Întoarcere executare. Sentința nr. 1938/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1938/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 1938/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1938/2016
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.02.2016
INSTANȚA CONSTIUTIĂ DIN:
PREȘEDINTE: ROBERT CRISTIAN BURLACU
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții, C. C., B. I. L. A., B. I. N., B. I. A., și pe pârâții S.C. S. C. S.R.L., B. C. Română S.A., M. L., B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. Și M. P., având ca obiect întoarcere executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 01.02.2016 și la data de 08.02.2016, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.05.2015, sub nr._, reclamanții C. C., Bendec-I. L. A., Bendec-I. N. E., Bendec-I. A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții ., BCR SA, M. L., B. D. G., L. G. și M. P. întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare în cadrul dosarului de executare silită nr.1704/2012 al B. D. G., L. G. și M. P..
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat instanței că în dosarul de executare silită nr.1704/2012 al B. D. G., L. G. și M. P. au fost poprite pentru C. C. 1/3 din drepturile salariale, aferente lunilor octombrie 2012 – martie 2013 în total 318 lei, pentru Bendec I. L. A. 1/3 din drepturile salariale, aferente lunilor octombrie 2012 – martie 2013 în total 318 lei, pentru Bendec I. A. 1/3 din pensia aferentă lunii noiembrie 2012, respectiv 321,73 lei. Din suma totală poprită de 957 lei a fost returnată de către executor suma de 424 lei rezultând o diferență de returnat de 533,73 lei.
Au arătat reclamanții că a fost vândut la licitație publică și adjudecat de pârâta M. L. cota de 13/16 din imobilul situat în București, sector 1, Bld. Mareșal A. A. nr.48, . Bendec-I. N. E..
Au arătat reclamanții că au încheiat cu B. C. Română contractul de credit bancar nr.942/07.11.2007 având ca obiect un credit imobiliar în valoarea de_ euro pe o durată de 360 luni pentru garantarea căruia s-a instituit o ipotecă de rang 1 asupra imobilului situat în orașul Otopeni ai cărui proprietari sunt C. C. și Bendec I. L. A.. În luna iunie sau iulie 2009 BCR a declarat exigibil anticipat creditul iar la data de 08.07.2009 a cesionat creanța deținută împotriva reclamanților către . care la rândul său a a cedat această creanță către intimata . prin contractul de cesiune nr. 49/05.08.2009.
Reclamanții au învederat că în luna iunie anul 2012, pârâta . a solicitat încuviințarea executării silite împotriva reclamanților, sens în care a fost deschis pe rolul B. Asociați D. G.. L. G. și M. P. Dosarul de executare nr. 1704/2012 și au fost înregistrate cereri de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 (pe data de 26.06.2012). Judecătoriei Sectorului 2 (29.06.2012). Judecătoriei Sectorului 3 (02.07.2012), Judecătoriei B. (03.07.2012) și Judecătoriei Sectorului 6 (05.07.2013), toate admise de instanțele de judecată iar în baza încuviințărilor dispuse s-a procedat la executarea silită a reclamanților astfel: au fost instituite popriri asupra salariilor reclamanților C. C. și B. I. L. A. și pensiile reclamanților B. I. N. E. și B. I. A.; au fost emise somații imobiliare atât pentru imobilul din proprietatea reclamanților C. C. si B. I. L. A. din Otopeni cât și pentru imobilul din București sect. 1, Bid. Mareșal A. A. nr. 48, . cotă indiviză de 13/16) reclamantei - coplătitoare B. I. N. E..
Față de dosarul de executare nr. 1704/2012 au fost formulate în același timp contestații de executare atât de către coplătitori respectiv reclamanta B. I. N. E. în fața Judecătoriei Sectorului 1. cât și de către C. C. și Benedee-I. L. A. în calitate de împrumutați în fața Judecătoriei B., cele două contestații formulate având obiecte diferite.
Reclamanții au precizat că în contestatia formulată de către reclamanta B. I. N. E. în fața Judecătoriei Sectorului 1 s-a solicitat anularea somației imobiliare și a procesului verbal nr. 13.08.2012 cu privire la imobilul din . proprietatea intimatei-contestatoare, s-a solicitat lămurirea titlului executoriu, s-au invocat motive de nelegalitate ale actelor de executare silită efectuate de către B. Asociați D. G.. L. G. și P. M., precum și faptul că în mod nelegal s-a pornit cu prioritate la executarea imobilului din proprietatea intimatei-contestatoare iar prin Sentința Civilă nr._/11.12.2012 a fost respinsă contestația la executare.
Au relevat că în recursul formulat și judecat de către Tribunalul București au fost invocate aceleași critici ridicate și la fondul cauzei pe care Tribunalul le-a respins ca nefondate. Se arată în Decizia Civilă nr. 1148/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul București faptul că ”recurenta a criticat legalitatea actelor de executare silită doar ale executorului judecătoresc, nu ale intimatei BCR sau . (pag. 8 paragraf 6 din decizie)" Tribunalul București a respins recursul și aatfel a fost respinsă contestația la executare formulată de B. I. N. E..
În același timp, pe rolul Judecătoriei B. respectiv Tribunalului Ilfov, a fost judecată contestația la executare formulată de către C. C. și B.-I. L. A. obiectul dosarului nr._/94/2012 fiind caracterul cert lichid și exigibil al creanței cu accent pe declararea nelegală a scadenței anticipate și exigibilității creditului, precum și anularea somației imobiliare din 04.09.2012, anularea procesului verbal din 03.09.2012 și procesului verbal privind cheltuielile de executare iar prin Decizia Civilă nr. 1829/R din 26.08.2014 Tribunalul Ilfov a reținut că "intimata BCR a încălcat dispozițiile legale mai sus menționate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute întrucât nu a notificat recurentul-contesatator cu privire la scadența anticipată a creditului. Prin urmare tribunalul constată că declararea exigibilității întregului credit s-a făcut nelegal, banca nerespectând dispozițiile art. 4.10 din Condițiile generale de creditare, executarea silită fiind pe cale de consecință, demarată, de asemenea nelegal.
Au precizat reclamanții că Tribunalul Ilfov a admis contestația la executare silită și a anulat actele de executare efectuate de B. Asociați D. G., L. G. și P. M. în dosarul de executare nr. 1704/2012 iar consecință a acestei decizii B. Asociați D. G., L. G. și P. M. a emis Procesul-verbal nr. 27.11.2014 prin care arată că instanța a anulat actele de executare efectuate de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare silită nr. 1704/2012 întrucât s- a constatat că declararea exigibilității întregului credit datorat în temeiul Contractului de credit bancar nr. 942 din data de 07.11.2007 s-a făcut nelegal banca nerespectând dispozițiile art. 4.10 din Condițiile generale de creditare, executarea silită fiind pe cale de consecință, demarată, de asemenea nelegal, efectul juridic al actelor dispuse în cadrul procedurilor de urmărire silită efectuate în dosarul de executare nr. 1704/2012 încetează conform dispozițiilor Deciziei Civile nr.1829R/26.08.2014.
Au mai arătat reclamanții că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 a fost înregistrată la data de 02.06.2014 și contestație la executare împotriva procesului-verbal de licitație din 26.05.2014 prin care s-a consemnat adjudecarea cotei de 13/16 din imobilul situat în București sect. 1, Bid. Mareșal A. Av eres cu nr. 48. . - coplătitoare B. I. N. E., de către dna. M. L.. (Dosar nr._/299/2014) și, deoarece, în timpul judecării a fost pronunțată de către Tribunalul Ilfov Decizia Civilă nr. 1829R/26.08.2014, în cauză a fost pronunțată Sentința Civilă nr._/16.12.2014, instanța constatând ca fiind rămasă fară obiect contestația la executare “față de faptul că prin Decizia 1829/R din 26.08.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția Civilă în Dosarul nr._/94/2012 au fost anulate actele de executare silită efectuate de B. E. Judecătorești Asociați D. G.. L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 1704/2012. reținându-se că executarea silită a fost demarată nelegal, instanța constată că implicit, conform art. 404 alin. 1 și art. 106 alin. 1 C.. a fost anulat și actul de executare contestat în prezenta cauză, respectiv procesul-verbal de licitație nr. 1704/2012 din 26.05.2014 ora 10.00."
Au mai arătat reclamanții că pârâta BCR cu toate că a cesionat creanța în iunie 2009 a continuat să încaseze ratele creditului de la reclamanți până în luna decembrie 2010, când în loc de chitanța care să ateste efectuarea plății ratei către BCR, aceasta a emis reclamantului C. C. o chitanță de purta antetul S. C.. Am solicitat BCR explicații privind cei_ de euro plătiți după data cesionării către aceștia din urmă, iar intimata BCR a precizat faptul că va transmite către S. C. aceste informații și că sumele achitate de reclamanți vor fi scăzute din cuantumul creanței, acești refuzând să ne înapoieze sumele pe care în mod ILEGAL le-au încasat timp de 18 luni după data cesionării creditului. Pârâta . însă a refuzat să țină cont de aceste sume (pe care BCR a precizat că le-a transim acesteia) continuând să solicite executarea pentru întreaga sumă tară a scădea din aceasta ratele achitate așa cum am arătat mai sus, iar la interpelarea instanței în Dosarul de contestație la executare . a precizat că din punctul ei de vedere aceste plăți efectuate nu au fost valabile, acesta fiind motivul oferit de aceasta pentru neluarea în calcul a acestei sume de_ de euro.
Reclamanții au precizat și că executorul judecătoresc la rândul lui a refuzat să țină cont de aceste sume, cu toate că la dosarul de executare se regăsea dovada acestor plăți, el continuând executarea pentru întreaga sumă solicitată de către pârâtă, dovadă fiind și procesul verbal din 26.05.2014 (depus la dosarul cauzei) în care în continuare executorul procedează la executrarea bunurilor contestatorilor pentru întreaga sumă solicitată de ..
Mai mult executorul judecătoresc i-a executat pe reclamanți pentru suma de 153,308.73 euro astfel cum fusese solicitat de pârâta . cu toate că nu avea nici un fel de dovadă în ceea ce privea caracterul cert, lichid și exigibil al acestei sume, refuzând să le răspundă solicitărilor acestora cu privire la modul în care s-a declarat exigibilitatea anticipată a acestui credit și la modul de calcut al sumei stabilită ca debit.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 373, art.404 ind.l și urm. C.pr.civ. 1865, art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.
În dovedirea cererii reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei conform art.10 alin.4 din OUG 80/2013.
La data de 08.06.2015, pârâta M. L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 în ceea ce privește pe reclamanții C. C. si B. - I. L. A. cu privire la capatul de cerere referitor la întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor de bani reținute cu titlu de poprire; a solicitat disjungerea capatului de cerere privind obligarea acesteia la plata sumei de_ lei către reclamanta B. - I. N. E. rezultând din degradarea bunului imobil mai sus menționat și distrugerea bunurilor mobile, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului E. Judecătorești Asociați D. Gont, L. Gont și M. P., a invocat excepția lipsei calității procesuale active a tuturor reclamanților în ceea ce privește restabilirea situației anterioare prin restituirea imobilului adjudecat situat în București, .. 48, . iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la capetele de cerere în care am calitate procesuală pasivă, repunerea în situația anterioară prin restituirea bunului imobil adjudecat și obligarea la plata sumei de_ lei evaluate provizoriu rezultând din degradarea bunului imobil mai sus menționat și distrugerea bunurilor mobile și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat pârâta că, potrivit dispozițiilor art. 404 ind.1 alin. 1 C.pr.civ. „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”. Prin urmare calitate procesuala activă poate avea cel interesat și față de care s-a dispus anularea titlului executoriu sau formele de executare silită.
În ceea ce privește restituirea imobilului adjudecat de aceasta singura persoană interesată este B. - I. N. E., deoarece bunul imobil s-ar întoarce în patrimoniul acesteia, însa, față de această persoană nu s-a desființat nici titlul executoriu și nici actele de executare ci, dimpotrivă au fost menținute.
A mai precizat pârâta că prin sentința civilă nr._/11.12.2012 pronunțată de Judecatoria Sectorului 1 ramasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1148R/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul București „s-a constatat că executarea silită s-a făcut în temeiul și cu respectarea titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. 942/07.11.2007, că contestatoarea are calitatea de debitor al obligației puse în executare silită și că răspunde pentru executarea acestei obligații cu toate bunurile pe care le deține în patrimoniu, conform art. 1718 cod civil din 1864, precum și că dreptul de creanța s-a transmis în mod valabil de la intimată B. Comerciala R. SA către intimata ., observând și că somația imobiliară din 13.08.2012 a fost emisă cu respectarea art. 497 raportat la art. 387 C. pr. civ” și a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
A învederat pârâta că în motivarea Deciziei Civile nr. 1148 R/10.04.2014 Tribunalul București „reține că astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, calitatea recurentei contestatoare este aceea de coplatitor în cadrul contractului de credit, cu consecința însușirii integrale a clauzelor contractuale, inclusiv a celor menționate în condițiile generale de creditare...în ceea ce privește motivele de recurs referitoare la omisiunea declarării scadenței anticipate a creditului și la cuantumul eronat al creanței în raport de plățile efectuate anterior formulării contestației la executare, de către debitor, tribunalul constată ca acestea au un caracter inadmisibil în raport de dispozitile art. 294 si art. 316 C. proc. civ., fiind motive noi ce nu au fost invocate în termenul procedural de decădere de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea contestației la executare, împrejurarea că instanța de fond a analizat în cuprinsul sentinței civile o . înscrisuri prin care recurenta contestatoare tindea a dovedi plățile menționate nu este de natura să conducă la concluzia contrară, instanța de recurs limitandu-se la controlul judiciar al sentinței criticate sub aspectul motivelor de nelegalitate a executării invocate conform prescripțiilor legale.”
A precizat pârâta că în speța dedusă judecații este posibil din punct de vedere teoretic ca unora dintre debitori să le fi fost comunicată notificarea privind scadența anticipată a creditului, și atunci titlul de creanță devine titlu executoriu, în timp ce altor creditori este posibil să nu le fi fost notificată scadența anticipată a creditului și atunci titlul de creanță nu poate deveni titlu executoriu iar prin decizia civilă nr. 1829/R/26.08.2014 Tribunalul Ilfov a verificat existența notificării scadenței anticipate a creditului, în mod legal și firesc doar în raport de părțile din dosar, doar în raport de contestatorii C. C. si B. - I. L. A.. În același timp, Tribunalul București nu a analizat existența sau inexistența acestei notificări în raport cu B. - I. N. E., deoarece această apărare a fost considerată inadmisibilă fiind invocată direct în recurs. Prin urmare nicio instanță nu a analizat comunicarea sau necomunicarea notificării prelabile către reclamanta B. - I. N. E..
A mai arătat pârâta că singura hotărâre opozabilă reclamantei B. - I. N. E. este hotărârea prin care i-a fost respinsă contestația la executare. Dacă solicitarea privind întoarcerea executării silite ar fi fost formulată în cadrul contestației la executare ar fi fost, indubitabil, respinsă. Este adevarat că soluția ar fi fost de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiata și nu ca exercitată de o persoană care nu avea calitate procesuală activă, însa în acel caz instanța s-ar fi pronunțat asupra unei cereri accesorii. În orice caz, în situația în care veți aprecia că apărările formulate nu vizează o veritabilă excepție și sunt apărări de fond, vă rugăm să le aveți în vedere în cadrul apărărilor pe fondul cauzei.
Pârâta a învederat și că, după pronunțarea deciziei de către Tribunalul Ilfov, sora reclamantei, numita M. M. R. a solicitat evacuarea subsemnatei pentru lipsa de titlu. Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și, întrucât hotărârea era executorie, pe cale de executare silită a fost evacuată din acest imobil. Împotriva acestei sentințe a formulat apel care a fost soluționat prin Decizia Civila nr. 918A/12.03.2015, prin care a fost modificată în tot sentința civilă nr._/20.10.2014 pronunțată în Dosarul nr._/299/2014 în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivarea acestei decizii se arată în mod expres, neechivoc că actul de adjudecare, care constituie titlul de proprietate al acesteia nu a fost anulat, acesta fiind, de altfel și motivul pentru care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Această hotărâre îi este opozabilă și reclamantei care, în faza apelului, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, cerere care a fost respinsă prin admiterea apelului.
A precizat pârâta că în urma admiterii apelului a formulat la rândul acesteia cerere de chemare în judecată pentru întoarcerea executării silite aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 cu termen de de judecată în data de 09.06.2015, Dosar nr._/4/2015.
Motivul principal pentru pârâta consideră că cererea de chemare este neîntemeiată este acela ca, în realitate, actul de adjudecare nu a fost niciodată anulat. Motivul subsidiar pentru care consideră cererea de chemare în judecată neîntemeiată este acela că chiar și în situația în care actul de adjudecare, ca act de executare, ar fi fost anulat, aceasta este în continuare proprietarul imobilului, deoarece actul de adjudecare este un act translativ de proprietate și, din aceasta perspectiva, nu a fost anulat. În realitate, prin hotărârea instanței din Ilfov s-a anulat executarea silită și formele de executare cu privire la imobilul din Ilfov, pe care Judecatoria B. le-a încuviințat și este opozabilă numai pârâților din acel dosar.
Efectele sentinței civile pronunțate de Judecatoria Sectorului 1 nu puteau fi anulate printr-o hotărâre a unei alte instanțe care s-a pronunțat pe fondul unei alte cauze și nu în exercitarea unei cai de atac.
A învederat pârâta că, în speță, în dosarul de executare nr. 1704/2012 au existat acte de executare distincte, având o autonomie proprie începând cu încheierile de încuviințare a executării silite pronunțate de două instanțe diferite Judecatoria Sectorului 1, vizând executarea silita a imobilului din București și Judecătoria B., vizând executarea silita a imobilului din Ilfov. Prin încuviințarea executării silite aceste două judecătorii au devenit instanțe de executare, prima având competența de a verifica legalitatea executării silite și a actelor de executare privind imobilul din București, cea de-a doua având competenta de a verifica legalitatea executării silite și a actelor de executare silita având ca obiect imobilul din B..
A considerat pârâta că niciodată instanța din Ilfov nu ar fi putut fi învestită cu o contestație la executare și nu s-ar fi putut pronunța asupra unei contestații având ca obiect legalitatea urmăririi unui imobil situat în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1, deoarece ar fi încalcată competența teritorială exclusivă a acestei instanțe. Pe de altă parte, o instanță nu ar putea niciodată modifica o hotărâre a unei alte instanțe, care constatase irevocabil că actele de executare sunt valabile, printr-o hotărâre pronunțată pe fondul cauzei și nu în exercitarea unei căi extraordinare de atac, deoarece o astfel de hotărâre ar ignora caracterul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. În realitate, chiar dacă nu o arată în mod expres, Tribunalul Ilfov nu a anulat decât actele de executare silită imobiliară având ca obiect imobilul situat în circumscripția sa, asupra cărora avea competența să se pronunțe.
A mai precizat pârâta că motivul admiterii contestației la executare de către Tribunalul Ilfov a fost acela că titlul de credit nu a devenit titlu executoriu, deoarece debitorii nu au fost notificați cu privire la scadența anticipată a soldului creditului însă acest fapt, existența sau inexistența comunicării notificării a fost examinată în raport cu părțile din dosarul ce facea obiectul judecații, în deplin acord cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil. Fiind vorba de mai mulți debitori ținuți în solidar, este posibil ca unii dintre ei să fi primit această notificare iar alții să nu fi primit notificarea, cu alte cuvinte, este teoretic posibil ca acel titlu de creanță să fie titlu executoriu pentru unii din debitori iar pentru alții să nu fie titlu executoriu, în funcție de această comunicare.
În aceste condiții, faptul că debitoarea B. I. N. E. nu a invocat lipsa notificării declarării scadenței anticipate a creditului și nu a atacat caracterul de titlu executoriu al titlului de creanță prin contestația la executare invocând aceste aspect direct în recurs demonstrează faptul că nu s-a apărat în mod corespunzător iar acesta din urmă reprezintă un aspect imputabil. Cert este că, așa cum a demonstrat, nici instanțele din București și nici instanțele din Ilfov nu au verificat dacă scadența anticipată a soldului creditului i-a fost notificată acestei debitoare, primele instanțe, deoarece apărarea a fost formulată pentru prima dată în recurs iar celelalte deoarece nu puteau examina această problemă în legătură cu o persoană care nu a fost niciodată parte în acel litigiu, excedând cadrului procesual. Aceste ultime instanțe au verificat aspectele semnalate doar în ceea ce privește contestatorii care le-au invocat.
A arătat pârâta că hotărârea Tribunalului Ilfov nu este opozabilă nici acesteia și nici fostului proprietar B. - I. N. E., pentru ca această hotărâre să producă efecte față de aceasta a ar fi trebuit sa aibă calitatea de parte în acest dosar. Nu numai că aceasta nu a avut calitatea de parte în acest dosar dar nu a avut calitatea de parte nici în dosarul de executare silită.
A mai arătat pârâta că aceasta hotărâre nu poate produce efecte în contradictoriu cu aceasta ci, pentru a-și pierde dreptul de proprietate este nevoie de o hotărâre a unei instanțe, care să fie pronunțată în contradictoriu cu aceasta. În vechiul cod de procedură civilă există o lacună legislativă, în sensul că adjudecatarul nu putea fi atras, ca parte, în contestația la executare. Această lacună legislativă a fost recunoscută implicit de legiuitor, deoarece în actuala reglementare, a fost recunoscut în mod expres dreptul debitorului de a ataca procesul - verbal de licitație, în contradictoriu cu licitatorul ce a caștigat licitația.
Pentru înlăturarea acestei lacune s-a recunoscut în doctrina de specialitate și practica judiciară posibilitatea introducerii unei acțiuni de drept comun în anularea actului de ajudecare considerându-se că acest act nu este un simplu act de executare ci și un titlu de proprietate (titlu executoriu împotriva debitorului).
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ. 1865 și celelalte dispoziții evocate.
În dovedirea cererii aceasta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 11.06.2015 pârâta BCR SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de B. COMERCIALA R. SA, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
A arătat pârâta că aceasta nu mai are calititate procesuală pasivă ca urmare a cesiunii de creanță către . și de asemenea a invocat excepția lipsei de interes în formularea prezentei acțiuni, ținând cont că prin încheierea nr. 2984/11.02.2015 a OCPI Sector 1 București s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei B.-lstoc N. E. asupra cotei sale de proprietate deținută anterior adjudecării de către pârâta M. L.. Prin încheierea nr. 2984/11.02.2015 a OCPI Sector 1 București, s-a admis cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra cotei de 13/16 din imobilul situat în București, sector 1, Bld. Mareșal A. A. nr.48, . deciziei nr. 1829/26.08.2014 ponunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._/94/2012, prin care, irevocabil, au fost anulate actele de executare din dosarul de executare nr. 1704/2012 al B. Gont, Gont si P.. Ca atare, s-a procedat la repunerea în situația anterioară, prin intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului ce a fost supus executării silite imobiliare, anterior declanșării prezentului litigiu - 20.05.2015, conform portal.just.ro.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 12.06.2015 pârâta . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat instanței că în prezent există două hotărâri irevocabile complet contradictorii asupra valabilității și respectiv nevalabilității actelor de executare.
Astfel, anterior pronunțării Deciziei Civile nr. 1829/R din data de 26.08.2014 de către Tribunalul Ilfov, prin care s-a anulat executarea reținându-se că exigibilitatea anticipată a creditului nu a operat legal, Tribunalul București Secția a IV-a Civila, prin Decizia Civila nr. 1148 R din data de 10.04.2014 s-a pronunțat în sensul menținerii actelor de executare ca valabile, reținând ca exigibilitatea anticipată a operat legal.
Faptul că există două hotărâri contradictorii a fost deja confirmat prin hotărâre irevocabilă de Tribunalul București Secția a Il-a civilă în cuprinsul Deciziei civile nr. 918 A din data de 12.OS.2015 n dosarul nr._/299/2014, prin care s-a remarcat faptul că dreptul de proprietate asupra imobuilului valorificat comporta discuții, având în vedere că există două hotărâri contradictorii, din cuprinsul Deciziei Civila nr. 1148 R/10.04.2014 rezultând fără echivoc că executarea silită privind vânzarea la licitație publică a imobilului în litigiu nu a fost anulată și a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de revizuire ce face obiectul dosarului nr._ .
A mai arătat pârâta că nu se impune întoarcerea executării silite întrucât pârâta BCR a declarat în mod legal exigibilitatea anticipată față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamanți.
Pârâta nu a solicitat administrarea de probe.
Prin adresa înregistrată la data de 19.08.2015 B. D. G., L. G. și M. P. a înaintat dosarul de executare nr.1704/2012.
Prin încheierea din data de 14.09.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. Și M. P. și a dispus disjungerea capătului 2 și 3 de cerere, și formarea unui nou dosar înregistrat conform noului codului de procedură civilă care va primi dată recomandată pentru parcurgerea procedurii prealabile, pune în vedere reclamantei să depună cererea și înscrisurile întru-un număr suficient pentru comunicarea și formarea unui nou dosar.
La data de 19.10.2015 instanța a dispus suspendarea cauzei până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțată în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
La termenul din data de 25.01.2016 instanța a admis cererea de repunere pe rol și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BCR SA, excepția inadmisibilității invocata de pârâta M. L. și excepția lipsei de interes invocată de către pârâta B. C. Română SA.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt:
La data de 21.06.2012 pârâta . a formulat cerere de executare silită (fila 188 vol.1) prin care a solicitat punerea în executare a titlului exedcutoriu reprezentat de contractul de credit nr.942/07.11.2007 pentru suma de 153.308,78 euro prin toate formele de executare împotriva debitorilor C. C., Bendec-I. L. A., Bendec-I. N. E., Bendec-I. A..
Executarea silită s-a făcut asupra imobilelor reclamanților C. C., Bendec-I. L. A. situat în Otopeni, T29, p340, lot.12 județ Ilfov, asupra veniturilor reclamanților C. C., Bendec-I. L. A., Bendec-I. A. și asupra imobilului reclamantei Bendec-I. N. E. reprezentând cota de 13/16 din imobilul situat în București, sector 1, Bld. Mareșal A. A. nr.48, .> Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 23.08.2012, sub nr._/299/2012, contestatoarea B.-I. N. E. a formulat în contradictoriu cu intimații S.C. S. C. S.R.L., BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și B.E.J. ASOCIAȚI D. G., L. G. ȘI M. P., contestație la titlu împotriva somației imobiliare emisă la data de 13.08.2012 în dosarul de executare nr. 1704/2012, precum și împotriva procesului-verbal de situație încheiat la 13.08.2012 de către B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., prin care a fost somată să se prezinte la executorul judecătoresc pentru a achita obligațiile cuprinse în titlul executoriu, în sumă de 153.308,78 Euro și cheltuieli de executare de 16.365,2 lei.
Contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr._/11.12.2012.
La data de 24.09.2012 reclamanții au înregistrat pe rolul Judecătoriei B. contestație la executare în contradictoriu cu pârâtele BCR SA și . împotriva executării silite efectuate în dosarul de executare 1704/2012 al B. D. G., L. G. și M. P. soluționat prin sentința civilă nr.4042/13.06.2013.
La data de 19.12.2012 (fila 94) executorul judecătoresc dispune reconsemnarea sumei de 533,73 lei la dispoziția B. D. G., L. G. și M. P..
Împotriva sentinței civile nr._/11.12.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a declarat recurs soluționat prin decizia civilă 1148R/10.04.2014 a Tribunalului București (filele 119-126) prin care s-a respins recursul instanța reținând și că În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la omisiunea declarării anticipate a creditului și la cuantumul eronat al creanței în raport de plățile efectuate anterior formulării contestației la executare, de către debitor, tribunalul constată că acestea au caracter inadmisibil în raport de disp. art. 294 și art. 316 Cod pr. civ., fiind motive noi ce nu au fost invocate în termenul procedural de decădere de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea contestației la executare. Împrejurarea că instanța de fond a analizat în cuprinsul sentinței civile o . prin care recurenta-contestatoare tindea a dovedi plățile menționate nu este de natură să conducă la concluzia contrară, instanța de recurs limitându-se la controlul judiciar al sentinței criticate sub aspectul motivelor de nelegalitate a executării invocate conform prescripțiilor legale.
La data de 02.06.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 contestație la executare formulată de reclamanta Bendec I. N. E. împotriva procesului-verbal de licitație publică din data de 26.05.2014 soluționată prin sentința civilă nr._/16.12.2014 (filele 74-75) prin respingerea ca rămasă fără obiect a contestației, instanța reținând că Având în vedere desființarea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a întregii executări silite în cadrul căreia a fost emis procesul-verbal de licitație contestat pe cale separată, instanța va constata ca fiind rămasă fără obiect contestația la executare formulată în prezentul dosar.
Imobilul reprezentat de cota de 13/16 din imobilul situat în București, sector 1, Bld. Mareșal A. A. nr.48, . adjudecat de pârâta M. L. a fost adjudecat prin actul de adjudecare din data de 13.06.2014 (fila 130).
Prin decizia civilă nr.1829R/26.08.2014 a Tribunalului Ilfov (filele 21-27) a fost admis recursul împotriva sentinței civile nr.4042/13.06.2013 a Judecătoriei B. instanța de recurs dispunând admiterea contestației la executare silită și în consecință anularea actelor de executare efectuate de B. Asociati D. Gont, L. Gont și M. P. în dosarul de executare nr.1704/2012.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Ilfov a reținut verificand actele dosarului de fond, tribunalul constata ca nu exista dovada comunicarilor acestor notificari care contestator, respectiv dovada incunostintarii separate a imprumutatului si a coplatitorului, comunicate prin scrisori recomandate. Prin urmare tribunalul constata ca declararea exigibilitatii intregului credit s-a facut nelegal, banca nerespectand dispozitiile art. 4.10 din Conditiile generale de creditare, executarea silita fiind, pe cale de consecinta, demarata, de asemenea, nelegal.
Prin procesul-verbal din data de 27.11.2014 executorul ia act de anularea actelor de executare și dispune închiderea poziției dosarului de executare nr.1704/2012 (fila 73).
Prin procesul-verbal din data de 03.12.2014 (fila 92) executorul judecătoresc dispune restituirea sumei de 424 lei către reclamantul C. C..
În drept:
Potrivit art.137 alin.1 C.proc.civ. 1865 Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei BCR SA.
Instanța apreciază pe de-o parte că calitatea procesuală a pârâtei BCR SA este justificată de faptul că întreaga executare silită a avut la baza caltitatea legală a acesteia de instituție bancară iar prin voința acesteia s-a declarat exigibilitatea anticipată a creanței executate, pe de altă parte instanța apreciază necesar a păstra cadrul procesual în care s-a soluționat contestația la executare în cadrul căreia s-a dispus anularea actelor de executare silită pentru deplinul efect al soluției de întoarcere a executării silite.
Pentru aceste considerente instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de pârâta BCR SA având în vedere încheierea nr. 2984/11.02.2015 a OCPI Sector 1 București, s-a admis cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra cotei de 13/16 din imobilul situat în București, sector 1, Bld. Mareșal A. A. nr.48, . deciziei nr. 1829/26.08.2014 ponunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._/94/2012, prin care, irevocabil, au fost anulate actele de executare din dosarul de executare nr. 1704/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P., instanța constată că prezenta cerere vizează efectele substanțiale dintre părți cu privire la imobilul în litigiu, opozabilitatea față de terți realizată prin publicitatea imobiliară fiind o chestiune distinctă, înscrierile în cartea funciară neavând efect constitutiv de drepturi.
Pentru considerentele anterior menționate instanța va respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția inadmisibilității, sub aspectul procedural, instanța constată că inadmisibilitățile sunt exemple de excepții procesuale care au ca efect particular, spre deosebire de toate excepțiile peremptorii care tind spre a împiedica judecata în fond, respingerea cererii ca inadmisibilă ori invocarea unor dispoziții ce țin de efectele substanțiale ale unor hotărâri fără a fi invocată o excepție cu o consacrare legislativă (excepția autorității de lucru judecat) este un aspect ce ține, în mod efectiv de judecata asupra fondului, pentru aceste considerente instanța va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 404¹ Cod proc. civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației în care își găsește aplicarea art. 449 Cod proc. civilă.
De asemenea, potrivit art. 404² Cod proc. civilă, „în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.
Conform art. 373 alin.3 C.proc.civ.1865 Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Judecata și executarea silită nu reprezintă decât două forme, faze ale aceleiași instituții - acțiunea civilă, astfel încât pășind de la o formă sau fază la cealaltă, nu se iese din câmpul dreptului la acțiune. Dacă acest aspect rezultă cu evidență în ceea ce presupune executarea unei hotărâri judecătoreșit, în acest sens existând o vastă jurisprudență CEDO, nu mai puțin adevărat este că se subsumează ideii de acțiune civilă și punerea în executare a a unui alt titlu executoriu.
Executarea silită se înfățișează ca o activitate complexă, cu caracter mixt, în care distingem o latură juris-dicțională, reprezentată prin activitatea instanței de executare și o latură administrativă, preponderentă, constând în activitatea execuțională a executorului judecătoresc.
Conform art.399 alin.1 C.proc.civ.1865 Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Instanța constată că prin contestația formulată de reclamanții C. C. și Bendec I. L. A. și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. aceștia au invocat un motiv de executare îndreptat împotriva executării silite propriu-zise și nu doar împotriva anumitor acte de executare. Astfel instanța de recurs a constatat prin decizie irevocabilă că pârâta BCR SA nu și-a respectat obligațiile contractuale referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului atât față de împrumutat cât și față de coplătitor reținând că . Verificand actele dosarului de fond, tribunalul constata ca nu exista dovada comunicarilor acestor notificari care contestator, respectiv dovada incunostintarii separate a imprumutatului si a coplatitorului, comunicate prin scrisori recomandate.
Prin urmare tribunalul constata ca declararea exigibilitatii intregului credit s-a facut nelegal, banca nerespectand dispozitiile art. 4.10 din Conditiile generale de creditare, executarea silita fiind, pe cale de consecinta, demarata, de asemenea, nelegal.
Prin dispozitivul deciziei civile 1829R/26.08.2014 a Tribunalului Ilfov au fost anulate actele de executare silită din cadrul dosarului de executare silită nr.1704/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P..
Efectele substanțiale ale acestei decizii s-au produs cu privire la întreaga executare silită, inclusiv cu privire la actul de adjudecare din data de 13.06.2014. În acest sens fiind chiar procesul-verbal întocmit de executor la data de 27.11.2014 (fila 73) prin care a luat act de anularea actelor și a dispus închiderea dosarului de executare.
Instanța mai reține că nicio altă instanță nu s-a pronunțat cu privire la acest motiv îndreptat împotriva executării silite propriu-zise, prin decizia civilă 1148R/10.04.2014 a Tribunalului Bucureștirespingându-se acest motiv ca inadmisibil fiind invocat pentru prima dată de contestatoarea Bendec I. N. E. direct în recurs, în rest respingânsu-se motivele de contestație îndreptate împotriva unor anumite acte de executare.
Instanța are astfel a cerceta care sunt efectele deciziei civile 1829R/26.08.2014 a Tribunalului Ilfov care a soluționat contestația la executare în contradictoriu doar cu împrumutatul C. C. și coplătitorul Bendec I. L. A. dar a anulat întreaga executare silită care îi privește și pe coplătitorii Bendec I. N. E. și Bendec I. A..
Instanța va respinge apărarea pârâtei M. L. referitoare la faptul că Tribunalul Ilfov a anulat doar actele de executare care îi privea pe contestatorii din respectiva cauză întrucât nu există o asemenea mențiune în considerentele sau dispozitivul sentinței care sunt foarte clare în sensul anulării tuturor actelor de executare.
Soluția pronunțată de Tribunalul Ilfov este nu numai justă în raport de situația de fapt reținută dar și în raport de efectul anulării tuturor actelor de executare cu privire la toți debitorii.
Reținând considerentul Potrivit art. 4.10 din Conditiile generale de creditare – Anexa la contractul bancar nr. 942/07.11.2007 incheiat intre B. Comerciala R. si contestatorii C. C., imprumutat si B.-I. L. A., coplatitor, in cazul in care la scadentele stabilite nu sunt rambursate ratele de credit si nu sunt achitate dobanzile aferente, banca va notifica in scris imprumutatul, si dupa caz, coplatitorul si garantii, consecintele ce decurg din contractul de imprumut, urmare nerespectarii obligatiilor asumate., instanța constată că Tribunalul Ilfov a avut în vedere că o condiție necesară declarării scadenței anticipate este înștiințarea împrumutatului, neîndeplinirea acesteia împiedicând scadența anticipată și impietând asupra caracterului exigibil al creanței ce se execută, nu doar împotriva împrumutatului ci împotriva tuturor debitorilor.
Cât privește împrejurarea că Tribunalul Ilfov nu ar fi fost competent să soluționeze contestația la executare pentru motivul arătat ci exclusiv cu privire la urmărirea imobiliară din circumscripția Judecătoriei B., prezenta acțiune de întoarcere a executării silite nu poate viza asemenea împrejurări cât timp părțile interesate nu au uzat de mijloacele legale eficiente avute la dispoziție.
Reținând că părțile în executarea silită anulată au fost debitorii ținuți în solidar C. C., Bendec-I. L. A., Bendec-I. N. E., Bendec-I. A. și creditorul urmăritor . iar Tribunalul Ilfov a anulat toate actele de executare silită din dosarul de executare 1704/2012 efectul acestei decizii civile a fost de fi anulat inclusiv procesul-verbal de licitație publică din data de 26.05.2014 și actul de adjudecare din 13.06.2014.
Instanța constată și că reclamanților C. C., Bendec-I. L. A., Bendec-I. A. nu le-a fost restituită și suma de 533 lei reconsemnată la data de 19.12.2012, astfel că va obliga pârâții la plata către reclamanții menționați la plata sumei de 533 lei.
Față de împrejurarea că actul de adjudecare al pârâtei M. L. a fost anulat, ca efect al admiterii cererii de întoarcere a executării silite va obliga pârâta M. L. să lase reclamantei Bendec-I. N. E. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul reprezentat de cota de 13/16 din dreptul de proprietate având ca obiect apartamentul situat în București, Bld. Mareșal A. A. nr.48, ..
Ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a B. D. G., L. G. și M. P. prin încheierea din data de 14.09.2015 instanța va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B. D. G., L. G. și M. P. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În temeiul art.274 C.proc.civ.1865 instanța constată că pârâții sunt în culpă procesuală față de reclamanți întrucât au pierdut procesul și îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6368 lei, reprezentând 300 lei taxă judiciară de timbru (fila 191), 1068 lei (fila 163 vol.4) și 5000 lei onorariu de avocat (filele 200,201).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei BCR SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.
Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâta M. L. ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții C. C., cu domiciliul în oraș Otopeni, jud. Ilfov, Drm. Odăii, nr. 24 I, CNP_, Bendec-I. L. A., cu domiciliul în București, sector 1, ., nr. 48, ap. 1, CNP_, Bendec-I. N. E., cu domiciliul în București, sector 1, ., nr. 48, ap. 1, CNP_, Bendec-I. A., cu domiciliul în București, sector 1, ., nr. 48, ap. 1, CNP_, toți cu domiciliul ales în București, sector, Calea Crângași, nr. 1, ., . cu pârâții ., cu sediul în București, sector 3, .. 5, Corp B, ., cu sediul în București, .. 5, sector 3, M. L., cu domiciliul în București, ., ., ., CNP_, cu domiciliul ales în București, sector 4, ., nr. 2A, ., .> Dispune întoarcerea executării silite și obligă pârâta . la plata către reclamanți a sumei de 533 lei.
Obligă pârâta M. L. să lase reclamantei Bendec-I. N. E. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul reprezentat de cota de 13/16 din dreptul de proprietate având ca obiect apartamentul situat în București, Bld. Mareșal A. A. nr.48, ..
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B. D. G., L. G. și M. P., cu sediul în București, sector 4, ., . fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 6368 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. B. C. I. Ț.-F.
Pentru grefier, transferat la altă instanță,
semnează grefier șef secție civilă
Red. RB / Teh. CȚ
10 ex / 8 .>
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3479/2016.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3672/2016. Judecătoria... → |
---|