Contestaţie la executare. Sentința nr. 3972/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3972/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 3972/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3972/02.03.2015

Ședința publică din data de 02 martie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. B. - judecător

GREFIER: C. B.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra contestației la executare formulată de către contestatoarea S.C. S. S.A., în contradictoriu cu intimata V. I. M., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar.

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 alin.1 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23.02.2015, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /10.04.2013, contestatoarea S.C. S. S.A., cu sediul în municipiul București, Calea Ș. V., nr.282, ., ., și cu sediul procesual ales la S.C.A. B. și Asociații din municipiul București, ..49, parter, ., în contradictoriu cu intimata V. I. M., cu domiciliul în comuna R., ., nr.573, județul Sibiu, a solicitat:

●anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. 77/2013 al B. T. G. D., restabilirea situației anterioare

În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei: înscrisuri .

Cererea formulată de către contestatoare a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru 494 de lei și timbru judiciar de 5 lei.

În motivare, în esență, contestatoarea arată că spațiul comercial închiriat nu a fost niciodată predat contestatoarei, iar, la aceeași adresă se află un punct de lucru al S.C. Julcom Trade S.R.L., fiind invocate disp. art. 1556 C.civ. .

Intimata V. I. M., legal citată cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii întrucât, în esență, contestatoarea a fost cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, anexând înscrisuri și dovada achitării onorariului de avocat - fila nr. 48.

Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; ca urmare a adresei instanței, s-a remis copia certificată a dosarului de executare nr.77/2013 al al B. T. G. D.

prin încheierea de ședință din data de 09.12.2013, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Sibiu; la data de 15.12.2014, intimata a formulat cerere de repunere pe rol – fila nr. 74, iar, la data de 23.01.2015, contestatoarea a formulat și depus o cerere de renunțare la judecată, solicitând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de intimată .

Având în vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de judecată constată aplicabilitatea disp. art. 406 alin.1 C.proc.civ. .

Raportat la voința expresă a reclamantei privind renunțarea la judecată, precum și în condițiile în care intimata nu a depus alte acte procesuale care să manifeste o pretenție/susținere contrară cererii de renunțare la judecată, fiind citată pentru termenul de judecată din data de 23.02.2015 cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere raportat exclusiv la această cerere ( iar concluziile scrise vizează exclusiv fondul contestației la executare ), instanța de judecată va lua act de această manifestare de voință a contestatoarei .

Totodată, în temeiul disp. art. 453 C.proc.civ., raportat la complexitatea cauzei, munca prestată de apărătorul intimatei în prezentul dosar, circumstanțele cauzei și diligentele depuse îndeosebi de către intimată, prin apărător, pentru soluționarea cauzei în condiții de legalitate și temeinicie ( inclusiv cererea de repunere pe rol formulată de către intimată, la care au fost anexate hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr._ , dosar ce a generat suspendarea prezentei cauze), instanța de judecată va obliga contestatoarea la plată către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 de lei reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii de la fila nr. 48 vol. I dosar. Fără alte cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de cererea de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către contestatoarea S.C. S. S.A., cu sediul în municipiul București, Calea Ș. V., nr.282, ., ., și cu sediul procesual ales la S.C.A. B. și Asociații din municipiul București, ..49, parter, ., în contradictoriu cu intimata V. I. M., cu domiciliul în comuna R., ., nr.573, județul Sibiu

Obligă contestatoarea la plată către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 de lei reprezentând onorariu de avocat.

Fără alte cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 martie 2015.

P.,GREFIER,

B. M. C. B.

Red. 22.04.2015/2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata/BM/CB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3972/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI