Pretenţii. Sentința nr. 6244/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6244/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 6244/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6244/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. V.
Grefier: C. I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U. P. DE FONOGRAME DIN ROMANIA și pe pârâta S.C. P. S.A., având ca obiect pretenții - drepturi de autor.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic D. I. N. care depune împuternicire la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamanta prin consilier juridic depune la dosar înscrisuri, reprezentând practică judiciară, invocând necompetența materială a Judecătoriei Sectorului 1 București, cu precizarea că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București. La interpelarea instanței, reprezentantul reclamantei solicită declinarea cauzei la Tribunalul București, urmând ca, după ce instanța constată ivit conflictul negativ de competență, să dispună trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, în vederea soluționării acestuia.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenței materiale.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2014 sub nr._/3/2014 pe rolul Tribunalului București, reclamanta U. P. DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata remunerației echitabile datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental aferentă perioadelor 01.01.2011-prezent, actualizată cu indicele de inflație, pentru perioada 01.01._14, remunerația rămasă de achitat fiind de 20.012,04 lei, cu TVA;
- obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere până la data plății efective;
În subsidiar reclamanta a solicitat obligarea pârâtei (în cazul neachitării obligației de plată pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin.2, lit.b din Legea nr. 8/1996 modificată) la plata daunelor materiale cuantificate la triplul sumelor datorate pentru tipul de utilizare care a făcut obiectul faptei ilicite, calculate conform situațiilor financiare publicate la registrul comerțului sau declarate la Ministerul Finanțelor Publice;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că pârâta are calitatea de utilizator de fonograme publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin comunicare publică în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în sarcina acesteia fiind instituite o . obligații legale. Astfel, pentru utilizarea prin comunicare publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, pârâta trebuie să plătească în favoarea organismului de gestiune colectivă al producătorilor de fonograme remunerația unică echitabilă, reglementată de prevederile art. 1065 alin. (l) din Legea nr. 8/1996 și Decizia ORDA nr. 399/2006. În considerarea dispozițiilor Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor, publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006, pârâta a declarat la UPFR că difuzează muzică în scop ambiental în cadrul restaurantului C. deținut (140 mp), restaurantului P. deținut (365 mp), în camerele hotelului și barului P. de 4 stele (123 mp), situate în orașul S..
Pârâta a fost anterior beneficiara unei autorizații/licență neexclusivă, dar nu a achitat obligația de plată, iar din interpretarea dispozițiilor art. 130 alin.(l) lit.a) din Legea nr.8/1996, coroborate cu cele ale pct. 5 din Decizia ORDA nr.399/2006, rezultă că anterior utilizării fonogramelor prin comunicare publică, paratei îi revine obligația de a solicita UPFR autorizația (licența neexclusivă), document a cărui valabilitate este condiționată de achitarea remunerației unice echitabile corespunzătoare.
Reclamanta UPFR este organism de gestiune care reprezintă drepturile si interesele producătorilor de fonograme din România, conform dispozițiilor art.123/1 alin.(l) lit.f) din Legea nr.8/1996, fiind abilitată prin art.3 al Deciziei ORDA nr. 399/2006 să colecteze remunerația echitabilă (în ceea ce privește drepturile producătorilor de fonograme) datorată de utilizatori pentru comunicarea publică a fonogramelor.
Penalitățile de întârziere aferente remunerației sunt prevăzute la art. 8 din autorizație, fiind în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate din valoarea sumei neachitate la termen.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile 1349 C.civ., Legea nr. 8/1996.
În dovedirea pretențiilor formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a anexat cererii, legal timbrate: extras ONRC, Decizia ORDA 399/2006, Decizia ORDA 189/2013, Notificare UPFR, corespondență părți, licențe neexclusive 2013 încheiate de pârâtă.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 16.10.2014, pârâta a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția lipsei calității procesuale pasive.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j, art. 95, art. 151, art. 36 și art. 40 alin. 1 C.proc.civ.
În dovedirea aspectelor invocate, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 48/14.01.2015 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.03.2015 sub nr._ .
În ședința publică din data de 07.04.2015, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, cu precizarea că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București.
Având în vedere că excepția necompetenței materiale invocate de către reclamantă, conform art. 130 alin. (2) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., constituie o excepție de procedură, absolută și dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanța ce ar urma să se dezînvestească, instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.
Față de motivele de fapt și temeiul de drept invocat de reclamantă, instanța reține că aceasta a formulat o acțiune în materia drepturilor de proprietate intelectuală, Judecătoria Sectorului 1 București nefiind așadar competentă să soluționeze cererea reclamantului, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în cadrul art. 94 pct.1 C.proc.civ., care reglementează competența de primă instanță a judecătoriei, că aceste litigii intră în competența sa.
Astfel, este de subliniat că după . Noului Cod de procedură civilă, tribunalul a devenit instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, având competența să soluționeze orice cerere care nu este dată de lege în competența altei instanțe, nefiind așadar necesară o prevedere specială în acest sens.
Competența tribunalului rezultă din prevederile art. 95 pct. 1 C.proc.civ., reglementare care stabilește totodată și competența sa generală, în condițiile în care legiuitorul a exclus din sfera de competență a tribunalului cererile date prin lege în ”competența altor instanțe”, fiind vorba așadar nu doar de instanțele judecătorești, ci și de orice alte organe cu activitate jurisdicțională.
Față de dispozițiile art. 95 pct. 1 și ale art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ., se poate observa că există două criterii în raport de care se determină competența de primă instanță a tribunalului, și anume, criteriul valoric și criteriul privind inexistența unei dispoziții legale prin care o cerere să fie atribuită în competența unei anumite instanțe.
Raportând situația din prezenta cauză la cele două criterii, instanța reține inaplicabilitatea criteriului valoric, atât în considerarea conținutului normei de la art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ. care privește orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, cât și a dispozițiilor art. 151 din Legea nr.8/1996, actualizată, care prevăd că litigiile privind dreptul de autor și drepturile conexe sunt de competența organelor jurisdicționale, potrivit prezentei legi și dreptului comun.
În acest sens, este de subliniat că fiind vorba de un domeniu reglementat de o lege specială în cuprinsul căreia nu este prevăzută competența de primă instanță a judecătoriei, iar până la . Noului Cod de procedură civilă aceste litigii au fost judecate în primă instanță doar de către tribunale, nu există nicio rațiune pentru a considera că în materia drepturilor de proprietate intelectuală sunt incidente dispozițiile referitoare la criteriul valoric pentru delimitarea ariei de competență a celor două instanțe.
Astfel, sintagma „indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști” are tocmai rolul de a evidenția caracterul de litigiu de drept comun, iar nu de litigiu specializat. În cazul în care s-ar fi urmărit prin textul art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ. doar o delimitare la nivel valoric a competenței, fără a se ține seama de natura litigiului, sintagma „indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști” nici nu ar mai fost necesară, fiind suficient să se scrie “orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei, inclusiv”.
De altfel, dacă legiuitorul intenționa să confere judecătoriilor competența de soluționare în primă instanță a acestor litigii ar fi prevăzut în mod expres aceasta, procedând la modificarea în mod corespunzător a prevederilor art. 151 din Legea nr. 8/1996, actualizată, sau cel puțin ar fi adoptat în paralel și un set de măsuri legislative privind înființarea la nivelul judecătoriilor de complete specializate pentru litigiile în materia drepturilor de proprietate intelectuală, date fiind particularitățile stricte ale materiei și inexistența acestei categorii de litigii pe rolul judecătoriilor.
Astfel, dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. e) din codul de procedură civilă anterior, atribuiau competență de primă instanță tribunalului pentru procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială. Or, nepreluarea ad litteram în actualul Cod de procedură civilă a acestui text legal, precum și a celor care privesc, spre exemplu, litigiile de muncă, contenciosul administrativ, procesele și cererile în materie de expropriere, nu poate fi privită nici ca o lipsă de acuratețe a legiuitorului în reglementarea competenței, din moment ce art. 95 pct. 1 C.proc.civ. stabilește în mod clar care este competența de primă instanță a tribunalului și care sunt criteriile în raport de care se determină această competență pentru fiecare caz concret dedus judecății.
De asemenea, instanța reține că cererea reclamantei a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, care presupune analiza întrunirii condițiilor specifice pentru angajarea sa, prima cerință constând în existența prejudiciului reprezentat de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Prin urmare, obiectul cererii din prezenta cauză este unul complex, nefiind o simplă acțiune patrimonială, ci una prin care se tinde la constatarea unei încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală în scopul angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, or constatarea încălcării dreptului de proprietate intelectuală nu constituie o cerere dată în mod expres de lege în competența judecătoriei.
În consecință, în temeiul art. 132 alin. (3) C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Având în vedere sentința civilă nr. 48/14.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, instanța constată ivit conflictul negativ de competență și, în raport de dispozițiile art. 134 și art. 135 alin. 1 C.proc.civ., urmează a suspenda judecata cauzei și a dispune înaintarea cauzei Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de către reclamantă.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta U. P. DE FONOGRAME DIN ROMANIA cu sediul în București, .. 88B, sector 1 și pe pârâta S.C. P. S.A. cu sediul în S., .. 4, județ Prahova în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
În temeiul art. 134 C.proc.civ. suspendă din oficiu judecata cauzei.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Thred. R.I.V./C.I.C.
4 ex./22.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6320/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6243/2015. Judecătoria... → |
|---|
