Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13128/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 30.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții H. S. și H. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. și intervenient A. C., având ca obiect pretenții daune morale.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 11.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.proc.civ., instanța a amânat pronunțarea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 13.01.2014 sub numărul de dosar_ reclamanții H. S. și H. I. au solicitat obligarea pârâtei S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. la plata:
- către H. S. a sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale;
- către H. I. a sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale;
- penalităților de întârziere, în principal, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere pentru sumele acordate cu titlu de despăgubire, de la data avizării de daună, respectiv 16.01.2012, dar nu mai târziu de 3 luni de la această dată, și până la data plății efective. În subsidiar, s-a solicitat acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru sumele acordate cu titlu de despăgubire, de la data avizării de daună, respectiv 16.01.2012, dar nu mai târziu de 3 luni de la această dată, și până la data plății efective;
- cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în urma evenimentului rutier survenit la data de 11.01.2011 au suferit mai multe vătămări corporale, constatate medical și atestate prin certificate medico-legale și adeverințe emise de instituțiile autorizate. În ce privește vătămarea corporală gravă a reclamanților s-a arătat că reclamantul, ca urmare a traumatismelor suferite în urma accidentului rutier, a fost supus unor intervenții chirurgicale, prima fiind efectuată după accident și ulterior, la 20.01.2011, fiind supus unei noi intervenții chirurgicale. Totodată, s-a arătat că reclamantul, după externare, a beneficiat de 5 luni de concediu medical și timp de 2 ani de la producerea accidentului a urmat tratamente de balneo-fizio-terapie, însă nici la momentul introducerii acțiunii nu își poate folosi degetele mâinii, neavând sensibilitate la acestea și neputând face mișcări care să îi permită folosirea mâinii la un nivel mediu, în sensul că nu poate ține nimic și nici manipula nimic cu mâna. În ce privește vătămarea reclamantei, s-a arătat că în urma accidentului rutier aceasta a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, colecție hematică subdurală și contuzie toraco-abdominală și, deși în certificatul medico-legal s-a menționat că leziunile suferite necesită îngrijiri medicale de 25-30 zile, reclamanta a suferit în continuare, o perioadă lungă de timp, cefalee și amețeli, ceea ce a presupus deplasarea sa numai însoțită.
În susținerea pretențiilor, reclamanții au arătat că pârâta O., în calitate de asigurător RCA a autoturismului implicat în accident condus de A. C., este datoare să plătească contravaloarea despăgubirilor cauzate în urma producerii evenimentului rutier din 11.01.2011, fiind îndeplinită condiția cerută de art. 49 din Legea 136/1995. S-a menționat, totodată, că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru a opera răspunderea civilă a pârâtei.
Reclamanții au învederat faptul că anterior promovării acțiunii s-a încercat soluționarea pricinii pe cale amiabilă, convocând pârâta la conciliere directă, însă pârâta, fără o justificare temeinică, a refuzat să se prezinte la conciliere și a refuzat soluționarea amiabilă a cauzei. În continuare, s-a arătat că sumele solicitate se încadrează în prevederile art. 25 alin. 1 din Normele metodologice din 2010 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse de accidente de vehicule, potrivit cărora „pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2010, la un nivel de 2.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse în anul 2011, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse în anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului comunicat de Banca Națională a României”.
Reclamanții au mai apreciat că sumele pretinse sunt justificate, suferințele fizice și traumele psihice suferite în urma accidentului, ce pot fi constatate, îi îndreptățesc la solicitarea sumelor cu titlu de despăgubiri.
Referitor la despăgubirile morale, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție în mod constant a decis că acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, perpetuarea în timp a acestor consecințe, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, criteriile de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază achitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Cât privește capătul de cerere cu privire la plata penalităților de întârziere, s-a arătat că dispozițiile Ordinului CSA nr.14/2011 sunt aplicabile în raport de data avizării de daună și, respectiv, data neîndeplinirii culpabile a obligațiilor asigurătorului, motiv pentru care se impune acordarea unor penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere pentru sumele acordate cu titlu de despăgubire, de la data avizării de daună, respectiv 16.01.2012, dar nu mai târziu de 3 luni de la această dată și până la data plății efective.
În subsidiar, s-a solicitat de către reclamanți ca în situația în care instanța apreciază că penalitățile trebuie să urmeze ordinul în vigoare la data producerii accidentului, să fie acordate penalități de 0,1% pe zi de întârziere de la data avizării și până la data plății efective, conform dispozițiilor art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C.civ., art. 41, art. 43, art. 49-55 din Legea nr. 136/1995, art. 24 alin. 2 lit. b, art. 26, art. 35-38, art. 46, art. 49 din Ordinul CSA nr.14/2011, art. 78, art. 94 pct.1 lit. j, art. 95, art. 98, art. 107, art. 148-151, art. 193, art. 194, art. 254, art. 265, art. 309 și următoarele, art. 453 C.proc.civ, art. 29 alin.1 lit. i din OUG nr.80/2013.
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Prin întâmpinarea depusă la 03.09.2014 pârâta a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, în susținerea căreia a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. i) din OUG 80/2013, în sensul că legiuitorul a avut în vedere despăgubirile civile solicitate în cauzele penale și anume când acțiunea civilă este exercitată în cadrul procesului penal.
Pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în susținerea căreia a invocat prevederile art. 3 și art. 8 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În apărare, pârâta a arătat că s-a aflat în imposibilitatea instrumentării și plății dosarului de daună întrucât lipsea rezoluția Parchetului prin care a fost stabilită vinovăția în sarcina asiguratului societății pârâte. Cât privește penalitățile de întârziere, pârâta a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 36 și art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010. Referitor la daunele morale solicitate de reclamanți, pârâta a apreciat că sunt exagerate, temeiul de drept al obligației de reparare a prejudiciului moral fiind reprezentat de dispozițiile Codului de procedură penală coroborate cu cele Ordinului CSA pentru aplicarea legii nr. 136/1995 în cazul accidentelor de circulație care prevede că „La stabilirea despăgubirilor (…) în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: ….. f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.”
S-a menționat, în continuare, că deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere ca urmare a determinării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele produse. Totodată, s-a subliniat de către pârâtă că practica judiciară a statuat constant faptul că acordarea unor despăgubiri nu trebuie să aducă părții civile o îmbogățire fără justă cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile legale menționate în cuprinsul întâmpinării.
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
În temeiul dispozițiilor art. 201 alin. 2 C.proc.civ. reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare pe care l-au depus la dosarul cauzei la 01.10.2014, prin intermediul serviciului Registratură.
În combaterea excepției netimbrării, invocată de pârâtă, reclamanții au apreciat că se verifică îndeplinirea cerințelor prevederilor art. 29 alin. 1 lit i) din OUG nr. 80/2013, având în vedere faptul că a fost declanșată urmărirea penală față de autorul accidentului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, solicitând instanței respingerea excepției ca neîntemeiată.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanții au arătat că acțiunea a fost transmisă către instanță prin intermediul Poștei, la data de 10 ianuarie 2014, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, solicitând instanței respingerea excepției.
Referitor la apărările pârâtei, reclamanții au solicitat respingerea acestora, arătând că drepturile lor de a fi despăgubiți au fost încălcate câtă vreme nu au fost despăgubiți nici la peste 3 ani de la data producerii riscului asigurat vătămător.
Reclamanții, în combaterea apărărilor formulate de pârâtă cu privire la daunele morale, au arătat că nu se urmărește o îmbogățire fără justă cauză, ci se solicită acordarea de despăgubiri subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, având în vedere că din înscrisurile doveditoare rezultă problemele stringente de sănătate fizică și psihică cu care s-au confruntat în urma producerii accidentului rutier din data de 11 ianuarie 2011.
Conchizând, reclamanții au solicitat cenzurarea susținerilor pârâtei, înlăturarea apărărilor acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin notele de ședință de la 08.01.2015 reclamanții au indicat numele intervenientului forțat ca fiind A. C., introdus în cauză prin încheierea de ședință de la aceeași dată.
Prin încheierea de ședință de la 16.04.2015 instanța a respins, ca neîntemeiate, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare, pentru considerentele expuse pe larg în încheierea de la acea dată.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că, la data de 11.01.2011, organele de poliție din cadrul IPJ B. – Serviciul Poliției Rutiere au fost sesizate prin intermediul apelului unic de urgență cu privire la faptul că în aceeași zi, pe DN2E85, în apropierea localității Potârnichești, județul B., s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, organele de cercetare au stabilit că în ziua de 11.01.2011, în jurul orelor 19.00, numitul A. C. se deplasa la volanul ansamblului rutier format din autoutilitara marca Iveco cu nr. de înmatriculare_ și remorca cu numărul de înmatriculare_, pe DN2E85, dinspre municipiul Râmnicu Sărat către municipiul B.. După ce a ieșit din localitatea Potârnichești, . B., la km 12+400 m, acesta a inițiat o manevră de depășire fără, însă, a se asigura în mod corespunzător. În aceste împrejurări, ansamblul rutier condus de către intervenientul forțat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_ condus în mod regulamentar, dinspre municipiul B. către municipiul Râmnicu Sărat, de către partea vătămată H. I. care a suferit leziuni corporale care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale, partea vătămată H. S., care se afla pe bancheta din spate a autoturismului VW Passat, suferind leziuni corporale care au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluția de încetare a urmăririi penale din data de 30.08.2011 emisă în dosarul nr. 375/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. (f. 104-105) s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul A. C. pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal deoarece părțile vătămate și-au retras plângerile prealabile.
Instanța civilă a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect pretenții, acțiune ce a fost îndreptată împotriva asigurătorului de răspundere civilă delictuală al vehiculului condus de persoana vinovată de producerea accidentului, reclamanții solicitând repararea prejudiciilor morale suferite ca urmare a producerii accidentului rutier.
La data producerii evenimentului rutier, autoutilitara marca Iveco cu nr. de înmatriculare_ condusă de A. C. era asigurată RCA la societatea pârâtă S.C. O. V. Insurance Group S.A. (fosta BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A.), astfel cum rezultă din polița ./22/P22/HI nr._ valabilă la data producerii accidentului rutier (fila 25 din dosar).
Așadar, instanța reține că între intervenientul forțat A. C. și pârâta S.C. O. V. Insurance Group S.A. există raporturi juridice izvorâte din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie, în baza unei polițe RCA valabilă la momentul producerii accidentului rutier.
Dispozițiile art. 49 alin. 1 și 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii accidentului de autovehicule, stipulează că asigurătorul de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin avarierea sau distrugerea de bunuri.
Totodată, în conformitate cu art. 54 din același act normativ, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat.
Susținerile pârâtei în sensul că dosarele de daună nu au putut fi achitate pentru că reclamanții nu au depus rezoluția Parchetului prin care a fost stabilită vinovăția asiguratului pârâtei sunt vădit neîntemeiate. În acest sens, instanța are în vedere prevederile art. 36 alin. 1 și 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 (acesta fiind aplicabil în cauză prin raportare la data avizării daunei, dată la care era în vigoare Ordinul nr. 14/2011, pârâta cunoscând consecințele nerespectării obligației de despăgubire: penalități de 0,2%/zi) conform cărora (1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:
a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;
b)fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
(2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.
În speță, deși au trecut mai mult de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat (16.01.2012 – f. 20), pârâta nici nu a formulat o ofertă de despăgubire și nici nu a notificat reclamanților vreun motiv pentru care nu a aprobat, total sau parțial, pretențiile de despăgubire. De asemenea, pârâta nici nu a notificat păgubiților intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei, conform art. 36 alin. 4 din Ordinul CSA 14/2011.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 5 din Ordinul CSA 14/2011, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător [...]). Pârâta a invocat împrejurarea că reclamanții nu au depus rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria B., însă instanța reține că pârâta nu a făcut dovada solicitării în scris de la reclamanți a acestui înscris sau a vreunui alt document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei. Mai mult decât atât, se impun a fi reținute și prevederile alin. 6 al art. 36 din același ordin emis de CSA, conform cărora, în situația în care dosarul de daună conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.
Față de obiectul cererii, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile legale în materie de răspundere civilă delictuală. În prealabil, instanța reține că, față de data săvârșirii faptei ilicite (11.01.2011), în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil 1864. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 71/2011 (obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor), răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.
Articolul 998 din Codul Civil prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar articolul 999 C.Civ. prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Pe de o parte, în speță, s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, în sensul art. 998-999 Cod civil, constând în fapta intervenientului A. C. care, conducând ansamblul rutier format din autoutilitara marca Iveco cu nr. de înmatriculare_ și remorca cu numărul de înmatriculare_, pe DN2E85, dinspre municipiul Râmnicu Sărat către municipiul B., după ce a ieșit din localitatea Potârnichești, . B., la km 12+400 m, a inițiat o manevră de depășire fără, însă, a se asigura în mod corespunzător, astfel încât a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_ condus în mod regulamentar, dinspre municipiul B. către municipiul Râmnicu Sărat, de către reclamanta H. I..
Fapta ilicită a avut drept urmare directă vătămarea corporală a reclamanților H. S. care, potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 102/10.02.2011 (f. 34-35), a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale, și H. I. care, potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 105/10.02.2011 (f. 40-41) a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Prejudiciul a fost produs ca urmare a culpei conducătorului autoutilitarei marca Iveco cu nr. de înmatriculare_ asigurată RCA la S.C. O. V. Insurance Group S.A., legătura de cauzalitate rezultând din ansamblul materialului probator administrat în cauză, situația de fapt reținută de P. de pe lângă Judecătoria B. nefiind contestată în cauză. Fiind întrunite, în speță, condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 998-999 Cod civil, pentru autorul incidentului, pârâta S.C. O. V. Insurance Group S.A., în calitate de asigurator R.C.A., datorează, pentru repararea prejudiciului produs reclamanților, despăgubiri pentru daunele morale.
În aceste condiții, devin aplicabile în cauză dispozițiile speciale, în materie de asigurare de răspundere civilă, respectiv art. 50 alin. 1 și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, care prevăd, pe de o parte, că, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, iar, pe de altă parte, că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
D. urmare, în temeiul dispozițiilor menționate anterior, instanța constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 998-999 Cod civil, în materia răspunderii civile delictuale, precum și ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 136/1995.
Pentru determinarea cuantumului daunelor morale, instanța are în vedere că atingerea adusă integrității corporale a unei persoane potențează existența unui prejudiciu care trebuie să fie reparat, chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale celui vătămat. Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană sau lucru, pentru care aceasta este ținută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă. Prejudiciul moral reprezintă consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conținut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalității umane, definind-o.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Prejudiciile corporale suferite de reclamanți nu pot fi negate, H. S. suferind fractură cominutivă 1/3 inferioară antebraț stâng, plagă contuză gamba stângă, sindrom de strivire ambele membre inferioare, politraumatism prin accident 1/3 inferioară cubitus stâng, fractură baza metacarpian II-III stâng cu deplasare, sindrom de strivire antebraț și mâna stângă, plagă contuză genunchi stâng și rotulă stângă, fractură rotula stângă, iar H. I. suferind un traumatism cranio-cerebral minor grad 1 cu minimă colecție hematică subdurală stânga în curs de resorbție spontană, HSA posttraumatică de emisfer stâng, contuzie toraco-abdominală, astfel cum rezultă din certificatele medico-legale și din actele medicale depuse la dosar, ceea ce a determinat nu numai suferința și durerea fizică pentru recuperarea lor, dar și suferința psihică.
În ceea ce îl privește pe reclamantul H. S., din declarația martorului T. D.-R. rezultă că o bună perioadă de timp după operații, acesta nu și-a putut folosi mâna stângă, că și-a pierdut serviciul întrucât la firma de distribuție piese auto la care lucra era necesar să și ridice piesele, că a devenit mai închis, mai retras și mai tensionat din cauza faptului că nu își putea folosi mâna stângă și că în prezent își poate folosi parțial mâna stângă, dar nu are mobilitatea degetelor. A mai arătat martorul că, deși înainte de accident, reclamantul conducea frecvent, după acest eveniment nu l-a mai văzut la volan și că, din câte știe de la reclamant și de la alți prieteni, acesta a mai condus autovehicule, însă pe distanțe scurte și în zone fără trafic, aspecte care se coroborează cu declarația martorei B. G. C. care a arătat că nici ea nu l-a mai văzut pe reclamant la volan, că la întâlnirile cu prietenii vine cu alți prieteni cu mașina și că nu mai este la fel de activ ca înainte.
Referitor la reclamanta H. I., martorul T. D.-R. a arătat că, la rugămintea reclamantului, a transportat-o pe aceasta de la spitalul B. din București la spitalul din Piatra N., iar pe durata deplasării, ea s-a arătat speriată de mașini, de trafic și i s-a făcut rău de mai multe ori. Martorul nu a fost în măsură să relateze alte aspecte referitoare la starea acesteia arătând că de atunci nu a mai văzut-o. Nici martora B. G. C. nu a fost măsură să relateze aspecte referitoare la starea fizică și psihică a reclamantei arătând că a văzut-o o singură dată la o perioadă lungă după accident.
În lumina celor de mai sus, instanța consideră că nu există niciun motiv de îndoială că reclamanții a suferit un prejudiciu moral produs de fapta intervenientului A. C..
Față de toate acestea, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, motiv pentru care instanța urmează să statueze cu privire la repararea prejudiciului cauzat fiecăruia dintre reclamanți.
Cât privește întinderea prejudiciului, instanța constată că, spre deosebire de despăgubirile materiale, a căror stabilire este posibilă pe baza probelor administrate, despăgubirile morale fac în bună măsură obiectul evaluării instanței de judecată, care însă nu are la îndemână concluzii certe deduse din probele administrate.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs.
Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Instanța are în vedere și jurisprudența instanței europene, care a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Prejudiciul corporal suferit de reclamantul H. S. este evident, fapt ce a determinat nu numai suferința și durerea fizică pentru recuperarea sa, dar și suferința psihică. Chiar după intervențiile chirurgicale suportate, acesta a rămas cu o coordonare deficitară a policelui pentru mișcările de flexie, extensie, abducție și adducție, datorate poziționării deficitare (postoperator) și răsucirii în ax, la nivelul mâinii stângii fiindu-i limitată mișcarea de prehensiune, astfel cum rezultă din scrisoarea medicală depusă la fila 32 dar și din declarațiile martorilor audiați în cauză. Cu toate acestea, în speță nu au fost dovedite afirmațiile în sensul că „reclamantul nu poate ține nimic și nici manipula absolut nimic cu ea”, acestea fiind simple susțineri lipsite de suport probator. S-a reținut din declarațiile martorilor audiați că dacă, înainte de accident, reclamantul era o persoană activă și sociabilă, ulterior a devenit mai închis, mai retras și mai tensionat din cauza faptului că nu își putea folosi mâna stângă și aceasta cu atât mai mult cu cât și-a pierdut serviciul întrucât la firma de distribuție piese auto la care lucra era necesar să și ridice piesele. Din declarațiile acelorași martori a mai rezultat că reclamantul conduce mai rar și pe distanțe scurte, în zone fără trafic intens. Cu toate acestea, nu poate fi vorba de excluderea acestuia de la viața socială, stigmatizarea sau marginalizarea sa în raport cu semenii sau colectivitatea din care face parte și nici de restrângerea elementelor agreabile ale vieții.
Este fără putință de tăgadă că reclamantul a suferit traume fizice și psihice, ca urmare a accidentului rutier, o astfel de concluzie fiind sprijinită de toate probele administrate (actele medicale, declarațiile martorilor), acestuia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, activități de agrement, sportive printr-o mobilitate mai redusă a mâinii stângi, însă suma pretinsă de reclamant nu poate fi considerată drept rezonabilă, concluzia fiind determinată, în principal, de argumente legate de urmările pe care o mobilitate redusă la nivelul mâinii stângi le are sub toate aspectele în viața reclamantului, neputând fi negat faptul că nu este limitată posibilitatea de deplasare autonomă a reclamantului, acesta continuând să conducă autovehicule, chiar dacă preferă zonele cu trafic mai puțin intens, fiind în curs de angajare pe un post de administrator, chiar dacă nu a mai putut lucra la firma de distribuție piese auto.
Față de aspectele de fapt de natura celor menționate, instanța apreciază că suma de 50.000 lei reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.
Prejudiciul corporal suferit de reclamanta H. I. este evident, fapt ce a determinat nu numai suferința și durerea fizică pentru recuperarea sa, dar și suferința psihică. Aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie toraco-abdominală, necesitând 25-30 zile de îngrijiri medicale. Din actele medicale depuse la dosar nu rezultă că în evoluția leziunilor ar fi survenit complicații, fiind nedovedite susținerile în sensul că ar fi existat o perioadă de câteva luni în care ar fi avut în mod constant cefalee și amețeli. Singurul act medical care atestă existența acestor simptome este scrisoarea medicală emisă pentru perioada 12.01.2011 – 17.01.2011 (imediat ulterioară accidentului din 11.01.2011) de Spitalul B.-A. din București (f. 42-43).
Nu pot fi negate suferințele psihice generate de producerea unui accident rutier, însă reclamanta nu a dovedit existența unor pierderi de memorie și nici internările repetate care să fi dus la depășirea numărului de zile de îngrijiri medicale, acestea fiind simple susțineri nedovedite. De asemenea, nu a fost dovedită nici existența vreunei stări de spaimă în ceea ce privește conducerea unui autovehicul și nici teama de a se afla în prezența unuia (aceasta fiind transportată la Piatra N., după externarea din spitalul de la București, cu mașina martorului T. D.-R., prietenul tatălui său). Martorii nu au fost în măsură să relateze aspecte referitoare la starea fizică și psihică a reclamantei, martorul T. D.-R. nemaivăzând-o din anul 2011, după ce a transportat-o la Piatra N., iar martora B. G. C. declarând că a văzut-o o singură dată la o perioadă lungă după accident. Susținerile în sensul că după accident reclamanta ar fi devenit o persoană retrasă sunt vădit lipsite de orice suport probator.
În speță, instanța apreciază că este fără putință de tăgadă că reclamanta a suferit traume fizice și psihice, ca urmare a accidentului rutier, o astfel de concluzie fiind sprijinită de probele administrate (actele medicale, declarația martorului), însă, față de cele arătate anterior, suma pretinsă de reclamantă nu poate fi considerată drept rezonabilă.
Față de aspectele de fapt de natura celor menționate, instanța apreciază că suma de 10.000 lei reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține incidența prevederilor art. 36 și art. 37 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit cărora penalitățile de întârziere sunt datorate de asiguratorul RCA în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. Prin urmare, reclamanții au dreptul la penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate la sumele acordate, începând cu data de 16.04.2012 (data expirării termenului de 3 luni de la avizarea daunei – 16.01.2012 – prevăzut de art. 36 alin. 2 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011) până la achitarea integrală a debitului.
Făcând aplicarea principiului disponibilității și având în vedere poziția exprimată în fața instanței și consemnată în încheierea de la termenul de judecată din data de 11.06.2015, instanța va lua act că reclamanții și-au manifestat voința de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Depunerea de către reclamanți a dovezii efectuării cheltuielilor de judecată după reținerea cauzei în pronunțare nu poate determina o altă soluție. Conform prevederilor art. 452 C.proc.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. În consecință, partea interesată în recuperarea cheltuielilor în fața primei instanței nu va putea administra aceste dovezi în cadrul termenului de amânare a pronunțării și, cu atât mai mult, nu le va putea pretinde în calea de atac a apelului dacă, deși le-a solicitat la prima instanță, nu le-a și dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanții H. S. și H. I. ambii cu domiciliul ales la SCA L. & Asociații, ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu sediul în București, .. 23, sector 1, și intervenient A. C. cu domiciliul în ., jud. N..
Obligă pârâta să plătească reclamantului H. S. suma de 50.000 lei reprezentând daune morale, precum și penalități în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate de la data de 16.04.2012 până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei H. I. suma de 10.000 lei reprezentând daune morale, precum și penalități în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate de la data de 16.04.2012 până la data achitării integrale a debitului.
Ia act că reclamanții și-au manifestat voința de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/21.12.2015
Printat – 2 exemplare
Comunicări - 4
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
