Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 21966/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._

Ședința camera de consiliu de la 19.11.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE - P. P.

GREFIER – N. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. și pe pârâtul D. L., având ca obiect cerere de valoare redusă – perimare.

La apelul nominal făcut în ședința camera de consiliu, partile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, față de temeiul juridic al suspendării și data suspendării judecății cauzei, rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10.09.2013, sub nr._, reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să îl oblige pe acesta la plata sumei de 796,24 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate disp. art 1025-1032 C. proc. civ.

Prin încheierea de la 03.04.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 al. 1 C. p. c., ca urmare a faptului că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței în sensul de a depune imputernicirea dată persoanei care a semnat contractul de furnizare, L. M., precum si de a face dovada domiciliului actual al paratului

La termenul din 19.11.2015, instanța a pus în discuție excepția perimării.

Analizând actele dosarului cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 416 al. 1 C. p. Civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.

Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 03.04.2014, în temeiul art. 242 al. 1 C. p. c., ca urmare a faptului că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței, în sensul de a depune imputernicirea dată persoanei care a semnat contractul de furnizare, L. M., precum si de a face dovada domiciliului actual al paratului

De la acest moment și pana la termenul din 19.11.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, reclamanta nu a indeplinit niciun act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 417 C. p. civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 416 al. 1 C. p. civ., instanța urmează a constata perimată cererea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea privind pe reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., identificată prin Cod de înregistrare fiscală R13093222, prin mandatar Coface România Credit Management Services S.R.L., cu sediul ales in sector 1, București, Calea Floreasca nr. 39 și pe pârâtul D. L., identificat prin CNP_, cu ultimul domiciliul cunoscut in sector 1, București, ., .> Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. PP

Tehnored. PP/NS

4 ex./04.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI