Acţiune în constatare. Încheierea nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Încheierea nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2979/2015

DOSAR NR._

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA:03.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, oblig. de a face ”, privind pe reclamanții R. I., și R. A. M. în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal, făcut în ședință publică pe lista cauzelor la ordine, au răspuns reclamanții prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar și pârâta prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare,

Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 invocată prin întâmpinare de către partea pârâtă .

Pârâta prin apărător solicită instanței admiterea excepției și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București față de art. 95 și art. 99 alin,. 2 C.P.C.

Apărătorul reclamanților solicită instanței respingerea excepției necompetenței materiale arătând că toate capetele de cerere au finalitate economică urmârind înlăturarea din contract a unor clauze abuzive. S-a mai invocat de către partea reclamată tardivitatea invocării excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2.

Instanța pune în discuția părților excepția tardivității excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2.

Apărătorul părții pârâte învederează instanței că excepția a fost invocată în termen.

Instanța cu privire la excepția tardivității invocării excepției de necompetență materială în privința cererii de chemare în judecată în forma inițială invocată de către apărătoarea părților reclamante o respinge ca neîntemeiată, reținând faptul că la termenul anterior nu a fost supusă dezbaterii competența instanției în soluționarea prezentei pricini fiind acordat un termen în vederea observării cererii modificatore depusă de către reclamanții.

Instanța respinge ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale reținând faptul că a fost investită în privința tuturor capetelor de cerere cu o cerere evaluabilă în bani sub pragul de 200.000 lei ce atrage competența materială a judecătoriei. Referitor la argumentele apărătorului părți pârâte în sensul că există clauze neevaluabile în bani cu referire directă la clauza înserată la art. 3 lit. d din contract, instanța învederează faptul că și această clauză este una evaluabilă în bani, iar valoarea ei este dată pe de o parte de soldul debitului care în întregime este sub pragul de 200.000 lei la care se aplică un procent de dobândă după algoritmul decis la acel moment de către bancă și prin raportare la cuantumul întregului credit dobânda calculată conform art. 3 lit. d nu depășește pragul de 200.000 lei. Astfel și restul capetelor de cerere sunt evaluabile în bani. Clauza de risc valutar prin raportare la disp. art. 4 pct. 2 din contract, clauzele referitore la denominare, algoritmul de calcul fiind cursul de schimb valutar al francului elvețian raportat la întreaga valoarea a contractului nefiind depășit pragul de 200.000 lei.

Nemaifiind alte cererii de formulat și excepții de invocat, instanța acordă părților cuvântul pe formularea cererii de probatoriu.

Apărătorul reclamanților solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

Apărătorul pârâtei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamanților în dovedirea caracterului negociat al contractului, învederând că nu se opune la probele solicitate de către reclamanți.

Totodată apărătorul pârâtei solicită un extras BNR cu privire la dobânzile aplicate pe piața bancară la momentul încheierii contractului.

Apărătorul reclamanților învederează instanței că se opune la proba solicitată de partea pârâtă privind administrarea interogatoriului reclamanților. Totodată pentru egalitate de tratament solicită încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei în cazul în care se va încuviința proba cu interogatoriul reclamanților. Se mai arată că față de obiectul cauzei interogatoriul nu are relevanță.

Instanța deliberează asupra probelor solicitate de părți și încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 C.Pr.Civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, respinge proba cu interogatoriul reclamanților ca nefiind utilă cauzei, poziția reclamanților rezultând din cererea de chemare în judecată cu privire la teza probatorie. Apreciază instanța ca nefiind utile soluționării cauzei nici înscrisurile suplimentare solicitate de pârâtă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamanților solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se dispună cu privire la toate capetele de cerere. Solicită să se constate caracterul abuziv cu privire la comisionul de risc. Raportat la art. 4 din Legea 193/2000. Se mai arată că între părți clauzele nu au fost negociate au provocat un dezechilibru, au fost inserate de către pârâtă cu rea credință. Se mai arată că modul în care sunt prevăzute și reglementate mecanismele riscului valutar și al schimbului valutar este abuziv. Solicită să se constate că toate clauzele sunt abuzive, care au creat un dezechilibru semnificativ părților. Totodată reclamanți arată că solicită obligarea bănci la clauzele contractante asumate prin contract, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul pârâtei solicită instanței respingerea cererii formulată de către reclamanți. Se mai arată că prezumțiile țin de probe, și nu poate ști dacă contractul a fost sau nu negociat. Totodată se arată că prețul nu poate fi negociat, reclamanți nu au suferit un dezechilibru, elementul de echilibru este dat de prețul contractului.

Totodată pârâta solicită instanței plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 10.03.2015

Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. M. D. A.

DOSAR NR._

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA:10.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: D. A.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 03.03.2015 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.03.2015 când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 17.03.2015

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. M. D. A.

DOSAR NR._

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2979

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA:17.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: D. A.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2014 sub nr._ reclamanții R. I., și R. A. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., cu sediul social in București, ., etaj 3-8 si 10, sector 2, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale din Convenția de Credit nr._ din data de 07.10.2008, in derulare intre părți la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, privitoare la comisionul de risc/de administrare, reglementat in art. 5.1. lit. a) din Condiții Speciale si 3.5 din Condițiile Generale, comision in cuantum de 0,22% aplicat ia soldul creditului, obligarea paratei la restituirea tuturor sumelor achitate in contul comisionului de risc/administrare, ca plata nedatorata, in lei, ia cursul BNR din ziua plații, din momentul încheierii convenției de credit sus indicata si pana la zi, sume actualizate cu dobândă legala, in raport de fiecare plata, pana in momentul achitării efective, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale din Convenția de Credit nr._ din data de 07.10.2008, în derulare între părți la data introducerii cererii de chemare in judecata, privitoare la modificarea unilaterala a ratei dobânzii curente, reglementat in art. 3 Iii d) din Condiții Speciale si in consecința sa declarați nulitatea absoluta a acestor clauze contractuale, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale din Convenția de Credit nr._ din data de 07.10.2008, in derulare intre parti la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, si in consecința sa declarați nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la art. 8.1 lit. c) si d) din Condițiile Generale si a Secțiunii 10 „Costuri Suplimentare” din Condițiile Generale, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale din Convenția de Credit nr._ din data de 07.10.2008, in derulare intre parti la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, privitoare la riscul valutar din Convenția de credit (Secțiunea 4 - plați din Condițiile Generale, art. 4.1. reglementează in mod direct riscul valutar din contract si celelalte clauze din contract referitoare la riscul valutar) si in consecința declararea nulității acestora, obligând parata sa le elimine din contrat si in consecința sa dispună înghețarea (stabilizarea) cursului de schimb CHF/L. la cursul de schimb valabil la data semnării Convenției de Credit, curs care sa fie valabil pe toata durata contractuala, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale din Convenția de Credit nr._ din data de 07.10.2008, in derulare intre parti la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, prevăzute la art. 4 lit. a) privind comisionul de penalizare si cele prevăzute la art. 4 lit. b) privind rata dobânzii penalizatoare, ambele din Condițiile Speciale ale Convenției, si in consecința sa declarați nulitatea absoluta a acestor clauze, să fie obligată parata sa respecte contractul inițial si sa perceapă pe intreaga perioada a derulării Convenției de Credit nr._ din data de 07.10.2008, in derulare intre parti la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, o dobanda fixa de 3,99 % pe an, astfel cum a fost prevăzută la art. 3 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenția de Credit, convenție ce prevede ca suma imprumutata in cuantum de 27.300 CHF va fi restituita in 192 de rate lunare, conform art. 2 din Condițiile Speciale, in anuitati fixe, lunare in cuantum de 193,33 CHF (rata plus dobanda) conform art. 6, cu obligarea paratei sa emită un scadentar care sa cuprindă numai anuitatea (rata si dobanda), fara niciun alt cost suplimentar, cu stabilizarea cursului de schimb CHF/L. la cursul de schimb valabil la data semnării Convenției de Credit, curs care sa fie valabil pe toata durata contractuala, obligarea parata la plata a sumei de 8000 lei, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că între părți a fost încheiată Convenția de Credit nr._ /07.10.2008, învederând totodată că niciuna dintre clauzele contractuale si nici contractul, in ansamblul sau, in forma in care a fost semnat, nu au fost niciodată negociate, in mod direct de parti. A fost un contract preformulat, impus de către banca, conform unei proceduri standard, un contrat care conține numeroase clauze abuzive impuse de banca, un contract al cărui conținut l-au cunoscut chiar la momentul semnării, deși au solicitat o cunoaștere prealabila a acestuia, un contract ale cărui clauze sunt dificil a fi interpretate. Așadar, clauzele contractuale creaza confuzii, ridica dubii, nu sunt redactate pe înțelesul consumatorului, o parte sunt reglementate in Condițiile Speciale cu trimitere la cele reglementate in Condițiile Generale ale Convenției, sunt clauze impuse, care nu au fost niciodată negociate, o buna parte dintre acestea incalcand legislația in vigoare la data semnării contractului (legea 193/200), dar si pe cea ulterioara, ce se aplica contractelor in derulare (O.G. 50/2010), clauze care fac din contractul semnat un contract imprevizibil, mult mai împovărător decât au avut capacitatea si posibilitatea sa previzioneze, elementele esențiale ale contractului putând fi modificate oricând, după bunul plac al băncii, lucru care s-a si întamplat, fara ca reclamanții sa fi fost macar informați in prealabil.

Referitor la clauzele contractuale care reglementează comisionul de risc/administrare:

Potrivit dispozițiilor contractuale, banca, ca parte in contract percepe si incaseaza de la reclamanți, de la data încheierii contractului si in continuare pana la finalizarea acestuia, conform scadentarului, un comision de risc, denumit ulterior de administrare, stipulat printr-o . clauze care sunt interzise prin dispozițiile legale aplicabile in materie, fiind considerate abuzive, după cum urmeaza: potrivit art. 5.1. lit. a din Condiții Speciale ale convenției si art. 3.5 din Condiții Generale, banca percepe si incaseaza pe toata perioada derulării contractului un comision de risc în cuantum de 0,22% aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar. Acest comision este nelegal intrucat nu isi justifica existenta si in consecința nu constituie preț al contractului, iar pe de alta parte banca nu

a încheiat cu subsemnații niciun act adițional la Convenția de credit in baza caruia sa fie instituit un alt comision, chiar si sub o alta denumire.

Aceste clauze au fost impuse unilateral de către banca, fara a da posibilitatea părtilor sa negocieze aceste clauze in mod liber si pe poziții de egalitate contractuala, asa cum este normal si legal, ceea ce inseamna ca sunt clauze abuzive prin incalcarea dispozițiilor legii nr. 193/2000. Comportamentul contractual al bancii este de notorietate si s-a manifestat si cu ocazia semnării acestei Conventiii de credit, in mod particular. Aceste clauze privind perceperea si încasarea unui comision de risc sunt prin ele insele clauze abuzive, nu numai prin modul in care au fost impuse in contract - ca . adeziune, banca profitând de poziția superioara economic fata de debitor, dar mai ales prin faptul ca nu se justifica prezenta unor asemenea clauze in contract. Acest contract este un contract cu titlu oneros intrucat ambele parti urmareasc obținerea unui folos material, dar este un contract oneros comutativ - părțile cunosc inca de la data încheierii sale întinderea obligațiilor, care sunt determinate sau in orice caz determinabile. In cazul de fata, prezenta convenție nu prezintă niciun fel de risc pentru banca, in orice caz, nu unul mai mare decât riscul ce incumba in mod natural executării unei obligații de către debitorul acesteia, ca in orice contract. In contractul de fata este eliminat si acest risc intrucat ca si creditoare Banca este beneficiara unor garanții imobiliare de prim rang (ipoteca de gradul I) de natura a garanta recuperarea creanței in totalitate, in caz de insolvabilitate a debitorilor, garanție a cărei valoare depășește cu mult valoarea sumei împrumutate, fiind luata in considerare o valoare de 75% din valoarea de imobilului conform art. 8 din Condițiile speciale. Mai mult, riscul este inca o data eliminat prin faptul ca polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției menționate este cesionata integral către banca, fiind încheiata conform art. 7 lit. b din Condițiile Speciale ale Conventiie, la o valoare cel puțin egala cu valorea evaluata a imobilului asupa caruia s-a constituit garanția imobiliara, imprumutatii avand obligația de a prelungi valabilitatea contractului de asigurare pana la rambursarea integrala a creditului, suma asigurata fiind cel puțin egala cu valoarea evaluata a imobilului cu care am garantat, valoare care este acoperitoare fata de suma împrumutata.

Conform art.36 din O.U.G 50/2010 comisionul de risc nu constituie preț al contractului, perceperea lui fiind exclusa intrucat este nelegal.

Pentru Convenția de Credit în litigiu acest comision are o valoare aproape egala cu valoarea dobânzii, dobanda insumeaza 8.524,17 CHF, in timp ce comisionul de risc insumeaza 6.341,67 CHF, conform celui de-al doilea grafic de rambursare .

Referitor la clauzele contractuale prevăzute la art. 8.1. iit. c) si d) din Condiții generale si Secțiunea 10 din Condiții generale: învederam instanței de judecata ca acestea sunt ambigue si nu respecta cerințele Legii nr. 193/2000 si sunt in totalitate clauze la dispoziția discreționara a băncii, nedefinindu-se in mod clar si fara echivoc termenii folosiți in aceste clauze. Clauzele 8.1 lit.c) si d) din Condițiile Generale ale Convenției sunt abuzive deoarece conform acestor prevederi - „banca poate declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat in situația in care ar aparea o situație neprevăzută, conform careia, in opinia băncii, face sa devină improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligațiile asumate sau daca, tot in opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”. Sintagmele „situații neprevăzute”, „ opinia băncii”, „ face sa devină improbabil”, „ nu mai este garantat corespunzător” sunt neclare, si nu au in vedere criterii obiective de individualizare a acestor situații, lasand băncii o libertate mult prea mare in privința declarării anticipate a scadentei soldului. De altfel, potrivit art. 1 lit. g) a Anexei ia Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului de a interpreta aceste clauze contractuale. In legătură cu Secțiunea 10 din Condițiile Generale ale Convenției intitulata,, Costuri Suplimentare”, au invocat faptul că si in acest caz se regăsesc aceleași formulări ambigue, neclare si nelegate de criterii precise. In baza acestei prevederi contractuale sunt obligați sa suporte in mod exclusiv toate majorările de costuri ale paratei, indiferent daca aceste creșteri de costuri sunt sau nu legate de împrumutul acordat, indiferent de cuantumul acestora, independent de acordul sau comportamentul nostru. Aceste prevederi sunt in opoziție cu principiul solidarismului contractual, care are in vedere situația contractului pe termen lung sau a contractului cu prestații succesive, părțile fiind solidar obligate sa asigure utilitatea contractului, fiecărei parti revenindu-i obligația de a pune cocontractantul in situația de a-si realiza interesele. Potrivit principiului solidarismului contractual, părțile sunt adevarati parteneri la câștig, fiecare dintre parti urmărind un emolument din încheierea si executarea contractului, dar si parteneri la riscurile presupuse de executarea contractului, inclusiv la pierderile generate de existenta contractului.

Referitor la clauzele contractuale prevăzute ia art. 3 lit dl din Condițiile Speciale ale Convenției conform carora banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii, rata dobânzii astfel modificata urmând a se aplica de la data comunicării. Aceasta clauza oferă posibilitatea paratei de a revizui unilateral rata dobânzii curente in funcție de „schimbările semnificative de pe piața monetara”. Aceasta clauza este abuziva deoarece nu a fost negociata de parti si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, iar creditorul are in orice moment posibilitatea de a modifica nivelul dobânzii, in condițiile in care nu exista niciun criteriu specificat in mod transparent in contract, care sa precizeze in mod clar condițiile in care se impune modificarea dobânzii. Totodată art. 3 lit a) din Condițiile Speciale ale Convenției prevede faptul ca rata dobânzii curente este de 3,99% pe an (fixa). Este evident ca imprumutatul a contractat creditul cu o dobanda fixa, in cuantum de 3,99% si nu un credit cu o dobanda care se poate modifica oricând, in funcție de niște criterii necunoscute si absolut imprevizibile pentru consumator.

In contractul de credit nu a fost prevăzută posibilitatea ca nivelul dobânzii sa varieze, dar cu toate acestea parata si-a rezervat in mod abuziv dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul apariției unor „ schimbări semnificative pe piața monetara”. Aceasta clauza sub aspectul echilibrului contractual este abuziva, in sensul ca oferă paratei dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta trebuind doar fi înstiintat despre noutate si eventual acesta sa o accepte pentru ca nu are ce face, insa o clauza care da drept unilateral este abuziva cata vreme nu permite libertatea celeilalte parti de a rezilia contractul in cazul in care dezagreaza noile condiții. Modificarea dobânzii nu este legata de un indicator determinat sau determinabil, precis sau individualizabil, fiind in opoziție totala cu art. 1 lit. a) din Legea 193/2000. In condițiile in care piața monetara evoluează in mod diferit, in funcție de indicele la care ne raportam, banca ar putea invoca de fiecare data alt indicator la care s- ar raporta pentru modificarea dobânzii, in funcție de interesele sale. Anexa la Legea nr. 193/2000 Stabilește cu caracter exemplificativ prevederile contractuale care au caracter abuziv, printre acestea fiind si cea care la art. 1 punctul a) da dreptul comerciantului de a modifica, in mod unilateral, clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia, de asemenea art. 1 al. 1 din aceeași lege prevede ca orice contract încheiat intre comerciant si consumator trebuie sa cuprindă clauze clare, fara echivoc, pentru înțelegerea carora nu sunt necesare cunoștința de specialitate. Cazurile in care un contract poate fi modificat unilateral de către una dintre parti trebuie sa fie foarte clar exprimate, neechivoce, astfel incat, cealalta parte contractanta sa aiba posibilitatea de a previziona, prefigura de la început, inca de la data semnării contractului, condițiile in care o astfel de modificare poate sa intervină, instanței de judecata ramanadu-i, . sa se pronunțe numai cu privire la "îndeplinirea acelor condiții prevăzute de contract si asupra temeiniciei acestora. Este esențial ca lucrurile sa se intample asa avand in vedere ca suntem . si nu aleatoriu si ca riscurile, costurile si elementele esențiale ale contractului (dobanda, perioada de creditare, etc.) trebuie sa fie determinate sau cel puțin determinabile. Ori, in cazul de fata clauzele sunt formulate foarte general, nedeterminate, total discreționar, in avantajul complet al băncii, fiind prin ele insele clauze neclare, echivoce, evazive, din conținutul carora si prin interpretarea carora nu putem determina situațiile, ipotezele clare care permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii. In contract nu sunt menționate situațiile in care dobanda poate fi revizuita nici macar cu titlu de exemplificativ. Conform bunei credințe ca si principiu in materie contractuala precum si egalitatii pârtilor in contract tot ca si principiu de baza in materie contractuala, se impune ca ambele parti, in egala măsură sa poata sa cunoască, inca de la data încheierii contractului întinderea obligațiilor pe care si le asuma si pe care se obliga se le execute, mai ales pe o perioada contractuala atat de lunga de 192 de luni, ceea ce implicit este de natura sa împiedice ca una din parti, in speța banca sa aiba posibilitatea total discreționara de a-si creste semnificativ profitul, prin impovararea fara limita, fara criteriu si nejustificat a celeilalte parti.

Referitor la clauzele contractuale prevăzute la: 1) art. 4 lit. a referitor la comisionul de penalizare, conform carora imprumutatul datoreaza un comision de 2% flat, dar cel puțin 25 CHF, calculat la valoarea sumelor datorate si neplatite la scadente, platibil in maxim 5 zile de la data scadentei precum si 2) o dobanda penalizatoare alcatuita din rata dobânzii curente - 3,99 p.a. plus 5% p.a., calculata incepand cu a 6-a zi de la data scadentei conform art. 4 lit. b), aratam ca sunt abuzive întrucât sunt interzise de lege fiiind in fapt clauze contractuale care reglementează dobanda la dobanda (anatocism), avand in vedere ca la suma împrumutata se calculează deja dobanda, care este stabilita ca procent la fracțiunea de timp pentru perioada de timp in care imprumitul nu se rambursează.

Aceasta clauza este abuziva întrucât dobanda este prețul contractului calculata pe fracțiunea de timp, ceea ce inseamna ca aceasta se acumulează atunci când creditul nu este plătit, atat funcție de suma neachitata cat si de fracțiunea de timp pentru care a fost folosita suma împrumutata sau nu s-a restituit creditul, astfel incat aceasta dobanda suplimentara este un cost suplimentar, ascuns, nedatorat băncii, nejustificat, prețul creditului fiind deja acoperit. In esența aceasta dobanda suplimentara este o penalitate aplicata reclamantului atunci când rata lunara nu este plătită la timp, un cost suplimentar in sarcina împrumutatului, deși dobanda se cumulează in mod continuu, chiar daca rata nu este achitata la timp, banca avand posibilitatea legala de a declara scadent creditul in cazul întârzierii la plata, in mod anticipat, daca imprumutatul nu mai respecta in mod culpabil obligațiile de plata, lunare. Este în același timp o clauza care stabilește costuri suplimentare in avantajul băncii, nedatorate, fara contraprestatie, in condițiile in care toate riscurile contractului si prețul acestuia sunt acoperite prin dobanda aplicata la suma imprumutata.

Referitor la clauzele contractuale prevăzute la referitoare la riscul valutar

au arătat ca la momentul încheierii contractului de credit, raportat la situația economica de la data semnării acestuia, respectiv data de 07.10.2008 precum si la capacitatea reclamanților de înțelegere a clauzelor contractuale si a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau in euro, pe piața creditelor la acea ora, in Romania, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectării contractului in moneda respectiva, aspect de notorietate pe piața la acel moment. Astfel, s-au obligat sa returneze creditul contractat la termenele si in cuantumul stipulate in contract, avand ca premiza esențiala cursul de cumpărare de la data semnării contractului - in jur de 2,5331 lei (cursul BNR la data semnării contratului), cu ajustări rezonabile date de evoluția acestuia. Insa, pe parcursul derulării contractului acest curs, după cum bine se știe, s-a dublat, deci a crescut excesiv, cu consecințe grave asupra capacitatii subsemnaților de a ne indeplini obligațiile contractatuale, determinând astfel o impovarare excesiva si . de prevăzut si de suportat, care in viitor ar putea duce la imposibilitatea de a mai putea achita creditul. Creșterea accelerata a valorii CHF fata de moneda naționala a determinat implicații negative directe asupra costurilor imprumutului ce se rasfrang in primul rând in mod semnificativ asupra ratelor precum si a comisioanelor de schimb valutar si, in consecința, incumba in sarcina subsemnatului obligații vădit disproporționate fata de cete in considerarea carora ne-am exprimat voința de a ne angaja juridic conform contractului si in moneda respectiva. Având in vedere pozițiile de inegalitate de pe care actioneaza partite si in vederea asigurării unei angajari in deplina cunoștința de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina băncii, care are o poziție dominanta in raport cu consumatorul, obligația informării in mod complet, corect si precis a celui din urma cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) si implicit cu privire la implicațiile îndatorării si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar astfel cum reiese din OG 50/2010. De asemenea, conform art. 57 „In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați sa ofere consumatorilor informații complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligațiilor ce te revin”. Aceste obligații legale instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a băncilor sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/ produse in lipsa unei informări reale cu privire la acestea, si, pe cate de consecința, evitarea unor astfel de situații, mai ales ca este vorba de cunoștințe cu caracter ridicat specializat. Așadar, clauza de risc valutar este o clauza abuziva, intrucat, raportat la momentul încheierii contractului si la circumstanțele acestuia, precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determina un dezechilibru major intre drepturile si obligațiilor asumate de către parti, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale. Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de super-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activeaza in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii fata de moneda naționala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligației de consiliere, sever sancționat in dreptul european si național intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator, plecând de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligațiilor asumate. De asemenea, in considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat in calcul si aptitudinea acesteia de a indeparta conținutul contractului in favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializandu-se in obținerea de către banca a unui câștig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echității si bunei-credinte, principii ce trebuie sa guverneze relațiile contractual, nefacand parte din prețul contractului. Având in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinând impovararea excesiva a executării obligației de către subsemnatul, consideram ca se impune restabilirea prestațiilor contractului asumat prin înghețare cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestațiilor si plata in moneda naționala a ratelor lunare. Arătăm ca la data semnării contractului plateam o rata de 193,33 CHF in valoare de 489,72 lei in timp ce in prezent rata lunara este in cuantum de 669,26 (la un curs CHF de 3,6077 lei la 09.06.2014, de exemplu)

Au invocat dispozițiile Legii nr._ privind clauzele abuzive din contractele intre comercianți si consumatori, dispozițiile vechiului cod civil in materie de contracte, sub imperiul caruia a fost născut raportul juridic ce face obietul prezentei notificări precum si orice alta dispoziție legala in vigoare aplicabila in materie atat in legislația din Romania cat si in legislația comunitara.

O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu furnizorul de bunuri si/sau servicii, respectiv banca, va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul beneficiarului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. De altfel, natura abuziva a unei clauze se apreciaza . larg, ținând cont de: a) natura produsului, a serviciului sau a bunului care face obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, b) toți factorii care au determinat încheierea contractului, c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte precum si imprejurari de care contractul depinde sau a depins la încheierea sa.

Conform dispozițiilor legale in vigoare aplicabile in materie, clauza contractuala va fi considerata abuziva daca sunt îndeplinite următoarele condiții;

-clauza nu a fost negociata cu furnizorul de bunuri, adica aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea beneficiarului sa influențeze natura ei, cum ar fi condițiile generale de vanzare practicate de comercianți pe piața produsului sau a serviciului respectiv, in speța piața imobiliara.

-incalca exigentele bunei-credinte;

-clauza negociata, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor datorita efectului pe care il imprima contractului respectiva ciauza.

Mai mult chiar, in ipoteza in care o parte a clauzelor contractuale sau numai una dintre acestea au fost negociate direct, insa din context rezulta ca, in ansamblu, clauzele au fost prestabilite de banca, mergând pe aplicarea principiului de interpretare in favoarea debitorului, legiuitorul instituie o prezumție relativa de lipsa a negocierii si de abuz - reflectata pe plan probator - prin obligația comerciantului, in speța banca care pretinde că o clauza a fost negociata direct cu consumatorul, de a prezenta probe in acest sens.

In situația nulității absolute a clauzelor abuzive antementionate si care fac parte din Convenția de Credit ce face obiectul prezentei acțiuni, isi găsesc aplicabilitatea atat principiul retroactivității, inca din momentul încheierii actului juridic cat si principiul restabilirii situației anterioare - deoarece ceea ce s-a executat in baza unui act juridic sau a unei clauze anulate trebuie restituit.

Referitor la obligarea paratei la plata unor despagubiri materiale in valoare de 8000 lei pentru prejudiciul moral provocat, pentru faptul ca acest contract este total imprevizibil, nedeterminat, nesigur si foarte împovărător pentru reclamanți fara sa avem posibilitatea de a avea o anumita predictibilitate a contractului pe termen lung, cel puțin in ceea ce privește elementele sale esențiale: cheltuieli si dobanda in sarcina lor, in timp ce pentru banca este un contract perfect sigur, garantat, lipsit de orice risc si perfect determinat si previzibil, ceea ce le-a provocat stres si imposibilitatea de a previziona in vreun fel un cost real si sustenabil al contractului, avand in vedere perioada lunga pentru care a fost luat creditul, parata avand in contract o poziție de forța si superioritate economica vădită, provocandu-le stres legat de modul in care banca modifica condițiile contractuale, fara sa ne anunțe, motiv pentru care au fost puși in situația de acționa legal, avand in vedere ca in repetate rânduri au încercat o lămurire a contractului pe cale amiabila. Au notificat banca in repetate rânduri cu privire la dispozițiile legale incalcate si le-au solicitat in repetate rânduri sa-i explice ce se intampla si care sunt motivele pentru care percepe comision de risc, pe care ulterior l-a denumit comision de administrare, de ce se schimba mereu cuantumul ratei lunare (e adevarat ca in anumite situații a fost mai mica decât rata lunara stabilita conform contractului, insa aceasta situație e temporara si poate sa acționeze împotriva lor pe termen lung, in situația in care modificarea dobânzii este la libera decizie a băncii). De fiecare data, banca a ramas in pasivitate si a refuzat sa dea explicații, ignorandu-i complet, timp in care am fost nevoiți sa achite toate costurile la zi pentru a nu risca sa fie executați silit, deși știau ca au plătit in plus, atat comisionul de risc cat si diferența de risc valutar.

Există un prejudiciu moral cert si nereparat fiind întrunite cumulativ condițiile angajarii răspunderii civile delictuale: exista fapta ilicita - banca, profitând de starea de nevoie a reclamanților a stipulat clauze abuzive, neclare, a aplicat cu rea credința aceste clauze, a încasat sume de bani fara sa i se cuvina ca plați nedatorate, nu a anuntat niciodată debitorul asupra modificărilor instituite cu privire la elementele esențiale ale contractului, a modificat unilateral condițiile contractuale, a incalcat dispoziții legale in vigoare la data semnării contractului (legea nr. 193/2000), a refuzat sa rezolve situația in mod amiabil, sa răspundă la notificare, a provocat un prejudiciu cert si nereperat - stres, teama, incertitudine provocate de modul discreționar in care a inteles banca sa acționeze, starea de revolta provocata de lipsa de comunicare, de reacție din partea băncii pana la momentul angajarii unui avocat, modul in care a profitat si profita de situația economica puternica si ramane in pasivitate, obligandu-i sa acționeze si sa suporte stres suplimentar si costuri suplimentare, deși suportau deja costuri suplimentare in contract, vinovăția - banca a incalcat legea in deplina cunoștința de cauza si a persistat in comportamentul sau culpabil, legătură clara intre fapta ilicita si prejudiciul provocat - stările încercate de subsemnații si suportate urmare compartamentului băncii sunt rezultatul direct al comportamentului contractual al acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori, art. 969, art. 998, art. 999, art. 1092, art. 1357, art. 1635 din vechiul Cod Civi si dispozițiile contractuale invocate mai sus din Convenția de Credit ce face obiectul prezentei acțiuni precum si pe dispozitile O.O. nr. 50/2010.

În dovedire au solicitat proba cu înscrisuri si expertiza tehnica de specialitate precum si orice alte mijloace de probă a căror încuviințare si administrare se va dovedi necesară pe parcursul desfășurării dezbaterilor in fata instanței de judecata, acestea fiind pertinente concludente si necesare soluționării prezentei cauze.

Au fost depuse la dosar în copie certificată: convenție de credit nr,_ din data de 07.10,2008,Notificare - invitație ședința de informare mediere comunicata in 27.05.2014,dovada comunicare notificare - invitație ședința de mediere, confirmare de primire din 27.05.2014,răspuns banca nr._/16.06.2014 comunicat prin posta cabinet avocat M. C. in data de 18.06.2014,dovada comunicare răspuns - plic cu data de comunicare 18.06.2014,grafic de rambursare din 07.10.2008,Grafic de rambursare din 30.05.2014,contract de deschidere cont persoane fizice,polița de asigurare,contract de vanzare cumpărare cu garanție reala imobiliara nr. 2688/07.10.2008,chitanțe achitare rata lunara din anii de creditare 2008 - 2014, un număr de 7 chitanțe,

Reclamanții au depus a dosar cerere precizatoare prin care au arătat că solicită obligarea paratei numai la restituirea tuturor sumelor plătite de reclamanți către banca, in contul comisionului de risc/administrare, ca plata nedatorata/necuvenita, de la data semnării convenției de credit, ce face obiectul cererii de chemare in judecata, la zi, la cursul BNR din ziua plații, fara ca suma sa fie actualizata cu dobanda legala pana la data plații efective, modificând astfel căpătui de cerere nr. 2 in sensul precizat, potrivit cu art. 204 al. 2 punct 2.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.

În privința comisionului de risc a arătat că nu poate avea caracter abuziv, analiza raportându-se la prevederile dreptului național aplicabil contractelor de credit de consum, în special L. 289/2004 - privind regimul juridic al creditelor de consum. Cu alte cuvinte, această lege constituie dreptul național, alături de Codul civil, OUG 99/2006 și reglementările bancare subsecvente și alături de toate reglementările în materia protecției consumatorilor, enumerate mai jos.

Clauzele care reglementează comisionul de risc sunt conforme cu dreptul național aplicabil. Critica potrivit căreia acest comision este perceput pentru același motiv ca și dobânda se dovedește neîntemeiată chiar dacă se raportează numai la disp. art. 6 din OG 9/2000 . Cum folosința capitalului poate fi acordată numai prin contract, în mod evident, textul legal evocat este un text legal aplicabil contractului de credit.

Dacă obligația principală a băncii este aceea de a pune la dispoziție suma împrumutată, obligația corelativă a împrumutatului este aceea de a plăti D. convenită. In același sens, cauza/scopul pentru care fiecare din părți încheie contractul este primirea prestației celeilalte părți. Motivul pentru care banca a acordat creditul a fost acela al obținerii "prețului" - D., așa cum acest preț apare în convenție.

Nu se poate considera că numai punerea la dispoziție a creditului constituie obiect al contractului, chiar dacă doar această parte se intitulează astfel, întrucât clauzele contractului se interpretează unele prin altele (art. 982 C. civ.), nu după sensul literal al termenilor, ci după intenția comună a părților (art. 977 c. civ.). In acest fel se revine la înțelesul noțiunii de obiect al convenției așa cum această noțiune este conturată de art. 962 C.civ.

Din această perspectivă, critica potrivit căreia nu sunt arătate motivele perceperii comisionului de risc, este una vădit neîntemeiată. Fiind o componentă de cost nu este necesară explicarea ei. Niciun alt comerciant nu este ținut să enunțe în contract motivele perceperii costului/prețului pentru produsele/serviciile oferite.

Potrivit redactării contractuale (art. 3.5. din Condițiile Generale), clauza privind comisionul de risc este inclusă în Secțiunea a 3-a "Costuri", în deplin acord cu definiția costului total al creditului regăsită atât în contract, cât și în art. 2 lit. d din L. 289/2004, care constituia (până la abrogarea sa de către OUG 50/2010) sediul materiei în privința creditelor de consum. Prin urmare, comisionul de risc, inclus în D. și din punct de vedere valoric, face parte atât din obiectul contractului, dar și din clauzele care exprimă cerințe de preț și plată, în înțelesul art. 4 (2) din Directiva 93/13/CEE și art. 4 (6) din L. 193/2000.

Clauzele privind comisionul de risc sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil Art. 5 lit. a din Condițiile Speciale face ușor determinabil cuantumul anual/lunar al comisionului de risc, raportat la soldul creditului (prin efectuarea unor operații simple de aritmetică, însușite cel mult în gimnaziu), iar art. 3.5. din Condițiile Generale, prin includerea în Secțiunea 3-a Costuri și prin redactarea clauzei, conduce la conturarea noțiunii de cost al comisionului, chiar dacă, sau cu atât mai mult cu cât, are o exprimare similară cu dobânda. In consecință, exprimarea într-un limbaj ușor inteligibil a clauzelor care contituie atât obiectul contractului, cât și cerințe de preț și plată, conduce în mod legal instanța la aplicarea prevederilor art. 4 (2) din Directivă.

In Convenția de credit, comisionul de risc este o componentă a D., a prețului creditului și nu există nicio obligație legală a comerciantului de a detalia și de a explica scopul pentru care percepe costurile. Fiind un contract cu titlu oneros, sinalagmatic, este evident că prețul este perceput pentru prestația oferită celeilalte părți.

Esențial pentru orice consumator era să cunoască la momentul încheierii contractului acest cost total. Iar în convenția de credit, D. este redată în procent anual (7,14%) la finalul Planului inițial de rambursare.

De asemenea, constituirea unei garanții ipotecare, nu înlătură și nu acoperă în totalitate riscul de credit, pe întreaga perioadă de rambursare. Garanția poate fi valorificată numai în cazul neîndeplinirii obligației de rambursare voluntară a creditului, astfel încât garanția este o alternativă la această obligație și nu o obligație în plus, care să altereze echilibrul contractual. In egală măsură, asigurarea imobilului vine ca o alternativă la pieirea bunului, dar numai în situația în care intervine și nerespectarea obligației de rambursare a creditului. In ipoteza în care rambursarea este făcută în mod voluntar integral, garanția respectivă se radiază, confirmând caracterul alternativ al acesteia.

Mai mult, diminuarea valorii imobilelor în ultimii ani contribuie în mod direct chiar la diminuarea posibilității de acoperire a riscului de nerambursare a creditului și costurilor acestuia (definiția riscului de credit dată de art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/2003), în cazul în care obligația de rambursare nu va mai fi îndeplinită voluntar.

Nicio reglementare aplicabilă la momentul încheierii contractului (2008), nu oprea băncile să stabilească costuri în expresie procentuală, similar cu exprimarea dobânzii. Atât timp cât toate costurile sunt stipulate expres și explicit în contract și sunt incluse în D., nu poate fi vorba de costuri ascunse care să atragă caracterul abuziv al clauzelor prin care sunt stabilite (a se vedea art. 8 din L. 289/2004, art. 7 din OG 21/1992, redate mai sus). Atât exprimarea procentuală (clauza 5 lit.a din Condițiile Speciale), cât și "motivul" perceperii comisionului de risc (clauza 3.5. din Condițiile Generale) sunt exprimate clar, fără echivoc, nefiind lăsate la interpretarea exclusivă a Băncii.

Rațiunile interne ale băncii care au condus la scindarea prețului contractual în dobândă și comision de risc nu au nicio relevanță, iar lipsa din contract a acestui raționament nu a avut nicio influență asupra deciziei consumatorului de a contracta. Consumatorul a contractat creditul în virtutea unei D. mult mai reduse decât cea existentă la produsele similare ale altor bănci, nu pentru că ar fi ținut cont de motivul perceperii acestui cost.

In același sens, nici Directiva 93/13/CEE și nici iurisprudenta CJUE nu au stabilit existența clauzelor abuzive referitoare la preț ca urmare a ne-explicării în contract a motivelor perceperii prețului sau a unor componente ale acestuia.

Chestiunea dacă un astfel de dezechilibru semnificativ există nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte.

Dimpotrivă, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale.

Banca a acționat cu deplină bună-credință, cu respectarea cadrului legal existent la momentul încheierii contractului și conform cerinței unei practici bancare prudente și sănătoase (art. 101 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului).

Așadar, mențiunea din art. 3.5 din Condițiile Generale, referitoare la faptul că acest comision este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, vine să confirme o dată în plus că și acest cost este perceput ca și celelalte, pentru credit, conform definiției. Nu există niciun text legal care să consfințească drept cost unic al creditului numai dobânda.

Atâta timp cât nu se poate constata caracterul abuziv al comisionului de risc/administrare, rezultă că și cererea de obligare la restituirea acestui comision este nefondată.

În privința clauzei prev. de 3 lit. d din Condițiile Speciale -Data revizuirii dobânzii a arătat că această clauză este permisă expres de art. 1 lit. a alin. 2 din Anexa L. 193/2000

Art. 3 lit. a din Condițiile Speciale prevede: "Dobânda curentă - 3,99% p.a. (pe an)".

Art. 3 lit. d din aceleași Condiții Speciale (CS) prevede: "Data ajustării dobânzii - Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

Art. 3 d din Condițiile Speciale dă în mod expres și explicit caracter variabil dobânzii contractuale. Legal, exprimarea variației de dobândă printr-un indice transparent și verificabil sau printr-o formulă matematică a fost instituită numai prin OUG 174/2008 (publicată în M. Oficial din 27.11.2008), după încheierea contractului de credit, astfel încât nu putea fi avută în vedere la redactarea convenției, la 25.07.2008.

Chiar Anexa legii, exclude dintre clauzele abuzive pe aceea de modificare unilaterală a dobânzii, dacă sunt respectate condițiile evocate.

Cerințele legale au fost respectate în privința clauzei de la pct. 3 lit. d din CS ale Convenției de credit supuse judecății, ceea ce face ca această clauză să nu poată fi considerată abuzivă, sau cel mult, poate fi considerată abuzivă, numai în situația în care schimbările semnificative sunt date de varianta a 2-a din definiția noțiunii.

Art. 8.1. lit. c prevede posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată în situația neprevăzută care, în opinia băncii face improbabilă îndeplinirea obligațiilor asumate conform Convenției de Credit.

Trebuie reținut că opinia băncii în astfel de situații nu va însemna voința arbitrară a unei persoane, ci se va întemeia pe documente care să stabilească fără dubiu o astfel de situație (a se vedea și obligația împrumutatului de la 7.1. lit. h, j din Condițiile Generale). Obligația de la art. 7.1 lit. h, cu privire la informații semestriale despre veniturile debitorului/codebitorului și despre situația financiară - 7.1. lit. j, au în vedere pe de o parte, clasificarea creditului conform art. 3 din Reg. 5/2002 (în vigoare la data încheierii contractului), operațiune care se realiza semestrial, iar pe de altă parte să confere caracter obiectiv unei decizii de declarare a scadenței anticipate.

Art. 8.1. lit. d consacră posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată, în situația neprevăzută care face creditul să fie garantat necorespunzător. Din nou, o astfel de situație se va baza pe documente clare din care să rezulte o astfel de ipoteză. Și în prezent este de notorietate că ne aflăm în prezența unei diminuări a valorii garanției, întrucât valoarea imobilelor și, mai ales a terenurilor (garanția de față) a scăzut semnificativ după 2008.

Conform art. 43 (1) din Reg. BNR/CNVM nr._, privind tehnicile de diminuare a riscului de credit (și din acest act normativ se va observa că garanția imobiliară poate reduce riscul de credit, dar nu îl poate elimina - d propos de susținerile din acțiune privitoare la lipsa oricărui risc - paranteza ns. E. S.) valoarea proprietăților imobiliare trebuie reevaluată cel puțin o dată la 3 ani.

In orice moment, aplicarea acestor clauze poate fi verificată de către împrumutați.

Art. 10.1 din CG se referă la posibile majorări de costuri ca urmare a unor modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări.

In primul rând o astfel de posibilitate este destul de redusă, însă în îndeplinirea obligației de informare a consumatorului, banca trebuie să-l conștientizeze inclusiv asupra unei astfel de situații.

In al doilea rând, această clauză nu poate fi abuzivă, prin raportare la pct. 1 lit. g din Anexa Legii 193/2000 privind dreptul excluziv al comerciantului de a interpreta prevederile contractuale.

Pe de o parte, interpretarea la care se referă art. 10.1 din contract este făcută de autoritățile care ar veni să stabilească acele costuri suplimentare și nu de către bancă, iar pe de altă parte, interpretarea nu se referă la clauze din contract, ci la dispoziții legale care ar impune băncii condiții mai oneroase cu privire la creditele acordate.

Nu în ultimul rând, acest text contractual face aplicarea principiului potrivit căruia cine are folosința lucrului - beneficiul, suportă și costurile (ubi emolumentum ibi onus). O astfel de clauză ese similară cu cea impusă de vânzătorii de combustbil - spre exemplu, în cazul majorării accizei la combustibil. . caz, deși se creează nemulțumiri, nimeni nu a cerut vreunei instanțe să constate caracterul abuziv al unei astfel de măsuri.

In consecință, nici această clauză nu vine să dezechilibreze contractul semnificativ în defavoarea împrumutatului, banca acționând cu bună-credință în îndeplinirea obligației sale de informare.

Clauza din art. 4.1. din Condițiile Generale nu reglementează riscul VALUTAR. Art. 4.1. din Convenția de credit stabilește rambursarea creditului în moneda în care a fost acordat, în concordanță cu art. 1578 și art. 1584 C. civ.

Dacă în petitul acțiunii reclamanții fac referire la art. 4.1 din Condițiile Generale. în cadrul motivelor de fapt aceștia se referă la "Clauza de risc valutar", fără să o mai identifice cumva în cadrul contractului de credit.

Clauza de risc valutar nu există în contract. Acest petit al acțiunii se raportează în mod eronat la clauza 4.1 din Condițiile Generale ale Convenției de credit. în realitate, în Convenția de credit nu este menționată o clauză privitoare la riscul valutar și la suportarea acestuia, întrucât obligația de restituire a creditului este asumată în aceeași monedă în care acesta a fost acordat.

Chiar în debutul descrierii situației de fapt din acțiune se relatează despre solicitarea unui credit în CHF. Obligația restituirii în aceeași monedă exclude existența unui risc valutar care să fie reglementat în contract.

Faptul că pentru rambursarea creditului în moneda în care a fost contractat, reclamanții trebuie să cumpere CHF nu constituie o operațiune ce ar fi trebuit reglementată în contract, pentru simplul fapt că reclamanții pot cumpăra CHF de la orice instituție bancară sau casă de schimb valutar, singura obligație contractuală fiind aceea de a avea, la scadență, suma necesară plății ratei lunare în contul curent deschis în moneda creditului, în care, de altfel a fost pus la dispoziție creditul inițial.

Plata ratelor de credit în aceeași monedă în care creditul a fost acordat, nu induce contractului - inițial comutativ - vreun element alea. Nu se poate susține cu temei, că modificarea cursului de schimb valutar la data fiecărei plăți aduce contractului un caracter aleatoriu, chiar și pentru simplul motiv că în contract nu se face vreo referire la vreun curs de schimb valutar.

Deci, operațiunea de schimb valutar nu este o operațiune ce ține de îndeplinirea obligațiilor contractuale ale împrumutatului. Obligația acestuia este aceea de a avea în cont, la scadență, în valuta creditului, suma necesară plății ratei. Schimbul valutar este așadar, o operațiune externă contractului de credit, lăsată la libera alegere a împrumutatului.

Este nefondată și afirmația că această clauză obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data încheierii contractului. Consumatorul a cunoscut în mod clar de la început obligația sa de restituire a creditului în aceeași monedă în care a contractat și în care i-a fost pus la dispoziție creditul.

Definirea riscului valutar în Convenția de credit vine tocmai în îndeplinirea unei obligații de transparență în informarea consumatorilor, în respectarea disp. art. 44 din Reg. BNR 3/2007, așa cum a fost modificat de Reg. BNR nr. 11/2008 (publicat în M. Oficial nr. 617/22.08.2008). Este cu atât mai evidentă îndeplinirea obligației de informare, întrucât contractul de credit în sine nu conține un risc valutar.

Afirmația privind omisiunea băncilor (deci nu a V.) de a informa consumatorul asupra riscului de super-valorizare a CHF, nu face trimitere și la textul legal care ar genera acea obligație de consiliere.

Obligația de informare în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor (art. 18 din OG 21/1992, art. 45 din L. 296/2004 - Codul consumului) nu include și obligația de consiliere asupra piețelor valutare, cu atât mai mult cu cât contractul nu conține o clauză privind riscul valutar. Pentru o astfel de consiliere detaliată și particulară, reclamanții puteau apela la un consultant financiar, atunci când s-au decis să contracteze un credit în CHF.

Inexistența caracterului abuziv al obligației de restituire a creditului în aceeași monedă se raportează la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/13 și la dispozițiile Codului civil vechi, aplicabil contractului.

Directiva 93/13 pornește de la o prezumție absolută, aceea că dispozițiile legale care determină direct sau indirect condițiile contractuale nu conțin condiții inechitabile.

Art. 1584 C. civ, prevede: împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate și la timpul stipulat.

Art. 1578 din același Cod civil prevede: (1) Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.(2) Întâmplându-se o sporire sau scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plătii.

Aceste texte legale au stat la baza redactării clauzei 4.1. din Convenția de credit. Potrivit considerentului 13 din Directivă, fiind în concordanță cu prevederile legale în materie, această clauză nici nu ar putea fi supusă unui control judiciar din perspectiva caracterului abuziv.

Mai mult, același considerent 13 al Directivei, redat mai sus, prevede că nu este necesar ca prezenta Directivă să se aplice condițiilor care reflectă dispoziții legale sau de reglementare obligatorii, în această categorie de norme intrând și acelea care, conform legii se aplică între părțile contractante cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri.

Prin petitul de la pct. 5 din acțiune, prin care se solicită eliminarea riscului valutar, prin "înghețarea" cursului de schimb valutar al monedei creditului la data încheierii contractului, practic se solicită neaplicarea principiului legal al nominalismului monetar. Prin urmare, de plano, nu este vorba de nicio clauză abuzivă, ci de (ne)aplicarea unei dispoziții legale.

În primul rând, potrivit art, 3 alin, (2) din Legea nr. 193/2000, "(2) Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi."

Dispoziția din legea națională reprezintă o transpunere în dreptul intern a prevederilor art. art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE: "Dispozițiile prezentei directive nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispozițiile ori principiile din convențiile internaționale la care statele membre sau Comunitatea sunt părți, în special în domeniul transportului."

Clauza analizată nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât aceasta reprezintă o reflectare în cuprinsul contractului a principiului nominalismului monetar consacrat la art. 1.578 C.civ. 1864, în virtutea căruia, în contractele de împrumut având ca obiect o sumă de bani, împrumutatul are obligația de a restitui aceeași cantitate de monedă cu cea împrumutată.

Prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, dar, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că:

"Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora."

Solicitările reclamantului în sensul de a se dispune modificarea contractului prin schimbarea monedei creditului din CHF în lei, precum și recalcularea prețului contractului, ca o consecință a stabilirii cursului CHF - leu raportat la data încheierii contractului, iar nu la data plății, sunt inadmisibile, deoarece se solicită instanței să intervină în contract si să substituie voința uneia din părți cu dorința celeilalte.

Modificarea monedei creditului și stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data încheierii contractului de credit, înseamnă că, dacă s-ar admite înghețarea francului la valoarea de la momentul * inițial, nu s-ar restitui întreaga sumă împrumutată, ignorându-se prev. art. 1584 C. civ.. enunțate mai sus.

Or, instanța de judecată nu poate interveni în acordul de voințe al părților, modificând, prin decizia sa, însuși obiectul contractului, adică suma împrumutată, aceasta, alături de elemente ca dobânda sau comisioanele fiind elemente ce fac parte din prețul contractului, care nu poate fi stabilit în mod arbitrar de către un terț, fie el și instanță de judecată.

De altfel, în Codul civil 1864 există chiar o aplicație a acestei reguli în materia vânzării, care interzice instanței de judecată să determine ea însăși prețul vânzării sau persoana terțului desemnat de către părți, în virtutea art. 1.304 C.civ., în lipsa acordului dintre părți.

Ori în contract nu s-a prevăzut în mod expres o anumită paritate L./CHF, pentru a se considera că s- au schimbat aceste împrejurări avute în vedere de părți. Reclamanții, făcând o analiză proprie, au decis contractarea prezentului credit în CHF - conform cererii de credit atașate. Chiar dacă aceștia au avut în vedere în această analiză proprie cursul de schimb de la data respectivă, acest curs de schimb nu a fost/nu este un element al contractului.

Legea, consacră principiul nominalismului monetar și restituirea unui împrumut în aceeași monedă în care a fost acordat.

Nu pot face obiectul aprecierii caracterului abuziv clauzele care privesc obiectul principal al contractului, obiect din care, incontestabil, face parte suma împrumutată, pe care reclamanții urmăresc să o restituie numai în parte, ca efect al convertirii creditului în lei la cursul CHF/leu de la data încheierii contractului de credit.

Nu există un temei legal sau contractual prin care banca să fie obligată să acopere diferența de curs dintre cursul actual și cel de la data contractării, al CHF.

Astfel cum nu există obligația împrumutatului de a cumpăra CHF de la V., nu există nici posibilitatea limitării altor operatori pe piața de schimb valutar de a vinde CHF la un curs pre-determinat, altul decât cel rezultat din licitația valutară zilnică.

În consecință, atât timp cât nu există o excepție legală de la principiul nominalismului monetar, care să permită împrumutaților să dea înapoi mai puțin decât au primit, apreciază că nu se poate aplica - prin intermediu! instanței - un mecanism opozabil băncii, de "înghețare"’ a cursului valutar, nici măcar la nivelul celui de la data promovării acțiunii, cu atât mai puțin la un nivel situat cu 7-8 ani în urmă.

În egală măsură, plata ratelor de credit în aceeași monedă în care creditul a fost acordat, nu induce contractului - inițial comutativ - vreun element alea. Nu se poate susține cu temei, că modificarea cursului de schimb valutar la data fiecărei plăți aduce contractului un caracter aleatoriu, chiar și pentru simplul motiv că în contract nu se face vreo referire la vreun curs de schimb valutar.

Această dobândă penalizatoare nu numai că nu era interzisă de vreo lege, dar era reglementată în mod expres în art. 1 din OG 9/2000. Prin urmare, o clauză contractuală care este conformă cu o prevedere legală expresă, nu poate fi considerată abuzivă (reamintim și considerentul al 13-lea din Directiva 93/13).

Dezechilibrul contractual din perspectiva art. 4 din L. 193/2000 nu există. Consumatorul are dreptul de a beneficia de suma împrumutată și obligația de a restitui această sumă și costurile sale la scadență. Neîndeplinirea obligației de rambursare și . clauzei privind dobânda penalizatoare nu poate fi apreciată ca instituind un dezechilibru între drepturile și obligațiile împrumutatului. Ar însemna să acceptăm o invocare a propriei turpitudini în afirmarea unui drept, ceea ce nu este îngăduit nici chiar de legislația privind protecția consumatorului.

Justificarea cererii reclamanților prin aprecierea că fapta ilicită a băncii ar fi aceea că a profitat de "starea de nevoie" a consumatorilor și a introdus în contract clauze "abuzive" este neîntemeiată, clauzele introduse fiind în deplin acord cu prevederile legale aplicabile.

Prejudiciul încercat - pretinse stări de stres și incertitudine cauzate de așa-zisa impredictibilitate a contractului, nu este un prejudiciu real. Starea de stres generată de obligația de restituire a creditului, nu este o consecință a unei fapte a băncii. Nu există o legătură de cauzalitate între acordarea creditului și pretinsul stres al reclamanților.

În drept: textele legale/normative enunțate și evocate în cuprinsul întâmpinării.

Probe: înscrisuri, interogatoriul reclamantului pentru a dovedi factorii care au contribuit la încheierea contractului (art. 4 (5) lit. b din L. 193/2000).

Cu motivarea cuprinsă în practicaua hotărârii instanța a respins excepția necompetenței materiale.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, probă administrată în cauză.

Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:

Între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta în calitate de împrumutător, s-a încheiat convenția de credit nr._/07.10.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 27.300 CHF, pe o perioadă de 192 luni.

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamanți, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.

Instanța constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamanta are calitatea de consumator, în înțelesul disp. art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.

În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În continuare, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Procedând la analizarea clauzelor invocate de reclamantă ca fiind abuzive, instanța constată că acestea se înscriu în definiția legală stabilită de art. 4 alin. 1 din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Prima clauză contractuală criticată ca fiind abuzivă este cuprinsă în art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției de credit și art.3.5 din condițiile generale și vizează comisionul de risc, în conținutul său fiind prevăzut dreptul băncii de a percepe "un comision de risc de 0,22 %, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”.

Instanța apreciază că riscul în legătură cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atât mai mult cu cât contractul de credit are caracter comutativ, iar nu aleatoriu, în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către consumator existând dreptul băncii de a recurge la executarea silită a bunurilor acestuia, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum și obținerea de despăgubiri, astfel încât prejudiciul să fie acoperit. Instanța constată că terminologia folosită – comision de risc, nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâtă pentru ca reclamantul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale convenției de credit.

Instanța constată că prin clauza menționată anterior, în ipoteza în care costurile suportate de bancă sunt majorate, indiferent dacă această majorare are sau nu legătură cu împrumutul ce face obiectul contractului analizat, ea va fi suportată exclusiv de către consumator, prin plata unor sume suplimentare, nedeterminate la momentul încheierii convenției, pentru a acoperi orice daună de natură a se produce în patrimoniul băncii. Ca atare, cu încălcarea cerințelor bunei-credințe ce trebuie să caracterizeze raporturile juridice contractuale, pârâta a stipulat o clauză pentru a-și asigura repararea oricărui prejudiciu suferit, provenit inclusiv din relațiile sale stabilite cu alte persoane fizice sau juridice, fără a lua în considerare aspectul prejudicierii inerente a consumatorului prin obligarea acestuia la plata unor sume suplimentare neimputabile conduitei sale contractuale.

O altă clauză contractuală criticată ca fiind abuzivă este cuprinsă în art. 3 lit. d din Condițiile Speciale ale convenției de credit și vizează data ajustării dobânzii, în conținutul său fiind prevăzut că „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.

În primul rând, instanța constată că părțile au stipulat în art. 3 lit. a din aceleași condiții speciale ale convenției de credit, clauza potrivit căreia rata dobânzii curente este de 3,99 % pe an - dobânda fixă. Ca atare, deși prin acordul lor concordant părțile au stabilit perceperea unei dobânzi procentuale fixe, banca a stipulat într-un paragraf ulterior dreptul său de a modifica rata dobânzii curente în ipoteza apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară. Această clauză de impreviziune a efectelor contractului în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii sale, precum și următoarele clauze ce vor face obiectul analizei instanței, neprobate de pârâta ca fiind negociate direct cu reclamantul, instanța le va aprecia ca fiind clauze standard preformulate, prin raportare la disp. art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000.

În al doilea rând, această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și, implicit dreptul de a o încasa în detrimentul reclamanților, fără ca noua rată să fie negociată cu acesta, deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamantului. Astfel, în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral o dobândă majorată și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamanților este acela de a fi informati asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.

Potrivit disp. pct.1 lit. a din anexa legii speciale, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv, specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă ex lege.

Instanța apreciază că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, ce conferă dreptul băncii de revizui unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat în termeni clari și neechivoci, astfel încât se poate considera că acesta nu reprezintă un motiv în înțelesul Legii nr. 193/2000.

Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște, din momentul încheierii contractului, aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situației vizate.

Caracterul conștient al actului juridic impune ca subiectul de drept civil să aibă puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implică perfectarea sa, având reprezentarea corectă și determinată a consecințelor actului juridic pe care îl semnează. Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și a regulii de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forță obligatorie, potrivit disp. art. 969 alin. 1 C. proc. civ., se deprinde concluzia că și actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în ipoteza producerii situației.

Având în vedere că, pe de-o parte, piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează, precum și că, pe de altă parte, cuvântul semnificativ, caracterizând amplitudinea schimbării intervenite, nu conferă un criteriu determinat în mod obiectiv, nefiind de natură de acorde posibilitatea unui observator independent de a aprecia asupra incidenței situației vizate, instanța consideră că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară nu este obiectiv determinat sau determinabil, astfel încât se poate susține că prevederea contractuală analizată menționează dreptul exclusiv și discreționar al băncii de a modifica rata dobânzii, fără stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator în deplină cunoștință de cauză.

A treia clauză contractuală considerată de reclamanti abuzivă este prevăzută în art. 8.1 lit. c și d din Condițiile Generale ale convenției de credit și vizează scadența anticipată, referindu-se la dreptul băncii, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției „în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției”, precum și„în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”.

Instanța apreciază că, prin formulările echivoce de tipul „situație neprevăzută”, „improbabil”, „garantat corespunzător”, lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii, terminologie ce nu este de natură a da posibilitatea aprecierii obiective a temeiniciei eventualei acțiuni întreprinse de bancă, clauzele menționate anterior stipulează în favoarea pârâtei un drept exclusiv și discreționar de a proceda la declararea scadenței anticipate a creditului, ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.

O altă clauză contractuală a cărui caracter abuziv se solicită a fi constatat prin promovarea prezentei cereri, este prevăzută în art. 10.2 din Condițiile Generale ale convenției de credit și vizează costurile suplimentare datorate băncii, arătându-se în cuprinsul său, că "în oricare din cazurile menționate la art. 10.1., în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor sau a altor rambursări".

Potrivit disp. art. 10.1. din Condițiile Generale ale convenției de credit la care se face trimitere în clauza considerată abuzivă, „Referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care: lit. a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; lit. b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele băncii, constituite cu sau pentru costurile băncii, sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; lit. c) al căror rezultat este: i. creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii. reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției”.

Instanța va reține și caracterul abuziv al art.4 lit. a privind comisionul de penalizare și art. 4 lit. b privind dobânda penalizatoare din Condițiile speciale ale Convenției In cazul in care reclamanții nu si-ar mai putea achita ratele de credit, si de la aceasta data, in conformitate cu art.4 litb din Condițiile Speciale se adaugă dobânda penalizatoare, astfel incat se majorează costul contractului ca o sancțiune a faptului neîndeplinirii obligației de către client.

Totodată banca percepe un comision de penalizare de 2% flat, dar cel puțin 25 CHF, calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6 „ rambursare”, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței .

Aceste clauze nu au fost negociate și determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, transformându-se într-o dobândă suplimentară deghizată.

Considerând că toate clauzele analizate anterior au caracter abuziv, fiind contrare normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru încheierea valabilă a actului dintre comerciant și consumator, instanța va constata caracterul abuziv al acestora și pe cale de consecință, apreciind că scopul prevederii acestora este ilicit, întrucât tinde spre crearea unui dezechilibru contractual în detrimentul consumatorului, va declara nulitatea absolută a clauzelor menționate anterior, păstrând valabile restul prevederilor convenției de credit vizate.

Instanța nu va reține apărarea pârâtei în sensul că prevederile contractuale contestate nu pot face obiectul analizei caracterului abuziv în raport de disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, dispozițiile legale menționate prevăd că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil .

Mai mult decât atât, dispozițiile menționate nu pot primi interpretarea susținută de pârâtă câtă vreme alte dispoziții cuprinse în Legea nr. 193/2000 prevăd în mod expres contrariul, respectiv pct. 1 lit. a teza I din Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000 („Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”) iar finalitatea lor este, neîndoielnic, aceea de a delimita analiza caracterului abuziv al unor clauze contractuale realizată conform disp. art. 4 alin. 5 din lege de aprecierea asupra echivalenței, sau, după caz disproporției între contraprestații.

Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea privind caracterul abuziv al clauzelor privind riscul valutar prev. de art. 2.4 din Secțiunea 2, art.4.2 punct.I lit a teza a II a și teza finală, art.4.2 punct.I, lit. b și art. 4.2 punct II lit. b din Secțiunea 4, art.4.3 punct I lit b și art. 4.3 punct II din Secțiunea 4, art. 4.5 din Secțiunea 4 din Condițiile generale ale convenției precum și capătul de cerere subsidiar privind obligarea pârâtei să aplice disp. art. 4.2 din condițiile generale ale convenției de credit în raport de următoarele motive:

Teoria impreviziunii a fost pentru prima oară reglementată în legislație prin art.1271 din noul C.civ.; or, potrivit art.107 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, art.1271 din noul C.civ. este aplicabil doar contractelor încheiate începând cu data de 01.10.2011, deci nu și contractului de credit încheiat de părți în anul 2008.

Chiar și având în vedere principiile statuate de doctrina anterioară noului C.civ., nu sunt întrunite condițiile revizuirii efectelor contractului de credit, sub forma aplicării, pe toată perioada contractuală, a cursului de schimb valabil la momentul semnării contractului, deoarece teoria impreviziunii nu poate fi acceptată decât în cazul intervenției unei împrejurări care nu putea fi în mod obiectiv anticipată, nu și în cazul în care un contractant nu a deținut cunoștințele de specialitate sau puterea de înțelegere necesare previzionării riscului; modificarea cursului de schimb nu apare ca fiind o împrejurare excepțională, care nu putea fi în mod rezonabil prevăzută.

În cauza C‑26/13 - Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că: articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că: termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată drept cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Considerentele Curții nu pot fi aplicate mutatis mutandis și în prezenta cauză, deoarece diferența de curs valutar dintre data acordării împrumutului și data plății ratelor nu a fost impusă de pârâtă printr-o clauză, ci este independentă de voința băncii (deci nu se poate bune nici prolema relei-credințe a pârâtei, nici problema obligației pârâtei de a diminua riscul, prin organizarea adecvată a activității de creditare); riscul valutar nu a fost transferat în întregime clienților, cursul de schimb putând, din motive exterioare pârâtei, să crească (determinând majorarea ratei de plată) sau să se micșoreze (determinând micșorarea ratei de plată), pentru perioade de timp / intervale de timp nedefinite.

În cazul contractelor de credit, își găsește pe deplin aplicare principiul nominalismului monetar, consacrat de art.1578 din vechiul C.civ. (în vigoare la data încheierii convenției de credit): obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat sa restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății. Aceste principii au fost reluate în art.2164 alin.(1) și alin.(2) din noul C.civ.

Potrivit art.3 alin.(1) din Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar, emis de B.N.R., plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 "Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută", care se pot efectua și în valută.

Art.3 alin.3 din același Regulament permite părților să deroge de la regula anterior citată.

În privința obligării pârâtei să aplice clauza contractuală prev. de art. 4.2 din contract în sensul de a aplica o fluctuație a cursului valutar de maxim 10% instanța învederează faptul că părțile au convenit în sensul că „ Banca are dreptul dar nu și obligația” de a menține o creștere a cursului valutar de 10 %.

Prin urmare, în aplicarea acestei clauze, cu respectarea autonomiei de voință a părților, instanța nu poate obliga banca să aplice clauza menționată.

Instanța învederează și faptul că nu a fost învestită cu analizarea legalității clauze menționate, ci cu o cerere în executarea ei, executare care nu poate fi dispusă prin forța coercitivă a statului.

În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantului, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamantul și-a executat obligațiile.

Raportând situația de fapt la disp. art. 992 și urm. C. civ., ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamantul – solvens cu privire la dobânda majorată și la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.

Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractele de credit preredactate de aceasta, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța o va obliga la plata către reclamanți a sumei de 3620,91 CHF în echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plății, cu titlu de comision de risc/administrare încasat în perioada octombrie 2008-iulie 2014.

În ceea ce privește cererea reclamanților vizând daunele morale suferite ca urmare a inserării unor clauze abuzive, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, în raport de următoarele motive:

Potrivit disp. art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar în conformitate cu disp. art. 999 C. civ. omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa. Din aceste prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției persoanei cu capacitate civilă delictuală cauzatoare a prejudiciului. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare acesta trebuie să fie cert, ceea ce implică siguranță, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, și să nu fi fost reparat încă.

În afara prejudiciului de ordin material, asupra căruia instanța s-a pronunțat anterior prin soluționarea celorlalte capete de cerere, apreciază că nu se poate reține în persoana reclamanților existența unui prejudiciu moral ca urmare a inserării în contract de către bancă a unor clauze abuzive.

În temeiul disp. art.453 c.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 4800 lei către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea modificată și precizată privind pe reclamanții R. I., și R. A. M. domiciliați în sector 3, București, ., ., . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în sector 2, București, ȘOSEAUA P., nr. 42, . 10 .

Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit nr._/07.10.2008 la pct. 3 lit. d ,privind dobânda, art.5 lit. a privind comisionul de risc redenumit comision de administrare din condițiile speciale, art.3.5 din condițiile generale, la art. 8.1 lit. c și d din Condițiile Generale și Secțiunii 10 Costuri Suplimentare din Condițiile generale, la art.4 lit. a privind comisionul de administrare și art. 4 lit. b privind dobânda penalizatoare din Condițiile speciale ale Convenției și declară nulitatea absolută a acestor clauze.

Obligă pârâta la modificarea graficului de rambursare, în sensul eliminării sumelor aferente clauzelor anulate.

Obligă pârâta la aplicarea dobânzii inițiale de 3,99 % p.a, dobândă fixă.

Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3620,91 CHF în echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plății, cu titlu de comision de risc/administrare încasat în perioada octombrie 2008-iulie 2014.

Respinge ca neîntemeiată cererea privind caracterul abuziv al clauzelor privind riscul valutar prev. de art. 2.4 din Secțiunea 2, art.4.2 punct.I lit a teza a II a și teza finală,, art.4.2 punct.I, lit. b și art. 4.2 punct II lit. b din Secțiunea 4, art.4.3 punct I lit b și art. 4.3 punct II din Secțiunea 4, art. 4.5 din Secțiunea 4 din Condițiile generale ale convenției precum și capătul de cerere subsidiar privind obligarea pârâtei să aplice disp. art. 4.2 din condițiile generale ale convenției de credit.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților privind acordarea daunelor morale.

Obligă pârâta la plata sumei de 4800 lei către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Ia act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată în acest dosar.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2.

Pronunțata în ședința publica azi, 17.03.2015.

PREȘEDINTE, pt.GREFIER,

P. M. D. A.

Promovat la TB semnează grefierul șef

Red. Jud P.M 5 ex/ 31.07.2015

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2535/2015. Judecătoria...		Contestaţie la executare. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria... →

Acţiune în constatare. Încheierea nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Încheierea nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI