Obligaţie de a face. Sentința nr. 9952/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

1.- sa constate caracterul abuziv clauzelor contractuale prevazute la art.4.10 lit.a si b si art.4.5 din Contractul de credit nr.HL14782/14.09.2007;

2. restituirea sumei de 809 CHF reprezentand comision de acordare credit, a sumei de 6.126,91 CHF reprezentand comision de administrare achitata de la data de 14.09.2007 si pana la data de 08.01.2015 si a sumei de 3.000 CHF reprezentand dobanda excedentara, achitata in plus fata de dobanda prevazuta in contract, calculata pana la data de 08.01.2015;

3. obligarea paratei la recalcularea si perceperea dobanzii in functie de evolutia indicelui Libor la 3 luni si valoarea marjei bancii;

4. sa dispuna stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, valoarea CHF la data incheierii contractului fiind de 2,0399 lei pentru 1 CHF.

5. restituirea sumei de bani achitate cu titlu de diferenta de curs valutar de la data contractarii creditului si pana la finalizarea cauzei, suma calculata de la data de 14.09.2007 si pana la data de 26.01.2015 fiind de 70.926,34 lei.

6. denominarea in moneda naționala a plaților, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește in moneda naționala;

La termenul de judecata din data de 25.05.2015, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, asupra careia a ramas in pronuntare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:

Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.

Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.

Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.

În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”

În acest sens, capatul 1 de cerere are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, fiecare avand insa specificul sau, evaluabila sau neevaluabila in bani.

Capetele 2 si 5 de cerere au ca obiect restituirea unor sume de bani, fiind in mod evident evaluabile in bani si de competenta judecatoriei, avand in vedere valoarea sumelor.

Relativ la clauzele prevazute la art.4.10 lit.a si b din Contractul de credit nr.HL14782/14.09.2007, instanta retine ca acestea sunt evaluabile in bani si de compenta judecatoriei, prin raportare la valorile indicate la capatul 2 de cerere (comision de acordare credit si comision de administrare).

In ceea ce priveste insa clauza prevazuta art.4.5 din Contractul de credit nr.HL14782/14.09.2007, instanta retine ca, potrivit acesteia:’’Pe parcursul derulării contractului, cu excepția perioadei mentionate la pct. 4.1., banca isi rezerva dreptul de a modifica dobanzile si comisioanele bancare. Modificarea dobânzii va fi operata in luna de referința la data scadentei prevăzută in contractul de credit. Instiintarea împrumutatului privind modificarea dobânzii si comisioanelor bancare se face de către banca prin afișare !a sediul unității sau prin notificare scrisa. In cazul modificării dobânzilor se modifica si graficul de rambursare. Imprumutatul poate accepta sau refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere pana la următoarea scadenta a creditului de la data modificării dobânzii si comisioanelor bancare se considera acceptare tacita. In situația neacceptarii de către împrumutat a modificării dobânzii si comisioanelor bancare, acesta are dreptul sa denunțe unilateral contractul, rambursand in avans, creditul, comisioancle și dobânzile aferente.’’

Prin urmare, instanta retine ca, de esenta acestei clauze este prevederea modului in care poate actiona banca in raport cu clientul, respectiv posibilitatea acesteia de a modifica dobanda si comisioanele, precum si modul in care poate reactiona la randul sau clientul in cazul in care nu este de acord cu modul in care a actionat banca, de exemplu in cazul majorarii dobanzii si al comisioanelor.

Astfel, instanta apreciaza ca aceasta clauza nu are nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândeste un conținut economic pentru simplul motiv că a fost inserata într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială.

Totodată, aceasta clauza contractuala nu este evaluabila prin ea însasi, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că aceasta nu cuprinde o valoare pecuniară în sine, ci doar permite pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluata în bani, cel puțin anterior aplicării sale.

In ceea ce priveste capatele de cerere 3, 4 si 6 instanta retine ca, avand in vedere obiectul acestora si scopul urmarit de reclamant, in vederea determinarii competentei, trebuie avuta in vedere valoarea totala a contractului, iar in speta imprumutul acordat reclamantului este in suma de 80.900 CHF.

Conform art.99 alin.2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.

Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art.99 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Prin art.94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.

Mai mult decât atât, se reține în cauză că sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul dispozițiilor din Legea nr.193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamant în cererea formulată.

Dispozițiile art.12 din Legea nr.193/2000 prevăd că, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art.8 vor sesizatribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.

(3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.

(4) Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.

De asemenea, art.14 din aceeași lege stabilește următoarele: ,,Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.”

Din dispozițiile Legii nr.193/2000 nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a două categorii de instanțe cu grad diferit–judecătorii și tribunale-în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art.8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care instanța apreciază că prezenta acțiune având ca obiect constatarea clauzelor abuzive este de competența tribunalului.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G. R. C., cu domiciliul in ., ..14, judetul Ilfov, CNP_ si cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocat C. M., cu sediul in sector 5, București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park nr.266-268, CORP 60, .>, camera 8, in contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., cu sediul in sector 2, București, ..6A, inregistrata la ORC sub nr.J_, CUI_, în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.