Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 15262/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică din data de 8 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. R. și G. N. în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMÂNIA S.A. și O. F. SOLUTIONS B.V., PRIN MANDATAR O. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții, reprezentați prin avocat M. A., care depune împuternicire avocațială la dosar, și pârâtele, reprezentate prin avocat N. R., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin Serviciul registratură, la data de 1.09.2015 s-au depus relațiile solicitate de la pârâtă, după care:
Instanța pune în discuție excepția lipsei de interes și de obiect, invocată de pârâte, prin întâmpinare.
Pârâtele, prin avocat, arată că excepția lipsei de interes legitim cu privire la cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească anumite condiții, însă interesul reclamantului este nelegal pentru că urmărește obținerea unui preț mai mic față de cele prevăzut în contract. Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la dobândă sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili și clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși. Dobânda a fost stabilită de părți la 6,99, acesta nu a fost modificată unilateral niciodată, apoi dobânda a scăzut după . O.U.G. nr. 50/2010.
Reclamanții, prin avocat, arată că modificarea dobânzii nu poate însemna majorarea sau micșorarea acesteia, având în vedere că pentru perioada 2008-2010 indicele Libor a scăzut, astfel că reclamantul trebuia să beneficieze de o rată mai mică.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și de obiect, având în vedere că reclamanții justifică un interes material constând în diferența de dobândă dintre sumele plătite și dobânda rezultată în cazul în care rata dobânzii ar fi scăzut odată cu scăderea indicelui LIBOR CHF, astfel cum se susține prin cererea de chemare în judecată. Stabilirea ratei dobânzii în modalitatea solicitată de reclamanți nu s-a realizat nici prin actul adițional încheiat după . O.U.G. nr. 50/2010, iar susținerile pârâtelor privind caracterul legitim al interesului sau posibilitatea modificării clauzelor contractuale sunt apărări de fond care vizează temeinicia cererii de chemare în judecată.
Instanța comunică reclamanților un set de înscrisuri reprezentând situația creditului depusă de pârâte.
În conformitate cu art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod procedură civilă, constatând că nu s-au formulat cereri prealabile și că au fost soluționate excepțiile invocate, instanța acordă cuvântul părților cu privire la probele solicitate.
Reclamanții, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâtele, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.
Reclamanții, prin avocat, solicită să se aibă în vedere efectele contractului cu privire la drepturile și obligațiile stabilite de ambele părți la semnarea contractului de credit. Arată faptul că dezechilibrul este datorat clauzei de modificare a ratei dobânzii, clienții săi trebuia să aibă cunoștință de modificarea dobânzii, dacă modificarea s-a produs pe baza unui motiv prevăzut în contract. O astfel de situație este prevăzută în Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 litera a, care dă dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii. La litera b din aceeași anexă este prezumată clauza abuzivă, iar la litera c din Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 este prezumată a fi abuzivă dacă rezultă dezechilibrul contractului. Solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtele, prin avocat, arată că reclamanții învederează posibila modificare unilaterală a dobânzii, care este abuzivă de pe o parte pentru că nu a scăzut dobânda de la 6,99%, însă solicită să se aplice O.U.G. nr. 50/2010. Cu privire la dezechilibru solicită să se aibă în vedere clauzele abuzive prin două metode: Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 și art. 4 din Legea nr. 193/2000. Arată faptul că dobânda nu a fost negociată și nu există dovezi din care să reiasă că prețul a fost negociat. Dezechilibrul juridic constă în acela de încălcare a unui drept, prin crearea unei obligații de care nu avea cunoștință consumatorul. Dezechilibrul economic nu există pentru că nu s-a modificat unilateral rata dobânzii, iar afirmațiile reclamanților nu sunt dovedite, iar în cazul în care s-ar fi modificat unilateral dobânda, trebuia să aibă la baza un motiv întemeiat. Solicită respingerea acțiunii.
Reclamanții, prin avocat, solicită să se constate caracterul abuziv al unei clauze din contractul de credit. Dacă se constată caracterul abuziv, solicită restituirea dobânzii plătite.
Pârâtele, prin avocat, solicită temeiul pentru care reclamanții solicită acest lucru, având în vedere că nu există nici după . O.U.G. nr. 50/2010.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 27.06.2014, sub nr._, reclamanții G. R. și G. N. au chemat în judecată pe pârâtele O. B. ROMANIA S.A. și O. F. SOLUTIONS B.V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. constatarea caracterului abuziv, cu consecința că nu produce efecte juridice asupra reclamanților, al clauzei contractuale cuprinse în Contractul de credit încheiat cu O. B. ROMÂNIA S.A., care consacră variabilitatea dobânzii „în conformitate cu politica băncii” precum și dreptul (nu și obligația băncii) de a modifica unilateral rata dobânzii în funcție de valoarea dobânzii de referință LIBOR (art. 5.2 din contractul de credit); 2. constatarea nulității parțiale a clauzei menționate; 3. constatarea nulității actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise de pârâți în temeiul clauzei contractuale menționate la primul capăt de cerere și a graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale; 4. ca efect al caracterului abuziv al clauzei relative la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, constatarea caracterului variabil al ratei dobânzii în funcție de valoarea dobânzii de referință LIBOR, încă de la momentul încheierii contractului, cu consecința determinării unei marje a băncii ca diferență dintre rata dobânzii la momentul încheierii contractului și valoarea indicelui LIBOR calculat la același moment; 5. obligarea pârâților la restituirea sumelor plătite nedatorat de reclamanți cu titlu de dobândă, în temeiul clauzei contractuale abuzive, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor; 6. obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de reclamanți, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă; 7. obligarea pârâților la achitarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, cu privire la clauza contractuală referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, reclamanții au invocat incidența alin. 1 lit. a, b și g din Anexa la Legea nr. 193/2000, cât și a definiției generale a clauzelor abuzive menționate în art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Aceștia au susținut că în contractul de credit nu este menționat un mecanism de modificare a ratei dobânzii, verificabil de către împrumutat sau de către instanță, ci un simplu drept al băncii de a modifica rata dobânzii în conformitate cu politica sa, fiind evidentă absența oricărui criteriu obiectiv în raport cu care respectivul drept să fie exercitat. Au precizat că raportarea la indicatorul specific monedei în care a fost acordat creditul nu constituie un motiv întemeiat, câtă vreme nu antrenează o modificare a ratei dobânzii, nu este instituită obligația băncii de a modifica rata dobânzii și nu este stabilit un mecanism de modificare, iar scăderea acestui indice cu 2,8075 puncte procentuale nu a condus la reducerea ratei dobânzii, aceasta fiind apropiată de 7 %. Au apreciat că această clauză, astfel cum este formulată, pune consumatorul în imposibilitatea de a cunoaște, în mod real, la încheierea contractului, conținutul clauzei privitoare la rata dobânzii, fiind incident alin. 1 lit. b din Anexa la Legea nr. 193/2000. Au arătat că este incident și alin. 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, întrucât contractul permite băncii să modifice rata dobânzii în cazul în care indicatorul LIBOR cunoaște o evoluție, nefiind stabilită o relație (formulă matematică) între această evoluție și variația ratei dobânzii. Cu privire la incidența art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, au susținut că prevederea contractuală este inclusă într-un contract tip și formulată astfel încât creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la al doilea capăt de cerere, reclamanții au invocat nulitatea absolută parțială a clauzei contractuale, întrucât aceasta încalcă prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și ale pct. 1 lit. a, lit. b, lit. g și lit. i din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei nr. 93/13/CEE, aceste norme fiind imperative și ocrotind un interes general. Cu privire la al treilea capăt de cerere, au susținut că actele unilaterale de modificare a ratei dobânzii și a graficelor de rambursare sunt lovite de nulitate absolută ca efect al aplicării principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”. Cu privire la al patrulea capăt de cerere, au arătat că, în conformitate cu Legea nr. 193/2000, contractul de credit se va executa în continuare între părți, după eliminarea clauzei abuzive, aplicându-se acele prevederi ale clauzei care nu au caracter abuziv, respectiv cea care leagă evoluția ratei dobânzii de variația indicatorului LIBOR, marja băncii fiind de 4,0742 și fiind fixă pe toată durata creditului. Referitor la ultimele două capete de cerere, reclamanții au susținut că menținerea dobânzii, în condițiile scăderii LIBOR, nu produce efecte asupra lor, indiferent de forma în care s-a produs această majorare, considerând că pârâtele trebuie să restituie sumele plătite nedatorat, precum și dobânda legală aferentă, având în vedere că banca a fost de rea-credință la data încasării sumelor nedatorate.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 6 și art. 14 din Legea nr. 193/2000.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 24.07.2014, în conformitate cu art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanții au precizat că au făcut referire la clauzele cuprinse în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/16.06.2008 și la graficul de rambursare aferent contractului de credit. Aceștia au arătat că primele 5 capete de cerere au o finalitate unică, respectiv aceea de a raporta rata dobânzii la indicatorul LIBOR începând cu momentul încheierii contractului de credit, valoarea obiectului capătului 5 de cerere fiind de 10.937,5 CHF, adică 39.509,53 lei, iar valoarea obiectului pentru primele 4 capete de cerere este de 84.017,62 lei, reprezentând sume de recuperat până în prezent, și 44.508,09 lei, reprezentând sume a căror achitare se evită în viitor. Valoarea obiectului capătului 6 al acțiunii a fost precizată ca fiind de 2.571,75 CHF, respectiv 9.289,93 lei.
La data de 20.08.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta O. B. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect pentru primele patru capete de cerere, afirmând că reclamanții nu au semnat actul adițional de conformare a contractului cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 și nu au notificat banca în sensul că nu doresc să li se aplice prevederile actului adițional, fiind aplicabile dispozițiile art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, iar clauza contractuală referitoare la dobândă are forma obținută ca urmare a modificărilor aduse prin Ordonanță.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, susținând că formula de calcul a dobânzii este clară, transparentă și expres indicată în contract. A menționat că părțile au stabilit expres că rata anuală de dobândă este variabilă prin luarea în considerare a evoluției indicatorilor de referință, banca rezervându-și dreptul de a revizui rata de dobândă, învederând că, în forma inițială a contractului de credit, nu era definită o marjă a băncii, întrucât nu exista o prevedere legală care să stabilească această obligație. A invocat prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și ale art. 3 lit. g și lit. i din Directiva nr. 2008/48/CE, susținând că atât dobânda, cât și comisioanele ce fac obiectul litigiului reprezintă componente ale prețului creditului și sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv. A mai considerat că algoritmul solicitat de reclamanți pentru formula de calcul a ratei dobânzii nu are nicio bază legală sau contractuală, obligația introducerii unei marje fixe fiind introdusă prin O.U.G. nr. 50/2010. A precizat că reclamanții au fost notificați cu privire la . O.U.G. nr. 50/2010 și au fost invitați la agenție în vederea negocierii și semnării actului adițional. Referitor la ultimele capete de cerere, a susținut că sumele achitate de către reclamanți au reprezentat plăți în temeiul unui contract valabil încheiat și a apreciat că sumele deja achitate nu pot fi restituite, având în vedere că contractele de credit sunt contracte cu executare succesivă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 1092 Cod civil, ale O.U.G. nr. 50/2010, modificată prin Legea nr. 288/2010, ale O.U.G. nr. 174/2008 și ale art. 3 Cod comercial.
În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 12.09.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de pârâtă. Aceștia au susținut că justifică un interes în formularea acțiunii, întrucât aplicarea O.U.G. nr. 50/2010 a avut ca efect cimentarea ratei dobânzii la un nivel ridicat, aceasta fiind raportată la indicatorul LIBOR CHF abia din 2010. Au considerat că nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât nu au invocat caracterul abuziv al clauzei care instituie obligația de a plăti dobânda, ci caracterul abuziv al clauzei care permite băncii să modifice rata dobânzii, aceasta nefiind exprimată într-un limbaj ușor accesibil. Au invocat prezumția de nenegociere a contractului, având în vedere că acesta este preformulat. Au susținut că dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu este dat de variația ratei dobânzii, ci de împrejurarea că variația poate fi controlată doar de către bancă, aceasta putând alege să se prevaleze de caracterul său variabil doar atunci când această variație i-ar fi favorabilă.
Prin Sentința civilă nr._/2014 din 21 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, la data de 15.12.2014, sub nr._/3/2014. Prin Sentința civilă nr. 853/2015 din 19 februarie 2015, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin Sentința civilă nr. 53 din 27 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă, în Dosarul nr._, competența de soluționare a cererii a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 7.05.2015, sub nr._ .
În ședința publică din 8 septembrie 2015, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de obiect și de interes, pentru considerentele ce se regăsesc în partea introductivă a acestei hotărâri.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Între pârâta O. B. Romania S.A. și reclamanții G. R. și G. N., s-a încheiat Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din 16.06.2008 (filele 34-46), având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 91.500 CHF, pentru o perioadă de 132 luni, în scopul refinanțării unui credit acordat de Bancpost S.A. și în scopul satisfacerii nevoilor personale ale clientului.
Prin clauza cuprinsă la art. 5 din Contractul de credit s-a prevăzut că, la data încheierii contractului, dobânda curentă este de 6,99 %, aceasta fiind variabilă în conformitate cu politica băncii și putând fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (LIBOR pentru CHF), fără a exista consimțământul împrumutatului. S-a stabilit că noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului, prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa specificată de acesta sau prin afișare la sediul unităților bancare.
Prin Notificarea nr._/08.09.2010 (fila 47), ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, pârâta le-a comunicat reclamanților punerea la dispoziție a proiectului de act adiționat la contractul de credit, aducându-le la cunoștință și dreptul de a rambursa creditul anticipat, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată, precum și faptul că va actualiza nivelul ratei de dobândă începând cu data de 1.10.2010 cu valoarea indicatorului de referință aferent valutei de acordare a creditului LIBOR CHF la 3 luni.
Prin notificarea nr. 274 din 23.12.2010 (filele 48-49), reclamanții au fost notificați cu privire la cesionarea de către pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. a dreptului de creanță care derivă din contractul de credit către pârâta O. F. SOLUTIONS BV.
Ulterior, pârâta a transmis reclamanților notificări trimestriale cu privire la modificarea dobânzii curente, prin notificarea nr. C7640/1.09.2011 (fila 50) comunicând că începând cu data de 26.10.2011 dobânda curentă este de 6,82%, calculată ca sumă între noua valoare a indicatorului de referință de 0,05% și marja de dobândă de 6,77%.
La solicitarea reclamanților au fost încheiate Actele adiționale nr. 1/12.01.2011, nr. 2/28.09.2011, nr. 3/23.04.2012, nr. 4/19.10.2012 și nr. 5/19.11.2013 (filele 65-87), prin care a fost suspendată parțial obligația de plată a ratelor de credit. Reclamanții și-au însușit prin semnătură obligația de plată a ratelor de credit astfel cum au fost stabilite prin scadențarele anexate actelor adiționale, nivelul dobânzii fiind calculat conform formulei de calcul care include marja de dobândă de 6,77% și indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni. Astfel, nivelul de dobândă aplicat conform scadențarului aferent Actului adițional nr. 5/19.11.2013 a fost de 6,79%.
La data încheierii Contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din 16.06.2008, valoarea indicelui de referință LIBOR la 3 luni a fost de 2,75 %, conform informațiilor comunicate de pârâtă (fila 221).
Anterior comunicării către reclamanți a notificării nr._/08.09.2010, pârâta nu a procedat la modificarea ratei dobânzii anuale de 6,99 %, până la această dată fiind achitate ratele în cuantumul prevăzut în scadențarul întocmit cu prilejul încheierii contractului de credit (fila 179), astfel cum reiese din situația plăților comunicată de pârâtă (filele 215-220).
Începând cu luna octombrie 2010, ca urmare a aplicării formulei de calcul menționate în notificare, pârâta a procedat la variația trimestrială a ratei de dobândă, în conformitate cu variația indicelui de referință LIBOR CHF la 3 luni, rata dobânzii anuale datorate de reclamanți scăzând la 6,79 %, conform scadențarului aferent Actului adițional nr. 5/19.11.2013.
În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 alin. 1 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De asemenea, în ce privește noțiunea de clauză abuzivă, art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Din ambele reglementări rezultă aceleași condiții care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv și anume: clauza să nu fie negociată individual și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.
În speță, instanța reține că reclamanții se circumscriu noțiunii de consumator în accepțiunea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât sunt persoane fizice și au încheiat contractul de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.
Referitor la caracterul nenegociat, instanța stabilește că acesta se regăsește cu privire la clauza ce se solicită a fi constatată ca fiind abuzivă, întrucât contractul de credit se încadrează în categoria contractelor preformulate, iar mențiunile privind faptul că banca poate modifica în mod unilateral rata dobânzii curente în funcție de politica sa au fost stabilite unilateral și anterior de către banca pârâtă, neputând fi modificate la solicitarea clienților.
Conform art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual neexcluzând aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune.
Instanța reține că serviciile de creditare contractate de reclamanți vizează un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piața aferentă acestor servicii, pârâtă nu deține o poziție de monopol, consumatorii având posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în raport de propriile interese.
Însă, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 5.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din 16.06.2008 era necesar ca reclamanții să justifice și să probeze faptul că aceste clauze prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Analizând clauza menționată, instanța constată că aceasta nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, având în vedere că nu exista posibilitatea aplicării ei efective, nefiind stabilită periodicitatea și formula de calcul a modificării dobânzii în mod unilateral de către bancă.
În concret, această clauză nu a produs niciun efect în relațiile contractuale dintre părți, întrucât nu a fost aplicată de către pârâtă, rata anuală a dobânzii de 6,99 %, specificată în contract, fiind menținută până la modificarea acestuia ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.
Solicitarea reclamanților de înlăturare a acestei clauze, cu consecință inserării în contractul de credit a formulei de calcul în care rata dobânzii anuale să fie compusă din indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni și din marja băncii de 4,0742 % este neîntemeiată, întrucât, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale conduce la lipsirea de efecte a acestora, iar nu la modificarea lor, urmând să se aprecieze dacă contractul poate continua în condițiile în care nu vor mai fi aplicate clauzele abuzive.
În cauză, având în vedere că nu s-a solicitat desființarea întregului contract de credit, constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prin care este stabilit caracterul variabil al dobânzii ar avea ca și consecință continuarea raporturilor contractuale cu aplicarea ratei dobânzii anuale de 6,99 %, menționată în contractul inițial, acest aspect nefiind în favoarea consumatorului care, în prezent, plătește o dobândă lunară calculată prin aplicarea unei rate anuale de 6,79 %.
Instanța mai reține că prevederile contractului inițial nu cuprind obligația băncii de a modifica trimestrial rata dobânzii anuale, în funcție de evoluția indicelui de referință LIBOR CHF la 3 luni, o asemenea obligație neputând fi stabilită retroactiv, în procedura reglementată de Legea nr. 193/2000, atâta vreme cât pârâta nu a înțeles să efectueze nicio creștere a dobânzii contractuale.
În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care, în cauza C-618/10 (Banco Español de Crédito SA împotriva lui Joaquín Calderón Camino), a hotărât că articolul 6 alin. 1 din Directiva nr. 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.
În același sens, instanța reține că, începând cu luna octombrie 2010, reclamanții au fost notificați trimestrial despre reducerea ratei dobânzii anuale, prin aplicarea indicelui de referință LIBOR CHF la 3 luni la marja fixă a băncii de 6,77 %, aceștia achitând ratele de credit astfel stabilite timp de patru ani, fără a formula nicio opoziție cu privire la modalitatea de calcul a ratei dobânzii anuale. Totodată, reclamanții și-au însușit în mod expres scadențarele aferente actelor adiționale încheiate cu pârâta, în care este inclusă rata dobânzii anuale stabilită prin adunarea marjei fixe a băncii de 6,77 % cu indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni.
În aceste condiții, având în vedere că împrumutații și-au dat acordul pentru modificările aduse ratei dobânzii de către pârâtă, instanța constată că nu se poate reține modificarea unilaterală a ratei dobânzii de către bancă, astfel încât nu sunt incidente prevederile cuprinse la pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.
De asemenea, nu este incident cazul prevăzut de lit. b din Anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât clauza contractuală analizată nu obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului, neintervenind nicio modificare a dobânzii în funcție de politica băncii până la . prevederilor O.U.G. nr. 50/2010.
Nu este incident nici cazul prevăzut de lit. g din Anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât clauza cuprinsă la art. 5.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din 16.06.2008 nu reglementează un drept al băncii de interpretare a contractului, ci de modificare a prețului creditului acordat.
Susținerile reclamanților privind faptul că valoarea inițială a marjei fixe a băncii a fost de 4,0742 % sunt neîntemeiate, având în vedere că în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din 16.06.2008 nu există nicio clauză referitoare la o asemenea valoare, stabilirea marjei fixe a băncii fiind impusă ulterior încheierii contractului, prin dispozițiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010.
Pentru aceste considerente, observând că reclamanții urmăresc completarea contractului de credit încheiat între părți, prin inserarea unei obligații noi a băncii de a stabili trimestrial rata anuală a dobânzii în funcție de variația indicelui de referință LIBOR CHF la 3 luni, începând cu data încheierii contractului, precum și că nu s-a produs și nu se poate produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, întrucât rata anuală a dobânzii nu a fost modificată unilateral în sens crescător de către pârâte, în conformitate cu art. 4 alin. 1 și alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse la art. 5.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din 16.06.2008.
Având în vedere că nu au fost încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportate la pct. 1 lit. a, lit. b, lit. g și lit. i din Anexa la Legea nr. 193/2000, motivul de nulitate absolută invocat de reclamanți nu există, fiind neîntemeiat nici cel de-al doilea capăt de cerere.
Având în vedere că pârâtele nu au majorat rata dobânzii anuale stabilite prin clauza cuprinsă la art. 5.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din 16.06.2008, aceasta fiind redusă de la 6,99% la 6,79%, precum și că actele adiționale și scadențarele aferente acestora au fost însușite de către reclamanți prin semnătură, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat al treilea capăt de cerere.
Al patrulea capăt de cerere este neîntemeiat atât din perspectiva caracterului subsidiar al acestuia, cât și pentru că solicitarea reclamanților contravine libertății de voință a părților la încheierea contractului reglementată de art. 942 cod civil din 1864 și prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 și ale 6 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE, efectul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale fiind înlăturarea acesteia, instanța neavând posibilitatea de a suplini acordul de voință al agentului economic pentru stabilirea unor clauze contractuale noi, care ar corespunde normelor legale în materia protecției consumatorului.
Întrucât sunt neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei privind modalitatea de calcul a ratei dobânzii anuale, instanța constată că nu este aplicabil principiul repunerii părților în situația anterioară, sumele achitate de reclamanți fiind datorate, iar graficele de rambursare fiind întocmite cu respectarea clauzelor contractuale valabile, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiate și capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea băncii la restituirea sumelor plătite în temeiul clauzelor pretins abuzive și a dobânzii legale aferente.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, culpa procesuală le aparține reclamanților, conform art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind neîntemeiată și solicitarea acestora de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va constata că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. R., având CNP_, și G. N., având CNP_, ambii cu domiciliul în București, .. 107, ., ., și cu domiciliul ales la S.C.A. P. și Asociații, în București, Splaiul Unirii, nr. 223, ., în contradictoriu cu pârâtele pârâtele O. B. ROMÂNIA S.A. având C.U.I._, înmatriculată la O.N.R.C. sub nr. J40/_/1995, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, și O. F. SOLUTIONS B.V., cu sediul în Amsterdam, Fred. Roeskestraat 123 Olympic plz, 1076 EE, Olanda, prin mandatar O. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1.
Constată că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. STANCUMARIANA B.
Se comunică:
- reclamanților G. R. și G. N., la domiciliul ales la S.C.A. P. și Asociații, în București, Splaiul Unirii, nr. 223, .;
- pârâtelor O. B. ROMÂNIA S.A. și O. F. SOLUTIONS B.V., prin mandatar O. B. ROMÂNIA S.A., la sediul din București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./6 ex./28.12.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
