Întoarcere executare. Sentința nr. 997/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 997/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 997/2016

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 997

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 26.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. C. N.

GREFIER: H. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta O. P. S.A. și pe pârâtul F. A. M., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, s-a depus dosarul de executare pe data de 20.01.2016 după care,

Instanța invocă excepția de netimbrare și rămâne în pronunțare cu privire la excepție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 04.12.2015 sub nr. _ , reclamanta . a solicitat obligarea pârâtului F. A. M. la restituirea sumei de 2671 lei (dosar de executare nr. 131/2009 al B. P. C.), actualizată la data plății efective cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 26.01.2016, instanța a invocat excepția de netimbrare a acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.248 cod proc.civilă, prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Deși prin citația primită de reclamantă la data de 14.12.2015 i s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru aferentă, în valoare de 50 lei (f. 53), reclamanta nu s-a conformat cerinței sus menționate.

Având în vedere dispozițiile art. 33 alin.(1) din OUG nr. 80/2013 cu modificările ulterioare, conform căruia "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat" și dispozițiile art.33 alin. (2) din același act normativ, instanța va admite excepția de netimbrare și va anula cererea ca netimbrată.

În baza art. 716 alin. (2) cpc., având în vedere că din oficiu s-a solicitat dosarul de executare, pentru a se putea verifica sumele executate și pentru a se stabili dacă sumele au fost distribuite creditorului, instanța va obliga reclamanta la plata sumei de 27 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere dosar de executare, către B.E.J. P. C., căruia i se va comunica un exemplar al prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de netimbrare.

Anulează cererea privind pe reclamanta O. P. S.A. cu sediul în sector 1, București, . și pe pârâtul F. A. M. cu domiciliul în com. .. 935, ., jud. Prahova, ca netimbrată.

Obligă reclamanta la plata sumei de 27 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere dosar de executare, către B.E.J. P. C., căruia i se va comunica un exemplar al prezentei hotărâri.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

G. C. N. H. A.

Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./5 ex,

./2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 997/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI