Acţiune în constatare. Sentința nr. 351/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 351/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 351/2016
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 351
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.01.2016
INSTANȚA CONSTIUTIĂ DIN:
PREȘEDINTE: ROBERT CRISTIAN BURLACU
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. R. C., și pe pârâta B.R.D. - G. SOCIETE GENERALE S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.01.2016, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2015 sub nr._, reclamantul G. R. C. a chemat în judecată pe pârâta B. G. SOCIETE GENERALE S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art.8 din condițiile particulare și 4.1 lit.b din condițiile generale ale contractului nr._/15.08.2008, referitor la comisionul lunar de gestiune de 0,3%, obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision lunar de gestionare, de la data încasării acestuia și până în prezent, în echivalent lei, în funcție de cursul oficial L.-EURO stabilit de B.N.R. la data plații efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmeaza să fie calculată, de la data plații acestui comision și până la data achitării efective a acestuia, constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind dobânda variabilă, clauza prevăzută la ARTICOLUL 7-„RATA DOBÂNZI”, din Condițiile Particulare ale contracului de credit încheiat în raport de art.3”DOBANDA”-punctul 3.4, subpunctul 3.4.1 din Condițiile Generale: ” pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate indexa procentul de dobandă, în funcție de costurile resurselor sale” și art.3.6 din Condițiile Generale ale contractului de credit; obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de dobandă, de la data încasării acestora și până în prezent, în echivalent lei, în funcție de cursul oficial L.-EURO stabilit de B.N.R. la data plații efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat instanței că la data de 15.08.2008, a încheiat, în calitate de împrumutat și pârâta, B.-G. SOCIETE GENERALE S.A -AGENȚIA B., în calitate de împrumutător, contractul de credit nr._ din data de 15.08.2008 având ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale în valoare de 15.000 EURO, rambursabil în 120 de luni.
A mai arătat reclamantul că în ceea ce privește condiția dezechilibrului major, clauza privind dobânda variabilă și comisionul lunar de gestionare, sunt fără doar și poate, clauze abuzive, determinând un dezechilibru semnificativ în relația dintre părțile semnatare ale convenției de creditare, față de faptul că, toate consecințele negative, nefaste care decurg din implementarea acestor clauze sunt în sarcina consumatorului, în timp ce, pârâta este scutită în totalitate de astfel de urmări, drept pentru care, ponderea obligațiilor Împrumutatului este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce rezultă și din faptul că, în realitate pârâta a creat un sistem de clauze propriu menit să o asigure perfect împotriva oricărui risc.
A învederat reclamantul că practic, comisionul lunar de gestionare, încasat de bancă, nu reprezintă decât o dobândă mascată menită să facă dificilă evaluarea de către consumatorul mediu a costului total al creditului, ca atare această practică nu poate fi decât expresia relei-credinte a societății bancare în relațiile sale cu consumatorul.
Caracterul abuziv al clauzei privind dobanda variabilă, modificată în funcție de decizia băncii și comisionul lunar de gestionare, rezidă și în natura prestabilită și impusă consumatorului, fără a-i acorda posibilitatea influențării acesteia, practic, consumatorul este forțat sa se supună unor condiții contractuale asupra cărora nu a fost informat.
A mai precizat reclamantul că, pârâta a încălcat flagrant obligația de transparență contractuală instituită în sarcina sa, ca operator bancar, prin faptul că pârâta se circumscrie exigențelor de informare și protecție inerente dreptului consumatorului, scopul urmărit, fiind înțelegerea de către consumator, a prevederilor și efectelor pe termen lung ale contractului pe care îl încheie iar comisionul lunar de gestionare, nu prezintă nici o justificare rezonabilă pentru a fi încasat în contextul în care pârâta pentru creditul acordat percepe dobânda, perceperea comisioanelor rămâne nejustificată obiectiv având în vedere că nu reprezintă costul unui serviciu prestat de pârâtă și nici nu se poate impune premisa ca reclamantul ar fi la un moment dat de rea-credință si nu va mai achita ratele, având în vedere faptul că pârâta și-a luat măsuri suplimentare de a preîntâmpina riscul neplății prin instituirea în sarcina consumatorului a unei obligații de plată a unei asigurări de deces plătită lunar, astfel cum rezultă din garaficul de rambursare.
A mai învederat reclamantul că în cauză, având în vedere echivocul ce caracterizează clauza privind comisionul lunar de gestionare și dobanda variabilă, determinat de lipsa de transparență cu privire la prestația pârâtei în schimbul acestor comisioane, condiția privind caracterul clar și inteligibil al acestor clauze, nu poate fi retinută de instanță ca fiind suplinită iar prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2010, art.35, modificată prin Legea nr. 288/2010, legiuitorul a interzis perceprea comisionului lunar de gestionare.
Reclamantul a arătat instanței că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 din Legea 193/2000 respectiv clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, clauzele să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului și clauzele să fie contrare cerințelor bunei-credințe iar urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor enunțate anterior, se impune restituirea sumelor încasate de pârâta cu titlu de comision de acordare și diferența de dobândă, între procentul de dobândă implementat prin contractul de credit încheiat și procentele de dobândă aplicate în mod efectiv de către operatorul fmanciar-bancar, de altfel, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 1088 C.Civil, a solicitat să fie obligată pârâta și la plata dobânzii legale pentru sumele încasate și nedatorate de către reclamantă.
A precizat reclamantul că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în situația în care clauza contractuală privind dobânda revizuibilă după „politica băncii” sau „ în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România” precum și comisionul de acordare sau comisionul de administrare, dintr-un contract de credit au fost declarate abuzive, ca efect al constatării nulității absolute a acesteia, instanța de fond trebuie să dea eficiență principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, și, prin urmare, este necesar să dispună restituirea prestațiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc, dreptul de a solicita restituirea acestor sume fiind imprescriptibil. (Decizia nr. 992 din 13 martie 2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a înaltei Curți de Casație si Justiție având ca obiect constatare clauză abuzivă).
Constatarea nulității unei clauze contractuale are ca efect repunerea părților în situația anterioară care implică restituirea reciprocă a prestațiilor ce s-au făcut în temeiul acesteia iar întrucât obligația are ca obiect o sumă de bani, repunerea în situația anterioară este posibilă și constă în restituirea a ceea ce s-a încasat necuvenit de pârâtă urmare constatării caracterului abuziv și al nulității clauzelor.
În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 193/2000 privind clauzlele abuzive; Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului; Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare; O.G.nr.21/1992 privind protecția consumatorilor; O.U.G. nr.50/2010; Directivele 93/13/CEE/Consiliul Europei; Directiva 2008/48/CE, practică judiciară în materie a C.J.U.E. si I.C.C.J.
În dovedirea cererii reclamantul a solicitat încuviințare probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art.29 alin.1 lit.f din OUG 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă, la data de 25.11.2015, aceasta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor pretinse de reclamanți, acestea fiind prescrise conform art.1 alin.1 și art.3 și art.12 din Decretul 167/1958 iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat instanței că a perfectat cu reclamantul G. R. contractul de credit nr._/15.08.2008 prin care a acordat un credit de Nevoi Personale Nenominalizate în valoare de 15.000 Euro pe o perioadă de 120 luni. Părțile au convenit prin acest contract că dobânda aplicabilă creditului este variabilă de 13,25% pe an și comisionul lunar de gestionare a creditului în cuantum de 0,30%.
A mai susținut pârâta că în urma intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 contractul de credit sus-menționat a fost adaptat prevederilor imperative ale acestui normativ prin Actul adițional nr. 1 din data de 17.09.2010. Prin acest act din contractul de credit s-a stabilit dobândă indexabilă, pe baza unui indice monetar EURIBOR la 3 luni + 12,87 puncte procentuale marja, marja fixă pe toata durata derulării contractului. Prin acest act adițional s-a menținut comisionul lunar de 0,30%, care s-a aplicat în continuare la soldul creditului.
A mai arătat pârâta că în data de 24.10.2011 reclamantul a rambursat în întregime creditul contractat prin Contractul de credit nr._/15.08.2008, deci acest contract a încetat în anul 2011 și la ora actuală nu exista relații contractuale între părți raportat la această convenție.
Pârâta a precizat și că conform art. 95 (alin. 1 și alin. 2) din OUG nr. 50/2010 (forma valabilă înainte de apariția Legii nr. 288, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, din data de 30.12.2012) creditorii au avut obligația ca în termen de 90 de zile de la data de intrare în vigoare a acestui act normativ să asigure conformitatea contractelor aflate în derulare cu dispozițiile OUG nr. 50/2010.
În vederea respectării obligației legale, Banca a întocmit un Act adițional nr. 1 din data de 17.09.2010 incluzând toate modificările și a notificat clientul să se prezinte la unitatea B. unde a încheiat contractul de credit pentru a semna actul adițional prin care contractul acestora a fost adaptat OUG nr. 50/2010. În ce privește dobanda aceasta s-a stabilit pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 12.87 puncte procentuale, marjă fixă pe toata durata derulării contractului, în conformitate cu prevederile art. 37 din OUG nr. 50/2010. Totodata în vederea respectării terminologiei prevăzute prin OUG nr. 50/2010 s-a modificat denumirea comisionului de gestionare, prin utilizarea în continuare a termenului de administrare, comisionul fiind denumit în continuare comision de administrare. Se observa ca cele doua noțiuni - administrare și gestionare - sunt complet echivalente, fiind sinonime. Scopul perceperii comisionului si cuantumul acestuia nu s-a modificat, comisionul fiind perceput în continuare într-un procent de 0,30% din soldul creditului, conform celor asumate de către reclamant prin semnarea contractului de credit.
Deși Banca a depus toate diligențele pentru semnarea de către împrumutat a Actului adițional, împrumutatul nu a procedat la semnarea Actului adițional, acesta fiind considerat acceptat tacit, conform dispozițiilor prevăzute la art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010.
După adoptarea Legii nr. 288/2010 care consacra principiul neretroactivității legii în sensul că dispune ca prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplică și contractelor aflate în curs de derulare, B. a ales totuși să facă aplicarea art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 conform căruia “Actele adiționale nesemnate de consumatori, considerate acceptate tacit la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealalta parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Or, nici B. și nici împrumutatul nu și-au manifestat voința în sensul neaplicării actului adițional acceptat tacit.
A mai arătat pârâta că trebuie distins între perioada contractuală până la data încheierii actului adițional și ulterior acestei perioade.
Până la încheierea actului adițional nicio dispoziție legală nu interzicea perceperea unei dobânzi variabile de tipul celei stabilite prin contractul de credit iar stabilirea unei dobânzi variabile putea fi și în avantajul consumatorului existând posibilitatea scăderii acesteia.
Cu privire la comisionul de gestionare, redenumit de administrare prin actul adițional din 17.09.2010, pârâta a învederat instanței că acest comision reprezintă contravaloarea unui serviciu care a fost prestat de subscrisa în favoarea împrumutatului. Serviciul prestat a constat în monitorizarea/ urmarirea/ înregistrarea de operațiuni legate de credit de către subscrisa, în scopul rambursării creditului. De asemenea, arată pârâta faptul că perceperea comisionului nu era interzisă la data încheierii contractului de credit prin nici un act normativ. Mai mult decât atât, perceperea unui asemenea comision este expres recunoscută și la ora actuală prin lege, fiind reglementat în mod expres prin art. 36 alin 1 și 3 din OUG 50/2010 sub denumirea de comision de administrare (termen complet echivalent noțiunii de gestionare). Astfel, acest text de lege dispune în mod expres că pentru creditul acordat creditorul poate percepe comision de administrare (gestionare).
A mai arătat pârâta că, se observă și faptul că modul de stabilire a comisionului este întru totul transparent, cuantumul comisionului a fost determinat în contractul de credit clar și expres pe toata durata de desfășurare a contractului de credit, fiind cunoscut de către împrumutat în prealabil semnării contractului de credit. Astfel prin contractul de credit s- a prevăzut expres că, cuantumul comisionului este 0,30 % din soldul creditului. De asemenea, comisionul s-a aplicat la soldul creditului acordat astfel cum prevede si art 37 din OUG 50/2010. Mai mult, reclamantul a semnat impreuna cu contractul de credit si un grafic de rambursare in cuprinsul caruia la coloana nr. 6 s-a prevăzut punctual si detaliat pentru fiecare luna in parte cuantumul comisionului datorat de către reclamant.
În drept, prâta a invocat prevederile Legii 193/2000 și OUG 50/2010.
În dovedirea cererii pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
Între părți s-au derulat relații contractuale concretizate prin contractul de credit nr. nr._/15.08.2008 (filele 11-16), banca acordând reclamantului suma de_ EUR pentru nevoi personale.
Conform art.7 din contract creditul se acordăcu o dobândă variabilă de 13.25% pe an.
Conform articolului 8 din condițiile particulare ale contractului de credit, reclamantul se obliga să achite comision lunar de gestiune de 0,3%.
Conform art.3”DOBANDA”-punctul 3.4, subpunctul 3.4.1 din Condițiile Generale: ” pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate indexa procentul de dobandă, în funcție de costurile resurselor sale”
Conform articolului 4 din condițiile generale la litera b comisionul de gestionare a creditului, în sumă fixă calculat ca procent din soldul creditului, plătibil în frecvența prevăzută în condițiile particulare.
Prin actul adițional nr.1/17.09.2010 la contractul de credit nr._/15.08.2008 (filele 37-39) s-a prevăzut la articolul 1.1 că dobânda este stabilită pe baza unui indice monetar EURIBOR la 3 luni + 12.87 puncte procentuale marjă fixă.
La articolul 1.3.1 s-a prevăzut că împrumutatul va plăti și un comision lunar de administrare a creditului în cuantum de 0,30%.
Actul adițional a fost adoptat în mod tacit în conformitate cu art.95 alin.3,4,5 din OUG 50/2010 în forma în vigoare la data încheierii actului adițional astfel cum rezultă din mesajul sms (fila 40) transmis reclamantului.
În cauză nu a fost administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte modalitatea în care a variat dobânda pe parcursul derulării contractului de credit.
În drept:
În raport de data încheierii contractului, respectiv 15.08.2008, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864 iar în raport de art. 26 alin.1 din codul de procedură civilă puterea doveditoare a probelor este subordonată Codului civil din 1864 și celor ale Codului comercial, precum și conform dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Instanța va analiza excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, excepție de fond, absolută și peremptorie.
Astfel instanța va determina care este momentul curgerii termenului de prescripție extinctivă și implicit legea aplicabilă.
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. În ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică. În consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi apreciat ca prescris (Decizia 686/21.02.2013 a Secției a II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Instanța constată că sub aspectul regimului juridic al nulității absolute, succesiunea de legi civile nu a adus modificări în ceea ce privește posibilitatea de invocare a acesteia, astfel că dreptul material la constatarea nulității absolute este imprescriptibil, atât în interpretarea doctrinară și jurisprudențială a imprescriptibilității nulități absolute conform C.civ. 1864 cât și conform art.1249 alin.1 C.civ.
Conform art. 201 din Legea 71/2011 și art. 6 alin.4 C.civ. Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit .
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor precitate, instanța constată că prescripția extinctivă este guvernată, în cauză, de Codul civil întrucât dreptul la acțiune s-a născut, pentru restituirea sumelor solicitate la data constatării caracterului abuziv al clauzei, ori în acest caz termenul de prescripție curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru aceste considerente instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor defăimate ca abuzive de către reclamanți, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.8 din condițiile particulare și 4 din condițiile generale, având în vedere situația de fapt menționată anterior, instanța reține că Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, prevedea la art. 4 că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult, alineatele 2 și 3 ale aceluiași articol prevăd că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În acest sens, condiția prevăzută de art. 4 al. 2 privind lipsa unei negocieri directe este îndeplinită întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze (orice probă contrară revenind intimatei, potrivit art. 4 al. 3). În sensul menționat instanța reține că pârâta nu făcut dovada negocierii prin înscrisurile administrate, o asemenea probă utilă ar fi constat în demonstrarea modificării unei oferte făcute unor altor consumatori.
Mai mult, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fară a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial).
Instanța mai are în vedere faptul că art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 impune și o altă condiție pentru existența unei clauze abuzive – clauza trebuie să creeze, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. Per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
În ceea ce privește comisionul de gestionare/administrare, perceput instanța constată că acesta are o rațiune obiectivă decurge din derularea contractului pe perioade mari de timp ce presupun costuri reale ce pot consta în plata de salarii, amortizări cu mijloacele fixe, etc.
Instanța constată că legiuitorul prin adoptarea OUG 50/2010, care nu se aplică cauzei la data încheierii contractului de credit, nu a reținut necesitatea de a exclude acest comision, aspect ce poate orienta instanța în analiza clauzei prin aplicarea prevederilor Legii 193/2000.
Astfel, cuantumul comisionului este prevăzut în mod clar și inteligibil și se calculează procentual, în fiecare lună din suma rămasă de rambursat și nu crează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile parților.
D. în situația în care ar fi fost calculat și perceput la valoarea inițiala a creditului, și nu la soldul acestuia, s-ar fi putut considera că disimulează un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor corecte fața de celelalte bănci.
Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea reclamantului de a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 și 4 din condițiile particulare și generale ale contractului de credit nr._/15.08.2008 și din art.1.3.1 din Actul adițional la contract.
În ceea ce privește clauza referitoare la dobândă, instanța constată că de la data încheierii actului adițional și până la lichidarea creditului, rata dobânzii a fost calculată pe baza unui indice monetar EURIBOR la 3 luni + 12.87 puncte procentuale marjă fixă.
Conform art.37 alin.1 din OUG 50/2010 În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;
În raport de dispozițiile precitate, instanța constată clauza privitoare la dobândă ca fiind în deplină conformitate cu dispozițiile OUG 50/2010 astfel, conform art.3 alin.2 din Legea 193/2000 Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi.
Astfel instanța constată că nu poate analiza caracterul abuziv al acestei clauze prin raportare la prevederile Legii 193/2000, pentru perioada artătată.
Pentru perioada dintre data încheierii contractului și data încheierii actului adițional, pornind de la considerentul reținut deja de instanță că clauzele nu au fost negociată de părți, pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților iar față de situația că aceste drepturi și obligații nu mai există între părți contractul producându-și deja efectele, instanța ar trebui să analizeze în concret aceste efecte.
Instanța constată însă că reclamantul nu a indicat în ce mod a variat dobânda, dacă au existat modificări unilaterale ale dobânzii din partea pârâtei și nici nu a administrat vreun mijloc de probă în acest sens, deși a beneficiat de reprezentare calificată prin avocat, astfel că instanța se află în imposibilitatea de a cerceta, pentru perioada arătată dacă a existat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru considerentele anterior menționate instanța va respinge capătul de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă iar pentru aceleași considerente va respinge și capetele accesorii de cerere referitoare la plata sumelor percepute cu titlu de comsion de gestionare și dobândă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.
Respinge cererea formulată de reclamantul G. R. C., cu domiciliul în comuna Lopătari, ., CNP_, cu domiciliul ales în B., ., ., . cu B. G. Societe Generale, cu sediul în București, sector 1, .. 1-7, J_, CUI_, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. B. C. I. Ț.-F.
RED. RB / TEH. CȚ
4 EX / 2 .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 379/2016. Judecătoria... → |
|---|
