Obligaţie de a face. Sentința nr. 2543/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2543/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 2543/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2543/2016
Ședința publică de la 15.02.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. R. C.
GREFIER: I. L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. M. cu domiciliul ales la C. M., reclamant C. M. cu domiciliul ales la C. M. și pe pârât P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.02.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.12.2015, sub nr._, reclamanții C. M. și C. M., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.1.2 și 5.1 referitoare la caracterul variabil al dobânzii, anularea art.1.1 din actul adițional nr.1/17.09.2010 referitoare la modificarea marjei Băncii din componenta dobânzii, art.1.3 referitoar la comisionul de acordare în cuantum de 1042 CHF, art.1.3 lit.c referitor la comisionul de conversie de 3%, obligarea pârâtei la recalcularea și perceperea dobânzii începând cu data contractării în funcție de evoluția unui indice de referință verificabil, restiuirea tuturor sumelor percepute în baza clauzelor nule și abuzive, restituirea tuturor sumelor ce exced unei dobânzi calculate și datorate în mod legal și percepute de pârâtă până la soluționarea definitivă a cauzei, stabilizarea cursului de schimb CHF-L. la momentul semnării contractului, respectiv 18.09.2008, denominarea în moneda națională a plăților în baza regulamentului valutar nr.4/2005 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat instanței că la data de 18.09.2008 a încheiat contractul nr._36243/18.09.2008 având ca obiect acordarea unui credit pentru suma de_ CHF pe o durată de 42 luni.
Reclamanții au învederat că art.1.2 referitoare la dobândă „Tip dobândă variabilă, calculată în funcție de indicele de referință Libor la 3 luni și marja de 4.9% …Dobânda începând din a șaptea lună se stabilește în funcție de indicele de referință din acel moment și de marja băncii”, art.5.1 potrivit căruia „ dobânda este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adauga marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea precizată la art.1.2. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei conform deciziei băncii” permite băncii să modifice în orice moment dobânda fapt ce contravine dispozițiilor OUG 174/2008 și pct.1 lit.a din Anexa Legii 193/2000 asfel că se impune restituirea sumelor plătite peste cuantumul datorat.
Cu privire la comisionul de acoradare, reclamanții au arătat instanței că nu este prevăzut în mod clar și neechivoc care sunt serviciile oferite de bancă pentru acest comision iar acesta este calculat la cuantumul creditului și nu la volumul de muncă.
Au învederat reclamanții că operatorul financiar-bancar nu a acționat cu bună-credință întrucât nu a explicat riscurile implicate pentru ca consumatorul să evalueze consecințele economice ale contractării creditului astfel cum de altfel reiese și din OUG 50/2010 iar clauza de risc valutar nu îndeplinește criteriile bunei-credințe, echilibrului și transparenței.
Reclamanții au mai arătat că pârâta, ca profesionist a cunoscut flctuația foarte mare a acestei monede străine, în raport cu moneda națională, caracterul ei instabil dar nu a informat corespunzător consumatorul de posibilitatea creșterii galopante a valorii francului care anterior încheierii contractului atinsese cotații foarte mari.
Reclamanta a arătat și că Regulamentul BNR nr.17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvată a activității de creditare .
În drept reclamanții au invocat prevederile art.1707 alin.2 C.civ. și Legea 193/2000.
În probațiune, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba cu expertiza contabilă.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.29 lit.f din OUG 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă la data de 22.10.2015, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Aceasta a invocat excepția inadmisibilității capetelor 6 și 7 de cerere întrucât reclamanta își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 1271 alin.2 C.civ., dispoziții care nu se aplică contractului încheiat sub imperiul C.civ. 1864.
În motivare, a arătat pârâta că prevederile contractuale invocate de reclamantă nu au caracter abuziv. Pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă trebuie să facă parte integrantă dintr-un contract de adeziune și să nu fi fost negociată din culpa comerciantului, să fie excesivă (să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților) și să nu se refere la obiectul sau prețul contractului.
A menționat pârâta că a creat toate condițiile ca prevederile contractelor de credit să fie negociate prin transmiterea către reclamantă, cu o perioadă rezonabilă de timp înainte de data semnării, a formei contractelor, fapt confirmat chiar de către aceasta în cuprinsul clauzei de la art. 11.2 alin. 2 din contract iar reclamanta nu a înțeles să formuleze o contraofertă din lipsa de interes sau alte motive și nu au solicitat lămurirea sau modificarea clauzelor înscrise în contract.
De asemenea, clauzele invocate sunt clare și fără echivoc, au fost însușite prin semnarea contractelor și au constituit un element determinant la formarea voinței de a contracta.
Pârâta a învederat că nu orice clauză a unui contract de credit încheiat cu un consumator poate fi abuzivă, fiind necesară distincția între ceea ce este abuziv potrivit prevederilor legii nr. 193/2000 și ceea ce pare abuziv dintr-o perspectivă emoțională, cum ar fi dificultatea îndeplinirii obligațiilor de plată în cazul deteriorării situației financiare a plătitorului.
A mai susținut pârâta că reclamanta a avut posibilitatea să opteze între mai multe tipuri de credit de pe piața financiar-bancară, întrucât piața bancară este concurențială iar reclamantăi puteau să solicite în scris negocierea unei clauze, printr-o cerere scrisă iar la momentul încheierii contractului aceasta avea cea mai bună ofertă de pe piață.
Pârâta a precizat că banca a acționat cu bună-credință, care este prezumată de art.970 C.civ.1864 iar în aprecierea caracterului abuziv trebuie determinată atitudinea subiectivă a profesionistului, respectiv intenția acestuia de a-și crea un avantaj existent la momentul încheierii contractului altfel, evoluțiile ulterioare încheierii contractului privesc impreviziunea.
Pârâta a apreciat că prevederile contractuale reclamate nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nici de lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al băncii de a percepe dobânda, în condițiile în care banca și-a asumat și ulterior a executat obligația de a vira suma împrumutată în contul reclamantei.
Cu privire la clauzele cuprinse în art.1.2 și 5.1 pârâta a arătat instanței că cererea reclamanților este lipsită de interes și rămasă fără obiect întrucât, prin . OUG 50/2010 marja a fost stabilită la un cuantum fix și oricum clauze care privesc dobânda fac parte din prețul contractului și nu pot fi supuse cenzurii judecătorului.
Cu privire la comisionul de acordare pârâta a arătat instanței că acesta face parte din prețul contractului și nu poate fi verificat de instanță și oricum nu are caracter abuziv întrucât este prevăzut și de OUG 50/2010.
Cu privire la comisionul de conversie pârâta a arătat că pretenția reclamanților a rămas fără obiect întrucât banca s-a conformat dispozițiilor OUG 50/2010 iar valoarea comisionului este unică de 30 euro.
Pârâta a mai precizat că a acordat un împrumut în CHF punând la dispoziția reclamantei suma în CHF conform principiului nominalismului monetar prevăzut de art.1578 C.civ. 1864. Cu privire la stabilizarea cursului de schimb pârâta a arătat că nu putea prevedea variațiile de curs de schimb CHF-RON și nici nu impune sau influențează cursul de schimb iar reclamanta invocă în mod greșit prevederile Regulamentului 3/2007.
În subsidiar față de susținerile menționate, pârâta a solicitat instanței să constate că, față de caracterul succesiv al prestațiilor, anularea clauzelor invocate de reclamanți nu poate produce efecte retroactive întrucât, în ipoteza absurdă în care acțiunea ar fi admisă, sumele deja achitate nu pot fi restituite. Contractul de credit reprezintă un contract cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutatorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toata durata contractuala ori conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explica prin imposibilitatea uneia dintre părți de a retuma folosința asigurată de cealaltă parte.
În situatia în care numai subscrisa ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabila, caracterizată juridic de îmbogatirea fără justă cauză a reclamanților.
A mai precizat pârâta că, în consecință, instanța învestita cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată este competentă doar să stabileasca limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității Băncii de a solicita ulterior rezilierea Contractelor de credit și, implicit, restituirea sumelor acordate în baza acestora.
În ceea ce privește imposibilitatea modificării contractului de către instanță, pârâta a arătat că contractul de credit supus litigiului a fost semnat în anul 2008, astfel ca legea aplicabilă acestora este C.Civ. 1864. Or, potrivit art. 969 C.Civ. 1864 „(1) Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. (2) Ele se pot revoca numai prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege".
Aceste prevederi legale transpun la nivel normativ principiul fundamental pacta sunt servanda, aplicat cu rigoare in dreptul roman.
Ca urmare, odată convenția încheiată, aceasta trebuie respectată întrutotul de partea contractantă. În virtutea acestui principiu nu este permisa intervenția unor terți în convenția dintre părți și nici intervenția instanței, deoarece acest lucru ar fi echivalent cu încalcarea principiului libertății contractuale și autonomiei de voință a părților.
În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispozițiile legale menționate în cuprinsul acesteia.
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
Prin contractul de credit nr._36243/18.09.2008 (filele 13-25) reclamanții au ipotecar pentru suma de_ CHF pe o durată de 258 luni.
Conform art.1.2 din contract referitor la dobânda era „Tip dobândă variabilă, calculată în funcție de indicele de referință Libor la 3 luni și marja de 4.9% …Dobânda începând din a șaptea lună se stabilește în funcție de indicele de referință din acel moment și de marja băncii”.
Conform art.1.3 lit.a împrumutatul va plăti băncii comision de acordare de 1042 CHF ce se achită la data tragerii creditului fiind reținut din limita creditului acordat.
Conform art.1.3 lit.c în situația în care împrumutatul solicită și banca acceptă, modificarea valutei sau altor condiții ale creditului banca poate percepe un comision de conversie de 3% aplicat la soldul creditului.
Conform art.5.1 din contract dobânda se revizuiește la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință la care se adauga marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea precizată la art.1.2. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei conform deciziei băncii.
La data de 17.09.2010 s-a încheiat între părți actul adițional nr.1 la contractul de credit nr._36243/18.09.2008 (filele 26-45).
Conform art.1.1 din actul adițional rata dobânzii se modifică în sensul că este stabilită pe toată durata contractului din indicele de referință Libor la 3 luni și marja fixă a băncii de 6,9%.
Conform art.2.1 din actul adițional pentru conversia monedei creditului banca va percepe un comision de 30 euro.
În drept,
În raport de data încheierii contractului, respectiv 18.09.2008, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864 iar în raport de art. 26 alin.1 din codul de procedură civilă puterea doveditoare a probelor este subordonată Codului civil din 1864 și celor ale Codului comercial, precum și conform dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Instanța va analiza excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii ce rezidă în invocarea unor dispoziții materiale inaplicabile cauzei, instanța reține următoarele:
Sub aspectul procedural, instanța constată că inadmisibilitățile sunt exemple de excepții procesuale care au ca efect particular, spre deosebire de toate excepțiile peremptorii care tind spre a împiedica judecata în fond, respingerea cererii ca inadmisibilă ori invocarea unor dispoziții materiale ce nu sunt aplicabile raporturilor juridice dintre părți este un aspect ce ține, în mod efectiv de judecata asupra fondului. Instanța mai constată și că dezvoltarea considerentelor cererii nu se întemeiază pe dispozițiile art. 1271 alin.2 C.civ. și în orice caz teoria impreviziunii era dezvoltată pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea principiului rebus sic stantibus.
Pentru considerentele anterior expuse va respinge excepția inadmisibilității capetelor 6 și 7 de cerere ca neîntemeiată.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de, având în vedere situația de fapt menționată anterior, instanța reține că Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, prevedea la art. 4 că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult, alineatele 2 și 3 ale aceluiași articol prevăd că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În acest sens, condiția prevăzută de art. 4 al. 2 privind lipsa unei negocieri directe este îndeplinită întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze (orice probă contrară revenind intimatei, potrivit art. 4 al. 3).
Mai mult, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fară a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial).
Instanța mai are în vedere faptul că art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 impune și o altă condiție pentru existența unei clauze abuzive – clauza trebuie să creeze, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Referitor la comisionul de acordare, prevăzut la art.1.3 lit.a din contract, instanța reține că, nu a putut fi justificat de către pârâtă.
Instanța reține că pârâta nu a făcut dovada prin mijloacele de probă administrate, că încheierea contractului nr._36243/18.09.2008 s-a făcut prin negocierea clauzelor acestuia, prin întâmpinarea formulată aceasta recunoscut că, în fapt, în contractele de credit sunt impuse clauze preformulate și nici nu exista vreo obligație legală care să oblige banca la negociere ci doar ca respectivele clauze să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile șiobligațiile părților, pentru aceste considerente instanța va reține că, în cauză, contractul nr._36243/18.09.2008, este un contract de adeziune.
Deși instanța constată că contractului de credit, la data încheierii acestuia, nu îi erau aplicabile dispozițiile OUG 50/2010, din prevederile acestui act normativ, invocate de altfel de pârâtă în sensul că comisionul de acordare constituie în fapt un comision de analiză dosar, instanța reține că a fost necesară limitarea prin lege a costurilor disproporționate invocate de bănci cu ocazia acordării creditelor astfel a limitat posibilitatea impunerii de comisioane și, deși adevărat că OUG 50/2010 permit perceperea comisionului de analiză dosar cuantumul acestuia de 1042 CHF apare în flagrantă disproporție față de serviciile pe care pârâta le acordă cu ocazia încheierii unui contract de credit, în opinia instanței nu poate fi justificat de costul imprimării unor înscrisuri și de operarea unui program informatic prin introducerea unor date în scopul verificării bonității clienților.
Cu atât mai puțin poate fi justificat cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, în condițiile în care pârâta nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision, cu privire la care în întreg contractul de credit nu apare nicio detaliere sau explicitare fiind perceput în mod unilateral conform voinței pârâtei.
În hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 49 și 50, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestațiile esențiale ale contractului și care, ca atare, îl caracterizează, în timp ce clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Interpretarea dată acestui text de lege de către pârâtă este una restrictivă ce face inaplicabil, de plano, întreg actul normativ, întrucât toate costurile contractului sunt apreciate ca fiind preț al contractului, aspect ce relevă atât concepția pârâtei cu privire la caracterul contractului ca fiind de adeziune cât și indisponibilitatea negocierii clauzelor contractuale. Mai mult instanța apreciază că comisionul de acordare nu reprezintă obiectul principal al contractului care este dat de împrumutarea unei sume de bani contra unui preț constituit de dobândă ori comsionul de acordare dosar constituie un preț al încheierii contractului, deci o clauză cu caracter accesoiru, iar nu obiectul principal al acestuia.
Așadar, instanța apreciază că pârâta, în calitate de comerciant, a înțeles să se folosească și astfel să impună obligații excesive cocontractantului aflat într-o poziție defavorabilă.
Prin urmare, instanta va constata că art.1.3 lit.a din contractul de credit nr._36243/18.09.2008 referitor la comisionul de acordare constituie o clauză abuzivă.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și al declarării nulității absolute al clauzelor menționate, urmează să dispună repunerea părților în situația anterioară cu privire la restituirea prestațiilor efectuate de reclamanți în baza clauzelor abuzive, în aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulate, trebuie restituit, în temeiul dispozițiilor art.992 și 1092 și urm. C.civ.1864, care reglementează instituția plății nedatorate.
Instanța constată întrunirea în cauză a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți – sumele achitate de solvens (reclamanți) în temeiul clauzelor abuzive și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat.
Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 1092 C.civ.1864, care reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamanți – solvens cu privire la comisionul de procesare, care conform prevederilor contractuale a fost reținut cu ocazia tragerii creditului, semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzei contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulității absolute și că, în ipoteza restituirii plății efectuate, în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvens-ului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Prin urmare instanța va obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 1042 CHF în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății.
În ceea ce privește clauza referitoare la dobândă, instanța reține următoarele:
De la data încheierii contractului, respectiv 18.09.2008 și până la data de 18.03.2009 reclamanții au plătit o dobândă fixă de 4,9%, fiind cea convenită de părți pentru acest interval instanța nu constată să fie incidente dispozițiile Legii 193/2000 întrucât nu a existat posibilitatea contractuală a pârâtei de a modifica rata dobânzii.
De la data de 18.03.2009 și până la data încheierii actului adițional din 17.09.2010, instanța nu are niciun element pe baza căruia să facă o analiză a raporturilor contractuale cu atât mai mult cu cât dispozițiile contractuale invocate nu mai subzistă între părți astfel că instanța nu constată ca banca să fi decis o altă dobândă aplicabilă părților.
După data încheierii actului adițional din 17.09.2010 rata dobânzii a fost de 6,9% fixă plus indicele Libor, astfel că pentru acest interval rata dobânzii este expresia voinței părților astfel cum au convenit prin semnarea actului adițional.
Conform art.37 alin.1 din OUG 50/2010 În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;
În raport de dispozițiile precitate, instanța constată clauza privitoare la dobândă ca fiind în deplină conformitate cu dispozițiile OUG 50/2010 astfel, conform art.3 alin.2 din Legea 193/2000 Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi.
Astfel instanța constată că nu poate analiza caracterul abuziv al acestei clauze prin raportare la prevederile Legii 193/2000.
Pentru considerentele anterior menționate va respinge cererea reclamanților de constatare al caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă, respectiv art.1.2 și 5.1 din contractul nr._36243/18.09.2008.
Cu privire la comisionul de conversie instanța constată că deși a fost menționat în petitul cererii, în arătarea motivelor de fapt și de drept reclamanții nu au mai făcut nicio mențiune astfel că fiind în imposibilitate de analiza acest capăt de cerere instanța îl va respinge ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capetele referitoare la stabilizarea cursului de schimb CHF-L. la momentul semnării contractului, respectiv 18.09.2008, denominarea în moneda națională a plăților în baza regulamentului valutar nr.4/2005 instanța reține următoarele:
Clauzele referitoare la moneda creditului și la riscul valutar țin de aplicarea și prevederea în mod expres în cuprinsul contractului dintre părți a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportată de cel căruia i se opune (în speța de față, deprecierea este suportată de reclamantă).
Instanța reține că acest fapt era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit sau cel puțin trebuia cunoscut, reclamanta fiind obligată la a depune un minim de diligență și de interes în lecturarea contractului încheiat cu banca.
Referitor la aprecierea cursului francului elvețian, instanța reține că această creștere a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii, clauzele în discuție nefiind modificate unilateral de către pârâtă.
De asemenea, se impune a fi reținut și faptul că este de notorietate aspectul că, la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoană fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său diferind în funcție de moneda în care se acordă creditul și de evoluția sa pe piața financiară.
Astfel, reclamanții nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor.
Referitor la posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situație subiectivă, sau în mod obiectiv, general valabil pentru toți clienții băncii. În plus, instanța va aprecia de la caz la caz dacă suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau și de către bancă.
În speța de față, nu s-a reclamat că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Banca nu a impus reclamantei suportarea riscului valutar, iar în cazul în care cursul CHF-RON ar fi scăzut, riscul ar fi fost suportat în egală măsură de către pârâtă, menținându-se aceeași valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plății.
Totodată, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamanților. La data scadentă a ratei lunare, aceasta este obligată să depună suma datorată în franci elvețieni, deoarece suma împrumutată a fost acordată în franci elvețieni și, conform înțelegerii parților, rambursarea se face în aceeași monedă.
Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru a putea fi imputată băncii pârâte o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere și la obligația de necauzare a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Ori, reclamanții au acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care își încasează venitul.
Clauzele contractuale ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elvețieni, nu este nelegală/abuzivă, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că în cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat să restituie aceeași sumă de bani în aceeași valută primită.
Acordarea de credite în valută și încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplică dispozițiile art. 2 și art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodată, reglementări precum Norma B.N.R. nr. 10/2005, Norma B.N.R. nr. 20/2006, Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007, au stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.
În ceea ce privește solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-RON de la data încheierii contractului de credit, instanța va reține că aceasta este contrară clauzelor cuprinse în contractul de credit, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 și de art. 1584 cod civil din 1864.
Astfel, având în vedere că, în speță, creditul a fost acordat de către banca pârâtă în franci elvețieni, în conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil în speță în temeiul art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate și de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului și acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat în moneda ,,CHF’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede că obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract, iar în cazul intervenirii unei creșteri sau scăderi a prețului monedelor, înainte de a sosi data plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, nefiind obligat a restitui această sumă decât în moneda aflată în curs în momentul plății. Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede că, în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora, iar în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel.
Creditul în litigiu a fost acordat și tras efectiv în CHF, astfel încât și rambursarea acestuia se va face în moneda în care s-a acordat, pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Astfel, sunt întru totul valabile clauzele contractuale deduse judecății care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), aceasta constituind doar o aplicație a principiului nominalismului monetar, iar banca pârâtă nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei străine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel încât nu se poate reține o diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine.
Contractul a fost încheiat în CHF la solicitarea expresă a reclamanților, fiind semnat prin acordul părților, devenind incidente prev. art.969 C.civ., cu atât mai mult cu cât împrumutatul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă cu privire la moneda creditului.
Chiar dacă reclamanții (susțin că) nu aveau cum să prevadă ca și consumatori medii o evoluție atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elvețian, spre deosebire de Bancă, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piața interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru înghețarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.
O asemenea soluție ar defavoriza în mod deosebit cealaltă parte contractantă, în speță pârâta, ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000. Practic, reclamanții solicită modificarea contractului de o manieră avantajoasă exclusiv pentru aceaștia fără a ține cont și de interesele/drepturile Băncii ce derivă din convenția de credit.
Potrivit regulamentului BNR nr.22/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, o Bancă, dacă se împrumută în CHF, este obligată să acorde credite în CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate în CHF, astfel încât poziția netă dintre ele să nu depășească 10% din fondurile proprii. În consecință, pârâta, acordând finanțări în CHF, trebuie să dețină sume suficiente în aceeași monedă, pe care și le procură inclusiv din rambursările creditelor acordate în CHF.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanța trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamanții numesc dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestația pe care banca o primește pentru punerea la dispoziția reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 258 de luni.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
Ori, contractul de credit încheiat cu reclamanții prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză ce privește acordrea de CHF dar și obligația acesteia de a pune deîndată la dispoziția consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval de timp îndelungat (258 de luni). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorului de a primi deîndată suma ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligațiile directe asumate de părți prin convențiile de credit, există și o . de obligații pe care banca le are fața de ceilalți actori ai pieței financiare și care pun la dispoziție sumele necesare asigurării plății imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenție de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la altă bancă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Așadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și obligațiilor globale ale fiecărei părți, iar în cauza de față, raportat la obligațiile ce incumbă Băncii, sumele pe care aceasta le-a pus la dispoziția reclamanților și intervalul de timp îndelungat acordat debitorilor pentru restituirea împrumutului (258 de luni), instanța apreciază că o clauză care prevede restituirea creditului în CHF nu este de natură să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, și în consecință, nu pot fi considerate abuzive.
Protecția instituită de Legea nr.193/2000 și celelalte prevederi în materia protecției consumatorului nu au scopul de a deforma contractul încheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atât mai puțin pentru a obține un avantaj economic al consumatorului, pe care reclamanta tinde să îl obțină, urmărind în fapt exonerarea (prin intermediul instanței) de obligația principală asumată de restituire a creditului în CHF, moneda în care a fost contractat, încălcându-se prin aceasta principiul autonomiei de voință a părților consacrat de art.969 C.civ. și cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 C.civ. de la 1864.
Legislația protecției consumatorului reprezintă un instrument de asigurare a unui echilibru juridic între părțile semnatare ale unei convenții de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii și ofertei, neexistând nicio o normă legală care să oblige Banca să primească suma în lei la cursul de schimb de la data acordării creditului în schimbul valutei acordate împrumutatului, care se rambursează în rate pe durata a 258 de luni.
De altfel, prin această solicitare, reclamanții pretind modificarea unei obligații esențiale, solicitând instanței să intervină în însăși cauza contractului de credit, aspect ce excede protecției oferite de prevederile Legii nr.193/2000.
Pe de altă parte, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în cauză și nu poate justifica modificarea contractului în sensul dorit de reclamantă, întrucât convențiile de credit sunt guvernate de norme speciale (OUG 99/2006, OUG nr.50/2010 etc.), ce se aplică în mod prioritar.
În lumina tuturor argumentelor expuse mai sus, instanța consideră că este neîntemeiată cererea reclamantei de înghețare a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractuluide credit.
În ceea ce privește denominarea în moneda națională a plăților (plata ratelor de credit în lei), se reține că acordarea de credite în valută și încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplică disp. art.2 și 3 coroborat cu art.1 din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr.4/2005 privind regimul valutar.
Totodată, prin Normele BNR nr.10/2005 și nr.20/2006 și Regulamentul BNR nr. 3/2007 s-a stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.
Legislația internă este în concordanță cu angajamentele asumate de România față de partenerii externi, țările membre UE, față de care s-a angajat să liberalizeze circulația capitalurilor, în conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
De asemenea, potrivit Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, persoanele fizice pot efectua operațiuni în valută dacă acestea au caracter ocazional, deci este permisă creditarea în altă monedă decât leu.
Argumentul invocat de reclamanți în sprijinul acestui petit, legat de dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, care a determinat împovărarea excesivă a acestora în executarea contractului, nu poate fi avut în vedere, întrucât premisa instituită de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă (anterior verificării dezechilibrului contractual) este ca aceasta să nu fi fost negociată de părți, or în speță reclamanții sunt cei care au solicitat acordarea creditului în CHF, asumându-și totodată obligația rambursării împrumutului în aceeași monedă.
Pentru considerentele anterior menționate instanța va respinge aceste capete de cerere ca neîntemeiate.
În baza art. 453 C.proc.civ, instanța constată că ambele părți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată însă niciuna nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli, pentru acest considerent instanța va respinge cererile acestora ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității capetelor 6 și 7 de cerere ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea reclamanților C. M. și C. M., ambii cu domiciliul ales în București, sector 5, Calea Rahovei, nr. 266-268, ., . contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA S.A. cu sediul în București, sector 3, .. 3, ..
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1042 CHF încasată cu titlu de comision de acordare, în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 15. 02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
RED/TEH/R.B./L.I. 02.03. 2016
5EX.3COM
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2910/2016.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3347/2016. Judecătoria... → |
|---|
