Obligaţie de a face. Hotărâre din 05-11-2015, Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 20570/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 29.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanții G. N. S. și G. A. G. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este legal învestită cu soluționarea prezentei cauze, fiind competentă din punct de vedere general, material și teritorial.
În baza art. 258 rap. la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamanți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei. Respinge proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, solicitată de către reclamanți, apreciind că proba nu este utilă soluționării cauzei, întrucât eventualul mod de calcul al dobânzii urmează a fi stabilit de către instanță, iar nu de către expert. De asemenea, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restituirea sumelor calculate până la data achitării efective, iar nu doar până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În baza art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
În temeiul art. 396 Cod proc. civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a permite părților să formuleze concluzii scrise,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 05.11.2015, pentru deliberări.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 05.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanții G. N. S. și G. A. G. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 29.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, 05.11.2015, și, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.08.2015, sub nr._, reclamanții G. N.-S. și G. A.-G. au chemat în judecată pe pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse la art. 6 pct. 6.1 lit. b, art. 5 pct. 5.7, art. 13 pct. 13.1, art. 5 pct. 1 și urm., art. 6 pct. 6.1 lit. c și art. 9.2 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 01.04.2008, precum și anularea acestor clauze. De asemenea reclamanții au solicitat să se stabilească dobânda curentă luând în calcul dobânda inițială din contract și valoarea indicelui de referință Libor CHF, limitarea marjei fixe luând în calcul dobânda inițială din contract și valoarea indicelui de referință Libor după formula 6,99% minus indicele Libor CHF la data semnării contractului și să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF/leu valabil la data încheierii contractului pe toată perioada executării contractului începând cu plata primei rate până la rambursarea integrală. Reclamanții au solicitat, totodată, obligarea pârâtei la recalcularea și restituirea tuturor sumelor reținute nelegal în temeiul clauzelor constatate abuzive cu dobânda legală de la data semnării contractului până la plata efectivă, să se aplice formula de calcul a dobânzii Marja fixă + Libor CHF la 3 luni pe toată durata derulării contractului, ca o consecință a caracterului abuziv și nulității clauzei privind dobânda variabilă din contractul de împrumut, să se modifice contractul de credit raportat la noul nivel al dobânzii și după noua formulă eliminând și comisioanele constatate abuzive conform hotărârii judecătorești pronunțate și să se transmită un nou grafic de rambursare a creditului, conform sentinței date, ca urmare a interpretării de către bancă a dobânzii variabile în Libor CHF la 3 luni plus marja fixă pentru întreaga perioadă a creditului, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că între aceștia, în calitate de împrumutați, și pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. s-a încheiat Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 01.04.2008, în valoare de 815.000 CHF, pentru o perioadă de 252 luni, cu dobândă variabilă, la data încheierii contractului dobânda curentă fiind 6,99%. Au menționat că pârâta a modificat unilateral nivelul dobânzii și a perceput mai multe comisioane fără să efectueze contraprestații și fără să-și asume vreun risc. S-a învederat instanței faptul că prezentul contract a fost unul de adeziune, cu clauze prestabilite ce a creat în detrimentul reclamanților și contrar cerinței de bună-credință un dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 192/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Cu privire la clauza prevăzută în art. 6 pct. 6.1 lit. b din contractul de credit privind comisionul de acordare, s-a arătat că este una standard, nelegală, întrucât maschează un comision de risc interzis prin lege iar obligația de achitare este lipsită de cauză juridică.
În privința dobânzii penalizatoare, reclamanții au precizat că este excesiv de oneroasă și nejustificată, creând un grav dezechilibru al prestațiilor fiind stabilită ca dobândă majorată cu 10 puncte procentuale față de rata de dobânda curentă în detrimentul art. 38 pct. 3 din O.G. 50/2010. Referitor la clauza privind rambursarea anticipată parțial/integral a creditului pentru care se percepe un comision cuprins între 1% și 3% din suma rambursată, în funcție de vechimea creditului, s-a solicită înlăturarea deoarece banca nu are nicio obligație corelativă, neasumându-și niciun risc. Referitor la declararea scadenței anticipate a creditului prevăzute în art. 13.1 și urm. din contract, s-a arătat că lasă băncii o mult prea largă, neindividualizată și abuzivă posibilitate de decretare a creditului ca fiind scadent, la aprecierea discreționară a acesteia, care nu este legată de niște criterii bine și clar specificate în contract. Cu privire la majorarea unilaterală a dobânzii, reclamanții au susținut că, deși conform contractului modificarea dobânzii opera în funcție de evoluția Libor, care a scăzut considerabil, rata dobânzii nu a fost niciodată în scădere.
În ceea ce privește rata dobânzii, s-a afirmat că banca își rezervă dreptul de a modifica periodic rata dobânzii, iar dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Aceștia au susținut că în contract nu este precizată nici periodicitatea modificării dobânzii și nici componenta efectivă a acesteia. S-a susținut că banca și-a majorat dobânda după încheierea contractului, deși indicele Libor a fost în continuă scădere, fapt care ar fi impus obligatoriu diminuarea corespunzătoare a acesteia în conformitate cu prevederile contractuale. S-a arătat că banca a încălcat prevederile imperative a O.U.G. 50/2010 privitor la faptul că marja băncii trebuie să rămână aceeași de la data încheierii contractului.
Cu privire la clauza de risc valutar și stabilizarea cursului CHF/leu valabil la data semnării contractului pe toată perioada executării împrumutului, reclamanții au precizat că omisiunea intenționată a băncii de a informa reclamanții asupra riscului de hiper valorizarea a CHF constituie o gravă încălcare a obligației de consiliere întrucât este de natură să creeze clientului o imagine deformată a drepturilor și obligațiilor asumate juridic. În final, reclamanții au solicitat repunerea în situația anterioară ca efect al constatării ca abuzive a clauzelor anterior arătate, urmând a se restitui integral sumele încasate necuvenit împreună cu dobânda aferentă de la data încasării până la plata efectivă.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 193/2000, art. 1 lit. a și g din Anexa Legii 193/2000, art. 10 din O.G. 21/1992, O.U.G. 99/2006, art. 6 și art. 1177 din N C.civ., Directiva 93/13/CEE și O.U.G. 174/2008.
La cererea de chemare în judecată au fost atașate înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 7-19).
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, față de prevederile art. 29 alin. 1 lit. f din O.U.G. 80/2013.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat încuviințarea de probe în combaterea cererii de chemare în judecată.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, respingând proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, solicitată de către reclamanți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, la data de 01.04.2008, între pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., pe de o parte, reclamanții G. N.-S. și G. A.-G., în calitate de împrumutați, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de credit nr. C_ /01.04.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut pentru nevoi personale garantat cu ipoteca în cuantum de 81.500 CHF, pentru o perioadă de 252 luni (filele 7-19).
La art. 5.1 din Contractul de credit s-a prevăzut că rata dobânzii curente la data încheierii contractului este de 6,99%, iar la art. 5.2 din contract, s-a prevăzut că dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. EURIBOR (EUR)/ LIBOR (CHF)/ ROBOR (RON) etc.), fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.
În drept, față de situația de fapt expusă, se impune, în primul rând, precizarea că, având în vedere încheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește Contractul de credit nr. C_ din data de 01.04.2008, instanța stabilește că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfășurarea relațiilor contractuale, acesta fiind preformulat de către bancă.
În acest sens, instanța reține că aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.
Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamantul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumba, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată. În atare situație, instanța reține că acest contract de credit este preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare, neavând niciun fel de relevanță eventualele studii ale împrumutatului sau activitatea sa profesională.
În acest sens, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Astfel, observând convenția de credit intervenită între reclamanți și pârâta O. B. ROMANIA S.A., este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenției fiindu-i impusă de către bancă.
Referitor la clauzele prevăzute la art. 5.2 din Contractul de credit nr. C_ din data de 01.04.2008, invocate de reclamanți ca fiind abuzive, instanța reține că acestea au caracter abuziv în ceea ce privește posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, în conformitate cu politica băncii.
În primul rând, instanța reține că pârâta, în mod unilateral și fără o negociere cu reclamanții, și-a rezervat dreptul de a modifica rata dobânzii,în funcție de politica băncii și fără a preciza care vor fi elementele componente ale dobânzii, printr-o clauză care instituie avantaje pentru aceasta și care-i permite să majoreze dobânda în mod arbitrar, fapt ce determină o încălcare evidentă a intereselor economice ale reclamanților-împrumutați, aceștia fiind nevoiți să achite o sumă mai mare decât cea stabilită inițial, prin creșterea ratei împrumutului de rambursat.
Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrise, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
Instanța constată că pârâta nu a detaliat clar, fără echivoc, ce semnificație are sintagma „politica băncii”, conferind astfel societății bancare posibilitatea de majorare a dobânzii fără existența vreunei limite. Acest motiv este atât de vag încât nu poate fi considerat fără echivoc, pentru a fi în concordanță cu dispozițiile art. 1 al. 1 din Legea 193/2000. Astfel, banca nu a inserat în contract care sunt elementele ce influențează politica băncii pentru a da posibilitatea reclamantului de a face demersuri și de a cerceta, înainte de semnarea convenției, modalitatea în care aceste elemente variază și implicit de a face un studiu privind posibilitatea dobânzii de a varia și marja acesteia de variație, în funcție de acest element.
De asemenea, instanța apreciază că și teza conform cărei banca are dreptul, nu obligația, de a modifica dobânda luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul clientului, reprezintă o clauză abuzivă. Astfel, prin inserarea acestei clauze se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce permite pârâtei să modifice după bunul plac dobânda în cazul în care indicele de referință înregistrează valori diferite. Acest element este singurul în funcție de care rata dobânzii ar trebui să varieze, iar inserarea dreptului nu și a obligației băncii de a modifica rata dobânzii în funcție de indicele de referință deschide posibilitatea societății bancare de a calcula dobânda raportat la indicele de referință nou, numai în cazul în care acesta crește. Or, în vederea respectării echilibrului contractual este evident că rata dobânzii trebuie să varieze, atât crescător cât și descrescător, în funcție de elementul neutru, obiectiv, prevăzut în cuprinsul art. 5.2. Prin urmare, această prevedere prin ea însăși creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților motiv pentru careinstanța apreciază că teza potrivit căreia banca are dreptul nu și obligația de a modifica rata dobânzii curente în funcție de indicele de referință, reprezintă o clauză abuzivă.
Mai mult, instanța subliniază că nu sunt menționate în niciun fel elementele componente ale dobânzii, așa încât, în eventualitatea unui litigiu, nu se poate aprecia dacă modificarea dobânzii a intervenit în mod întemeiat și dacă Banca a stabilit în mod corect noul procent de dobândă aplicabil. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
Având în vedere formularea deosebit de generală, instanța consideră că art. 5.2 din Contractul de credit nr. C_ din data de 01.04.2008, nu sunt clare, fără echivoc, ci permit pârâtei să modifice discreționar rata dobânzii curente pentru motive necunoscute de reclamant, care scapă aprecierii acestuia și eventualului control al instanței, contrar principiului bunei-credințe și creând un vădit dezechilibru contractual, reprezentând astfel clauze abuzive în sensul dispozițiilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Prin urmare, va constata nulitatea absolută parțială a clauzei de la punctul art. 5.2 din Contractul de credit nr. C_, în ceea ce privește posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, în conformitate cu politica băncii.
În acest sens, instanța apreciază că singurul element care poate fi variabil este determinat în contract, respectiv indicele de referință Libor (CHF), iar formula de dobândă prin raportare la care se va calcula marja băncii este cea aplicabilă contractului la momentul încheierii celor două contracte, respectiv marja băncii de (6,99% minus valoarea indicelui Libor la data de 01.04.2008) + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3 luni.
Prin stabilirea formulei de calcul a dobânzii, instanța nu completează contractul de credit, modificând conținutul clauzei privind variația ratei dobânzii, ci face aplicarea art. 969 Cod civil, impunând băncii să respecte modalitatea în care variază rata dobânzii, care rezultă din interpretarea art. 5.2 din Contractul de credit nr. C_ .
În consecință, având în vedere că ratele încasate de către bancă au fost stabilite prin includerea unor dobânzi stabilite cu încălcarea flagrantă a clauzei contractuale cuprinse la art. 5.1 din contract, variația ratei anuale a dobânzii nefiind efectuată în funcție de valoarea dobânzii de referință Libor, în conformitate cu art. 969 și art. 1073 cod civil din 1864, instanța va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei reprezentând dobânda contractuală percepută în mod excesiv, prin raportare la formula de dobândă: marja băncii de (6,99% minus valoarea indicelui Libor la data de 01.04.2008) + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3 luni, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data plății de către reclamantă și până la data restituirii efective de către pârâtă.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare credit (prevăzut la art. 6.1 lit. b din Contractul de credit nr. C_ ), instanța reține că acesta este întemeiat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE.
Astfel, referitor la caracterul nenegociat al clauzei cuprinse la art. 6.1 din cele contract, instanța învederează că, așa cum s-a arătat mai sus, acesta se regăsește cu privire la toate comisioanele percepute de unitatea bancară, fiind vădit neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că această clauză are caracter negociat. Aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului, iar faptul că împrumutatul nu a avut posibilitatea de a negocia eliminarea comisioanelor la încheierea contractului de credit este în afara oricărui dubiu, având în vedere că obligația de plată a comisionului de acordare este prevăzută la art. 6.1 din contract.
Instanța apreciază, însă, că perceperea de către bancă a comisionului de acordare a creditului, în procent de 2% din valoarea totală a creditului acordat creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, plata unei asemenea sume nefiind justificată de serviciile pe care le-a presupus deschiderea contului de credit, virarea în acest cont a sumei împrumutate și emiterea graficului de rambursare.
Totodată, instanța constată că valoarea comisionului de acordare este mare în raport de valoarea creditului, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
Prin urmare, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare, prevăzute la art. 6.1 din Contractul de credit nr. C_ .
În privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de rambursare anticipată (prevăzut art. 6 lit. c din Contractul de credit nr. C_ ), instanța reține că acesta este întemeiat.
Prin art. 6 lit.. c din contract, s-a stabilit obligația clientului de a achita un comision în cuantum de 3%, respectiv 2% sau 1% din suma rambursată anticipat, în cazul rambursării anticipate a creditului (în primii 2 ani, în intervalul 2-5 ani și, respectiv, în intervalul 5-10 ani de la data tragerii creditului).
Potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 50/2010 „(1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. (2) Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate”.
Analizând clauza cuprinsă la art. 6.1 lit. c din contract, instanța constată că, în prezent, comisionul de rambursare anticipată nu se mai aplică niciunui contract de credit bancar, prevederile art. 66 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010 vizând inclusiv contractele încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, conform art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.
Prin urmare, instanța urmează să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinse la art. 6.1 lit. c din Contractul de credit nr. C_ din data de 01.04.2008, referitoare comisionul de rambursare anticipată.
Referitor la cererea reclamanților de obligare a pârâtei la refacerea graficului de rambursare, instanța constată că prin admiterea capetelor de cerere sus-menționate s-a modificat cuantumul ratei lunare de restituire a creditului, astfel încât va dispune obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, conform dispozițiilor prezentei sentințe în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței.
În ceea ce privește capătul 1.2 de cerere, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinse la art. 5.7 din contract referitoare la plata dobânzii penalizatoare, și capătul 1.3 de cerere, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinse la art. 13.1 din contract referitoare la scadența anticipată a creditului, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate.
La art. 5.7 din Contractul de credit nr. C_ s-a prevăzut că, pentru restanțele rezultate din contract, “clientul va plăti o dobândă penalizatoare – o rată a dobânzii majorată cu 10 puncte procentuale față de rata de dobândă curentă aplicabilă prezentului contract de credit la data intrării în restanță. Dobânda penalizatoare se stabilește în forma procentuală ca rată anuală de dobândă”.
În acest sens, instanța constată că dobânda penalizatoare este percepută de bancă doar în situația acumulării de restanțe la plata sumelor datorate în temeiul contractului (iar nu și în situația în care împrumutatul își execută în mod corespunzător obligația contractuală de plată a ratelor), constituind astfel un mecanism de asigurare a plății ratelor la scadență de către împrumutat.
Instanța reține că aceeași rațiune a stat și la baza stabilirii clauzei contractuale cuprinse la art. 13.1 din contract (referitoare la scadența anticipată a creditului), astfel încât, în situația în care împrumutatul nu înțelege să respecte obligațiile contractuale, banca să aibă posibilitatea de a declara creditul scadent anticipat și a recupera sumele datorate în temeiul contractului.
Prin urmare, instanța reține că aceste capăte de cerere sunt neîntemeiate, urmând să le respingă în consecință.
În privința capătului 1.6 de cerere, având ca obiect constatarea caracterului abuziv a clauzei cuprinse la art. 9.2 din contract referitoare la rambursarea ratelor lunare la cursul de schimb valutar practicat de bancă la data plății, și a capătului 3.1 de cerere având ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF/leu valabil la data încheierii contractului pe toată perioada contractuală, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate.
Clauzele referitoare la moneda creditului și la riscul valutar țin de aplicarea și prevederea în mod expres în cuprinsul contractului dintre părți a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportată de cel căruia i se opune (în speța de față, deprecierea este suportată de reclamanți).
Instanța are în vedere că reclamanții au avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta între mai multe tipuri de credite în diverse monede de schimb (națională sau în valută), alegând, în final, din portofoliul de produse bancare oferite de pârâtă, creditele cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivite nevoilor lor. Astfel, în speța de față, instanța stabilește, în afara oricărui dubiu, că acordarea creditelor în moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamanților, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.
Această opțiune a fost făcută conștient de către consumator, în considerarea avantajelor pe care acest tip de credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât și de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus și acces la o sumă mai mare de bani.
Prin urmare, instanța nu va reține lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului și riscul valutar, fiind evident faptul că a fost opțiunea împrumutaților de a accesa un credit în CHF.
Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată, în concret, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se reține lipsa de negociere în speța de față, instanța va concluziona că obligația reclamanților de restituire a împrumutului în moneda în care a fost acordat nu poate fi considerată o clauză abuzivă.
De asemenea, posibilitatea împrumutatului de a depune sumele datorate în orice altă monedă, banca având dreptul de a realiza conversia folosind cursul de schimb valutar practicat de bancă la acea dată, constituie un avantaj acordat împrumutatului, fiind absolut firesc ca banca să realizeze conversia în funcție de propriul curs valutar. În situația în care împrumutatul nu dorește să suporte cursul valutar al băncii are posibilitatea de a rambursa rata lunară direct în moneda creditului, pentru a evita conversia ulterioară.
În ceea ce privește aprecierea cursului CHF, instanța reține că această creștere a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii, clauzele în discuție nefiind modificate unilateral de către pârâtă.
De asemenea, se impune a fi reținut și faptul că este de notorietate aspectul că, la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoană fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său diferind în funcție de moneda în care se acordă creditul și de evoluția sa pe piața financiară.
Astfel, reclamanții nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor.
Referitor la posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situație subiectivă, sau în mod obiectiv, general valabil pentru toți clienții băncii. În plus, instanța va aprecia de la caz la caz dacă suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau și de către bancă.
În speța de față, nu s-a reclamat că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Banca nu a impus reclamanților suportarea riscului valutar, iar în cazul în care cursul CHF-RON ar fi scăzut, riscul ar fi fost suportat în egală măsură de către pârâtă, menținându-se aceeași valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plății.
Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii CHF, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru a putea fi imputată băncii pârâte o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere și la obligația de necauzare a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților. Or, reclamanții au acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care își încasează venitul.
Clauzele contractuale ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că în cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat să restituie aceeași sumă de bani în aceeași valută primită.
Acordarea de credite în valută și încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplică dispozițiile art. 2 și art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodată, reglementări precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.
Solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-RON de la data încheierii contractului de credit, instanța va reține că aceasta este contrară clauzelor cuprinse în contractul de credit, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 și de art. 1584 Cod civil din 1864.
Astfel, având în vedere că, în speță, creditul au fost acordat de către banca pârâtă în CHF, în conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil în speță în temeiul art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate și de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului și acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat în moneda ,,CHF’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede că obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract, iar în cazul intervenirii unei creșteri sau scăderi a prețului monedelor, înainte de a sosi data plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, nefiind obligat a restitui această sumă decât în moneda aflată în curs în momentul plății. Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede că, în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora, iar în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel.
Pentru aceste considerente, având în vedere că prin formularea acestui petit, se urmărește de către reclamanți modificarea contractului de credit, deși clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditului în moneda în care au fost acordate nu sunt abuzive, solicitarea acestora fiind contrară art. 969, art. 1073 și art. 1578 Cod civil din 1864, instanța va respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere analizate.
În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. N.-S. și G. A. G., ambii reclamanți cu domiciliul în .. 29, ., sector 3, București, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul în .-68, sector 1, București.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinse la art. 5.2 din Contractul de credit nr. C_ din data de 01.04.2008, referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, în conformitate cu politica băncii.
Constată că formula de dobândă aplicabilă Contractului de credit nr. C_ din data de 01.04.2008 este următoarea: marja băncii de (6,99% minus valoarea indicelui Libor la data de 01.04.2008) + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3 luni.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma reprezentând dobânda contractuală percepută în mod excesiv, prin raportare la formula de dobândă: marja băncii de (6,99% minus valoarea indicelui Libor la data de 01.04.2008) + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3 luni, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data plății de către reclamantă și până la data restituirii efective de către pârâtă.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinse la art. 6.1 lit. b din Contractul de credit nr. C_ din data de 01.04.2008, referitoare la comisionul de acordare.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinse la art. 6.3 din Contractul de credit nr. C_ din data de 01.04.2008, referitoare comisionul de rambursare anticipată.
Obligă pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, conform dispozițiilor prezentei sentințe în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței.
Respinge, ca neîntemeiate, capătul 1.2 de cerere, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinse la art. 5.7 din contract referitoare la plata dobânzii penalizatoare, capătul 1.3 de cerere, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinse la art. 13.1 din contract referitoare la scadența anticipată a creditului, capătul 1.6 de cerere, având ca obiect constatarea caracterului abuziv a clauzei cuprinse la art. 9.2 din contract referitoare la rambursarea ratelor lunare la cursul de schimb valutar practicat de bancă la data plății.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul 3.1 de cerere având ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF/leu valabil la data încheierii contractului pe toată perioada contractuală.
Ia act că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.
5 ex./ 15.01.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5351/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
