Întoarcere executare. Sentința nr. 6788/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6788/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 6788/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6788

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. C. M.

GREFIER: B. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. G. A. S.A. și pe intimata A. W. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, părțile nu se prezintă.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fiind depus și dosarul de executare silită, la dispoziția instanței.

Instanța constată că intimata a depus întâmpinare peste termen, fiind decăzută din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții relative

Instanța invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza spre soluționare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2015, sub nr._, contestatoarea S.C. G. A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimata A. W. S.R.L., contestație la executare împotriva executării silite începute de B. R. M., în dosarul de executare nr. 15/2015, în baza titlului – sentința civilă_/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr._, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare efectuate și a executării silite însăși, suspendarea executării, restituirea taxei de timbru și întoarcerea executării silite.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin sentința civilă_/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea în pretenții formulată de către A. W. S.R.L., fiind obligată contestatoarea la plata sumei de_,44 lei reprezentând despăgubiri civile, la plata dobânzii legale aferente sumei calculată de la data de 02.07.2013, la plata sumei de 5665 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 1325 constând în taxă judiciară de timbru și 4320 lei onorariu avocat. A precizat reclamanta că încheierea pronunțată de executorul judecătoresc prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite este netemeinică și nelegală, deoarece sentința menționată mai sus nefiind definitivă, nu este titlu executoriu, în fapt, această sentință fiind atacată de către contestatoare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 711-719, 632, 633, 634, 451 alin. 2, 722-723 C.pr.civ.

În probațiune, contestatoarea a depus înscrisuri.

Intimata a depus întâmpinare, prin compartimentul registratură, la data de 24.03.2015, prin care a solicitat instanței să constate că cererea contestatoarei a rămas fără obiect, în conformitate cu prevederile art. 32 și 33 C.pr.civ.

În motivare, intimata a precizat că a solicitat deschiderea dosarului de executare silită a sentinței nr._/20.11.2014, întrucât se află într-o situație financiară precară datorită refuzului contestatoarei de a achita despăgubirile, sentința fiind executorie de drept, conform art. 448 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ. Însă, dosarul de executare silită a fost închis, ceea ce justifică respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

În drept, a invocat dispozițiile art. 32, 33, 205, 448, 449, 454, 632, 637, 718, 719 C..

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

La dispoziția instanței, la data de 09.04.2015, a fost depus dosarul de executare silită nr. 15/2015 de pe rolul B. R. M..

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția netimbrării cererii, față de fondul cauzei, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar conform art. 10 alin. 2, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxă care nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată.

Prin rezoluția din data de 23.03.2015, contestatoarei i-a fost pus în vedere să facă dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei pentru contestație și 300 lei pentru întoarcerea executării. Instanța constată că S.C. G. A. S.A. a fost citată cu privire la necesitatea achitării taxei judiciare de timbru la data de 26.03.2015, așa cum rezultă din dovada de înmânare de la fila 42 din dosar.

Instanța reține că, potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru are posibilitatea, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, să formuleze cerere de reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul. Astfel, având în vedere că partea nu și-a exercitat dreptul de a formula cerere de reexaminare, instanța reține că taxa de timbru a fost stabilită în mod definitiv la suma de 1300 lei.

Așa cum rezultă din art. 197 C:pr.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că S.C. G. A. S.A. nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1300 lei, motiv pentru care va admite excepția invocată și va anula cererile formulate, ca netimbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță din oficiu.

Anulează contestația la executare și cererea de suspendare executare silită formulate de contestatoarea S.C. G. A. S.A., cu sediul ales în sector 6, București, CALEA PLEVNEI, nr. 139 C în contradictoriu cu intimata A. W. S.R.L, cu sediul în com. JILAVA, .. 33 A, județ ILFOV, ca fiind netimbrate.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

23 Aprilie 2015

Red. C.Ș/I.B

Teh..I.B.

4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 6788/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI