Tutelă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 22466/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentință civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. I.

Grefier M. A.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe petentul T. F. și pe intimatul T. I. A., autoritate tutelară P. S. 1 BUCUREȘTI, intervenient G. M.-O., având ca obiect tutelă înlocuire tutore.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 17.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul Tuta F. a solicitat ca în contradictoriu intimatul Tuta A. să se dispună înlocuirea sa din funcția de tutore al numitului Tută A., persoană pusă sub interdicție judecătorească prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria S. 1 București în dosarul nr._ 13.

În motivare, s-a învederat faptul că este în imposibilitate de exercitare a sarcinii tutelei datorită naturii activității desfășurate și a depărtării de la locul de domiciliu al tatălui său.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 120 și 121 C.civ.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În ședința publică din data de 04.11.2014 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ 13.

La termenul de față instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată care a pus-o în discuția părților legal citate.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezulta ca în cauză la data de 04.11.2014, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ 13.

Prin decizia civilă nr. 1654A/12.05.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr._/19.08.2014 pronunțată de Judecătoria S. 1 București în dosarul nr._ 13.

După suspendare și până la data repunerii pe rol din oficiu la data de 17.11.2015, în cauză nu s-a mai efectuat nici un act de procedură de către partea interesată care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare.

Potrivit art. 416 C.pr.civ. orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a rămas in nelucrare timp de 6 luni.

În speță, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, de la data de 12.05.2015, data la care a rămas definitivă sentința civilăă nr._/19.08.2014. Termenul de perimare s-a împlinit, în condițiile art.181 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., la data de 12.11.2015.

Perimarea, ca sancțiune de drept procesual operează în măsura în care se constată că există culpa părții interesate în rămânerea pricinii în nelucrare pe perioada prevăzută de lege.

Din analiza actelor dosarului nu reiese că în cursul termenului de perimare până la data repunerii pe rol în vederea discutării excepției de perimare partea interesată ar fi efectuat un act cu efect întreruptiv de perimare. De asemenea, nu s-a făcut dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art.418 C.proc.civ. care conduce la suspendarea termenului de perimare.

Suspendarea termenului de perimare intervine strict în cazurile limitativ prevăzute de art.418 C.proc.civ., respectiv „cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

În cazurile prevăzute de art.412,, cursul perimării este suspendat timp de o lunai de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecatii, daca aceste fapte s-au petrecut in cele din urma 3 luni ale termenului de perimare.

Perimarea se suspendă de asemenea pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum si in alte cazuri prevazute de lege.

Nici una din aceste cauze de suspendare nu a fost dovedită în cauză.

Față de această situație de fapt reținută și de dispozițiile legale menționate, în temeiul art.422 C.pr.civ., instanța apreciază că excepția de perimare invocată din oficiu este întemeiată și urmează să o admită și să constate cererea de chemare în judecată perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea privind pe petentul T. F. identificat cu cnp_ domiciliat în sector 1, București, ., nr. 3-11, ., . cu reședința în . și pe intimatul T. I. A. identificat cu cnp_ domiciliat în sector 1, București, ., nr. 3-11, ., . intervenient G. M.-O. domiciliat în Sighisoara, .. 61 jud. M., având ca obiect tutelă înlocuire tutore.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se depune la Judecătoria S. 1 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE

I. S. V.

GREFIER

A. M.

Hotărârea se comunică petentului T. F. cu reședința în com. CREVENICU, . și intimatului T. I. A. domiciliat în sector 1, București, ., nr. 3-11, ., ., intervenientului G. M.-O. domiciliat în Sighisoara, .. 61 jud. M.

Red/tehn ISV/M.A. 17 Decembrie 2015 2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tutelă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI