Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 19700/2015

Document finalizat

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 27.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. C. N.

GREFIER: H. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditor B. P. S.R.L. și pe debitor N. S. 2 S.R.L., având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 1 București sub nr. _, creditoarea BACKONS P. SRL a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului N. S. 2 SRL în baza art. 638 ncpc.

Prin incheierea din data de 13.01.2015 instanta a suspendat judecarea cauzei, in temeiul art.242 cod proc.civila, pana la depunerea cererii de încuviințare a executării silite de la executor și actelor emise de acesta, a pecizării din partea creditorului dacă solicită încuviințarea executării sau învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin, până la îndeplinirea obligației de a certifica BO depus în copie, de a indica temeiurile juridice ale acțiunii.

Pentru a opera perimarea, conform art 416 Cod.proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac; rămânerea pricinii în nelucrare timp de șase luni; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Instanța constată îndeplinite aceste condiții întrucât aceasta a fost sesizată cu o acțiune ce avea ca obiect încuviințare executare silită (conform mențiunii creditorului), iar potrivit art 416 alin. 1 cpc se declară perimabilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare”, pricina care a rămas în nelucrare din vina părții reclamante o perioadă mai mare de 6 luni

Termenul de perimare a început să curgă la data de 13.01.2015, când instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art 242Cod. proc civ., aceasta fiind data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, fiind indeplinit termenul de 1 an .

Pentru aceste considerente, in baza art.416 cod proc.civila instanta va admite exceptia de perimare si va constata perimata actiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare.

Constată perimată cauza privind pe creditor B. P. S.R.L. cu sediul procesual ales la CA F. F. A. - București, .. 21, ., sector 1 și pe debitor N. S. 2 S.R.L. cu sediul în București, ., sector 1.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. C. N. H. A.

Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./2 ex, 04/11/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI