Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1475/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1475/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1475/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1475

Ședința din publică de la 29.01.2015

Instanța constituită din

Președinte – A. BUȘULESCU

Grefier – A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de creditoarea B. G. S.R.L., prin administrator special P. C., în contradictoriu cu debitoarea A. CONSTRUCȚII MONTAJ NR. 4 BUCUREȘTI S.A., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns debitoarea, prin consilier juridic, lipsă fiind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod proc. civilă, constată că este legal învestită cu soluționarea prezentei cauze, fiind competentă din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța comunică debitoarei un exemplar al cererii completatoare, prin care creditoarea, solicită obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța pune în discuție excepția de neexecutare a contractului și excepția inadmisibilității cererii, invocate de către debitoare, prin întâmpinare.

Debitoarea, prin consilier juridic, solicită admiterea excepțiilor, având în vedere că societatea creditoare, conform contractului, trebuia să pună la dispoziție pentru două posturi un număr de 7 agenți de pază, iar față de înscrisurile depuse la dosar, rezultă dintr-un calcul simplu raportat la numărul de zile lucrate și numărul de ore faptul că au fost emise facturi pentru doi agenți de pază, față de numărul de ore stabilite în contractul încheiat între părți. Se mai arată că în cadrul acestor facturi sunt menționați doi agenți de pază, cât și orele prestate, în baza contractului. Cu privire la contractul încheiat între părți, se arată că societatea creditoare se obliga să întocmească factură fiscală în funcție de numărul de ore confirmate de către societatea debitoare, aspect ce nu a fost îndeplinit, în consecință facturile emise nu prezintă ștampila societății debitoare, nefiind respectate condițiile contractuale și nici nu au fost comunicate. Față de aceste precizări, facturile emise nu au un caracter cert, lichid și exigibil, sens în care solicită admiterea excepțiilor invocate.

Instanța califică excepția de neexecutare a contractului și excepția inadmisibilității cererii, invocate de către debitoare, prin întâmpinare, ca fiind apărări de fond, ce urmează a fi avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei pe fond.

Nemaifiind cereri preliminare de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Debitoarea, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru creditoare și pentru debitoare proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind proba pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Debitoarea, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, atât a cererii de chemare în judecată, cât și a cererii completatoare formulate, având în vedere motivele învederate în cadrul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea privind ordonanța de plată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 12.12.2014, sub nr._, creditoarea B. G. S.R.L., prin administrator special P. C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea A. CONSTRUCȚII MONTAJ NR. 4 BUCUREȘTI S.A., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige debitoarea la plata sumei de 31.440,80 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și la plata sumei de 1301,26 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data scadenței și până la data de 09.12.2014, precum și în continuare la plata penalităților de întârziere, calculate până la data achitării efective.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți a fost încheiat Contractul pentru prestări servicii de pază nr. 505/21.01.2014, în baza căruia creditoarea a prestat servicii de pază în favoarea debitoarei, începând cu luna ianuarie 2014 și până în luna octombrie 2014, urmând ca debitoarea să achite un tarif de 7,50 lei/oră/agent, conform art. 5 din contract. Creditoarea a menționat că, între părți s-a încheiat Actul adițional nr. 1 la Contractul de pază, prin care, începând cu data de 05.03.2014 s-a mărit numărul de posturi de pază necesare de la unul la două posturi, pentru obiectivul ACM4. Aceasta a învederat că debitoarea nu a mai achitat contravaloarea facturilor emise în lunile iunie (parțial), august, septembrie și octombrie 2014, așa încât datorează și penalități de întârziere de 0,1% pe zi, conform art. 7 din contract. Creditoarea a subliniat că beneficiază de o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei.

În drept, creditoarea și-a întemeiat cerere pe dispozițiile art. 1013 și urm. Cod proc. civilă.

În dovedire, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar înscrisuri, în copie certificată (filele 7-41).

La data de 20.01.2015, debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de neexecutare a contractului și excepția inadmisibilității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiate. Debitoarea a învederat că, în speță, creditoarea nu și-a îndeplinit obligația de a presta serviciile de pază conform contractului și a menționat că aceasta avea obligația de a întocmi o factură fiscală în funcție de numărul de ore confirmate de către debitoare, obligație neîndeplinită de către creditoare. Aceasta a mai arătat că facturile fiscale nu poartă nicio ștampilă a societății debitoare pentru că acestea nu au fost întocmite corespunzător și nici nu au fost comunicate debitoarei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1020 Cod proc. civilă.

Prin cererea completatoare formulată la data de 28.01.2015, creditoarea a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4037,04 lei, reprezentând onorariul avocațial.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, pentru creditoare și pentru debitoare, apreciind proba admisibilă și concludentă, potrivit art. 255 alin. 1 Cod proc. civilă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

În fapt, între creditoarea B. G. S.R.L., în calitate de prestator, și debitoarea A. CONSTRUCȚII MONTAJ NR. 4 BUCUREȘTI S.A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul pentru prestări servicii de pază nr. 505/21.01.2014, având ca obiect executarea de către prestator, cu personal propriu și specializat, a serviciilor de pază, la obiectivul beneficiarului situat în pitești, ., jud. Argeș (filele 7-11).

La art. 3 din contract, părțile au stabilit perioada contractuală în intervalul 17.02._14, iar la art. 5 s-a prevăzut că pentru prestația serviciilor de pază, beneficiarul va plăti tariful de 7,50 lei/oră/agent la care se adaugă TVA.

Totodată, prin art. 6 din contract, s-a stabilit că valoarea fiecărei facturi emise de către prestator se va stabili în funcție de numărul de ore confirmate de beneficiar, plata prestației urmând a se achita lunar, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii de către beneficiar pentru luna efectuată.

În executarea contractului, creditoarea a emis facturile nr. 196/31.10.2014, nr. 182/30.09.2014, nr. 159/31.08.2014 și nr. 112/30.06.2014 (filele 15-18).

În drept, potrivit art. 1013 alin. 1 Cod procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Condiția principală pentru a se discuta despre aplicarea procedurii ordonanței de plată este existența unei creanțe, adică al unui drept al creditorului de pretinde debitorului executarea obligației la care acesta s-a obligat.

În conformitate cu dispozițiile art. 662 alin. 2-alin. 4 Cod procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Față de aceste cerințe, instanța constată că în cauza de față, prin cererea formulată de creditoarea B. G. S.R.L., prin administrator special P. C., privind emiterea unei ordonanțe de plată, împotriva debitoarei A. CONSTRUCȚII MONTAJ NR. 4 BUCUREȘTI S.A., se pretinde existența unei creanțe împotriva acesteia din urmă, în cuantum de 31.440,80 lei, reprezentând debit restant, și 1301,26 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Raportând dispozițiile legale enunțate la situația de fapt în speță, din materialul probator administrat, instanța reține că înscrisurile depuse de societatea creditoare nu pot face dovada existenței între părți a unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei.

Prin întâmpinarea formulată, debitoarea s-a apărat, invocând excepția neexecutării contractului, respectiv, faptul că, în speță, creditoarea este cea care nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a presta serviciile de pază conform contractului. De asemenea, debitoarea a invocat și nerespectarea obligației contractuale de către creditoare de a întocmi facturile fiscale în funcție de numărul de ore confirmate de către debitoare, conform art. 6 din contract, precum și faptul că facturile nu au fost comunicate debitoarei.

Astfel, instanța subliniază că natura certă și lichidă a creanței supuse procedurii ordonanței de plată presupune existența neîndoielnică a creanței din care să rezulte cuantumul acesteia, instanța neputând proceda la cercetarea raportului juridic din care s-a născut obligația și deci, nu va putea stabili în această procedură dacă există sau nu creanța. Creditorul este cel care, prin probele pe care le administrează, va trebui să dovedească existența certă a creanței, astfel încât instanța va trebui să realizeze o minimă cercetare asupra existenței creanței și deci, asupra înscrisului, care trebuie să fie însușit de părți.

În consecință, creditoarei îi revenea sarcina probei în dovedirea existenței caracterului cert și lichid al creanței, astfel că, pentru analiza condițiilor de angajare a răspunderii debitorului, instanța apreciază ca fiind necesară administrarea unui probatoriu mai amplu, de natură a lămuri raporturile exacte dintre părți, ceea ce excede procedurii sumare a ordonanței de plată.

D. urmare, instanța constată că nu este certă și lichidă creanța, existența ei din punct de vedere juridic fiind discutabilă, motiv pentru care va respinge cererea, creditoarea având posibilitatea de a uza de procedura dreptului comun pentru realizarea creanței sale.

În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că debitoarea nu a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea B. G. S.R.L., prin administrator special P. C., cu sediul în .-24, sector 1, București, în contradictoriu cu debitoarea A. CONSTRUCȚII MONTAJ NR. 4 BUCUREȘTI S.A., cu sediul în ., ., sector 1, București.

Ia act că debitoarea nu a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru creditoare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. Bușulescu A. M.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.

4 ex./ 10.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1475/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI