Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 23070/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 03 Decembrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier G. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D. D. F., D. M. și pe pârâții S.C. M. T. S.R.L., pârât S.C. E. T. S.R.L., având ca obiect – completare dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța spre soluționare cererea de completare a dispozitivului.

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 12.11.2015, sub nr_, pârâta S.C E. T. SRL a solicitat completarea sentintei civile nr_/05.11.2015 în sensul pronunțării și asupra onorariului avocațial în cuantum de 500 de lei.

În motivare, pârâta a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariul avocațial; astfel, s-a menționat că, atât prin întâmpinare, cât și în concluziile scrise și orale susținute de apărătorul pârâtei, aceasta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 500 de lei, dovada achitării acestuia aflându-se la fila 114 din dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul cererii privind completarea hotararii, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/05.11.2015, pronunțată în dosarul nr_, a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimată cererea formulată de reclamanții D. D. F. și D. M. în contradictoriu cu pârâtele . și Elysee T. SRL.

Se constata însa ca, desi prin întâmpinarea formulată (f 77) pârâta . a solicitat și obligarea reclamanților la plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei, instanta a omis sa se pronunte asupra acestei solicitări.

Potrivit art.444 NCPC, in cazul in care instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate solicita completarea hotararii.

Potrivit art 453 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

În speță, constatarea perimării antrenează, la cerere, obligația de suportare a cheltuielilor de judecată în sarcina părții care a formulat cererea ulterior perimată și căreia îi sunt imputabile motivele lăsării cauzei în nelucrare, potrivit criteriului culpei procesuale presupus de aplicarea disp art 453 NCPC.

Prin urmare, constatând incidenta dispozitiilor art. 444 NCPC, in temeiul art 451, 453 alin 1 NCPC, instanta urmeaza sa admita cererea privind completarea hotararii si sa dispuna completarea dispozitivului sentintei civile in sensul ca se va menționa obligarea reclamanților la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr_/05.11.2015, formulată de pârâta . în cauza privind pe reclamanții D. D. F., D. M., ambii cu domiciliul în București, .. 13, ., ., în contradictoriu cu pârâții S.C. M. T. S.R.L., cu sediul în București, .. 29, . sector 1, și S.C. E. T. S.R.L., cu sediul în București, ., ., ., și în București, .. 16, ., . sector 4.

Dispune completarea dispozitivului în sensul obligării reclamanților la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red: M.P/Th.red: M.P.

7ex/ 14.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI