Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1388/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1388/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr.1388
Ședința publica din data de 29.01.2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: M. L. E.
GREFIER: N. S.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile privind pe petenta S.C. S. R. IMPEX S.R.L. și pe intimații O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARA SECTOR 1, M. I. si M. E., având ca obiect rectificare carte funciara.
La apelul nominal, făcut in ședința publica, au răspuns intimații M. I. si M. E. prin avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
Instanța, față de temeiul juridic al suspendării și data suspendării judecății cauzei, invocă din oficiu excepția perimării cererii invocatși acordă cuvântul pe această excepție.
Intimații prin apărător solicită respingerea excepției invocate, având în vedere că, după soluționarea recursului exercitat în dosarul nr._/299/2009, s-au formulat 4 cereri de revizuire, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată după soluționarea acestora.
Instanța rămâne în pronunțarea asupra excepției perimării.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 04.05.2010, sub nr._, petenta S.C. S. R. IMPEX S.R.L. a chemat în judecată pe intimații O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARA SECTOR 1 și M. I. si M. E. solicitând rectificarea înscrierii din cuprinsul cărții funciare nr._, în sensul anulării numărului cadastral_.
În motivarea cererii, petenta a arătat că a dobândit terenul situat în București, ..129, sector 1 de la numiții G. M. și G. I., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3471 de către BNP Vladica R. G..
A mai suținut petenta că terenul respectiv a fost revendicat de către intimații din cauza de față, M. I. și M. E., însă prin decizia civilă nr.99 din data de 23.01.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă irevocabilă, petentei i s-a lăsat în deplină proprietate terenul mai sus menționat.
Față de această împrejurare, a învederat petenta că înscrierea numărului cadastral_ din cartea funciară nr._, nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, terenul fiind înscris în cartea funciară nr.9387 prin încheierea nr.6934/03.07.2000.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.7/1996.
La data de 04.06.2010, intimații M. I. și M. E. au formulat cerere de suspendare a judecății, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/299/2009, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a actului de vânzare cumpărare a terenului menționat.
La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar înscrisurile care au stat la baza deschiderii cărții funciare nr._.
Prin încheierea de la 16.09.2010 instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.244 al.1 pct.1 NCPC până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/299/2009.
La data de 05.12.2014 intimații M. I. și M. E. au formulat cerere de repunere pe rol, învederând că prin decizia civilă nr.2059R din data de 29.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția IV a Civilă, a fost soluționat definitiv și irevocabil dosarul nr._/299/2009.
Analizând cu prioritate excepția perimării cererii, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.
Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 16.09.2010, în temeiul dispozițiilor art.244 al.1 pct.1 C.p.c, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/299/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.
La acest termen instanța constată că dosarul nr._/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București a fost soluționat prin sentința civilă nr._/28.06.2011, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă din 14.03.2013 și irevocabilă prin decizia civilă nr.2059R/29.11.2013 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă (filele 176-179).
Prin urmare, cauza care a fost avută în vedere la suspendarea judecății a fost soluționată în mod irevocabil la data de 29.11.2013 și față de acest aspect și având în vedere dispozițiile art.244 alin.2 C.proc.civ., coroborat cu art.250 C.proc.civ., instanța apreciază că de la data de 29.11.2013 a încetat suspendarea termenului de perimare, întrucât suspendarea este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
Prin urmare, la data de 29.11.2014 s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art.248 alin.1 C.proc.civ., întrucât cauza a rămas în nelucrare din vina părților vreme de mai mult de un an după rămânerea irevocabilă a dosarului nr._/299/2009, cererea de repunere pe rol fiind formulată de către intimați după împlinirea acestui termen, respectiv la data de 05.12.2014.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că împotriva deciziei nr. 2059R/29.11.2013 a Curții de Apel București s-au formulat 4 cereri de revizuire, respinse ca inadmisibile de către ICCJ la data de 12.11.2014, întrucât formularea căilor extraordinare de atac nu determină prelungirea termenului de perimare, prezentul dosar fiind suspendat până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/299/2009, care după s-a arătat mai sus a fost soluționat irevocabil prin decizia nr.2059R/29.11.2013 a Curții de Apel București.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea prevăzute prin dispozițiile art.248 al.1 C.proc.civ, instanța urmează a constata perimată cererea formulată de petenta S.C. S. R. IMPEX S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării acțiunii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea introductivă privind pe petenta S.C. S. R. IMPEX S.R.L., cu ultimul sediu cunoscut în București, sector 3, .. 42, în contradictoriu cu intimatii O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARA SECTOR 1, cu sediul in București, sector 3, ..34, sector 1, M. I. si M. E., ambii cu domiciliul in București, sector 3, .. 24C.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015..
P. GREFIER
Red. M.L.E.
5 ex/13.02.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
---|