Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 22508/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 25.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. M.
GREFIER: B. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. D. - D. A. LA C.AV. C. M., P. F. - D. A. LA C.AV. C. M. și pe pârâta BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2015 și ulterior la data de 25.11.2015, când deliberând a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.03.2015, sub nr._, reclamanții P. D. și P. F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. G. SOCIETE GENERALE S.A., constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 8 referitor la comisioane, respectiv: pct. 1 – comision de analiză dosar, pct. 2-comision lunar de administrare, pct. 4 comision unic de 50 euro, art. 9 lit. b referitor la Asigurări, art. 10 pct. 2 referitor la Garanții – ipotecă imobil-teren intravilan arabil, din contractul de credit nr. 107/31.03.2011, din actul adițional nr. 1/28.07.2011 și din actul adițional nr. 2/12.09.2011 și, pe cale de consecință, anularea acestora. Au mai solicitat exonerarea pe viitor de la plata comisionului de administrare și a comisionului unic de 50 euro perceput pentru servicii prestate la cererea împrumutatului, precum și exonerarea pe viitor de la plata primelor de asigurare plătite către bancă, pe parcursul derulării contractului, obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii începând cu data încheierii contractului de credit raportat la evoluția indicelui Euribor la 3 luni și marja fixă a băncii, restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, la eliberarea garanției excedentare pentru imobilul – teren intravilan arabil în suprafață totală de 30.103 mp și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. 107, pentru un credit acordat în valoare de 331.000 euro, pe o perioadă de 36 luni, ulterior contractul fiind modificat prin actele adiționale nr. 1/28.07.2011, nr. 2/12.09.2011 și nr. 3/12.11.2012, fiind modificată astfel valoarea inițială a creditului, precum și perioada de rambursare, creditul obținut având ca destinație edificarea unei construcții, S+P+5E, construcție ce a fost închiriată în cursul anului 2012, motiv pentru care reclamanții au solicitat pârâtei reanalizarea situației financiare a acestora, cu posibilitatea rambursării lunare a creditului pentru o perioadă de până la 20 de ani. La data de 12.11.2012, creditul a fost majorat la suma de 500.000 euro și s-a dispus rambursarea creditului pe o perioadă de 10 ani, cu o rată+comision de aproximativ 5.900 euro/lună, banca refuzând cererea reclamanților de a eșalona creditul pe o perioadă de 25 ani.
În ceea ce privește clauzele indicate, reclamanții au precizat că acestea sunt abuzive în sensul că perceperea acestora nu este justificată în mod clar și fără echivoc în cadrul contractului, nu se menționează care sunt serviciile oferite de bancă pentru aceste comisioane, comisionul de analiză fiind calculat la cuantumul creditului și nu la volumul de muncă, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului, comisionul de administrare este prezentat în contract ca și dobânda rezultând că sunt percepute două costuri pentru același serviciu, acest comision nefiind definit, nu rezultă care este rolul, care sunt funcțiile sau criteriile de determinare ale acestuia, ce reprezintă el, ce riscuri este menit să acopere, în ce condiții poate fi diminuat sau mărit, aceste clauze fiind nule absolut, iar sumele de bani încasate până în acest moment reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, urmând a fi restituite reclamanților.
Cu privire la dobânda, reclamanții au arătat că aceasta a fost stabilită pe baza indicelui Euribor la 3 luni + 5 puncte procentuale (marja fixă a băncii), însă, din calculele reclamanților, precum și din evoluția dobânzii evidențiate prin graficele de rambursare reiese faptul că dobânda nu a variat în funcție de marja fixă + Euribor la 3 luni + 5 puncte procentuale, în actul adițional încheiat ulterior fiind modificată D. de la 6,37 % la 7,54 %, clauza fiind abuzivă în condițiile în care acordă posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda fără să existe un motiv întemeiat, clauza din actul adițional nefiind previzibilă.
Referitor la prima de asigurare, reclamanții arată că este o clauză abuzivă, întrucât oferă băncii dreptul de a percepe o sumă de bani împrumutaților, fără a preciza în concret serviciul pentru care aceste sume sunt percepute, în condițiile în care reclamanții nu au avut posibilitatea de a opta pentru altă firmă de asigurări, firma din contract fiind impusă de bancă, prima de asigurare fiind evidențiată și în graficul de rambursare eliberat. În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la eliberarea garanției excedentare (ridicarea ipotecii), pentru imobilul – teren intravilan arabil în suprafață de 30.103 mp, reclamanții au arătat că, au depus garanțiile necesare la data semnării creditului, însă, ulterior, ca urmare a evaluării efectuate asupra garanțiilor, s-au dovedit a fi excedentare garanțiile depuse și deși au solicitat ridicarea ipotecii, banca nu a dat curs solicitării, în condițiile în care, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, soldul creditului este 409.001 euro, sumă garantată în proporție de 230-240 % prin ipoteca instituită asupra imobilului din ., nr. 7, sector 2.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, OUG 99/2006, OUG 50/2010, Legea nr. 288/2010, nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și următoarele Cod.proc.civ., art. 480, 992 C.civ., Directiva nr. 93/13/CEE.
În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse.
Prin întâmpinarea depusă la data de 20.05.2015, pârâta B.-G. SOCIETE GENERALE S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale active pentru întreaga acțiune față de lipsa calității de consumator a reclamanților, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la capătul de cerere privind prima de asigurare, excepția netimbrării, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la lipsa calității procesuale active, pârâta a arătat că reclamanții nu sunt consumatori, în sensul legislației pe care se întemeiază întreaga cerere de chemare în judecată, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, finanțarea a fost contractată pentru realizarea unei activități lucrative, profesionale – pentru finanțarea afacerilor imobiliare ale reclamanților.
În motivare, pârâta a arătat, cu privire la clauzele privind comisioane, prima de asigurare de viață/invaliditate și la prima de asigurare a imobilului, că cererea este inadmisibilă, având în vedere că aceste clauze țin de prețul contractului și sunt clare, redactate într-un limbaj clar și inteligibil, iar pe fond neîntemeiate, nefiind îndeplinite condițiile cuprinse în art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, clauzele contestate fiind negociate, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nici rea-credință.
În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriu.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile din Legea nr. 193/2000, Legea 190/1999, OUG 50/2010, C.proc.civ., Norma 10/2005, Regulament BNR 3/2007, Regulament 17/2012, O.G. 21/1992, OUG 80/2013.
Prin cererea modificatoare depusă la data de 09.09.2015, reclamanții au arătat că renunță la judecata capătului 5 de cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtei la respectarea art. 7 din contractul de credit nr. 107/31.03.2011 și recalcularea dobânzii începând cu data încheierii contractului de credit raportat la evoluția indicelui Euribor la 3 luni și marja fixă a băncii, la capătul 7 de cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtei la eliberarea garanției excedentare (ridicarea ipotecii) pentru imobilul teren de 30.103 mp și la capătul 8 de cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtei la scoaterea reclamanților din biroul de credit. De asemenea, reclamanții au introdus un nou capăt de cerere prin care solicită obligarea pârâtei la prelungirea perioadei de rambursare a creditului, corespunzător normelor privind gradul de îndatorare acceptat de BNR.
La termenul din data de 07.10.2015, instanța a respins excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale active și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
Între părți s-au derulat relații contractuale concretizate prin contractul de credit nr. 107/31.03.2011 (filele 23-37), banca acordând reclamanților suma de 331.000 euro pe o perioadă de 36 luni. Conform art. 8 din contract, împrumutatul va plăti băncii, comision de analiză dosar în cuantum de 3.310 euro (sumă fixă), comision lunar de administrare a creditului: 0,08%, iar pentru serviciile prestate la cererea împrumutatului, banca va percepe un comision cu valoare unică de 50 euro. Potrivit art. 9 lit. b, primele de asigurare se plătesc lunar, la aceeași dată cu ratele de credit, până la rambursarea integrală a creditului și se calculează prin aplicarea cotei de 0,015% la soldul lunar al creditului.
Prin actul adițional nr. 1/28.07.2011, părțile au stabilit majorarea creditului cu suma de 100.000 euro, stabilindu-se un comision de analiză dosar în cuantum de 1.000 euro, iar prin actul adițional nr. 2/12.09.2011, părțile au stabilit majorarea creditului cu încă 69.000 euro, suma totală a creditului ajungând la 500.000 euro, cu stabilirea unui comision de analiză dosar în cuantum de 690 euro. Prin actul adițional nr. 3/12.11.2012, la cererea împrumutaților, s-a stabilit reeșalonarea întregului credit de 500.000 euro pe o perioadă de 120 luni, începând cu data de 12.11.2012 și până la data de 12.11.2022, fără perioadă de grație.
În drept,
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Instanța va analiza excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă.
Conform art. 4 alin.6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Sub aspectul procedural, instanța reține că inadmisibilitățile sunt exemple de excepții procesuale care au ca efect particular, spre deosebire de toate excepțiile peremptorii care tind spre a împiedica judecata în fond, respingerea cererii ca inadmisibilă ori dispozițiile precitate nu stabilesc o asemenea finalitate prin precizarea expresă a sancțiunii inadmisibilității ba mai mult instanța constată că aprecierea pe care ar trebui să o facă pentru soluționarea unei astfel de excepții ar conduce, în mod efectiv la o judecată asupra fondului. Pentru a determina elementele ce reprezintă preț și plată, produsele și serviciile oferite în schimb sau obiectul principal al contractului instanța procedează la o analiză în fond asupra pretențiilor deduse judecății iar nu doar cercetarea unor anumite lipsuri ale dreptului la acțiune.
Chiar și procedând la interpretarea contrară, în hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 49 și 50, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestațiile esențiale ale contractului și care, ca atare, îl caracterizează, în timp ce clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Astfel instanța apreciază clauza privitoare la comisioane ca având un caracter accesoriu, și nu este de esența contractului care presupune împrumutarea unei sume de bani cu o dobândă ce exprimă profitul băncii. Dacă dobânda reprezintă o expresie a prețului și a obiectului principal al contractului, consumatorul consimțind la un anumit procent cu titlu de dobândă, costurile administrative cum ar fi comisionul de acordare, administrare, comision servicii, invocate de profesioniști cu titlu de preț ar pune în imposibilitate instanța de a cerceta impunerea unor clauze ce pot masca o dobândă deghizată impusă consumatorului, ori o asemenea interpretare ar fi de natură a înfrânge însuși scopul și destinația legii.
Pentru considerentele anterior expuse instanța va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă cu privire la primele de asigurare, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, potrivit art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond. Astfel, având în vedere că această clauză privind primele de asigurare a fost impusă de pârâtă și sumele sunt achitate acesteia, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive.
Față de situația de fapt expusă, se impune, în primul rând, precizarea că, având în vedere încheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”.
Pentru a se încadra în această categorie, consumatorul trebuie să procure/utilizeze bunul/serviciul achiziționat în interes propriu și personal, deci în afara unei activități comerciale/profesionale de producție, în acest sens fiind și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul C-89/91 Shearson Lehman Hutton, prin care s-a reținut că, consumatorul final este persoana care nu este angajat în activități comerciale și profesionale. De asemenea, în cauza Benincasa C-542/99, Curtea de Justiție a reținut că numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract ce are ca scop o activitate profesională.
Din înscrisurile depuse la dosar și din precizările efectuate de către reclamanți în cererea de chemare în judecată, rezultă că reclamanții au contractat acest credit pentru a edifica o construcție S+P+5E, construcție ce a fost închiriată în cursul anului 2012. De asemenea din înscrisurile anexate de către pârâtă, prin adresa din 26.01.2015, reclamantul a adus la cunoștința pârâtei faptul că dorește demararea lucrărilor de amenajare a terenului în suprafață de 30.103 mp, în vederea realizării proiectului, dar și din valoarea contractului de credit de 500.000 euro și din perioada de returnare inițială de numai 36 luni, rezultă că reclamanții s-au comportat în relațiile cu banca ca niște investitori imobiliari, creditul fiind acordat pentru realizarea unor investiții și nu pentru satisfacerea intereselor lor în calitate de consumatori finali privați.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicabilitatea dispozițiilor legii 193/2000, lege care oferă protecție consumatorilor care nu au nevoie de o asemenea investiție pentru satisfacerea nevoilor personale și va respinge întreaga cerere ca neîntemeiată.
Chiar și în situația în care instanța ar aprecia că reclamanții au calitate de consumatori, soluția ar fi tot de respingere a cererii având în vedere aspectele ce vor urma.
O primă condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca o clauză să fie abuzivă este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerință, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerință vizează comportamentul neloaial al co-contractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art.4 alin.5 și 6 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele și serviciile oferite în schimb.
În ceea ce privește Contractul de credit în cauză, instanța stabilește că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfășurarea relațiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.
Susținerile pârâtei referitoare la „caracterul negociat” al clauzelor sunt vădit neîntemeiate, întrucât aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.
Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamanții clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumba, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată. În atare situație, instanța reține că aceste contracte de credit sunt preformulate de bancă, standardizate, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
În acest sens, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Astfel, observând convenția de credit intervenită între reclamantă și pârâta, este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenției fiindu-i impusă de către bancă.
Având în vedere toate clauzele indicate de reclamanți, instanța constată că acestea nu au fost negociate, dar nu este îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ, având în vedere și faptul că toate clauzele au fost redactate într-un limbaj clar, astfel comisionul de analiză dosar a fost redactat de fiecare dată clar, în sumă fixă, reclamanții neputând invoca faptul că nu au avut cunoștință de cuantumul acestuia, comisionul de analiză dosar fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii, iar cuantumul acestuia nu este exagerat față de valoare creditului. Mai mult, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Cu privire la comisionul de administrare de 0,08%, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, instanța reține că obligația de plată a acestui comision a fost inserată în contractul de credit încheiat inițial de părți. Cât privește caracterul pretins abuziv al acestei clauze, vor fi avute în vedere prevederile art.1 alin.3 și art.4 din Legea nr.193/2000, anterior citate, în raport de care instanța apreciază că acest comision nu poate fi considerat abuziv întrucât nu este de natură să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Aceasta deoarece, deși ne aflăm în prezența unui contract de adeziune, clauza inserată în contract nu afectează echilibrul contractual, întrucât nu oferă furnizorului de servicii financiare alte drepturi decât cele permise și de art.35 din OUG nr.50/2010 și art.9 ind.3 lit.e pct.1 și 2 din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, care interzic doar majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract și/sau introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract.
Or, comisionul de administrare de 0,08%, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, a fost inserat ab initio în contractul părților, nefiind nici majorat pe parcursul derulării contractului și nici perceput ulterior încheierii acestuia, prin voința unilaterală a Băncii, pentru a deveni abuziv.
Art.36 din OUG nr.50/2010 prevede că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Aceste prevederi clare și fără echivoc, exprimate într-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamanți la momentul încheierii contractului de credit, au fost detaliate separat în graficul de rambursare ce reprezintă anexa la contract, astfel că nu se poate susține că reclamantul nu a putut aprecia costurile creditului, având posibilitatea reală de a lua cunoștință, la data convenției de credit, de toate condițiile contractuale, cunoscând astfel toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor sale.
Instanța apreciază că același raționament se aplică și în cazul celorlalte clauze invocate, respectiv comisionul unic de 50 euro, clauza privind prima de asigurare și perioada de rambursare, având în vedere că aceste clauze au fost detaliate clar și fără echivoc, exprimate într-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamanți la momentul încheierii contractului de credit, aceștia putând aprecia costurile creditului și toate condițiile de rambursare, fiind respectate dispozițiile legale în materie.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamanților ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în judecată, privind pe reclamanții P. D., P. F., ambii cu domiciliul ales la c.av. C. M. în sector 5, București, CALEA RAHOVEI,ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266-268, .. 2, . pe pârâta BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 1-,7ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin grefă, azi, 25.11.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Ș. C. MădălinaBunea I.
24 decembrie 2015
Red./Teh. Ș.C./B.I./5 ex.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria... → |
|---|
