Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3396/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3396/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3396/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3396

Ședința publică din data de 23 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: A. I. M.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe petenta A. M. ONE S.R.L. și pe intimatul P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 09.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16.02.2015 și 23.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 16.09.2014, sub numărul de mai sus, petenta A. M. ONE S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Tribunalul București, plângere împotriva încheierii nr._ soluționată la data de 22.08.2014 de către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 și comunicată petentei la data de 28.08.2014, solicitând modificarea încheierii, în sensul radierii tuturor sarcinilor existente, inclusiv a Ordonanței prin care s-a dispus măsura sechestrului asigurator de către emise de Ministerul Public- P. de pe L. Tribunalul București, prin încheierea nr._/30.10.2012 asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._-C1-U18 cu nr. cadastral_/1;16 reprezentat locul de parcare P16 cu o suprafață utilă de 12,17 mp și o suprafață construită de 12,96 mp împreună cu cota indiviză de 0,67% din părțile și dependințele comune ale imobilului, teren în proprietate- cotă indiviză, proprietatea petentei conform actului de adjudecare nr. 140/23.05.2014.

În motivare, petenta a arătat că cererea formulată de S.C.P.E.J. D., C. și Asociații de întabulare definitivă a dreptului de proprietate a fost admisă în parte, cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile pentru soluționarea cererii, deși prevederile legale în vigoare stabilesc în mod clar faptul că odată cu întabularea actului de adjudecare, toate sarcinile existente în cartea funciară vor fi radiate.

A apreciat petenta că motivarea BCPI Sector 1 nu poate fi reținută, întrucât art. 856 alin. (3) C.proc.civ. nu face diferențe între sarcinile înscrise anterior și cele înscrise ulterior încheierii de încuviințare privind urmărirea imobilului, iar actul de adjudecare este opozabil tuturor creditorilor fostului proprietar sau terților, chiar dacă nu este înscris în cartea funciară, conform art. 887 alin. (1) Cod civil.

La data de 23.05.2014 petentei i s-a eliberat actul de adjudecare nr. 140/2014, prin care a devenit proprietarul imobilului care a făcut obiectul cererii de reexaminare, dar situația imobilului adjudecat s-a schimbat, petenta neavând legătură cu faptele care constituie obiectul raportului juridic dedus judecății în dosarul penal.

A arătat petenta că sechestrul asigurător este instituit pentru a se asigura despăgubirea părților civile, acestea venind în concurs cu N. Bank of Greece S.A., care are prioritate, urmând a fi satisfăcută prima, întrucât are calitatea de creditor ipotecar.

Potrivit art. 856 alin. (3) și alin. (4) C.proc.civ., în cazul în care un imobil asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător a fost valorificat prin vânzarea la licitație publică, iar o parte din prețul obținut a fost distribuit creditorilor, menținerea măsurii asigurătorii nu se mai justifică, ci sechestrul va fi menținut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor și asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurența valorii prejudiciului cauzat. A invocat petenta în acest sens și decizia penală nr. 3507 din 1 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 7/1996, ale art. 856 alin. (3) și alin. (4) C.proc.civ. și ale art. 887 C.civ.

Petenta a alăturat cererii sale înscrisuri (filele 5-8, 16-49).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei (fila 5).

La data de 11.11.2014, intimatul Ministerul Public- P. de pe lângă Tribunalul București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității plângerii, apreciind că aceasta a fost formulată omissio medio.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii, arătând că B.C.P.I. Sector 1 a respins în mod temeinic cererile de radiere, în considerarea faptului că doar organul de urmărire penală care a dispus instituirea sechestrului sau instanța poate dispune și radierea acestuia din cartea funciară. A susținut că sechestrul asigurător nu poate fi radiat din oficiu, conform art. 856 alin. (3) C.proc.civ., având în vedere că acesta nu a rămas fără obiect în condițiile nesoluționării definitive a cauzei penale, iar măsura poartă asupra sumelor rămase după îndestularea creditorului ipotecar. A învederat prevederile art. 250 C.proc.penală, considerând că acestea conferă posibilitatea oricărei părți interesate de a obține ridicarea sechestrului asigurător penal prin introducerea unei contestații potrivit legii civile, dacă nu a uzat de această cale în procesul penal.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C.proc.civ.

La data de 17.12.2014, petenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea inadmisibilității plângerii, învederând că a parcurs procedura legală prevăzută de art. 31 din Legea nr. 7/1996, formulând plângere împotriva încheierii prin care s-a admis parțial cererea de întabulare definitivă a dreptului de proprietate al petentei, depusă de S.C.P.E.J. D., C. și Asociații.

A apreciat petenta că nu are obligația valorificării pretențiilor în cursul procesului penal în cadrul căruia s-a dispus măsura sechestrului asigurător, întrucât nu există o legătură între petentă și faptele care formează obiectul raportului juridic dedus judecății în dosarul penal, iar menținerea sechestrului asigurător asupra imobilului adjudecat nu mai este justificată.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, în cadrul căreia Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 a înaintat dosarul în care a fost pronunțată încheierea atacată.

Petenta a depus la dosar concluzii scrise la data de 09.02.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În prealabil, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității plângerii, având în vedere faptul că petenta a formulat plângere împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de reexaminare, plângere admisibilă în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

Prin actul de adjudecare nr. 140 din 23.05.2014 emis în dosarul de executare silită nr. 140/2014 constituit la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. & Asociații (filele 16-39), petenta A. M. ONE S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției și terenului aferent situate în București, .. 16-18, sector 1, din care face parte și locul de parcare P16 cu o suprafață utilă de 12,17 mp și o suprafață construită de 12,96 mp împreună cu cota indiviză de 0,67% din părțile și dependințele comune ale imobilului, teren în proprietate- cotă indiviză, înscris în cartea funciară nr._-C1-U18.

Prin încheierea nr._ emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 în dosarul nr._/09.07.2014 (fila 46), s-a admis cererea cu privire la imobilul cu numărul cadastral_/1;16 înscris în cartea funciară nr._-C1-U18, s-au radiat pozițiile 1-9 și 11 din partea C a cărții funciare și s-a justificat întabularea definitivă a dreptului de proprietate dobândit de petentă prin adjudecare. A rămas însă notată în Partea III „Sarcini” a cărții funciare ordonanța nr. 1319/P/2012 din 19.10.2012 emisă de Ministerul Public- P. de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător.

Împotriva acestei încheieri, petenta a formulat cerere de reexaminare. Cererea de reexaminare a fost respinsă prin încheierea de respingere nr._ din 22.08.2014 (filele 48-49), registratorul de carte funciară reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 pentru radierea înscrierii din cartea funciară.

Plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de respingere nr._ din 22.08.2014 emisă de O.C.P.I. București – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 în Dosarul nr._/06.08.2014 este, în opinia instanței nefondată.

Măsura asigurătorie luată în procesul penal, cu privire la care se solicită radierea din oficiu, nu a încetat ca urmare a adjudecării imobilului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 856 alin. (3) și alin. (4) C.proc.civ., conform cărora, de la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut, iar ipotecile și celelalte sarcini reale, precum și drepturile reale intabulate după notarea urmăririi în cartea funciară se vor radia din oficiu, cu excepția celor pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menținute.

În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 1 alin. (1) C.proc.civ., prin acest act normativ, sunt stabilite regulile de competență și de judecare a cauzelor civile, precum și cele de executare a hotărârilor instanțelor și a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiției în materie civilă. Conform art. 2 alin. (2) C.proc.civ., dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Până la soluționarea definitivă a procesului penal, instituirea, executarea și ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal sunt supuse normelor de procedură penală, conform art. 1 alin. (1) C.proc.penală, fiind reglementate de dispozițiile prevăzute de art. 249 - art. 254 C.proc.penală.

Astfel, potrivit art. 249 alin. (1) și alin. (2) C.proc.penală, luarea măsurilor asigurătorii se face prin ordonanță a procurorului sau, după caz, prin încheiere motivată a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, acestea constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra lor.

Ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii luate în procesul penal se dispune, din oficiu, doar de procuror prin ordonanța de clasare, în temeiul art. 315 alin. (2) C.proc.penală, sau de instanța de judecată, prin hotărâre, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C.proc.penală.

Conform art. 53 lit. b) C.proc.penală, soluționarea, în cursul urmăririi penale, a cererilor privind măsurile asigurătorii se realizează de către judecătorul de drepturi și libertăți.

În procedura penală nu există nicio dispoziție care să prevadă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii pentru cazul înstrăinării silite a bunului imobil sechestrat, o asemenea situație juridică fiind prin ea însăși în contradicție cu indisponibilizarea bunurilor, conform art. 249 alin. (2) C.proc.penală, atâta timp cât creditorul sau alte persoane interesate nu au obținut ridicarea măsurii asigurătorii.

În conformitate cu principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, indisponibilizarea prevăzută de art. 249 alin. (2) C.proc.penașă privește atât înstrăinarea voluntară, cât și pe cea silită. Având în vedere că adjudecarea imobilului, conform art. 852 C.proc.civ., reprezintă o vânzare forțată, încetarea de drept și radierea măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal cu privire la bunul adjudecat, contravine prevederilor art. 249 alin. (2) C.proc.penală, astfel încât prevederile art. 856 alin. (3) și alin. (4) C.proc.civ. nu pot reglementa procedura de încetare a măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal.

Mai mult, executarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile se realizează conform art. 253 alin. (4) C.proc.penală, care prevede că, pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Solicitarea petentei de radiere a notării sechestrului dispus asupra imobilului adjudecat echivalează cu împiedicarea executării și lipsirea de efecte a ordonanței din 19.10.2012 emisă de intimatul P. de pe lângă Tribunalul București în Dosarul penal nr. 1319/P/2012, în ceea ce privește imobilul care a aparținut S.C. GREEN DEVELOPMENT S.R.L., deși acest act nu a fost contestat, iar măsura asigurătorie nu a fost ridicată.

Or, atâta vreme cât procesul penal nu a fost soluționat definitiv, nefiind aplicabile prevederile art. 2524 alin. (4) C.proc.penală, instanța civilă nu are competența să dispună încetarea măsurilor asigurătorii luate în procesul penal, care s-ar produce, în fapt, prin radierea notării sechestrului din cartea funciară.

Apărările petentei privind preferința creanței creditorului ipotecar față de creanțele cu privire la care s-a instituit măsura asigurătorie nu au legătură cu plângerea de carte funciară, acestea putând reprezenta o motivare a unei eventuale cereri de ridicare a măsurii asigurătorii formulată în procesul penal.

Opinia petentei în sensul că nu trebuie să urmeze procedura prevăzută de Codul de procedură penală pentru ridicarea măsurilor asigurătorii, întrucât nu este parte în procesul penal, nu poate fi reținută. Instanța are în vedere în acest sens faptul că adjudecatarul A. M. ONE S.R.L. este succesor cu titlu particular al persoanei juridice împotriva căreia s-a început urmărirea penală, precum și că a cumpărat imobilul înscris în cartea funciară nr._-C1-U18, cunoscând faptul că asupra acestuia a fost instituit sechestrul asigurător în procesul penal, măsura fiind notată în cartea funciară la data de 30.10.2012, anterior începerii executării silite imobiliare, astfel încât măsura asigurătorie îi este opozabilă și nu poate invoca consecințele negative care decurg din menținerea notării sechestrului asigurător.

Mai mult, instanța constată că petenta a cunoscut procedura pe care ar fi trebuit să o urmeze pentru ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului adjudecat, având în vedere că prin decizia nr. 1392/23.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a fost anexată cererii de reexaminare, măsura respectivă a fost ridicată ca urmare a admiterii plângerii formulate de persoana interesată (adjudecatarul imobilului) împotriva soluției procurorului de respingere a unei cereri de ridicare a sechestrului asigurător.

Atâta timp cât măsura asigurătorie dispusă în procesul penal asupra imobilului adjudecat nu a încetat, notarea acesteia în cartea funciară este necesară pentru informarea terților, conform art. 902 alin. (2) pct. 17 C.civ., dreptul de proprietate al petentei nefiind afectat de menținerea înscrierii sarcinii, ci de faptul că sechestrul nu a fost ridicat de instanța penală.

În concluzie, având în vedere că măsura asigurătorie dispusă în procesul penal asupra imobilului adjudecat nu a încetat de drept și nu este supusă radierii din oficiu, conform art. 856 alin. (3) și alin. (4) C.proc.civ., precum și că sechestrul asigurător nu a fost ridicat conform normelor de procedură penală aplicabile, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 pentru radierea înscrierii de la poziția nr. 10 din Partea a III-a a cărții funciare nr._-C1-U18, fiind corectă soluția de respingere a cererii de reexaminare a petentei, dispusă prin încheierea atacată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 31 din Legea nr. 7/1996, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată.

În conformitate cu art. 31 alin. (6) din Legea nr. 7/1996, prezenta hotărâre judecătorească se va comunica, din oficiu, biroului teritorial, după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității plângerii.

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta A. M. ONE S.R.L., cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 4, ., parter, biroul 1, sector 4 și cu sediul procesual ales în București, ., ., în contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-3, sector 3.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. AnchidinAlexandra I. M.

Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 25 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3396/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI