Succesiune. Sentința nr. 2963/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2963/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2963/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2963/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU

Grefier E.-I. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. D. și pe pârât M. D., pârât M. C., pârât M. M., având ca obiect succesiune IEȘIRE DIN INDIVIZIUNE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat, lipsă find pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.

Reclamanta prin avocat solicită admiterea excepției și declinarea la instanța competentă.

Instanța reșine cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a instanței.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 23.10.2014 sub nr._, reclamanta M. D. a chemat în judecată pe pârâții M. D., M. C. și M. M., solicitând instantei ca prin hotararea ce va pronunta să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor aflate în masa de împărțit a defunctului M. V. și atribuirea acestora către copărtași, în funcție de cotele succesorale, solicitând totodată să se constate deschisă și succesiunea defunctei M. T., mama defunctului M. V., ai cărei moștenitori sunt pârâții.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 963-983, 1120-1121, 669 și urm. Cod civil, art. 979-995 Cod procedura civilă.

In sustinere, reclamanta a depus la dosar inscrisuri in fotocopie.

Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată de astăzi, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.

Analizând acte și lucrările dosarului în soluționarea excepției invocate, instanța retine următoarele:

In conformitate cu dispozitiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutilă, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea in fond a cauzei, iar exceptia necompetentei teritoriale exclusive este o exceptie de procedura, absolută și dilatorie ce trebuie analizata cu prioritate fata de orice alta exceptie sau cerere.

În verificarea competenței sale, instanța se va raporta la dispozițiile art. 118 C.pr.civ., care prevăd că cererile privitoare la moștenire sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, iar cererile care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

Conform certificatelor de deces depuse la filele 5 și 6 din dosar, defunctul M. V. a avut ultimul domiciliu în București, bld. 1 Decembrie 1918, nr. 19, ., ., iar defuncta M. T. a avut ultimul domiciliu in ..

Avand in vedere norma legala imperativa mentionata care reglementeaza un caz de competenta teritoriala exclusiva, de la care nu sunt permise derogari, vazand si dispozitiile art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedura civila, potrivit cu care necompetenta este de ordine publica atunci cand pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura, instanta apreciaza intemeiata exceptia invocata, urmand sa o admita si sa decline competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, in a carei circumscriptie teritoriala s-a aflat ultimul domiciliu al defunctului M. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant M. D. cu domiciliul ales în sector 2, București, ., ., . pârât M. D. și pârât M. M. ambii cu domiciliul în ., .. 55, J. V., pârât M. C. cu domiciliul în com. GUGESTI, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

V. A. L. Ș. E.-I.

Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I

2ex/13.03.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

București, . - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_

Dosar civil nr._

CĂTRE,

Judecătoria Sectorului 3 București

Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr._, privind pe reclamant M. D. și pe pârât M. D., pârât M. C., pârât M. M., având ca obiect succesiune IEȘIRE DIN INDIVIZIUNE, conținând un număr de. file, întrucât prin sentința civilă nr. 2963/18.02.2015, s-a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și s-a dispus înaintarea dosarului pentru competenta soluționare in favoarea dumneavoastră.

PREȘEDINTE GREFIER

Jud. V. A. L. Ș. E. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 2963/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI