Pretenţii. Sentința nr. 4869/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4869/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 4869/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4869/2015
Ședința publică de la 12.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. I. E. S.R.L. -și pe pârât S.C. T. S. S.R.L., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta parata prin avocat cu imputernicire avocatiala, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier
Instanta pune in discutie exceptia netimbrarii cererii reconventionale.
Parata prin avocat la intrebarea instantei arata ca nu are taxa de timbru. Arata ca a inteles ca se va depune ulterior o cerere cu acelasi obiect si cauza juridica pe rolul instantei.
Instanta admite exceptia netimbrarii cererii reconventionale in baza art. 33 din OUG nr. 80/2013, retinandu-se neachitarea taxei judiciare de timbru stabilita de instanta in sarcina paratei-reclamante dupa solutionarea irevocabila a cererii de ajutor public judiciar.
Nemafiind alte cereri prealabile si exceptii de solutionat, conform art. 237 NCPC, instanta acorda cuvantul pe probe.
Parata prin avocat solicita admiterea probelor cu inscrisuri, cu doi martori I. N. G. si Carpenisanu F. mentionati in cerere.
Instanta pune in discutie decaderea paratei din dreptul de a propune proba cu martori.
Parata prin avocat arata ca a solicitat proba cu martori prin faptul ca a depus intampinare in termen in care a mentionta ca solicita proba cu martori. martorii au fost indicati deja la dosar si a faptului depunerii dovezilor privind numele si adresa acestora.
Instanta dispune decaderea paratei din dreptul de a propune proba testimoniala in baza art. 254 C. avand in vedere ca in cererea reconventionala nu s-a indicat numele si adresa martorilor, acestia fiind indicati la primul termen de judecata, dupa expirarea chiar si a termenulu de 10 zile de completare a cererii de chemare in judecata acordat prin rezolutia din 17.11.2014.
Parata prin avocat solicita admiterea probelor cu inscrisurile de la dosar si sa depuna si alte inscrisuri.
Instanta, conform art.258 NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile de la dosar solicitata de parata apreciind-o pertinenta, concludenta si utila cauzei.
Instanta in ceea ce priveste suplimentarea probei cu inscrisuri pune in discutie decaderea paratei din proba cu inscrisuri suplimentare.
Parata prin avocat avand in vedere ca aceste inscrisuri le solicita privind inscrisuri ce apartin celeilalte parti si vroia sa le solicite prin intermediul instantei, sa fie obligata sa le depuna si considera ca nu poate fi decazuta din dreptul de a solicita suplimentar proba cu inscrisuri.
Instanta constata decaderea paratei din dreptul de a solicita proba cu inscrisuri suplimentare neindicate in cererea reconventionala in baza art. 254 C..
Instanta pune in discutie probele solicitate de reclamanta, inscrisuri, interogatoriul paratei si cu expertiza contabila.
Parata prin avocat arata ca este utila proba cu inscrisuri si se opune probelor cu interogatoriul si cu expertiza in constructii solicitate de reclamanta.
Instanta, conform art.258 NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile de la dosar si proba cu interogatoriul paratei solicitate de reclamanta, raspunsul la interogatoriu fiind deja depus la dosarul cauzei, apreciind-le pertinente, concludente si utile cauzei si respinge proba cu expertiza in specialitatea contabilitate solicitata de reclamanta, ca inutila solutionarii cauzei raportat la raspunsul la interogatoriu depus de parata.
Nemafiind alte cereri prealabile si exceptii de solutionat, conform art. 244 NCPC instanta constata incheiata etapa cercetarii procesului si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Parata prin avocat solicita respingerea actiunii, ca neintemeiata si nefondata. Aceste produse care au fost livrate acesteia, nu indeplinesc conditiile stipulate prin oferta si erau neconforme calitativ, de aceea considera ca nu are niciun debit. A facut demersuri prin care a incercat solutionarea pe cale amiabila a litigiului. A trimis prin intermediul executorului judecatoresc o notificare inca in 10.06.2013 inregistrata cu nr.1295. Acest lucru vroia sa dovedeasca ca a facut acest demers si cu proba cu martori a vrut sa arate ca lucrarile de montare au inceput dar nu au fost finalizate si au existat discutii privind modul in care s-au montat si faptul ca erau necorespunzatoare calitativ. Nu are nici un debit si considera ca reclamanta are de platit suma de_,09 lei. fata de aceasta considera ca trebuie respinsa actiunii, ca neintemeiata si nelegala. Invoca si exceptia de neexecutare a contractului potrivit artw.10566NC.Civ. nu se poate retine argumentul ca acceptarea fara obiectiune era probata chiar de plata partiala. Nici nu putea sa se apuce sa faca vreo lucrare daca nu se facea acea plata partiala. Nu se poate considera ca aceasta prin faptul ca a platit o plata, a considerat ca este conforma lucrarea executata de reclamanta. Prin faptul ca reclamanta avea deja o suma incasata cand a venit a dat niste produse neconforme calitati si atunci a considerat justificata cererea acesteia si numai ca a existat o situatie privind neposibilitatea de a timbra aceasta cerere cu aceasta suma la momentul acesta, de aceea s-a luat decizia de a se formula o alta cerere prin care sa poata formula in termen cerere de ajutor public judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță în data de 16.IV.2014 sub nr._ reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea pârâtei la plata sumei de 15.239,52 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a dobanzii legale de la data de 22.10.2013 până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că în baza contractului încheiat între părți reclamanta a emis factura nr._/2012 pe care pârâta nu a achitat-o în mod nejustificat. Astfel încât, pârâta datorează reclamantei valoarea facturii neachitate și dobanda legala aferenta .
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art 1270, 1516 C.civ.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, aratandu-se ca montajul usilor nu a fost executat integral, iar usile livrate nu corespund ofertei.
Parata prin cerere reconventionala a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 53.506,09 lei si a dobanzii legale afente incepand cu data platii, considerandu-se ca plata efectuata de parata in cadrul contractului trebuie sa fie restituita avand in vedere viciile produselor si serviciilor prestate.
Pentru reclamanta au fost administrate in cauza proba cu inscrisuri si interogatoriul paratei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța constată următoarele:
Între reclamanta . si pârâta . s-a incheiat un contract avand ca obiect confectionarea si montarea de reclamanta a patru usi tamplariei PVC conform indicatiilor din contract in schimbul sumei de 68.745,61 lei.
În baza contractului si a procesului-verbal de receptie a lucrarii, reclamanta a emis factura nr._/30.12.2012 în valoare de 48.479 lei, factura acceptata la plata de catre parata in mod expres atat prin semnarea facturii (f.13), cat si prin plata partiala a acesteia (f.16-19) si inregistrarea datoriei fata de reclamanta in contabilitatea paratei(f.45).
In ceea ce priveste apararile formulate de parata prin intampinare, se constata ca, desi aceasta face trimitere la viciile aparente ale serviciilor prestate constand in neexecutarea integrala a lucrarii si corespunzator ofertei, potrivit art. 1862 C.civ. „(1) De îndată ce a primit comunicarea prin care antreprenorul îl înștiințează că lucrarea este finalizată, beneficiarul are obligația ca, într-un termen rezonabil potrivit naturii lucrării și uzanțelor din domeniu, să o verifice și, dacă aceasta corespunde condițiilor stabilite prin contract, să o recepționeze, precum și, atunci când este cazul, să o ridice.
(2) Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socotește recepționată fără rezerve.
(3) Beneficiarul care a recepționat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităților convenite.
Potrivit principiilor răspunderii civile contractuale după dovedirea prestarii serviciilor, revine debitorului, pârât în cauză sarcina dovedirii executării obligației de plata a serviciilor contractate sau a cauzei exoneratoare de răspundere, culpa acestuia fiind prezumată până la proba contrară. Cum în cauză reclamantul a dovedit executarea propriilor obligatii, prin procesul-verbal de receptie si factura fiscala insusite de parata, cat si prin recunoasterea datoriei, instanța în baza art. 1270 și urm C. civ, va obliga parata la plata debitului principal in cuantum de 15.239,52 lei .
F. de capatul doi de cerere, privind obligarea la plata dobanzii legale, instanta retine ca potrivit art. 1535 C.civ. partea datoreaza drept daune-interese moratorii dobanda legala penalizatoare incepand cu data scadentei obligatiei principale pana la data platii integrale a datoriei.
Vazand si dispozitiile art. 453 C., avand in vedere cheltuielile de judecata suportate de reclamanta cu titlu de taxa judiciara de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare in judecata privind pe reclamant S.C. I. E. S.R.L. cu sediul ales la . din sector 6, București, ., . pârât S.C. T. S. S.R.L., cu sediul in sector 1, București, .. 7, .. 1.
Obliga parata la plata sumei de 15.923,91 lei, a dobanzii legale aferente sumei de 15.293,52 lei incepand cu data de 23.10.2013 pana la data achitarii debitului si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 919,89 lei.
Anuleaza cererea reconventionala ca netimbrata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4871/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4746/2015. Judecătoria... → |
---|