Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5412/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5412/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 5412/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5412
Ședința publică din data de 23 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. P. C. S.R.L. și pe pârâta A.N.A.F.- Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la amânări fără discuții, a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta, prin avocat, arată că nu știe dacă există un motiv de amânare fără discuții întrucât nu a văzut dosarul.
Instanța aduce la cunoștința avocatului reclamantei faptul că termenul de judecată a fost acordat fără citarea părților și, constatând că nu există motive care să justifice amânarea judecării cauzei fără discuții, dispune lăsarea cauzei la ordine, arătând, de asemenea, că pentru respectarea principiului dreptului la apărare și având în vedere că partea pârâtă nu a fost citată pentru termenul de astăzi, nu va acorda cuvântul nici părții reclamante.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, verificând, prin prisma dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., competența, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.proc.civ., instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2015, sub numărul de mai sus, reclamanta S.C. P. C. S.R.L. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării sancțiunii contravenționale complementare constând în suspendarea activității societății pe o perioadă de 30 zile, până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale și ridicarea anunțului lipit de A. în conformitate cu prevederile Ordinului 218/2015 pe ușa principală de acces în restaurant, până la soluționarea plângerii contravenționale. A solicitat reclamanta, în temeiul art. 998 alin. (2) C.proc.civ., soluționarea cererii fără citarea părților, prin ordonanță dată în aceeași zi.
În motivare, reclamanta a arătat că înțelege să conteste legalitatea sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999, existând în favoarea sa o puternică aparență de drept.
Inspectorii A. au găsit în casa de marcat o sumă în plus de 474,95 lei, pentru care au apreciat că nu există documente justificative, iar această apreciere este, în opinia reclamantei, eronată.
Suma de 474,95 lei este compusă din suma de 353 lei provenită din încasările zilei anterioare și lăsată în casă cu destinație de rest pentru client (suma a fost fiscalizată prin emiterea de bonuri fiscale în ziua precedentă controlului), suma de 100 lei provenită din banii personali ai ospătarului M. R. (nu reprezintă contravaloarea unor servicii prestate și nu se încadrează în prevederile art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999) și suma de 21,95 lei, prevenită fie din greșeli de restituire a prețului, fie din sume lăsate în plus de clienții mulțumiți (societatea urmând a face verificări interne în acest sens în cadrul unei proceduri disciplinare).
Prin suspendarea activității se va crea un prejudiciu societății reclamante. Societatea nu va mai putea pentru o perioadă de 30 zile să-și desfășoare activitatea, pierzându-și astfel încasările pe perioada de 30 zile de suspendare. În ceea ce privește anunțul lipit la . este de natură să-i aducă reclamantei grave prejudicii de imagine, inducând în rândul publicului, în mod nejustificat, ideea că societatea ar practica fraudă fiscală pe o scară largă. În situația în care acest anunț va rămâne timp de 30 zile, pierderile de clientelă vor fi imense și greu de recuperat. Măsura lipirii acestui anunț nu este doar neîntemeiată, ci și disproporționată prin raportare la cuantumul redus al sumei de 474,95 lei. Mijloacele aplicate pentru atingerea unui scop prevăzut de lege, trebuie să fie proporționale, astfel încât consecințele să nu fie mai oneroase decât este necesar. Deși Ordinul nr. 218/2015 se referă la afișarea acestui anunț fără să distingă în funcție de vreun cuantum al sumelor, reclamanta a apreciat că acest ordin se completează de jure cu principiile dreptului comunitar, printre care și principiul proporționalității.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 996 și urm. C.proc.civ.
Reclamanta a alăturat cererii sale înscrisuri (filele 8-39).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei.
În temeiul art. 998 alin. (2) C.proc.civ., instanța a fixat termen fără citarea părților.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că potrivit art. 996 alin. (1) C.proc.civ. „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
În ceea ce privește prima condiție, instanța constată că prin cele învederate în cerere, respectiv împiedicarea desfășurării activității reclamante pe o perioadă de 30 zile, reclamanta a justificat existența unui caz grabnic și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii, instanța constată că s-a solicitat dispunerea unei măsuri provizorii, limitate în timp până la soluționarea dosarului nr._/299/2015 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului-verbal . nr._.
În schimb, instanța găsește că aparența dreptului nu este de partea reclamantei.
Aceasta a fost sancționată prin procesul-verbal . nr._/15.03.2015 pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 10 lit. c și art. 10 lit. gg) din O.U.G. nr. 28/1999 și art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, constându-se existența unui plus de casă în sumă de 474,95 lei, sumă pentru care nu există documente justificative și neîntocmirea registrului de casă în formă repetată. Reclamantei i s-a aplicat amenzi de 15.000, 3.000 și respectiv 2.000 lei, în total 20.000 lei și s-a luat față de aceasta sancțiunea complementară a suspendării activității societății pe o perioadă de 30 zile la punctul de lucru respectiv.
Pentru a hotărî astfel, în primul rând, instanța apreciază că, în condițiile în care procesul-verbal conține constatările personale ale agenților constatatori aflați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, acesta dă naștere unei prezumții simple de veridicitate în sensul că situația de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului.
În al doilea rând, instanța constată că procesul-verbal a fost înmânat reclamantei la data întocmirii sale, fiind primit fără obiecțiuni, fiind aplicată semnătura reprezentantului reclamantei și ștampila societății inclusiv în dreptul rubricii referitoare la obiecțiuni. Este nefiresc pentru o persoană matură, reprezentantul unei societăți comerciale, acuzată de săvârșirea unei contravenții și care se consideră nevinovată, să semneze fără obiecțiuni un proces-verbal.
În al treilea rând, instanța reține că revine instanței învestite cu soluționarea plângerii contravenționale sarcina să analizeze apărările societății reclamante în privința temeiniciei procesului-verbal și a sancțiunii aplicate, cu luarea în considerare a principiului proporționalității invocat de societate, în acest moment, aparența de drept nefiind de partea reclamantei.
În al patrulea rând, instanța constată că reclamanta nu exclude posibilitatea ca pentru suma de 21,95 lei să fie vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Revine societății reclamante obligația de a se conforma cu celeritate obligațiilor stabilite de lege și de instanță în sarcina sa pentru soluționarea plângerii contravenționale într-un termen cât mai scurt.
Față de cele de mai sus, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 996 C.proc.civ., instanța apreciază neîntemeiată cererea dedusă judecății, astfel că urmează a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. P. C. S.R.L., cu sediul în București, .. 15, ., sector 1 și cu sediul procesual ales la sediul SCP V., M., C. și Asociații, din București, ., parter, . și pe pârâta A.N.A.F.- Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, corp B3, sector 1.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. A. I. M.
Red. Jud. A.A.- Gref. A.I.M./ 24 martie 2015
← Pretenţii. Sentința nr. 1379/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|