Întoarcere executare. Sentința nr. 4274/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4274/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 4274/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4274/2015

Ședința publică de la 05.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâtul G. V., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Instanța admite cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă și repune cauza pe rol, apreciind că și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa.

În temeiul art. 167 C.proc.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, ca fiind legală, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. la 05.06.2012 sub numărul de dosar_, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul G. V., solicitând instanței restabilirea situației anterioare executării sentinței civile nr. 5697/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr._/95/2008 de Tribunalul Gorj desființată prin Decizia civilă nr. 3663/03.06.2009 a Curții de Apel C., în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 3361,35 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.

În motivare, s-a arătat că prin Sentința civilă nr. 5697/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008, având ca obiect drepturi salariale, a fost obligată reclamanta la plata către pârât a contravalorii drepturilor bănești. S-a mai arătat că după pronunțarea sentinței pârâtul a formulat cerere de executare, formându-se astfel dosarul de executare silită nr.657/E/2008 pe rolul B. D. I., iar la data de 05.12.2008 executorul judecătoresc a extras din conturile . suma de 3361,35 lei.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3663/03.06.2009 a Curții de Apel C. a fost admis recursul declarat de O. P. SA, dispunându-se modificarea sentinței civile pronunțată de tribunal, în sensul respingerii acțiunii.

S-au invocat dispozițiile art. 404 indice 1 C.proc.civ. și s-a arătat că restabilirea situației anterioare ar avea loc prin restituirea sumelor de bani achitate în baza dispozițiilor titlului desființat, adică a sumei de 3361,35 lei.

Cât privește mijlocul procesual ales, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 404 indice 2 alin.3 C.proc.civ., în situația în care instanța de recurs nu a dispus asupra restabilirii situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale principală instanței judecătorești competente.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea cererii, restabilirea situației anterioare executării sentinței anterior menționate și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3361,35 lei.

În vederea reparării integrale a prejudiciului, s-a solicitat actualizarea sumei executate, raportat la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 indice 2 alin.3 C.proc.civ.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, B. D. I. a înaintat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare silită nr. 657/E/2008.

Prin Sentința civilă nr. 9875/05.07.2012, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Prin Sentința civilă nr. 2925/25.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel că pe rolul acestei din urmă instanțe a fost înregistrat dosarul nr._ .

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5697/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008 a fost admisă acțiunea formulată de pârâtul G. V., fiind obligată reclamanta S.C. O. P. S.A. la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art. 176 alin. 1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru perioada 2005-2007, reactualizate la data plății.

Această hotărâre fiind executorie de drept, conform art. 278 pct. 1 Cod proc.civ., a fost pusă în executare de către pârât, formându-se dosarul de executare nr. 657/E/2008 al B. D. I.. Astfel, pârâtul a solicitat executarea silita în vederea recuperării creanței prin poprire pe conturile debitoarei S.C. O. P. S.A. deschise la S.C. Raiffeisen Bank S.A.

Conform înscrisurilor aflate la dosar, instanța reține că executarea silită a fost realizată în cadrul dosarului execuțional nr. 657/2008 al B. D. I., suma de 3361,35 lei (din care 1954 lei reprezentând debit și 1407,35 lei cheltuieli de executare), fiind consemnată pe seama și la dispoziția organului de executare pentru pârât. Astfel, pârâtul a obținut pe această cale suma de 3361,35 lei, incluzând cheltuielile de executare. Această sumă este dovedită prin coroborarea raportului de expertiză contabilă (f. 19-21 dos. Jud. Târgu-J. cu adresa de înființare a popririi (f. 23 dos. Jud. Târgu-J.), procesul-verbal privind cheltuielile de executare (f. 22 dosar Jud. Târgu J.), adresa emisă de către B. D. I. către CEC Tg. J. (fila 28 dosar Târgu J.), procesul-verbal întocmit de executor cu privire la ridicarea recipisei CEC (fila 29 dosar Târgu J.) și procesul-verbal de închidere a dosarului de executare.

Prin decizia civilă nr. 3663/03.06.2009 a Curții de Apel C., a fost admis recursul formulat de ., a fost modificată în parte sentința recurată nr. 5697/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008, fiind respinsă acțiunea.

Prin cererea de față s-a solicitat de către reclamantă restabilirea situației anterioare executării sentinței amintite, ca urmare a desființării titlului executoriu în calea de atac a recursului.

Sub acest aspect, instanța reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3791 C.proc.civ., potrivit cărora în cazul în care s-a desființat titlul executoriu toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept.

Totodată, potrivit art. 404 ind.1 alin. 1 C.proc.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Art. 404 ind. 2 C.proc.civ., în special alin. 3, prevede că:

„ (1)În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

(2) Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.

(3)Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale situației de fapt din prezenta speță, instanța constată că, în urma desființării titlului executoriu pus în executare, a luat naștere obligația pârâtului de a restitui reclamantei suma executată silit.

Având în vedere prevederile legale amintite și faptul că în speță a fost desființat titlul executoriu pus în executare silită, având în vedere actele din dosarul de executare menționat mai sus, instanța va admite cererea formulată de contestatoare, în ceea ce privește suma efectiv poprită și va dispune întoarcerea executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 657/E/2008 al B. D. I. până la concurenta sumei de 3361,35 lei, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă a sumei.

Instanța reține faptul că pârâtul datorează nu doar suma efectiv încasată, ci și cheltuielile de executare. În acest sens, instanța are în vedere faptul că desființarea titlului executoriu produce efecte și cu privire la cheltuielile de executare suportate de către reclamantă.

Astfel, potrivit art. 371 ind. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit. Or, desființarea titlului executoriu duce la pierderea calității de debitor de către reclamantă și, pe cale de consecință, a temeiului obligației de suportare a cheltuielilor de executare.

Apare în acest context ca neîntemeiată suportarea cheltuielilor de executare de către reclamantă, în condițiile în care aceasta nu are calitatea de debitor.

Suma pe care trebuie să o restituie pârâtul urmează a fi actualizată cu rata inflației, la data plății efective, întrucât aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situația anterioară executării silite, asigurând reclamantei primirea unei sume de bani care are aceeași valoare cu cea de la momentul la care s-a făcut plata. Actualizarea unei creanțe nu constituie o dobândă, ci se subscrie obligației principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia. În caz contrar, prin întârzierea plății unui debit se ajunge ca la data achitării suma inițială să nu aibă aceeași putere de cumpărare ca cea de la data scadenței, iar acest fapt face ca creditorul să fie păgubit prin neexecutarea exactă a obligației.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A. cu sediul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul G. V. cu domiciliul în Jud. D., localitatea F..

Dispune întoarcerea executării silite și obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 3361,35 lei care a făcut obiectul executării silite în dosarul de executare nr. 657/2008 al B. D. I., sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/11.05.2015

Printat – 2 exemplare

Comunicări - 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 4274/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI