Obligaţie de a face. Sentința nr. 6746/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6746/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 6746/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta Civila Nr. 6746/2015

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. P.

GREFIER - A. C. R.

Pe rol fiind pronuntarea in cauza civila privind pe reclamant R. AUTO STYLE SRL și pe pârât S. M., având ca obiect obligație de a face.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza ca mersul dezbaterilor si concluziile reclamantei au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 01.04.2015, care face parte integranta din prezenta sentinta.

INSTANTA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 08.10.2014 sub nr._, reclamanta Radacini Auto Style SRL a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul S. M., să dispună obligarea pârâtului la înregistrarea și înmatricularea pe numele său a autoturismului marca Citroen C4, culoare Gri, an fabricație 2005, sertie sasiu VF7LCKFUC74254170, număr de înmatriculare_ ; să dispună obligarea pârâtului la radierea autoturismului de pe numele ultimului proprietar înregistrat, respectiv Ciceo M., precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că aceasta a vândut autovehiculul menționat mai sus către pârât, iar la rândul său, aceasta achiziționase vehiculul de la numita Ciceo M. în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit din 04.05.2012.

Întrucât aceasta are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor rulate și între data achiziției, 04.05.2012 și data revânzării către pârât, 13.06.2012, timpul scurs a fost unul mic, autovehiculul nu a mai fost înmatriculat pe numele Radacini Auto Style SRL, și urma ca noul proprietar S. M. să își înmatriculeze autovehiculul pe numele său direct.

S-a mai precizat că fosta proprietară, întrucât în evidențele poliției figura proprietar, a primit amenzi contravenționale pentru fapte pe care nu le săvârșise, astfel că în urma unui litigiu, prin sentința civilă nr. 2390/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost obligată reclamanta la înmatricularea autovehiculului și radierea de pe numele Ciceo M..

În drept, au fost invocate prevederile art. 8, art. 24, art. 25 din Ordinul MAI 1501/2006, art. 11 al. 2 și 4 din OUG nr. 195/2002, art. 1673 al. 2, art. 1686 din Codul civil.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 lei.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.

La termenul de judecată din data de 18.02.2015, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 04.05.2012, între reclamanta și Ciceo M. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, obiectul acestuia constând în autoturismului marca Citroen C4, culoare Gri, an fabricație 2005, . VF7LCKFUC74254170, număr de înmatriculare_ .

Ulterior, respectiv la 13.06.2012, reclamanta a revândut vehiculul pârâtului, astfel cum rezultă din factura nr. RAS12/_ (fila 5).

Prin sentința civilă nr. 2390/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, reclamanta a fost obligată la înmatricularea autovehiculului pe numele său și la radierea de pe numele Ciceo M..

Instanța reține că prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la înregistrarea și înmatricularea pe numele său a autoturismului marca Citroen C4, culoare Gri, an fabricație 2005, sertie sasiu VF7LCKFUC74254170, număr de înmatriculare_, precum și obligarea acestuia la radierea autoturismului de pe numele ultimului proprietar înregistrat, respectiv Ciceo M..

Din cuprinsul adresei nr._/SPC/10.03.2015 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (fila 58) rezultă că numărul de înmatriculare_ a fost atribuit în perioada 22.06._08 pe numele Ciceo T., în perioada 16.05._14 pe numele Ciceo M., iar din data de 05.08.2014, vehiculul figurează înmatriculat cu nr._, pe numele N. M..

Instanța, având în vedere că din data de 05.08.2014 vehiculul nu mai figurează pe numele numitei Ciceo M., apreciază că acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul S. M. este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta R. M. SRL (fosta Radacini Auto Style SRL) cu sediul in București, ., sector 6, în contradictoriu cu pârâtul S. M. domiciliat in sector 1, București, ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2015.

P., GREFIER,

M. P. A. C. R.

Red., dact. MP/21.05.2015

Teh. ACR/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 6746/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI