DE EXECUTORI JUDECATORESTI O. D. C. SI N. A., sector 1, București, .. 29, ., ..C. E. K. ROMANIA S.R.L., sector 2, București, .. 10 A, .. 6 ȘI 7.

Declină competența de soluționare a dosarului nr._ în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

RED.M.A.20.02.2015

TEH.M.M. 06.02.2015 /2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1423/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI