Întoarcere executare. Sentința nr. 3445/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3445/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3445/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentința civila nr. 3445/2015

Ședința publica din data de 23.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU

Grefier: L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. P. S.A. și pe pârâtul D. A., având ca obiect întoarcere executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 02.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.02.2015, 16.02.2015 si 23.02.2015 când a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecatoriei Targu-J., la data de 15.06.2012, sub nr._/318/2012, reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul in Bucuresti, ., sector 1, ”P. City’’, inregistrata la ORC Bucuresti sub nr.J_, CUI-_, a chemat in judecata pe pârâtul D. A., domiciliat in . Gorj, solicitand instanței restabilirea situației anterioare executării silite realizate în dosarul de executare nr.766/E/2008 al B.E.J. D. I. și obligarea paratului la restituirea sumei de 19.893,64 lei, actualizată în raport de indicele de inflație de la data pronunțării deciziei din recurs si pana la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc D. I., paratul a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr._/95/2008, definitivă și executorie de drept, executarea silită fiind realizată integral asupra sumei de 19.893,64 lei, din care suma de 16.862 lei reprezinta debit conform sentintei de mai sus si suma de 3.031,64 lei reprezinta cheltuieli de executare, conform procesului-verbal incheiat la data de 11.12.2008 de catre Biroul Executorului Judecătoresc D. I..

S-a mai susținut că, prin decizia civilă nr.4084 din data de 18.06.2009 a Curții de Apel C.-Sectia a II-a Civila si Pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/05.11.2008 pronunțate de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr._/95/2008, dispunându-se modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de către paratul din prezenta cauză.

În drept au fost invocate dispozițiile art.404² alin. 3 C.Proc.Civ.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Legal citat, paratul nu a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr._/03.09.2012, Judecătoria Targu-J. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._/300/2012.

Prin sentința civilă nr.6334/16.04.2013, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

In fine, in urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 14.06.2013, sub nr._ .

În temeiul art.402 alin. 1 C.Proc.Civ., instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului de executare nr.766/E/2008 al B.E.J. D. I..

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr._/95/2008, definitivă și executorie de drept, s-a admis acțiunea formulată de către mai multi reclamanti, printre care si numitul D. A., în contradictoriu cu parata S.C. P. S.A. (actuala S.C. O. P. S.A.) și s-a dispus obligarea acesteia din urmă la plata catre reclamanti, printre care si numitul D. A., a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea cotei de 4000 mc. gaze naturale/anual pe perioada 2005-2008, in raport de perioada lucrata de fiecare reclamant, actualizata cu indicele de inflatie la data platii.

Având în vedere caracterul executoriu de drept al hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în materia litigiilor de muncă, prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc D. I., paratul a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr._/95/2008, executarea silită fiind realizată integral asupra sumei de 19.893,64 lei, din care suma de 16.862 lei reprezinta debit conform sentintei de mai sus si suma de 3.031,64 lei reprezinta cheltuieli de executare, conform procesului-verbal incheiat la data de 11.12.2008 de catre Biroul Executorului Judecătoresc D. I..

Prin decizia civilă nr.4084 din data de 18.06.2009 a Curții de Apel C.-Sectia a II-a Civila si Pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/05.11.2008 pronunțate de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr._/95/2008, dispunându-se modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de către paratul din prezenta cauză.

Instanta retine ca prin cererea de fața s-a solicitat de către reclamanta restabilirea situației anterioare executării sentinței amintite, ca urmare a desființării titlului executoriu în calea de atac a recursului.

Sub acest aspect, instanța reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3791 C.proc.civ., potrivit cărora în cazul în care s-a desființat titlul executoriu toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept.

Totodată, instanța reține incidența prevederilor art.404¹ C.Proc.Civ., conform cărora în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației în care își găsește aplicarea art. 449 C.Proc.Civ..

Potrivit art. 404² C.Proc.Civ. „în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.”

Pentru a se dispune întoarcerea executării silite pe cale principală este necesar să fie îndeplinite trei condiții: 1. să se desființeze titlul executoriu sau executarea silită; 2. instanța care a soluționat recursul sau instanța care a soluționat contestația la executare să nu fi dispus întoarcerea executării silite; 3. în timpul executării să se fi modificat situația juridică existentă între părți, prin trecerea unor sume de bani sau a altor bunuri din patrimoniul debitorului în cel al creditorului.

Față de situația de fapt rezultată din probele administrate și textele de lege menționate, instanța reține că după efectuarea urmăririi silite în dosarul de executare silită nr.766/E/2008 al B.E.J. D. I., titlul executoriu în baza căruia s-a realizat executarea silită, respectiv sentința civilă nr._/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr._/95/2008, a fost desființat prin decizia civilă nr.4084 din data de 18.06.2009 a Curții de Apel C.-Sectia a II-a Civila si Pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.

Astfel, ca urmare a desființării titlului executoriu se naște dreptul debitoarei S.C. O. P. S.A. de a solicita restabilirea situației anterioare executării și, în consecință, îi revine creditorului D. A. obligația de a restitui debitoarei tot ce a primit prin executarea silită.

În speță, în conformitate cu prevederile art. 4042 alin. 3 raportat la art. 4041 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă, observând că s-a desființat titlul executoriu, precum și că în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr._/95/2008, pârâtul a realizat o sumă care nu i se cuvine, instanța va admite acțiunea, va dispune întoarcerea executării silite și, pe cale de consecință, va obliga pârâtul sa restituie reclamantei suma de 19.893,64 lei, executată silit în dosarul de executare nr.766/E/2008 al B.E.J. D. I., din care suma de 16.862 lei reprezinta debit conform sentintei de mai sus si suma de 3.031,64 lei reprezinta cheltuieli de executare, conform procesului-verbal incheiat la data de 11.12.2008 de catre Biroul Executorului Judecătoresc D. I., această sumă urmând a fi actualizată cu indicele de inflație de la data de 18.06.2009 si până la data plății efective.

Suma pe care trebuie să o restituie pârâtul urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data de 18.06.2009 (data pronuntarii instantei de recurs in sensul desfiintarii titlului executoriu) si până la data plății efective, întrucât aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situația anterioară executării silite. Actualizarea unei creanțe nu constituie o dobândă, ci se subscrie obligației principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia. În caz contrar, prin întârzierea plății unui debit se ajunge ca, la data achitării, suma inițială să nu aibă aceeași putere de cumpărare ca cea de la data scadenței, iar acest fapt face ca creditorul să fie păgubit prin neexecutarea exactă a obligației.

In final, instanta va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulata de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul in Bucuresti, ., sector 1, ”P. City’’, inregistrata la ORC Bucuresti sub nr.J_, CUI-_, in contradictoriu cu pârâtul D. A., domiciliat in comuna Balteni, . Gorj.

Dispune întoarcerea executării silite și, pe cale de consecință, obliga pârâtul sa restituie reclamantei suma de 19.893,64 lei, executată silit în dosarul de executare nr.766/E/2008 al B.E.J. D. I., această sumă urmând a fi actualizată cu indicele de inflație de la data de 18.06.2009 si până la data plății efective.

Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. A. N. L. B.

RED/DACT/E.A.N./16.04.2015/04 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 3445/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI