Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 20718/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 09 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN S.C. ROM-VIAL S.A. și pe pârâții N. F. și N. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța repune cauza pe rol.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2014, sub numărul de mai sus, reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN S.C. ROM-VIAL S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții N. F. și N. D., obligarea acestora la plata sumei de 1.906,32 lei, reprezentând chirie restantă și penalități aferente pe perioada februarie 2014- octombrie 2014, rezilierea contractului de închiriere nr._/30.05.1984 și evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., mansarda, sector 1.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1817, art. 1830 alin. (1) și art. 1831 C.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2015, instanța, în temeiul art. 242 alin. (1) C.proc.civ., a suspendat judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației stabilite în sarcina sa, respectiv aceea de a depune dovada domiciliilor actuale ale pârâților.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., instanța constată următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) C.proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni.”
Rezultă astfel că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina părții reclamante, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare.
Or, în prezenta cauză termenul de șase luni al perimării, care a început să curgă, conform celor anterior arătate, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C.proc.civ., respectiv 12.01.2015, s-a împlinit cu prisosință.
În consecință, în temeiul art. 416 C.proc.civ. și având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată de drept cererea privind pe reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN S.C. ROM-VIAL S.A., cu sediul în București, ., parter, sector 3, în București, ., ., sector 1 și în București, ..15A, sector 3 și pe pârâții N. F. și N. D., ambii domiciliați în București, ., mansardă, sector 1, toate părțile fiind citate și prin afișare la ușa instanței.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. ConstantinescuAlexandra I. M.
Red. Jud. A.C./ Gref. A.I.M./ 25 noiembrie 2015
← Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|