Obligaţie de a face. Sentința nr. 8684/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8684/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 8684/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr.8684/2015
Ședința publica de la 11.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
GREFIER: L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. A. și pe pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat, care depune delegație de substituire, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâta a depus răspunsul la interogatoriu, după care,
Instanța, în baza art.99 alin.2 NCPC, coroborat cu art.95 pct.1 NCPC, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere că printre clauzele a căror anulare se solicită sunt și clauze neevaluabile în bani care atrag competența materială a tribunalului, pe care o pune în discuție.
Apărătoarea reclamantului învederează că lasă la aprecierea instanței.
Instanța retine cauza in pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.01.2015, sub nr._, astfel cum a fost precizata si modificata ulterior (f.31), reclamantul A. A., cu domiciliul în D., ., județul Hunedoara, CNP_ și cu domiciliul procesual ales laC.A.C. M., cu sediul in sector 5, București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park nr.266-268, corp 60, .>, in contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul in sector 1, București, .-68, inregistrata la ORC sub nr.J40/_/1995, CUI_, a solicitat ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța:
1.- sa constate caracterul abuziv clauzei contractuale prevazute la art.9, pct.9.1. din Contractul de credit ipotecar nr.C_ din data de 17.11.2006, conform careia rambursarea creditului se va face in rate lunare egale la data scadentelor lunare, conform Graficului de rambursare cuprins in anexa 1, care face parte integranta din contract;
2.- sa constate caracterul abuziv clauzei contractuale prevazute la art.9 pct.9.4. din Contractul de credit ipotecar nr.C_ din data de 17.11.2006, conform careia rambursarea ratelor lunare se va efectua de către Client in aceeași moneda in care a fost acordat creditul; clientul poate opta si pentru depunerea sumelor datorate in orice alta moneda pentru care împrumutatul are deschis un cont curent, Banca avand dreptul sa realizeze conversia valutara, folosind cursurile de schimb valutar practicate de Banca la acea data, cu respectarea normelor legale in vigoare;
3.- sa constate caracterul abuziv clauzei contractuale prevazute la art.9 pct.9.5. din Contractul de credit ipotecar nr.C_ din data de 17.11.2006, conform careia Banca are dreptul la libera alegere a ordinii in care va utiliza disponibilitățile din conturile deschise in diferite valute, iar utilizarea disponibilităților respective se va face pana la limita rambursării integrale a sumelor datorate;
4. sa constate caracterul abuziv clauzei contractuale prevazute la art.10 pct.10.1 din Contractul de credit ipotecar nr.C_ din data de 17.11.2006, conform careia Clientul autorizeaza banca, in mod irevocabil si necondiționat, sa debiteze contul sau curent in valuta creditului si orice alte conturi in lei si/sau in alte valute detinute de către Client la Banca, pe întreaga durata a contractului, in vederea plații ratelor lunare datorate, a dobânzilor, comisioanelor si a oricăror altor sume, inclusiv din executarea silita datorate conform contractului;
5. sa constate caracterul abuziv clauzei contractuale prevazute la art.10 pct.10.4 din Contractul de credit ipotecar nr.C_ din data de 17.11.2006, conform careia, in vederea exercitarii autorizarilor acordate la articolele 10.1 si 10.2, Clientul va autoriza Banca sa faca in numele si pe conturile sale, pana la nivelul sumelor datorate, toate operațiunile considerate necesare;
6. sa dispuna stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului;
7. denominarea in moneda naționala a plaților, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește in moneda naționala;
La termenul de judecata din data de 11.05.2015, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, asupra careia a ramas in pronuntare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În acest sens, capetele de cerere 1-5 au ca obiect constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive.
In primul rand se impune mentiunea ca, desi in cuprinsul cererii precizatoare depuse la dosar (f.31), reclamantul a indicat alte articole care ar contine clauzele pretins abuzive si a caror nulitate se solicita, din lecturarea continutului respectivelor precizari, rezulta ca de fapt clauzele respective se regasesc in mod corect la articolele si punctele astfel cum au fost ele redate de instanta in cuprinsul prezentei hotarari si expuse mai sus.
In ceea ce priveste clauzele prevazute la art.9, pct.9.1., art.9 pct.9.4., art.9 pct.9.5., art.10 pct.10.1 si art.10 pct.10.4, al caror continut a fost redat mai sus, instanta retine ca acestea preved modul in care se va face rambursarea creditului, moneda in care se va rambursa creditul si alte posibilitati ale clientului si ale bancii, modul in care poate proceda banca in legatura cu disponibilitățile din conturile deschise ale reclamantului, faptul ca reclamantul autorizeaza banca sa-i debiteze conturile in vederea plații ratelor lunare datorate si a altor sume datorate bancii si ca reclamantul va autoriza Banca sa faca in numele si pe conturile sale, pana la nivelul sumelor datorate, toate operațiunile considerate necesare.
Astfel, instanta retine ca aceste clauze nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, prevad anumite acorduri din partea reclamantului cu privire la anumite operatiuni pe care le poate face parata, etc., fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art.99 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Prin art.94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Mai mult, instanta retine si ca, chiar si in situatia in care s-ar aprecia ca in cauza este aplicabila Decizia nr.32/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție–Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii (opinie pe care instanta nu o impartaseste insa) si s-ar considera ca acțiunea referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit bancar are un caracter evaluabil în bani, în măsura în care reclamantul înțelege să valorifice prin aceasta drepturi de natură patrimonială, oricum competenta ar apartine Tribunalului, intrucat creditul a fost acordat pe o perioadă de 25 de ani, până în anul 2031 (a se vedea art.3 contract), iar solicitarea de a se dispune stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, produce efecte și pentru viitor, ceea ce înseamnă că beneficiul patrimonial obținut de reclamant prin admiterea acestei solicitari este mult mai mare, depășind în mod cert pragul de 200.000 lei, in conditiile in care suma imprumutata este de 78.000 CHF.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. A., cu domiciliul în D., ., județul Hunedoara, CNP_ și cu domiciliul procesual ales laC.A.C. M., cu sediul in sector 5, București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park nr.266-268, corp 60, ., in contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul in sector 1, București, .-68, inregistrata la ORC sub nr.J40/_/1995, CUI_, în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. B.
RED/DACT/E.A.N./20.05.2015/02 EX
← Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 24/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8688/2015. Judecătoria... → |
---|