Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 21834/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Grefier V. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CONTINVEST INSOLVENTA SPRL, în contradictoriu cu pârâta . SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL A. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, la data de 05.03.2012 sub nr._, reclamanta . prin lichidator judiciar Continvent Insolvență SPRL, a chemat în judecată pe pârâta . SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL A. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 971,52 lei, cu cheltuieli de judecată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 24.10.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea 85/2006 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului București.
Din relațiile înaintate de către Tribunalul Bucuerști Secția a VII-a civilă rezultă că dosarul nr._ a fost soluționat la data de 12.09.2014 prin sentința civilă nr. 7130, rămasă irevocabilă la data de 09.10.2014.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm C.p.c., urmează a admite excepția de perimare invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamanta . prin lichidator judiciar CONTINVEST INSOLVENTA SPRL, cu sediul în C., .. 3, jud. C., în contradictoriu cu pârâta . SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL A. P., cu sediul în București, ., sector 1.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.11.2015.
Președinte, Grefier,
L. M. D. V. P.
Red.D.L.M./Thred.V.P.
Ex.4/08.12.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|