Pretenţii. Sentința nr. 258/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 258/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 258/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 258/2015

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. A.

GREFIER: G. D. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S. F. DE TURISM "S.F.T. - C.F.R." S.A. PRIN EURO INSOL SPRL și pe debitoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CNCF "C.F.R." S.A., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns creditoarea prin consilier juridic I. V. care depune delegație la dosar și debitoarea prin consilier juridic M. G. care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 08.01.2015 s-a depus la dosar întâmpinare și că nu s-au depus precizări din partea contestatoarei, după care,

Instanța înmânează reprezentantului creditoarei un exemplar al întâmpinării depuse.

Creditoarea prin consilier juridic învederează instanței că este vorba de o acțiune pe dreptul comun, solicitând rectificarea sistemului. Precizează reprezentantul creditoarei că este vorba de o răspundere contractuală.

Instanța, dispune recitificarea sistemului Ecris și ia act de poziția creditoarei, în sensul că este vorba de o acțiune în "pretenții" întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe prevederile care reglementează răspunderea contractuală.

Reclamanta prin consilier juridic depune înscrisuri la dosar.

Instanța comunică un exemplar al înscrisurilor și reprezentantului pârâtei.

Reprezentantul pârâtei precizează că nu are cunoștință dacă a atașat întâmpinării înscrisuri pentru comunicare, însă tranzacția este încheiată între părți, iar ordinele de plată le au din alt dosar.

Reprezentantul reclamantei precizează că valoarea pretențiilor este de 260.090 lei, ce urmează a se actualiza cu rata inflației.

Instanța, pune în vedere pârâtei prin consilier juridic să depună la dosar 1 exemplar de pe înscrisurile și tranzacția atașate întâmpinării.

Reprezentantul pârâtei precizează că le va comunica direct reprezentantului reclamantei.

Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale.

Reclamanta prin consilier juridic arată că lasă la aprecierea instanței.

Pârâta prin consilier juridic solicită admiterea excepției.

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 28.11.2014 sub nr._, reclamanta S. F. DE TURISM "S.F.T. - C.F.R." S.A. PRIN EURO INSOL SPRL in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CNCF "C.F.R." S.A. a solicitat instanței ca prin hotararea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,70 lei reprezentand contravaloare daune interese datorate in temeiul contractului de inchiriere nr. 14/24.08.2010 aferente perioadei cuprinse intre data de 01.12.2011 si data de 10.10.2012, suma ce urmeaza a fi actualizata cu rata inflatiei la data plații efective, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, s-a aratat ca la data de 24.08.2010 intre parti s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 14/2010 avand ca obiect inchirierea unor spații in incinta imobilului din București, ., nr. 27, sector 1, cu destinația birouri pentru activități sindicale. Ulterior incheierii sale, contractul de închiriere nr. 14/2010 a fost modificat prin încheierea Actului adițional nr. 1/22.10.2010, termenul inițial al contractului de închiriere nr. 14/2010 fiind prelungit până la data de 31.01.2011 si a Actului adițional nr. 2/16.11.2010, prin care s-a suplimentat obiectul contractului prevăzut la Cap. II art. 2 prin mărirea spațiului inchiriat către debitor. Astfel, a aratat reclamanta ca la data de 31.01.2011, data incetarii contractului de inchiriere, parata trebuia sa ii predea spațiile prevazute in Anexa nr. 1 a acestui contract si in Actul aditional nr. 2/16.11.2010. Astfel, a precizat reclamanta ca pana la data de 31.01.2011, debitorul nu si-a exprimat optiunea de a prelungi contractul de inchiriere nr. 14/2010 insa nici nu a procedat la evacuarea spațiilor ocupate in temeiul acestui contract, astfel incat aceasta datoreaza daune interese in conformitate cu prevederile art. 7 lit. d raportate la prevederile art. 10 si art. 12 din contract .

In drept, a invocat art. 148, 194, 451 si urm. C.p.c.

Parata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, in principal respingerea cererii ca prematur introdusă, iar in subsidiar ca neîntemeiată.

La data de 12.01.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a aratat ca cuantumul daunelor interese aferente perioadei 01.12.2011 – 10.10.2012 este in cuantum de 260.090 lei (respectiv 251.700 lei, contravaloare daune interese aferente perioadei 01.12._12 + 8390 lei, contravaloare daune interese aferente perioadei 01.10.2012 – 10.10.2012).

Analizand cu prioritate exceptia necompetentei materiale, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j C.p.c., judecatoriile judeca orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.

De asemenea, potrivit art. 95 pct. 1 C.p.c., Tribunalul judeca in prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante.

Așadar, in temeiul acestor dispozitii legale, Tribunalul este instanta de drept comun in ceea ce priveste judecata in prima instanta, in sensul ca, ori de cate ori legiuitorul nu prevede instanta competenta a solutiona o anumita cerere, aceasta va fi judecata in prima instanta de catre tribunal.

Prin urmare, tribunalul judeca in prima instanta cererile evaluabile in bani in valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.

In privinta valorii obiectului cererii, instanta constata ca prin cererea precizatoare depusa la data de 12.01.2015, reclamanta si-a mentinut pretentiile formulate impotriva paratei in sensul obligarii acesteia la plata daunelor interese aferente perioadei 01.12._12, astfel cum solicitase prin cererea inițială, insa in urma modalitatii de calcul evocate in cuprinsul cererii precizatoare, a rezultat ca valoarea corecta a pretentiilor formulate este de 260.090 lei.

Astfel, instanta retine ca valoarea pretențiilor indicata in sedinta publica de la data de 12.01.2015 nu reprezinta o majorare a catimii obiectului cererii, in sensul art. 204 alin. 2 pct. 2 C.p.c., ci valoarea indicată este rezultatul îndreptării unei erori de calcul savârșite cu prilejul evaluării pretențiilor, astfel incat, într-o asemenea situatie, instanta urmează a-și declina competența.

Astfel, avand in vedere valoarea obiectului pretentiilor deduse judecatii prin prezenta actiune, ca urmare a indreptării erorilor de calcul efectuate prin precizarea depusă la data de 12.01.2015, instanta va admite exceptia necompetentei materiale si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei materiale a instantei.

Declina competenta de solutionare a cauzei formulată de reclamanta S. F. DE TURISM "S.F.T. - C.F.R." S.A. PRIN EURO INSOL SPRL cu sediul în sector 5, București, . OPERA CENTER I, nr. 1-5 în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CNCF "C.F.R." S.A. cu sediul în sector 1, București, .. 38, in favoarea Tribunalului Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 12.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED.S.A./TEH.S.A./G.D.U.

4 EX/12.03.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

București, . - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_

Dosar civil nr._

Emisă: 12.02.2015

CĂTRE,

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr. _ având ca obiect pretenții formulat de reclamanta S. F. DE TURISM "S.F.T. - C.F.R." S.A. PRIN EURO INSOL SPRL cu sediul în....în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CNCF "C.F.R." S.A., conținând un număr de ......file, întrucât prin sentința civilă nr. 258/12.01.2015 s-a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului I București și s-a dispus înaintarea dosarului în favoarea dumneavoastră.

PREȘEDINTE GREFIER

S. AMBROZEIUDREA G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 258/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI