Somaţie de plată. Sentința nr. 9394/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9394/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9394/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 9394/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. M.

GREFIER: S. E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. C. - C. HBC ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. P. C. & CLUB S.R.L., având ca obiect somație de plată OUG 119/2007.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată introduse de creditoarea S.C. C. - C. HBC ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. P. C. & CLUB S.R.L., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.05.2012, având ca obiect somație de plată OUG 119/2007, constată:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 23.10.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, pentru neîndeplinirea de către contestator a obligațiilor stabilite de instanță.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data închiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei prin Sentința nr._ din 16.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în Dosarul nr._/3/2012, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării.

În baza art. 248-art. 252 Cod procedură civilă, constată perimată judecarea cauzei formulate creditoarea S.C. C. - C. HBC ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în Voluntari, .. 10, .. 1, județul Ilfov, în contradictoriu cu debitoarea S.C. P. C. & CLUB S.R.L., cu sediul în București, ., .. 1, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE:GREFIER:

S. MARIUSSAVU E. A.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

Red. M.S./Dact. M.B., M.S./6 ex./30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 9394/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI