Stare civila. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 18607/2015
document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
Sentinta civila nr._
Ședința publică de la 14.10.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE - F. A. P.
GREFIER - L. S. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. A. C., din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 1 Bucuresti.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta I. E. si paratul C. L. AL SECTORULUI 1 BUCURESTI- DIRECTIA PUBLICA DE EVIDENTA A PERSOANELOR SI STARE CIVILA, având ca obiect inregistrare tardiva deces.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta, prin avocat, lipsind paratul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca prin serviciul Registratura, la data de 13.10.2015, Primaria Sector 1 Bucuresti a depus referatul de ancheta sociala dispus in cauza.
Instanta invoca din oficiu si pune in discutie exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti in solutionarea cererii.
Reclamanta, prin avocat, solicita respingerea exceptiei.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea exceptiei.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 19.06.2015, sub nr._, reclamanta I. E. a solicitat, in contradictoriu cu C. L. AL SECTORULUI 1 BUCURESTI- DIRECTIA PUBLICA DE EVIDENTA A PERSOANELOR SI STARE CIVILA, inregistrarea tardiva a decesului numitului I. D. si obligarea paratei sa completeze actul de deces, sa efectueze cuvenitele mentiuni in registrul actelor de stare civila si sa elibereze certificatul de deces.
In motivarea cererii, a aratat reclamanta ca defunctul I. D. a fost sotul sau, ca acesta a decedat la data de 13.09.1991 internat fiind in Spitalul M. Central, asa cum rezulta din Certificatul Medical Constatator al Mortii nr. 82/14.09.1991 si ca datorita faptului ca actul de identitate al acestuia nu mai era valabil, a intampinat dificultati in eliberarea certificatului de deces, certificat care nu este eliberat nici la aceasta data.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 32 al. 1 din legea nr. 119/1996, republ, art. 54 din HG nr. 64/2011.
Au fost anexate cererii inscrisuri.
Parata nu a formulat intampinare in cauza, urmare solicitarii instantei cu privire la efectuarea verificarilor obligatorii prevazute de art. 57 din Legea nr. 119/1996 inaintand la dosar verificarile efectuate, cu indicarea textelor de lege aplicabile.
La termenul din data de 14.10.2015 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti in solutionarea cauzei, retinand cauza in pronuntare pe aceasta exceptie.
Deliberand asupra exceptiei invocate, instanta apreciaza ca este intemeiata, urmand sa o admita, pentru considerentele care urmeaza:
Potrivit art. Art. 32 din Legea nr. 119/1996, republ. (1) Întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al decesului și a declarației verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane:
a) medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;
b) orice persoană care are cunoștință despre deces.
Art. 33 alin. 1 din acelasi act normativ stipuleaza ca „ Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viață a persoanei. În acest termen se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua în care se face declarația, potrivit alineatului 4, „În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2), întocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului”.
Aceeasi prevedere este cuprinsa si in art. 59 alin. 3 din Metodologia cu privire la aplicarea unitara a dispozitiilor in materie de stare civila din 26.01.2011, actualizata, adaugandu-se ca declaratia se va face in scris, aratand motivele intarzierii.
Avand in vedere dispozitiile legale sus mentionate, se constata ca in cazul neinregistrarii decesului nu se prevede o procedura similara celei de inregsitare tardiva a nasterii, instantele judecatoresti nefiind competente pentru inregistrarea tardiva a decesului, in aceasta situatie intocmirea actului de deces facandu-se de catre serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, cu aprobarea parchetului, in declaratia ce se va face in scris urmand a se arata si motivele intarzierii.
In consecinta, in raport de disp. art. 130 alin. 1 rap. la art. 132 alin. 4 cod proc. civ., instanta va admite exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti in solutionarea cauzei si va respinge cererea ca inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti in solutionarea cauzei.
Respinge cererea formulata de reclamanta I. E., cu domiciliul ales la C..av.Banescu C., din Campina, ., judetul Prahova in contradictoriu cu paratul C. L. AL SECTORULUI 1 BUCURESTI- DIRECTIA PUBLICA DE EVIDENTA A PERSOANELOR SI STARE CIVILA, cu sediul in Bucuresti, ..17, sector 1, ca inadmisibila.
Cu recurs in 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Prezenta hotarare a fost comunicata catre reclamanta I. E., cu domiciliul ales la C..av.Banescu C., din Campina, ., judetul Prahova in contradictoriu cu paratul C. L. AL SECTORULUI 1 BUCURESTI- DIRECTIA PUBLICA DE EVIDENTA A PERSOANELOR SI STARE CIVILA, cu sediul in Bucuresti, ..17, sector 1, azi,09.11.2015
Red.FAP,thred.FAP,LSD
5 ex./09.11.2015
← Încuviinţare nume minor. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Tutelă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
---|