Întoarcere executare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 23471/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._

Ședința publică de la 07 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE FOSCA R.

GREFIER A. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . SEDIU ALES LA SCA EVERSHEDS L. SI G. și pe pârât C. L., având ca obiect întoarcere executare

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta prin aparator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care

Reclamanta prin aparator arata ca nu intelege sa timbreze prezenta cerere de chemare in judecata, solicita anularea cererii ca netimbrata.

Instanta retine cauza spre solutionare .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 12.10.2015 sub nr._, reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe paratul C. L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1432 lei, actualizată de la 22.04.2009 și până la data plății efective în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecata.

În motivare s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 382/2009 pronunțată de Tribunalul Timis în dosarul cu nr._, reclamanta a fost obligată la plata către parat a unor compensații bănești. Ulterior, prin decizia nr. 1158/12.05.2010 a Curtii de Apel Timisoara a fost admis recursul si a fost respinsa ca neintemeiata actiunea promovata de parat. Pentru punerea in executare a titlului executoriu reprezentant de sentinta Tribunalului Timis, paratul s-a adresat B. P. C. G. formandu-se dosarul de executare nr. 944/2009, in cadrul caruia intimatul a primit suma de 2386 lei, din care paratul a restituit 954 lei în 9 tranșe egale,ultima plată efectuându-se la data 05.09.2013.

În drept, au fost invocate disp. art. 404 ind. 1 C.proc.civ.

La solicitarea instanței, B. P. C. G. a depus la dosar copii de pe inscrisurile din dosarul de executare.

La termenul din data de 07.12.2015, reclamanta a invocat exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata.

În baza art. 137 C. proc. civ., instanța analizează mai întâi excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Art. 33 din OUG 80/2013 stipulează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Reclamanta a fost citata cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 50 lei, citatia fiind primita la sediul ales al acesteia la data de 23.10.2015.

Cu toate acestea, până la termenul din data de 07.12.2015, reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și a învederat că nu înțelege să o achite.

Prin urmare, instanța va admite excepția netimbrării cererii și va anula cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării, excepție invocată de reclamanta.

Anulează cererea formulata de reclamant . SEDIU ALES LA SCA EVERSHEDS L. SI G. in sector 1, București, CALEA VICTORIEI, V. CENTER, nr. 145, . cu pârât C. L. cu domiciliul in MARGHITA, PIATA INDEPENDENTEI, nr. 13, ., J. BIHOR, ca netimbrată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.12.2015.

PRESEDINTEGREFIER

Red. R.F./ Dact. A.C., R.F.

4 ex./ 18.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI