Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 21423/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: F. M. P.

Grefier: I. I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamantul P. I., reclamanta P. N. și pârâta R. B. S.A., pârâta R. B. S.A. - SUCURSALA V., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 13.11.2015:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 21.07.2015, reclamanții P. I. si P. N. au chemat în judecată pe pârâtii PIRAEUS B. ROMANIA S.A. și R. B. S.A. - SUCURSALA V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de procesare în cuantum de 2.310 CHF aplicat la soldul creditului, prevăzută la art. 1 pct. 1.1 lit. b) si art. 3 pct. 3.12 din contractul de credit nr. RFI_ din 24.03.2008 ;

- obligarea pârâtilor la restituirea comisionului de procesare, în echivalent lei, la cursul oficial BNR la data plății efective, precum si dobânda legală aferentă, calculată de la data plătii până la achitarea efectivă ;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare de 0,15%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, prevăzută la art. 3 pct. 3.14 din contractul de credit încheiat ;

- obligarea pârâtilor la restituirea comisionului de administrare, în echivalent lei, la cursul oficial BNR la data plății efective, precum si dobânda legală aferentă, calculată de la data plătii până la achitarea efectivă ;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei privind dobânda, prevăzută la art. 3 pct. 3.1-3.7 „rata anuală a dobânzii curente la momentul exercitării optiunii va putea fi modificată de către bancă in functie de evolutia pietei financiare sau politica de creditare a băncii ...”, modificată prin art. 2, pct. 2.1-2.4 din Actul aditional nr. 1 din 22.07.2011 ;

- stabilizarea formei de calcul a dobânzii, respectiv dobanda fixă de 5,5% pe an, începând cu data de 24.03.2009 până la data încheierii raporturilor contractuale ;

- obligarea pârâtilor la plata sumei incasate cu titlu de diferență dobândă, dintre formula de calcul a dobânzii fixe stabilită prin contractul de credit si fomulele de calcul a dobânzii aplicate efectiv de pârâtă, de la data încasării si până în prezent, în echivalent lei, la cursul oficial BNR la data plății efective, precum si dobânda legală aferentă, calculată de la data plătii până la achitarea efectivă ;

- obligarea pârâtilor plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 24.03.2008, reclamanții au încheiat cu pârâta R. B. S.A. - SUCURSALA V. contractul de credit nr. RFI_ pentru suma de 107.310 CHF, rambursabil în 480 de luni, din care 2.310 CHF au fost perceputi cu titlu de comision de procesare. A sustinut că clauzele referitoare la comisionul de procesare, comisionul de administrare si la dobândă sunt abuzive, deoarece este evident că asemenea clauze sunt cuprinse în contracte preformulate, cărora le lipsește caracterul negociat, fiind afectat dezechilibrul contractual.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000, OUG nr. 50/2010.

În susținerea cererii, au fost atașate înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 10-43).

La data de 09.09.2015, pârâta PIRAEUS B. ROMÂNIA S.A. a depus întâmpinare în dosar, prin care a solicitat respingerea cererii, deoarece comisioanele contestate sunt legale si nu încalcă prevederile Legii nr. 193/2000.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 si urm. C..

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 24.03.2008, între părți, s-a încheiat Contractul de credit nr. RFI_ pentru suma de 107.310 CHF, din care 2.310 CHF au fost perceputi cu titlu de comision de procesare. Dobânda a fost stabilită de tip „variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii; indice de referință: Libor la 3 luni; Marja: 5,50% puncte procentuale pe an, variabilă;”

Prin art. 3 pct. 3.1-3.7 „rata anuală a dobânzii curente la momentul exercitării optiunii va putea fi modificată de către bancă in functie de evolutia pietei financiare sau politica de creditare a băncii ...”, modificată prin art. 2, pct. 2.1-2.4 din Actul aditional nr. 1 din 22.07.2011 (filele 33-39).

Prin art. 3 pct. 3.12 din conventia de credit s-a prevăzut perceperea unui comision de procesare de 2,2%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului pentru procesarea cererii de credit;

Conform art. 3 pct. 3.14 din contract, banca a perceput un comision de administrare de 0,15%, calculat prin aplicarea procentului la soldul creditului, pentru perioada martie 2008 – iulie 2011 (la care s-a renunțat prin Act Aditional, art. 3 – fila 35).

În drept, instanța reține faptul că Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”.

Prin urmare, reglementarea analizată asigură protecția a consumatorilor angajați în raporturi juridice generate de contracte de adeziune încheiate cu profesioniști, acestea având un conținut prestabilit și care se încheie în mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fără o negociere directă a acestora.

Art. 4 din Legea 193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților

Ca atare, din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei 13/93, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: (1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; (2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; (3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.

În privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile legale din legislația specială internă (art. 4 alineatele 2 și 3 din Legea 193/2000) potrivit cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară.

De altfel, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, esențială pentru acest aspect este dovada asupra posibilității consumatorului de a influența natura ei (de a putea obține excluderea acestei clauze din convenția de credit).

În privința condițiilor privind dezechilibrul contractual în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe, instanța reține că acest dezechilibru contractual presupune alterarea armoniei contractuale care este dată, în special, de echivalența și reciprocitatea prestațiilor; în analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.

Cu referire la buna credință instanța are în vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.

Prin urmare în cauză trebuie analizat dacă, prin inserarea clauzelor contestate, au fost vătămate interesele legitime, patrimoniale ale reclamantilor.

1) Astfel, prima clauză contestată de către reclamanți este cea prevăzute de art. 3 pct. 3.12 referitoare la perceperea unui comision de procesare de 2,2% in cuantum de 2.310 CHF, precum si restituirea acestuia, fiind încasat fără temei legal.

Conform art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, iar faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune.

În speță, intanța constată caracterul negociat al clauzei cuprinse la art. 3.12 din Contractul de credit, având un continut clar si inteligibil pentru orice persoana.

În ce privește cea de-a doua condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, aprecierea îndeplinirii ei se va face în concret, cu privire la fiecare comision.

Perceperea de către bancă a comisionului de procesare a creditului, care a fost în procent de 2,2% din valoarea creditului acordat nu creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, plata acestei sume fiind justificată de serviciile pe care le-a presupus deschiderea contului de credit, virarea în acest cont a sumei împrumutate și emiterea graficului de rambursare.

În ce privește cea de-a treia condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv producerea dezechilibrului contractual contrar cerințelor bunei-credințe, instanța stabilește că această cerință nu se regăsește în privința comisionul de procesare, care este perceput pentru serviciile prestate de unitatea bancară în legătură cu acordarea creditului.

În acest sens, este relevantă și Hotărârea CJUE din data de 26.04.2012 în cauza C-472/10 (INVITEL-Ungaria), potrivit căreia se poate aprecia ca fiind abuzivă clauza care figurează în condițiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii prin care un vânzător sau un furnizor prevede o modificare unilaterală a costurilor aferente serviciului care trebuie furnizat, fără a descrie însă în mod explicit modalitatea în care sunt stabilite respectivele costuri și fără a indica un motiv întemeiat pentru această modificare.

Reținând faptul că prin clauza cuprinsă la art. 3. pct. 3.12 în contract prin care se stabilește obligația împrumutatului de plată a comisionului de procesare nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, această sumă fiind datorată pentru servicii prestate de către unitatea bancară în legătură cu creditul acordat, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de restituire a comisionului de procesare în cuantum de 2.310 CHF, urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei cuprinse la art. 3 pct. 3.12 din contract.

2) Referitor la clauza prevăzute de art. 3 pct. 3.14 pentru perceperea unui comision de administrare de 0,15%, calculat prin aplicarea procentului la soldul creditului, precum si restituirea sumelor încasate cu acest titlu :

În speță, intanța constată caracterul negociat al clauzei cuprinse la art. 3.14 din Contractul de credit, având un continut clar si inteligibil pentru orice persoana.

Perceperea de către bancă a comisionului de administrare în cuantum lunar de 0,15%, nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, acest comision reprezentând prețul pe care împrumutatul îl plătește pentru serviciile prestate de bancă în legătură cu administrarea contului de credit și încasarea ratelor lunare. Acest comision nu este inclus în dobânda curentă care reprezintă prețul împrumutului acordat, respectiv suma de bani pe care banca o primește pentru că l-a împrumutat pe reclamant. Comisionul de administrare este perceput pentru servicii bancare lunare prestate în legătură cu administrarea creditului, acestea fiind distincte de serviciile de creditare.

Includerea comisionului de administrare în dobânda anuală efectivă nu are caracter abuziv, întrucât dobânda anuală efectivă trebuie să cuprindă costul total al creditului, astfel cum se prevede la art. 7 pct. 6 din O.U.G. nr. 50/2010, aceasta fiind utilă pentru informarea clientului cu privire la costurile totale pe care le suportă. Spre deosebire de dobânda anuală efectivă, dobânda curentă reprezintă prețul creditării, respectiv procentul pe care îl percepe unitatea bancară pentru transmiterea către reclamant a unei sume de bani, de folosința căreia este lipsită pentru o anumită perioadă de timp.

Totodată, instanța constată că plata sumei lunare de 0,15%, din soldul lunar nu poate genera un dezechilibru semnificativ, aceasta reprezentând o parte nesemnificativă din ratele lunare, achitate de împrumutați.

În ce privește cea de-a treia condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv producerea dezechilibrului contractual contrar cerințelor bunei-credințe, instanța stabilește că această cerință nu se regăsește în privința comisionului de procesare si de administrare, care sunt percepute pentru serviciile prestate de unitatea bancară în legătură cu acordarea creditului, fiind permise și de prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.

Fiecare client al băncii urmare a încheierii unui contract de credit are obligația, pe lângă obligațiile individuale prevăzute în contract, să asigure resursele financiare de care banca are nevoie în activitatea sa curentă, sumele încasate cu titlu de dobândă neacoperind aceste cheltuieli ale băncii, costuri necunoscute consumatorului la momentul încheierii contractului. Dar, cuntumul acestor costuri nu trebuie să conducă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.

Mai mult, prin Actul aditional din 22.07.2011, pârâta a renunțat lacomisionul de administrare de 0,15% (fila 36), iar solicitarea reclamanților de restituire a acestuia, pentru perioada martie 2008 – iulie 2011, iar prin prezenta cerere este depusă abia la data de 20.07.2015, deci după 4 ani.

Reținând faptul că prin clauza cuprinsă la art. 3 pct. 3.14 prin care se stabilește obligația împrumutatului de plată a comisionului de administrare nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, această sumă fiind datorată pentru servicii prestate de către unitatea bancară în legătură cu creditul acordat, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.14 din Contractul de credit nr. RFI_ din 24.03.2008, ce reglementează comisionul de administrare, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

3) Referitor la clauză contestată de către reclamanti - cea prevăzute de art. 3, pct. 3.1 si pct. 3.7 din contract: Se solicită în acest context și obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit și să ajusteze nivelul dobânzi conform prevederilor contractuale și legale.

În primul rând, se consideră că, față de tipul de produs bancar oferit reclamanților și condițiile particulare stipulate, aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, și nu oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și, implicit dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantului.

Așa cum se arăta și în cuprinsul pct. I din considerentele prezentei hotărâri, pârâta a acordat reclamantului un credit de 107.310 CHF, pe o durată de 480 ani, iar dobânda a fost stabilită de tip „variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii; indice de referință: LIBOR la 3 luni; Marja: 5,50% puncte procentuale pe an, variabilă;”.

Se reține faptul că s-a stipulat în mod expres că „dobânda este variabilă si revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja variabilă băncii.”

Așadar, reclamanții au beneficiat de creditare, însă formula de determinare a dobânzii a fost una explicită, fiind compusă din: indicele de referință ROBOR la 3 luni și Marja de 5,50% puncte procentuale pe an.

Cu privire la această din urmă componentă a dobânzii, reclamanții au cunoscut încă de la momentul contractării faptul că aceasta are un caracter variabil și au acceptat o astfel de ipoteză.

Astfel, în lipsa unor motive pertinente, instanța de judecată nu poate cenzura voința părților, respectiv caracterul variabil al marjei, ci poate doar eventual constata caracterului abuziv al unei astfel de clauze, cu consecința înlăturării acesteia din contract, urmând ca părțile, prin același acord de voință exprimat la încheierea contractului să negociere în continuare condițiile de derulare a contractului.

În niciun caz însă instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților, prin determinarea unei noi formule de calcul, indiferent că se solicită acest lucru pentru trecut sau pentru viitor.

În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care în interpretarea dispozițiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, CJUE a pronunțat și Hotărârea din 14.06.2012, în cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino, statuând că „articolul 6 alin. 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze”. În motivarea acestei hotărâri, Curtea a reținut că din textul art.6 alin.1 din Directivă, rezultă că „instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzei abuzive, în masura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic”.

Din această interpretare dată de CJUE rezultă fără echivoc că, în situația în care instanța națională constată caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, aceasta are doar posibilitatea de a înlătura aplicabilitatea acelei clauze, contractul urmând să continue fără respectiva clauză, în măsura în care este posibil. În niciun caz reglementările comunitare nu permit instanțelor naționale să modifice clauzele contractuale considerate abuzive.

Mai mult, așa cum se arăta mai sus, reclamanții și-au exercitat opțiunea în sensul că a ales o variantă de creditare în care dobânda era variabilă si revizuibilă la fiecare 3 luni, calculată în raport de indicele LIBOR și o marjă variabilă, iar cuprinsul art. 3.1 și art. 3.7 sunt descrise pe larg toate aspectele incidente, astfel încât reclamanții și-au asumat și riscurile legate de creșterea dobânzii, respectiv riscul existenței unui dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale, astfel încât cerința existenței relei credințe a pârâtei nu este îndeplinită în cauză.

Fiind voința părților sub aspectul modalității de calcul al dobânzii, cunoscută reclamantilor din momentul încheierii convenției, instanța apreciază că nu au fost conferite suficiente argumente de către reclamanți prin prisma cărora să se poate constata caracterul abuziv al acestei clauze, prin prisma dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, precum și a relei credințe a profesionistului bancar.

Or, în speță, banca a acordat dobânda fixă de 5,5% doar in primul an, nu si pentru restul anilor de creditare. La prima aniversare a creditului (24.03.2009), clientii nu si-au exprimat optiunea de dobândă si astfel a devenit aplicabil art. 3.2 ultima teza din contract, respectiv dobânda revizuibilă in vigoare la data aniversării, resepctvi 6,5%.

Instanța constată că dobânda curentă revizuibilă de 6,5% a rămas nemodificată până la . OUG nr. 50/2010, cand contractula fost aliniat conform acestui act.

Totodată, prin încheierea Actului Aditional de restructurare din 22.07.2011, reclamantii au confirmat dobânda variabilă, prin semnarea acestuia (filele 33-34).

Pentru aceste considerente nu poate fi primită nici cererea reclamanților de obligare a pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit și la ajustarea nivelului dobânzii conform prevederilor contractuale și legale.

Bineînțeles că nimic nu oprește părțile contractante să negocieze pentru viitor alte criterii în funcție de care să fie stabilit caracterului variabil al dobânzii, respectiv să agreeze o altă formulă de calcul transparentă a dobânzii.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.

Cu respectarea principiului disponibilității, instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantii P. I., P. N., ambii cu domiciliul ales la AV. P. E. L. în B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A., cu sediul în București, Calea Floreasca - Clădirea Sky Tower, nr. 246 C, sector 1, și pârâta R. B. S.A. - SUCURSALA V., cu sediul în V., ., nr. 2-4, .-D, ca neîntemeiată.

Constată că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13.11.2015.

Președinte, Grefier,

P. F. M. D. I. I.

Red: P.FM/Th.red: P.F.M/D.I.

4 EX/ 11.01.2016

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Anulare act. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... →

Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI