Pretenţii. Sentința nr. 2352/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2352/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 2352/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Civilă Nr. 2352/2016
Ședința publică de la 11 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. (M.)
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . GROUP SA - SEDIU ALES LA AV. P. D. și pe pârât M. O. PRIN PRIMAR, pârât C. L. O., pârât . ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat, pârâta . avocat, lipsă fiind ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură raportul de expertiză, dovada achitării onorariului de expert și înscrisuri din partea reclamantei, din partea pârâtei . achitării onorariului de expert, după care,
În baza art. 259 C. instanța repune în discuția părților utilitatea probei testimoniale.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea acestei probe .
Pârâta . avocat consideră utilă proba testimonială.
Raportat la înscrisurile depuse la dosar, în baza art. 259 C. instanța revine asupra probei testimoniale încuviințate și o respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei.
În acest sens se va emite adresă către Judecătoria O. cu mențiunea că în baza art. 259 C. instanța a revenit asupra probei testimoniale încuviințate astfel încât nu se mai impune ascultarea martorului prin intermediul Comisiei Rogatorii.
Pârâta . avocat depune la dosar declarația dată de martor.
Instanța invocă din oficiu excepția autorității de lucru judecat și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reclamanta prin avocat solicită respingerea excepției.
Pârâta . avocat solicită admiterea excepției, sentința depusă are putere de lucru judecat.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2014 sub nr._, reclamanta . GROUP SA a chemat în judecată pârâții M. O., prin PRIMAR, C. L. O., prin PRIMAR și . instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de_,33 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data plății și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 08.09.2011 autoturismul cu nr._, proprietatea asiguratului său CASCO a fost avariat în timp ce circula pe ., din cauza unei guri de canal montată mai sus decât diferența de nivel. Reclamanta a precizat că a achitat păgubitului o despăgubire în valoare de_,33 lei la data de 02.01._, sumă pe care în conformitate cu prevederile art. 2210 C. Civ. trebuie să o recupereze de la vinovatul de producerea accidentului. S-a mai arătat că valoarea pagubei a fost stabilită pe baza constatărilor inspectorului de daune coroborat cu declarațiile soferului.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 195/2002, art. 1349, art.1357, art.2210 C. Civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 5-70).
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 03.07.2014, au depus întâmpinare pârâții M. O., prin PRIMAR, C. L. O., prin PRIMAR prin care s-a invocat în principal excepția necompetenței teritoriale, precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, iar pe fondul cauzei solicitând respingerea actiunii, ca neîntemeiată, susținând că, nu s-a facut dovada conditiilor pentru angajarea raspunderii delictuale.
În drept, au fost invocate dispozitiile art.205 și urm. C.pr.civ..
Odată cu depunerea întâmpinării, pârâții M. O., prin PRIMAR, C. L. O., prin PRIMAR au formulat și cerere de chemare în garanție a . care solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumelor solicitate de către reclamant.
În drept au fost invocate prevederile art.72-74 C..
În susținerea cererii de chemare în garanție au fost depuse înscrisuri (f.104-111).
La data de 07.07.2014 a formulat întâmpinare pârâta . SA prin care s-a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei solicitând respingerea actiunii, ca neîntemeiată, susținând că, nu s-a facut dovada conditiilor pentru angajarea raspunderii delictuale.
În urma reculatorului de competență dispus prin decizia nr.160/2015 pronunțată în dosarul nr._ s-a stabilit competența teritorială în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
La data de 04.02.2016 pârâții M. O., prin PRIMAR, C. L. O., prin PRIMAR au depus la dosar precizări în sensul că aceeași cerere de chemare în judecată a fost soluționată prin sentința nr._/2015 pronunțată în dosarul nr._/271/2014 (f.43-46).
În ședința publică din dat de 11.02.2016, după punerea în discuția părților instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției autorității lucrului judecat.
Potrivit art. 248 Cod proc. civ., instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În aceste condiții instanța analizează mai întâi excepția autorității de lucru judecat.
Potrivit art. 431 alin.1 din C., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Pe cale de consecință, există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este formulată între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Potrivit art. 431 alin.2 C.., exceptia puterii de lucru judecat se poate ridica, de catre parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs.
Analizând cererea de chemare în judecată din prezenta cauza, instanta retine ca, reclamanta . GROUP SA a chemat în judecată pârâții M. O., prin PRIMAR, C. L. O., prin PRIMAR și . SA solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de_,33 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data plății și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Analizand înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta a reține că, reclamanta a mai formulat o cerere de chemare în judecată împotriva pârâților C. L. AL MUNICIPIULUI O. și . SA, prin care tot în temeiul 2210 C. Civ. raportat la OUG 195/2002 s-a solicitat obligarea acestora la plata despăgubirilor rezultat în urma avarieii autoturismului asigurat casco la societatea reclamantă.
Prima cerere de chemare în judecată a fost soluționată în cadrul dosarului nr._/271/2014, astfel încât prin sentința nr._/2015 pronunțată de Judecătoria O. s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului C. L. al Municipiului O., s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei . SA, s-a respins ca nefondata cererea formulată în contradictoriu cu pârâta . SA, iar impotriva paratului C. L. AL MUNICIPIULUI O., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. De asemenea, s-a respings ca lipsita de obiect cererea de chemare in garantie formulata impotriva chematei in garantie . SA.
F. de aspectele mentionate mai sus, instanța constată că cele două dosare formate privesc aceleași părți, în aceeași calitate și de asemenea, cele două dosare au același obiect si cauza, respectiv solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate în urma avariilor produse din cauza unei guri de canal montată mai sus decât diferența de nivel.
Având în vedere că există tripla identitate de obiect, cauză și părți, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi incidentă autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care va admite excepția și va respinge acțiunea formulată de contestatoare pentru autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității lucrului judecat.
Respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind sub puterea autorității lucrului judecat, privind pe reclamant . GROUP SA - SEDIU ALES LA AV. P. D. în sector 5, București, .. 1, ., . pe pârât M. O. PRIN PRIMAR, pârât C. L. O., ambii cu sediul în O., PIAȚA UNIRII, nr. 1, J. BIHOR, pârât . sediul în VOLUNTARI, . DE AFACERI CONSTRUDAVA, nr. 4C, . ILFOV.
Respinge capetele de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată in ședința publica, azi 11.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.C.A.
TEH.M.M. 18.02.2016 /6 ex + 4 .>
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2348/2016. Judecătoria... → |
---|