Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 13891/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 15 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C.
Grefier: C. I. C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimații S. M., J. D., S. I. L., P. M. C., T. M., M. D. E., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.07.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 1 in data de 14.04.2015 sub nr._ contestatoarea A. N. pentru Restituirea Proprietatilor a solicitat in contradictoriu cu S. M., J. D., S. I. L., P. M. C., Turlica M., M. D. E. anularea executarii silite in cadrul dosarului nr. 351/2015 deschis la B. D. Cosoreanu&Asociatii, anularea incheierii din 1.04.2015, a incheierii de investire cu formula executorie, suspendarea executarii silite pana la solutionarea prezentei cauze.
In motivarea cererii s-a aratat ca executarea silita este lovita de nulitate, intrucat hotararea comisiilor judetene nu reprezinta titlu executoriu si in baza Legii nr. 164/2014 calitatea de debitor revine Ministerului Finantelor Publice, care urmeaza sa efectueze plata in transe egale pe o periada de 5 ani. Totodata s-a aratat ca procedura de executare atacata nu a respectat dispozitiile OG nr. 22/2002 si ca actualizarea sumei nu a fost realizata conform art. 10 din legea nr. 164/2014.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 711 si urm C., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, OUG nr. 10/2014.
In cauza a fost administrata proba cu inscrsiuri pentru reclamanta.
Analizând actele si lucrarile dosarului de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin decizia nr. 220/09.02.2010 emisa de A. N. pentru Restituirea Proprietatilor s-au stabilit in beneficiul intimatilor despagubiri in suma totala de 289.658,99 lei.
Deoarece A.N.R.P. nu s-a conformat acestei decizii și nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin decizia nr. 220/09.02.2010, la 31.03.2015 creditorii-intimati s-au adresat cu o cerere către B. D. Cosoreanu&Asociatii a, solicitând recuperarea procentului de 40% din suma de 289.658,99 lei actualizata in functie de indicele de inflatie.
Prin decizia nr. 1176 din data de 16.09.2014 Tribunalul Bucuretsi a dispus incuviintarea executarii silite a hotararii nr. 26/06.09.2007.
Prin incheierea din data de 1.04.2015 executorul judecatoresc a incuviintat executarea silita, a stabilit valoarea actualizata a debitului la suma de 173.605,27 lei si cheltuielile de execurare fata de A.N.R.P..
Prin somatia din 1.04.2015 s-a dispus infiintarea popririi asupra conturilor debitoarei deschise la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica.
In ceea ce priveste legalitatea actelor de executare, se constata ca potrivit art. 2 din OUG nr. 10/2014 „Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspenda, pe o perioada de 6 luni, plata voluntara a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de catre seful Cancelariei Primului-Ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plata emise de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordoneaza aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006.”
Ulterior, prin Legea nr. 164/2014, art.11, de asemenea s-a prevazut ca "orice procedura de executare silita se suspenda de drept, pana la implinirea termenelor la care devin scadente obligatiile de plata prevazute in titlurile de plata emise conform art. 10 alin. 6". Mai mult decat atat, incepand cu data de 18.12.2014 A.N.R.P. nu mai are calitatea de debitor in ceea ce priveste creantele stabilite in temeiul Legii nr. 290/2003, sarcina platii revenind Ministerului Finantelor Publice in baza titlurilor de plata emise de ANRP.
Astfel incat, se constata ca atat la data deschiderii dosarului de executare, cat si la data emiterii actelor de executare contestate, dreptul de creanta pus in executare nu era exigibil, fiind suspendate platile in baza actelor emise in considerarea dispozitiilor Legii nr. 290/2003, si ca executarea silita nu putea incepe fata de ANRP, care nu mai avea calitatea de debitoare
Avand in vedere cursul soluționarii dosarului, la primul termen de judecata, observand enunțul art. 718 alin. 1 N.C.pr.civ., încheindu-se cadrul procesual în care cererea de suspendare a executarii silite ar fi putut fi soluționata, instanța va respinge cererea de suspendare a executarii silite ca rămasa fara obiect
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea de chemare in judecata privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și pe intimații S. M. cu domiciliul în Caransebeș, ., județ C. S., J. D. cu domiciliul în . T., S. I. L. cu domiciliul în C., ., .. 2, ., P. M. C. cu domiciliul în C., . 11, ., județ D., T. M. cu domiciliul în C., . 11, ., județ D., M. D. E. cu domiciliul în .. 51, județ T..
Anulează executarea silita prin poprire, încheierea din 1.04.2015 si încheierea de investire cu formula executorie din dosarul nr. 351/2015 deschis la B. D. Cosoreanu & Asociații.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in ședința publica azi, 15.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. C. I. C.
← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|