Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 12203/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._/2015

Ședința publică de la 19 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. G. si P. G. și pe pârât O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 25.03.2015, sub nr._, reclamanții P. G. și P. G. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. B. ROMÂNIA S.A. au solicitat:

1. constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 5.2, art. 6.1 lit. b, art. 6.2, art. 8.2 din convenția de credit nr. C_ din 15.04.2008;

2. precizarea elementelor componente ale procentului de dobândă și a cuantumului acesteia de la art. 6 din contractului de credit nr. C_ din 15.04.2008;

3. refacerea graficelor de rambursare având în vedere indicele libor actualizat periodic și marja de la data încheierii contractului de credit;

4. restituirea tuturor sumelor ce au fost plătite în plus față de dobânda stabilită inițial în contract raportată la valoarea dobânzii de referință;

5 constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserat în contractul de credit și eliminarea acesteia;

6. stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

7. denominarea în monedă națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

8. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 22.04.2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În dovedirea apărărilor formulate, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 19.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, asupra căreia a rămas în pronunțare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:

Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.

Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.

Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.

În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamanții a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”

În acest sens, capetele de cerere au ca obiect constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive, fiecare având însă specificul ei, evaluabil sau neevaluabil în bani.

In ceea ce privește clauzele prevăzute la art. 5.2, art. 6.2 din contractul de credit nr. C_ din 15.04.2008; al căror conținut amplu nu va mai fi redat în continuare, cât și ci capetele de cerere de la 2, 3, 5, 6, 7, redate anterior, instanța reține că aceste clauze nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut.

Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar prevăd ce tipuri de dobândă s-ar putea aplica în viitor creditului reclamanților și permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.

Conform art. 99 alin.2 C.proc.civ., când reclamanții au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Conform art. 95 C.proc.civ., tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct.1 lit.a-j C.proc.civ. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut mai sus.

Prin urmare, instanța constată că prezenta cerere se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin.2 C.proc.civ., întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Potrivit dispozițiilor art. 94 C.proc.civ., având în vedere că nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, instanța reține că revine tribunalului competența de a le soluționa, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.

Mai mult, instanța reține și că, în situația în care s-ar aprecia că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 32/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție–Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii și s-ar considera că acțiunea referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit bancar are un caracter evaluabil în bani, în măsura în care reclamantul înțelege să valorifice prin aceasta drepturi de natură patrimonială, oricum competența ar aparține Tribunalului, întrucât creditul a fost acordat pentru suma de 86.200 CHF pe o perioadă de 360 luni (a se vedea art. 1 din contract), iar constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la moneda în care urmează a fi restituit împrumutul produce efecte și pentru viitor, ceea ce înseamnă că beneficiul patrimonial obținut de reclamant prin admiterea acțiunii este mult mai mare, depășind în mod cert pragul de 200.000 lei, în condițiile în care suma împrumutată este de 86.200 CHF.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art. 99 alin. 2, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P. G. si P. G. cu domiciliul ales in sector 5, București, CALEA RAHOVEI,ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266-268, .. 2, . pe pârât O. B. ROMANIA S.A. cu sediul în sector 1, București, .-68 având ca obiect acțiune în constatare, în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. AndrescuMarius T.

Red.TehRed.A.A.

27.06.2015/2Ex

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_, e-mail: _

DOSAR NR._

CATRE,

TRIBUNALUL BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. _ din data de 19.06.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanții P. G. si P. G. și pe pârât O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE, in favoarea dvs, sens in care va inaintam dosarul nostru cusut si numerotat.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. AndrescuMarius T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI