Pretenţii. Sentința nr. 1905/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1905/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1905/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1905/2015

Ședința publică de la 05.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâtul D. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin reprezentant convențional, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, după care,

Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâtul D. G..

Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită să se ia act de renunțarea la judecată împotriva pârâtului întrucât între părți a intervenit un acord.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 17.09.2014 sub numărul de dosar_ reclamanta . Group SA a chemat în judecată pe pârâtul Draganoiu G. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1089,50 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor, 256,45 lei reprezentând dobânda legală calculată de la 14.12.2011 până la 30.08.2014. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii calculată în continuare precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că în urma inundației produse la data de 18.10.2011, la imobilul situat în București, ., ., ., asigurat cu polița ACP nr._, și provenită din apartamentul pârâtului, a achitat asiguratului său despăgubiri în cuantum de 1089,50 lei.

Reclamanta a invocat prevederile art. 2210 C.civ. potrivit cărora „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”. De asemenea, reclamanta a apreciat că în conformitate cu dispozițiile OG 13/2011 pârâtul este obligată la dobândă legală aferentă debitului principal calculată de la data prejudiciului (achitării despăgubirilor) până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349 C.civ., art. 2210 C.civ.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 101,78 lei.

Prin precizarea depusă la termenul de judecată de la 08.01.2015 reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească învoiala părților, învederând faptul că la 10.10.2014 a încheiat cu pârâtul un angajament de plată. În ce privește capătul de cerere privind dobânda legală, reclamanta a arătat că în conformitate cu art. 406 C.proc.civ. înțelege să renunțe la acest capăt de cerere.

Prin serviciul Registratură, la 22.01.2015, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C.proc.civ., comunicată pârâtului în conformitate cu art. 406 alin. 4 C.proc.civ.

Deși pârâtului i-a fost comunicat un exemplar al cererii de renunțare la judecată și a fost citat cu mențiunea de a-și exprima poziția cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, acesta nu a depus niciun răspuns în acest sens.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, instanța constată:

Potrivit art. 406 alin. 1 NCPC, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Conform alin. 4 al art. 406 C.proc.civ., dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

Întrucât cererea de renunțare la judecată a fost depusă de reclamantă la data de 22.01.2015, ulterior primului termen de judecată, instanța a dispus citarea pârâtului cu solicitarea de a-și exprima poziția față de această cerere.

Față de dispozițiile legale menționate și având în vedere poziția procesuală a reclamantei exprimată prin cererea scrisă depusă la 22.01.2015, constatând că s-a formulat cererea de renunțare ulterior primului termen de judecată, iar pârâtul și-a dat acordul tacit la renunțare prin lipsa unui răspuns până la termenul acordat și nu a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, în baza art. 406 NCPC, va pronunța o hotărâre prin care va lua act de faptul că reclamanta . GROUP SA a renunțat la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul Draganoiu G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei . GROUP SA cu sediul ales în București, .. 1, b.108A, ., sector 5 la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul D. G. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ES/27.04.2015

Printat – 2 exemplar

Comunicări – 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1905/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI