Pretenţii. Sentința nr. 1302/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1302/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1302/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila nr. 1302/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE P. C. D.

Grefier D. V.

Pe rol se afla pronuntarea cauzei Civil privind pe reclamant S. Ș. - D. ALES LA AV. C. M. F. și pe pârât N. Z. L., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.01.2015.

INSTANȚA

Deliberând,constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ ,astfel cum a fost precizata la data de 28.07.2014,reclamantul S. S.,in nume propriu si prin aparator ales avocat C. M.-F.,a chemat în judecată pe paratul N. Z. L.,solicitand obligarea paratului la restituirea sumei datorate in cuantum de 13.178 lei, obligarea paratului la plata dobanzii legale aferente sumei imprumutate,precum si obligarea paratului la plata de daune morale in cuantum de 40.000 lei,cu cheltuieli de judecata.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.349,art. 1.350 si urm. C.civ.,art. 194 si urm C.proc. Civ.

A fost achitata taxa judiciara de timbru in cuantum de 863,9 lei.

In dovedire s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

La data de 18.11.2014,instanta a pus in vedere aparatorului reclamantului avocat C. M.-F., sa faca dovada calitatii de reprezentant conventional.A fost emisa in acest sens o adresa catre Baroul Bucuresti.

Potrivit adresei nr. 88/R/06.01.2015,emisa de catre Baroul Bucuresti si inregistrata la data de 08.01.2015,numitul C. M.-F. nu figureaza in „Tabloul Avocatilor” Baroului Bucuresti.

La data de 20.01.2015,instanta a pus in discutie exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu,instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantul S. S.,in nume propriu si prin aparator ales avocat C. M.-F. astfel cum rezultă din partea introductivă a cererii, semnată și ștampilată de către reprezentantul conventional,in conformitate cu imputernicirea avocatiala nr._/25.06.2014 (f. 1)

Potrivit art. 80 alin. 1 1 C.proc.civ., părțile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant.Reprezentarea poate fi legala,conventionala sau judiciara..Astfel, art. 83 alin 1 din C. de proc. civ. prevede că in fata primei instante ,precum si in apel,persoanele fizice pot fi reprezentate de catre avocat sau alt mandatar,iar la art. 85 alin 3 din C. de proc. civ. se arata ca imputernicirea de a reprezenta o persoana fizica sau juridica data unui avocat ori consilier juridic se dovedeste prin inscris,potrivit legilor de organizare si exercitare a profesiei.

Instanța reține că la dosarul cauzei se află depuse la dosar împuternicire avocațiala (f. 1), însă aceata nu întruneste cerințele prevăzute de art. 151 al. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care avocatul va depune împuternicirea sa, potrivit legii, cererea de chemare în judecată fiind semnată de către avocatul C. M.-F. .

Conform art. 126 al. 1 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 al. 4 se aplică în mod corespunzător și formularului împuternicirii avocațiale, acesta stipulând că va fi tipărit „în formulare tipizate și înseriate ce vor conține sigla U.N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea "Uniunea Națională a Barourilor din România" și cea a baroului emitent. . avea o componentă literală comună fiecărui barou și o componentă cifrică formată din 6 cifre, urmată de menționarea anului emiterii formularelor. Înserierea este rezervată de către barou fiecărei forme de exercitare a profesiei”.

Examinând cuprinsul împuternicirilor avocațiale depuse la dosar, instanța constată că acestea nu sunt întocmite conform prevederilor anterior menționate, nefiind cuprinse într-un formular tipizat și înseriat, nu cuprinde sigla U.N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea „Uniunea Națională a Barourilor din România”.

Potrivit adresei nr. 88/R/06.01.2015,emisa de catre Baroul Bucuresti si inregistrata la data de 08.01.2015,numitul C. M.-F. nu figureaza in „Tabloul Avocatilor” Baroului Bucuresti.

Ca urmare a acestui fapt, instanța, observând că la dosar nu există dovada calității de reprezentant a avocatului C. M.-F. pentru introducerea și susținerea cererii de chemare în judecată,desi la termenul din data de 18.11.2014,a pus în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosarul cauzei dovada calității de reprezentant.

Astfel, instanța a constatat în ședința publică din data de 20.01.2015,că, deși s-a acordat termen inclusiv în acest scop, conform art. 82 alin. 1 C.proc.civ., nu s-a prezentat la dosar dovada calității sale de reprezentant al reclamantului, în cauza ce face obiectul prezentului dosar.

Față de această împrejurare, instanța, văzând și dispozițiile art. 22 alin. 2 C.proc.civ., conform cărora judecatorul are indatorirea sa staruie,prin toate mijloacele legale,pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza,va sancționa lipsa de diligență a părții reclamante, prin reprezentantul său și, în baza art. 82 alin. 1 C.proc.civ.,va admite exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant,invocata din oficiu si va anula cererea de chemare în judecată, ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate de reprezentant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Admite exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant ,invocata din oficiu.

Anulează cererea formulata de reclamantul S. S. cu domiciliul in sector 4, București, ., ., . cu paratul N. Z. L. cu sediul in sector 1, București, .. 150, ., . ,ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate de reprezentant.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.

/ex

30 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1302/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI