Contestaţie la executare. Sentința nr. 5321/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5321/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5321/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5321/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier G. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. A. D. și pe pârâta t B. I. A RELIGIILOR PRIN LICHIDATOR RVA INSOLVENCY SPECIALIST SPRL, având ca obiect contestație la executare ANULARE FORME EXECUTARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin consilier juridic, lipsind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției și să se constate că dosarul a stat în nelucrare mai mult de un an și solicită aplicarea dispozițiilor art.248 alin.1 C..

Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a VI-a Comercială la data de 05.10.2012 sub nr._, reclamanta Ș. A. D. a chemat în judecată pe pârâta B. INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR, prin lichidator RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL BUCUREȘTI, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de credit bancar nr 170/23.12.1999 emis de pârâtă, precum și a formelor de executare silită efectuate de intimată în baza acestui titlu executoriu, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr_/16.11.2012 Tribunalul București-Secția a VI-a Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, dosarul fiind înregistrat pe rolul acesteia sub nr_ .

Prin sentința civilă nr._/31.10.2013 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței dispunând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Prin aceeași sentință a fost disjuns capătul de cerere privind anularea formelor de executare silită efectuate de intimată în dosarul de executare silită E 15/2003 si a dispus formarea unui nou dosar înregistrat sub nr._ la data de 06.11.2013.

Prin încheierea de ședință de la 09.01.2014 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 C., ca urmare a faptului că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță in sensul de a depune fotocopii de pe înscrisurile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată (aflate în posesia reclamantei întrucât au fost depuse fotocopii de pe acestea în dosarul nr_, din care a fost disjunsă prezenta cerere).

În ședința publică din 19.03.2015, instanța a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele dosarului cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.

Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 09.01.2014, în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 C.p.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației fixate în sarcina sa de catre instanță, constând în a depune fotocopii de pe înscrisurile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată (aflate în posesia reclamantei întrucât au fost depuse fotocopii de pe acestea în dosarul nr_, din care a fost disjunsă prezenta cerere).

De la acest moment și pana la termenul din 19.03.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, reclamanta nu a indeplinit niciun act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 249 C.p.civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.248 al.1 C.p.civ, instanța urmează a constata perimată cererea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamanta S. A. D., cu domiciliul în BEIUS, . jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta B. I. A RELIGIILOR PRIN LICHIDATOR RVA INSOLVENCY SPECIALIST SPRL, cu sediul în București, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red: M.P/Th.red: M.P./G.R.

4ex/ 17.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5321/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI