Actiune in regres. Sentința nr. 1700/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1700/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1700/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1700/2016

Ședința publică de la 04 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier G. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA și pe pârâta E. R. asigurare REASIGURARE SA, intervenient C. P. G., având ca obiect actiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin apărător cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că prin Serviciul Registratură reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, după care:

Instanța acordă cuvântul asupra competenței de soluționare a cauzei.

Apărătorul reclamantei arată că instanța este competentă cu soluționarea prezentei cauze.

Instanța, în temeiul art.131 NCPC, verificând competența de soluționare, constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.94 lit.k raportat la art.126 NCPC, după care acordă cuvântul pe probe.

Reclamanta prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art.255 rap.la art.258 NCPC încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata penalităților și cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru și onorariul avocat, sens în care depune la dosar concluzii scrise.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 16.11.2015, reclamanta S.C A.-Ț. ASIGURĂRI S.A a chemat în judecata pe pârâta E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu citarea persoanei responsabile de producerea accidentului, intervenient C. P. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună obligarea acesteia la plata sumei de 7681,99 lei, reprezentând indemnizația de asigurare plătită de către societatea reclamantă asiguratului Casco pentru autovehiculul cu nr_, 122,91 lei precum și la plata penalităților de întârziere în continuare, până la achitarea integrală a debitului (17.12.2015), cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, la data de 19.06.2015, intervenientul forțat C. P. G., conducând autoturismul cu nr de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident. Reclamanta a mai susținut că, în urma accidentului de circulație, a fost avariat auto marca Renault, cu nr de înmatriculare_, asigurat Casco la societatea reclamantă cu polița_, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 7681,99 lei, conform extrasului de cont atașat la dosar. S-a mai precizat că prin plata despăgubirii, în temeiul disp. art 2210 din Codul civil și Ordinului CSA 14/2011, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului său Casco, fiind îndreptățită să recupereze suma achitată de la asiguratorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Totodată, reclamanta a mai susținut că, în vederea recuperarii indemnizatiei, a înaintat catre pârâta, la data de 08.10.2015, cererea de despagubire, însotita de toata documentatia necesara instrumentarii dosarului de dauna, prin aceeasi adresa pârâta fiind si convocata la conciliere.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus inscrisuri ( f 4-40).

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că debitul a fost achitat integral.

La termenul de judecată de la data de 04.02.2016 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a solicitat să se constate că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, ca urmare a plății efectuate de pârâtă la data de 17.12.2015; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la

Instanta a incuviintat si administrat pentru parti proba cu inscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezulta din constatarea amiabilă de accident (fila 8), la data de 19.06.2015 a avut loc un accident de circulatie, in care a fost implicat autovehiculul cu nr de înmatriculare_, condus de intervenientul fortat C. P. G., care a intrat în coliziune cu auto cu nr_ .

Autoturismul cu de înmatriculare_ avariat forma obiectul politei de asigurare CASCO nr_, valabila pentru perioada 16.11._15, incheiata cu reclamanta ( f 11).

În baza contractului de asigurare facultativa a autovehiculului, reclamanta, în calitate de asigurator, a întocmit dosar de dauna si a platit asiguratului sau suma de 7681,99 lei, conform extrasului de cont (fila 27), cu titlu de despagubiri.

Conform art.2210 din NCC, în limitele indemnizatiei platite în asigurarile de bunuri si de raspundere civila, reclamanta, in calitate de asigurator, este subrogata în toate drepturile asiguratului sau contra celui raspunzator de producerea pagubei.

Pe de alta parte, art. 54 din Legea 136/1995 reglementeaza si un caz particular de actiune directa, dispunând ca drepturile persoanelor pagubite se pot exercita si direct împotriva asiguratorului de raspundere civila, care este in cauza parata E. Romania Asigurare Reasigurare SA, cu care proprietarul autoturismului cu nr_ a incheiat polita de asigurare RCA (f 16).

La data de 17.12.2015, parata a achitat suma de 7681,99 lei ( f 56-58), astfel incat acest act implica recunoasterea de catre aceasta a debitului, a legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, precum si a vinovatiei intervenientului fortat.

În consecinta, cum pârâta a achitat suma de 7681,99 lei la data de 17.12.2015, instanta va constata ca a ramas fara obiect capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata acestei sume.

Cu privire la capatul accesoriu, instanta constata ca, potrivit art. 58 alin 2 lit a din Norma ASF nr 23/2014 rap. la art 38 din același act normativ (aplicabil ca urmare a subrogării asiguratorului în drepturile asiguratului, deci inclusiv în dreptul la plata penalităților de întârziere), asiguratorul datoreaza penalitati in cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea platilor, ce curg dupa expirarea termenului prevazut in alineatul 2, respectiv 15 zile calendaristice de la data avizarii scrise, efectuata de asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite, insotita de documentele justificative.

În speta, data transmiterii avizarii catre parata este 08.10.2015 (a se vedea adresa de la fila 5 dosar).

În aceste conditii, tinând cont de faptul ca pârâta este de drept în întârziere, instanta o va obliga la plata penalitatilor de întârziere, calculate la un procent de 0,2%, pentru perioada 08.11._15, în cuantum de 122,91 lei, precum și la plata penalităților de întârziere în continuare, până la achitarea integrală a debitului (17.12.2015).

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecata, cum pârâta este de drept în întârziere, în baza art. 451, 453 C.pr.civ, instanța urmează sa o oblige sa plătească reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 1960,81 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu apărător.

În ceea ce privește onorariul de apărător, instanța apreciază ca neîntemeiată solicitarea pârâtei de diminuare a acestuia, pentru următoarele considerente:

Pentru aprecierea cuantumului rezonabil al sumei plătite cu titlu de onorariu avocațial, esențiale sunt nu doar durata redusă a procesului și cuantumul pretențiilor, ci și munca depusă de avocat în etapa preprocesuală (avizarea de daună, redactarea și depunerea cererii de chemare în judecată); în raport de aceste criterii, onorariul de avocat în cuantum de 1451,72 lei nu apare ca fiind nepotrivit de mare, în ipoteza în care instanța nu ar obliga pe pârâtă la plata integrală a acestuia reclamanta fiind pusă în situația de a suporta o parte din cheltuielile de judecată efectuate cu procesul, deși nu are nicio culpă în declanșarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales la SCA C. ȘI C. din București, .. 80-84, ., în contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în VOLUNTARI, . CITY BUSINESS PARK, nr. 10, .. 4 jud. Ilfov și intervenient C. P. G., cu domiciliul în A., . jud. A., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata către reclamanta a penalităților de întârziere, calculate la un procent de 0,2%, pentru perioada 08.11._15, în cuantum de 122,91 lei, precum și la plata penalităților de întârziere în continuare, până la achitarea integrală a debitului (17.12.2015).

Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1960,81 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red: M.P/Th.red: M.P./GR

5ex/ 10.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1700/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI